Metoda pălăriilor gânditoare (“Thinking hats”)

Metoda pălăriilor gânditoare este o tehnicăinteractivă, de stimulare a creativităţii participanţilor care se bazează peinterpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă.

Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru.

Colectivul de elevi este împărţit în 6 grupe a câte 4 elevi. Se împart cele 6 pălării gânditoare elevilor şi se oferă cazul supus discuţiei pentru ca fiecare să-şi pregătească ideile. Vor interpreta astfel rolul precis, aşa cum consideră mai bine.

După discuţiile avute în grupe, liderul prezintă poziţia grupului din care face parte. Rolurile se pot inversa, participanţii fiind liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul.

1.Pălăria albă-informează

Cei ce poartă pălăria albă trebuie să ofere informaţii şi imagini atunci când acestea i se cer. Nu oferă interpretări şi opinii.

Când “poartă” pălăria albă, gânditorul trebuie să imite computerul, să se concentreze strict pe problema discutată, în mod obiectiv şi să relateze exact datele. Gânditorul pălăriei albe este disciplinat şi direct.

Pălăria albă a povestit lectura, evidenţiind faptele şi personajele fără a exprima vreo opinie.

Pantofii rosii, de N. Calma

Într-un oraş din America, trăia împreună cu mama ei o fetiţă neagră pe care o chema Neuşi.

Mama ei spăla vasele la un restaurant şi venea noaptea târziu. Neuşi o aştepta pe mama ei până se întorcea de la lucru. În casă era frig. Sub duşumea forfoteau şobolanii şi lui Neuşi îi era frică de ei.

Într-o noapte, şobolanii furară pantofiorul stâng al Neuşei. Fetiţa îl căută împreună cu mama ei multă vreme, dar nu-l găsiră nicăieri.
Dimineaţa, Neuşi îşi încălţă pantofiorul drept şi începu să plângă.
— Cum am să umblu acum desculţă ? Mama oftă din greu.
— Nu plânge, fetiţa mamei. îl voi ruga pe stăpânul meu să-mi dea leafa pe o săptămână înainte şi dacă-l voi îndupleca, îţi voi cumpăra alţi pantofiori.

Neuşi sări în sus de bucurie.
— Mămică, atunci cumpără-mi pantofiori roşii, aşa cum avea fetiţa aceea frumoasă, pe care am văzut-o când am fost cu tine în parc.
— Nu ştiu fetiţa mea, dacă îmi vor ajunge banii. Pantofiorii aceia sunt atât de scumpi !
Dar Neuşi o ruga atât de frumos să-i cumpere pantofiorii roşii, încât mama îi promise.

Duminică porniră împreună în oraş. S-au oprit în faţa unei prăvălii. În dosul vitrinelor sclipitoare erau înşirate ghete şi pantofi.
— Mamă, mamă, uite pantofiorii roşii, strigă deodată Neuşi. Hai să intrăm mai repede.

În prăvălie, nimeni n-o luă în seamă pe negresă şi pe fetiţa ei. Doi vânzători încercau o pereche de ghete unui băiat îmbrăcat într-un costum de sport, iar ceilalţi stăteau de vorbă. Într-un târziu, mama se hotărî să-i roage:

— Iertaţi-mă, nu mi-aţi putea arăta nişte pantofiori roşii pentru fetiţa mea ?
Vânzătorul se apropie supărat :
— Asta-i marfă scumpă, spuse el. Ai destui bani pentru astfel de pantofi ?
— Da, domnule, stăpânul mi-a dat leafa pe o săptămână înainte. Numai atunci vânzătorul puse pe tejghea o pereche de pantofiori roşii. Erau atât de noi, luceau atât de frumos şi miroseau a piele. Neuşi începu să bată din palme.

Vânzătorul se încruntă şi murmură printre dinţi :
—Încearcă-i!
Dar el nu-i încălţă pantofiorul pe picior, aşa cum ar fi făcut cu alţi cumpărători.
Neuşi şi mama ei aveau pielea neagră, şi pentru cei cu piele neagră, vânzătorii nu se osteneau.
Mama se aşeză în genunchi în faţa fetiţei şi începu să-i încalţe pantofiorii roşii. Dar ce nenorocire! Pantofiorii erau prea mici.

— Nu aveţi cumva o pereche mai mare ? întrebă mama. Vânzătorul o privi prin ochelari.
— Mai mari ? Avem, numai că trebuie să cumperi şi perechea pe care ai încălţat-o.
— Să iau şi perechea asta ? Dar pentru ce ? Dar pantofii ăştia sunt mici pentru fetiţă.
Vânzătorul împacheta netulburat, pantofiorii.
— Fetiţa i-a încercat şi cine o să încalţe nişte pantofi pe care i-a pus în picioare un copil de negru. Eşti obligată să-i iei perechea asta.
Mama se uită disperată la ei.
— Vai de mine! Dar n-am bani decât pentru o singură pereche. Va să zică fetiţa mea va rămâne fără pantofi!
Auzind acestea, Neuşi începu să plângă cu sughiţuri. Mama se apropie de stăpânul prăvăliei.
— Domnule, daţi-mi voie să nu cumpăr aceşti pantofi, îl rugă ea sfioasă — fetiţa n-a încercat decât unul. Nu am nici un cent mai mult, domnule... ăştia sunt bani munciţi.
Patronul văzând în faţa sa o negresă, făcu plictisit cu mâna.
— Nu vreau să păgubesc din cauza ta, spuse el morocănos.

Această discuţie a fost auzită de un alt cumpărător, un om în salopetă de muncitor.
El se aplecă spre Neuşi şi-i mângâie căpuşorul.
— Nu mai plânge fetiţă mică ! Apoi, întorcându-se către mama Neuşei, îi spune :
Daţi-mi mie pantofiorii aceştia. Vor fi tocmai buni pentru fetiţa mea. Dumneata vei putea cumpăra alţi pantofiori pentru copilul dumitale. Eu unul, ştiu ce înseamnă banii munciţi. O salută pe mama Neuşei, plăti pantofii şi luând pachetul la subţioară, ieşi din magazin.

Neuşi se întoarse fericită acasă. La fiecare pas pantofiorii cei noi scârţâiau şi Neuşei i se părea că pantofiorii vorbesc. Iar mama ei nu-l putea uita pe omul îmbrăcat în salopetă de muncitor.

2.Pălăria albastră -clarifică

Este pălăria responsabilă cu controlul demersurilor desfăşurate. Pălăria albastră este dirijorul orchestrei şi cere ajutorul celorlalte pălării.

Gânditorul pălăriei albastre defineşte problema şi conduce întrebările,

concentrează informaţiile pe parcursul activităţii şi formulează ideile principale şi concluziile la sfârşit, monitorizează jocul şi are în vedere respectarea regulilor, rezolvă conflictele şi insistă pe construirea demersului gândirii, intervine din când în când şi de asemeni la sfârşit.

Poate să atragă atenţia celorlalte pălării, dar prin simple interjecţii.

Chiar dacă are rolul conducător, este permis oricărei pălării să-i adreseze comentarii şi sugestii.

3.Pălăria roşie - spune ce simte despre...

Purtând pălăria roşie, gânditorul poate spune aşa: ”Aşa simt eu în legătură cu…”

Această pălărie legitimează emoţiile şi sentimentele ca parte integrantă a gândirii. Ea face posibilă vizualizarea, exprimare lor. Pălăria roşie permite gânditorului să exploreze sentimentele celorlalţi participanţi la discuţie, întrebându-i care este părerea lor “din perspectiva pălăriei roşii”, adică din punct de vedere emoţional şi afectiv. Cel ce priveşte din această perspectivă nu trebuie să-şi justifice feeling-urile şi nici să găsească explicaţii logice pentru acestea.

Mama se simte umilită la cererea vânzătorului de a plăti perechea de pantofi probată de copilul ei şi disperată de faptul că nu va putea plăti o sumă atât de mare pentru pantofii fetiţei pe care o iubea enorm.

Suntem indignaţi de atitudinea pe care o are vânzătorul faţă de fetiţă şi de mama acesteia, invocând un motiv atât de nefiresc. Vouă v-a plăcut ceea ce a făcut el? Ce-aţi simţit când aţi citit că vânzătoruli-a cerut mamei să plătească ce nu ar fi vrut să cumpere?

4.Pălăria galbenă - aduce beneficii creativ

Este simbolul gândirii pozitive şi constructive, al optimismului. Se concentrează asupra aprecierilor pozitive, aşa cum pentru pălăria neagră erau specifice cele negative. Exprimă speranţa; are în vedere beneficiile, valoarea informaţiilor şI a faptelor date.

Gânditorul pălăriei galbene luptă pentru a găsi suporturi logice şi practice pentru aceste beneficii şi valori oferă sugestii, propuneri concrete şi clare. Cere un efort de gândire mai mare. Beneficiile nu sunt sesizate întotdeauna rapid şi trebuie căutate. Ideile creative oferite sub pălăria verde pot constitui material de studiu sub pălăria galbenă. Nu se referă la crearea de noi idei sau soluţii, acestea fiind domeniul pălăriei verzi.

Suntem încântaţi de comportamentul muncitorului care îi dă vânzătorului o lecţie despre omenie. Muncitorul înţelege ce înseamnă banii munciţi şi redă speranţa mamei şi fetiţei.

Binele există şi în realitate nu doar în poveşti şi de cele mai multe ori învinge.

5.Pălăria neagră - identifică greşelile

Este pălăria avertisment, concentrată în special pe aprecierea negativă a lucrurilor. Gânditorul pălăriei negre punctează ce este rău, incorect şi care sunt erorile. Explică ce nu se potriveşte şi de ce ceva nu merge; care sunt riscurile, pericolele, greşelile demersurilor propuse. Nu este o argumentare ci o încercare obiectivă de a evidenţia elementele negative.

Se pot folosi formulări negative, de genul: “Dar dacă nu se potriveşte cu…” “Nu numai că nu merge, dar nici nu…”. Gânditorul nu exprimă sentimente negative, acestea aparţinând pălăriei roşii, după cum aprecierile pozitive sunt lăsate pălăriei galbene. În cazul unor idei noi, pălăria galbenă trebuie folosită înaintea pălăriei negre.

Vânzătorul a greşit tratând astfel mama şi fiica din simplul motiv că erau de culoare. Acesta este un caz tipic de discriminare rasială care poate fi întâlnit în orice societate şi care trebuie corectat.

6.Pălăria verde - generează ideile noi - efortul

Simbolizează gândirea creativă. Verdele exprimă fertilitatea, renaşterea, valoarea seminţelor. Căutarea alternativelor este aspectul fundamental al gândirii sub pălăria verde. Este folosită pentru a ajunge la noi concepte şi noi percepţii, noi variante, noi posibilităţi. Gândirea laterală este specifică acestui tip de pălărie. Cere un efort de creaţie.

Mama şi fetiţa ar trebui să părăsească magazinul în căutarea altuia care să le trateză egal cu persoanele albe.

Muncitorul ar putea să o ajute pe mamă să-şi găsească un loc de muncă mai bine plătit.
Spor la povestit!

[ VIDEO ] The Multiplying Multiplication Song !!!

Numărul de ore de mișcare fizică, recomandate pe vârste

Miscarea fizica este esentiala pentru sanatatea si starea noastra de bine. Crezi ca tu si copilul tau faceti suficienta miscare? Afla cata miscare este bine sa facem de-a lungul vietii, ce tipuri de activitati fizice exista si cum poti masura intensitatea miscarii fizice.

Miscarea fizica: tipuri de activitati

Activitatea aerobica este activitatea fizica in timpul careia respiratia si ritmul cardiac sunt accelerate si care pune in miscare grupele mari de muschi. Activitatea aerobica aduce beneficii pentru sanatatea plamanilor si inimii. Exemple de activitati aerobice: alergarea, inotul, dansul, mersul pe bicicleta.

Activitatile de intarire a muschilor imbunatatesc forta, rezistenta si puterea muschilor. Exemple de activitati care intaresc muschii: abdomenele, flotarile, ridicarea de greutati, urcatul scarilor sau sapatul in gradina.

Activitatile de intarire a oaselor. In cadrul lor, picioarele sau mainile tale sprijina greutatea corpului, iar muschii pun presiune asupra oaselor. Astfel, acestea devin mai puternice. Exemple de activitati care intaresc oasele sunt alergarea, mersul pe jos, saritul corzii si ridicarea de greutati.

Activitatile de crestere a flexibilitatii se bazeaza pe intinderi si miscari ale articulatiilor. Exercitiile de yoga, cele bazate pe intinderea bratelor si picioarelor sunt exemple de activitati de crestere a flexibilitatii.

Miscarea fizica - masurarea intensitatii

Miscarea fizica moderata iti permite sa vorbesti, dar nu sa canti, in timp ce realizezi activitatea respectiva.

Miscarea fizica intensa iti permite sa spui cateva cuvinte doar, apoi fiind nevoit sa iei o pauza pentru a respira.

Ritmul cardiac

Pentru mai multa exactitate, iti poti masura pulsul sau ritmul cardiac (numarul de batai de inima pe minuta).

Pentru activitatea fizica de intensitate moderata, ritmul cardiac trebuie sa fie intre 50% si 70% din ritmul cardiac maxim.

Pentru a calcula ritmul cardiac maxim, exista urmatoarea formula: 220-x, unde x este varsta persoanei.

Asadar, o persoana de 30 ani, va avea ritmul cardiac maxim 220-30, adica 190. Pentru a stabili limitele ritmului cardiac specific activitatii fizice de intensitate moderata, calculam: 50%: 190x0.5=95

70%: 190x0,7=133

Asadar, pentru o persoana de 30 ani, ritmul cardiac specific activitatii fizice de intensitate moderata va fi intre 95 si 133 de batai pe minut.

Pentru activitatea fizica de intensitate ridicata, ritmul cardiac ar trebui sa fie intre 70 si 85% din ritmul cardiac maxim.

Asadar, pentru varsta de 30 ani: 85%: 190x0,85=161. Ritmul cardiac pentru activitate fizica intensa la o persoana de 30 ani va fi intre 133 si 161 batai pe minute.

Pentru a verifica intensitatea activitatii tale fizice, va trebui sa te opresti pentru un minut din miscare si sa numeri bataile de inima timp de 60 secunde. Pentru a simti pulsul, asaza degetul aratator si cel mijlociu pe incheietura mainii.

Exemple de miscare fizica moderata

Mers pe jos rapid
Aerobic acvatic
Mers cu bicicleta (cu o viteza mai mica de 16 km/ora)
Tenis la dublu
Dans de societate
Gradinarit
Yoga
Badminton
Sotronul

Exemple de miscare fizica intensa

Alergarea sau jogging-ul
Inotul rapid
Tenisul (single)
Dans aerobic
Mersul pe bicicleta cu peste 16 km/ora
Saritul corzii
Mersul pe munte sau cu un rucsac greu
Gradinaritul intens (sapatul, de exemplu)
Sporturi de competitie (fotbal, handbal, volei, baschet etc.)

Pentru fiecare dintre noi, intensitatea acestor activitati fizice poate varia, asa ca exemplele au doar un rol orientativ.

Miscarea fizica recomandata pe varste

Miscarea fizica intre 0 si 1 an

Bebelusii pot fi incurajati sa faca miscare in fiecare zi, inca inainte de a incepe sa se deplaseze de-a busilea. Poti face acest lucru incurajandu-l sa intinda mainile pentru a prinde ceva, sa traga si sa impinga, sa isi miste capul, corpul si membrele in timpul rutinelor zilnice.

Miscarea fizica intre 1 si 5 ani

Copiii care au invatat sa mearga ar trebui sa petreaca 3 ore facand miscare, de-a lungul zilei, afara si in casa. In cele 3 ore sunt incluse si activitatile fizice usoare, precum statul in picioare, mersul, joaca si rostogolirile si activitatile fizice intense precum sariturile, alergarea si salturile. Cele mai potrivite activitati pentru acest grup de varsta sunt catararea, joaca in apa, jocurile de urmarire si jocurile cu mingea.

Miscarea fizica intre 5 si 17 ani

Activitatea fizica la aceasta varsta include jocurile, sporturile, deplasarea pe jos, sarcinile casnice, plimbarile, orele de educatie fizica sau exercitiile fizice organizate.

Pentru imbunatatirea formei fizice, a sanatatii oaselor si a sanatatii cardiovasculare, copiii si adolescentii cu varste intre 5-17 ani au nevoie de cel putin 60 minute de activitate fizica moderata spre intensa. Este recomandat ca mare parte a activitatii fizice sa fie aerobica.

De asemenea, sunt recomandate activitati fizice de intensitate ridicata care intaresc muschii si oasele. De exemplu, jocuri care implica alergarea si sariturile.

Miscarea fizica intre 18 si 64 ani

La aceasta varsta activitatea fizica include activitati realizate in timpul liber, precum mersul, dansul, gradinaritul, drumetiile sau inotul, deplasarea pe jos sau pe bicicleta, sarcinile casnica, sporturile sau activitatile fizice organizate (la sala de fitness, de exemplu).

Numarul de ore de miscare fizica recomandat:

Cel putin 2 ore jumatate (150 minute) de activitate fizica aerobica de intensitate moderata pe saptamana sau cel putin 75 minute de activitate fizica aerobica intensa.

Activitatea aerobica ar trebui realizata in intervale de cel putin 10 minute.

Pentru imbunatatirea sanatatii, sunt recomandate 300 minute de activitate fizica aerobica moderata sau 150 minute de activitate fizica aerobica intensa pe saptamana.

De asemenea, activitatile de consolidare a muschilor ar trebuie sa includa grupele majore de muschi de cel putin 2 ori pe saptamana.

Miscarea fizica la persoane peste 65 ani

Aceleasi recomandari ca la grupa de varsta 18-64 ani. Adultii cu probleme de sanatate, care ii impiedica sa realizeze miscare fizica in masura recomandata, sunt sfatuiti sa fie cat de activi fizic este posibil, iar adultii cu probleme de mobilitate sunt sfatuiti sa faca exercitii de echilibru si coordonare (de exemplu, yoga sau dansuri) de cel putin 3 ori pe saptamana.

Finul-lui-Dumnezeu

de Mihai Eminescu

Poveste, poveste – da eu nu-s de pe când poveştile – eu sunt de mai încoace, da m-am dus într-o zi la soacră-mea ş’am găsit un sac de poveşti, şi venind a casă l-am scăpat jos şi s-o despicat sacul şi de-atunci s-o împlut lumea de poveşti ş’ am învăţat şi eu una şi ţ-o spun d-tale.

Era odat-un om ş-avea doi feciori. Acu femeia era ‘ngreunată ş-o făcut un băiet, da el era sărac, n-avea cine i-l boteza. Iaca pe-acolo era D-zeu şi sf. Petrea. Şi D-zeu i l-o botezat ş-o rămas băietul năzdrăvan.

Da la urma băietului a făcut o fată, ş-aşa era de frumoasă, de la soare te puteai uita, da la dânsa ba. Treaba ei era să ducă demâncat în ţarină. Ducând ea demâncat în ţarină a zărit-o un zmeu şi s-o pus pe-atâta s-o ia. Da finul lui D-zeu era năzdrăvan ş-o zis aşa fetei: că el a face o brazdă de plug până la demâncat şi ea totdeauna pe brazdă să meargă la fraţii ei. Da finul lui D-zeu era năzdrăvan nu era, da zmeul straşnic. El a şi ştiut ce-o urzit Frate-său ş-o tras brazdă cu plugul pân’ la casa lui. Fata s-a dus cu demâncat drept la curtea zmeului. Aşteaptă ei să vie – nu-i!

– Eh! mamă, mă duc să-mi caut sora că mi-a luat-o zmeul – a zis finul lui D-zeu! Ş-o făcut el o boambă de fier la ţigani în loc de călăuz şi-o zvârlea şi el mergea după dânsa.

A ajuns până la o fântână şi la un copac. Acolo puindu-se el să se odihnească, aude zicând aşa: Doamne, Doamne, de-ar veni mama c’acuşi ne mănâncă balaurul!

– Oare cine să s-audă?

Se uită-n vârful copacului, vede doi pui de pajeră.

– Copiilor, da unde-i balaurul cel care vă mănâncă?

– E – aici în fântână.

– Mult v-o mâncat pân’ acum?

– Ia, v-o douăzeci şi patru.

– Ia las că vă scap eu.

Se suie ‘n vârful copacului lângă pui. Da balaurul întinde – un cap să ia un pui. Da el avea paloş şi taie capul. Întinde şi celălalt şi-i taie ş’ acela. Acu puii nu ştia ce să-i facă de bucurie şi zice aşa:

– Câţi fraţi am fost noi, pe toţi ne-a mâncat, numai noi doi am rămas. Dac-a veni mama, măre, de bucurie are să te mănânce; vâră-te sub aripa mea.

S-o vârât sub aripa lui şi nu s-a văzut. S-aude un vuiet mare; vine pajera. Pajera era mama vântului.

– Dragii mamei nu v-a mâncat!

– Finul lui D-zeu ne-a scăpat.

– Unde-i să-l mănânc de bucurie.

– Mă rog, mamă, dacă l-ăi mânca să-l faci înapoi.

– Da unde-i?

– Îi la răsărit.

Da ea a’nceput a vâjâi tare la răsărit. Da puii zic către finul lui D-zeu:

– Mama, are să-i treac’ un foc de-a te mânca pân ce va ajunge la răsărit. Vine.

– Nu-i dragul mamei.

– Iacătă-li-i, mamă!

Da ea-l ia şi-l înghite şi când l-o făcut înapoi aşa s-a făcut el de frumos, de s-o luminat locul unde era el.

– Ce să-ţi fac pentru binele ce mi-ai făcut, că mi-ai scăpat copiii – a zis pajera.

– Să-mi spui unde-i zmeul cu soră-mea.

– Nici n-am văzut, nici n-am auzit.

– Altmintrele nu-mi mulţumeşti.

– Să şuier să-mi vie ficiorul, vântul de la răsărit.

Ş-o şuierat ea odată ş-o venit un om – era statul lui de o palmă şi barba lui era de un cot şi călare pe-un iepure şchiop. Şi-i zice pajera:

Statu-palmă

Barbă cot

Călare pe-un iepure şchiop

Unde-i zmeul ce-a luat pe fată, pe sora lui finul lui D-zău?

– Nici n-am auzit, nici n-am văzut. Dacă n-o fi ştiind frate-meu, vântul de la miază-zi. Când o suflat odată, o venit altul. Aista era mare de stat, cu buzele mari şi n-avea ochi. Da când sufla, peste tot locul s-auzea.

– N-ai văzut, n-ai auzit pe zmeul care a luat pe fată, pe sora lui finul lui D-zău?

– Nici n-am văzut, nici n-am auzit.

– Ce-i de făcut? zice Pajera.

– Da n-o fi ştiind fraţii noştri cei de cruce?

– Da unde-s?

– Aicea-s departe. Trebuie să ne ducem loc mult. Na-ţi un firicel din părul meu, na-ţi şi din barba mea şi te porneşte băiete la drum. Şi să pui perii ‘n trei şi când la o vreme de nevoie să şuieri într-înşii, eu, noi ţi-om veni într-ajutor şi fă de-a-dreptul pe aici şi-ai să dai de pădure şi tot te du ‘nainte.

Se ia el şi se porneşte, merge pân-în pădurea ceea… când în mijlocul pădurii vede – o fumărie straşnic de mare încât se ‘nnăduşea, nu mai putea. S-apropie el acolo pin fum binişor şi găseşte pe mama zmeului-îşi pârlea părul de pe picioare că era cald straşnic şi nu mai putea.

– Bună ziua mătuşă.

– Mulţămesc D-tale voinice, da – zice – und-te duci voinice?

– Caut curtea zmeului, mătuşă.

– I, flăcăule! Mult trebuie să mergi pân ce-i ajunge şi nu mai rămâi cu zile de te-i apropia.

– Mă rog, mătuşă, să-mi spui unde-i drumul cela, că nu mi-i frică… mă duc.

– Eu nu-l ştiu, dragul mătuşii.

El, ducându-se aşa prin pădure, aude – un glas de om zicând: Valeu, valeu, tare mi-i foame! El s-apropie. Oare ce să fie – acolo? Vede un om şezând, greceşte, jos:

– Da ce te vaiţi, bade?

– De pe nouă lanuri grâu am strâns şi tot pâine l-am făcut şi l-am mâncat şi tot mi-i foame.

– Hai cu mine.

– Hai.

Mergând el mai departe a auzit un glas de om zicând aşa: tare mi-i sete.

– Bună vreme, omule. Pentru – ce ţi-i sete, nu găseşti apă să te saturi?

– Câte iezere a fost în pădurea asta toate le-am băut şi tot mi-i sete.

– Hai cu mine.

– Hai.

Mergând ei aşa mai departe a intrat în altă pădure tustrei ş’ aude sub tufe un foşnet. Cine era? Vântul de amiază cel cu buzele mari.

– Bună vreme, vântule, ce faci aici?

– Mă stăpânesc să-mi ţin suflarea şi să ‘mpuşc un ţânţar. Da să-l împuşc să nu-i sparg pielea.

– Da unde-i ţânţarul, că eu nu-l văd.

– Îi lângă soare.

– Lasă, hai cu mine.

– Ba nu. Eu mă duc după ţânţar, duceţi-vă voi înainte.

Merg ei mai departe şi ajunge la palatul zmeului. Zmeul era la vânat şi fata şedea ‘n cerdac.

– Bună vremea, soro.

– Mi-o spus zmeul că vii după mine. Da-ntoarce-te că te prăpădeşte.

– Nu mi-i frică.

– El acuş vine,-i la vânat.

Vine zmeul.

– Bine-ai venit, finul lui D-zeu.

– Bine te-am găsit, câne de zmeu.

– Hai la luptă.

– Hai!

Ş-o luptat ei trei zile şi trei nopţi şi nu-l putea dovedi şi nu se da nici zmeul, nici finul lui D-zeu.

El a aprins perii cei doi ş-o venit vântul de la răsărit şi de la amiezi şi când ş-o pus buzele’n trei drept în jumătate a despicat zmeul când a suflat. O jumătate a murit că era c-un cap, da o jumătate nu, că era cu două-că era cu trei de toate. Şi s-a rugat finul lui Dumnezeu straşnic la Statul-Palmă-barbă-cot.

– Nu-ţi pot face nimic, că el s-o dus la-mpăratul ţării iştia să spună ce i-ai făcut. De-acu Dac-ai pute luptă-te cu – acela.

Acu el s-a pornit cu soră-sa.

Când a ajuns aproape de palatul împăratului celuia nu era de chip să treacă, aşa era de straşnic şi mergând el prinprejur a ajuns la o baltă. Pe balta ceea era trei băieţi şi se băteau de la o cuşmă, de la un bici şi de la o sulă.

– Ce vă bateţi, măi băieţi?

– Aiestea ne-o rămas de la tatăl nostru şi nu ne putem împărţi.

– Şi la ce vă trebuie vouă aiste?

– Când pui cuşma ‘n cap nu te vezi, când dai cu biciul te sui la curtea ‘mpăratului, când îi zice: sulă – sulicică – te suie ‘n dealul de steclă.

– Da’ ‘n dealul de steclă cine şade, ce căutaţi voi acolo?

– În dealul de steclă ţine ‘mpăratul pe fată.

– De ce o ţine acolo?

– Ca să n-o ia zmeii.

– Până când?

– Până s-a găsi un voinic ca să omoare zmeul… Cel ce-a omorî zmeul îi da fata ‘mpăratul.

– Măi băieţi, eu voi face bună dreptate, vârâţi-va toţi în iaz şi eu v-oi zvârli câte una, cine-a prinde mai iute aceluia să fie.

El, viclean, ia toate-n mână, vâră pe băieţi în apă şi pe urmă dă din bici şi-l suie pe dealul unde şedea ‘mpăratul, la curtea-mpărătească.

La curtea ‘mpăratului era o mândreaţă, că nici nu se poate povesti. Împăratul şedea afară, – era bătrân şi bea lulea.

– Bună vremea ‘mpărate!

– Mulţămesc D-tale voinice! Tare om trebui să fii d-ta de vreme ce te-ai suit aici la mine.

– Aşa ‘mpărate, am venit să omor zmeul, să-ţi scap fata.

– Zmeul n-o venit încă la mine. Da s-aude c’ aicea ‘n vale ‘ntr-un iaz, este noaptea şi se cearcă de a se sui să ia fata din dealul cel de steclă.

– Rămâi sănătos, Împărate.

– Mergi sănătos, voinice.

– Mă duc după zmeu. Dacă l-oi omorî îmi dai fata.

– Ţi-oi da-o.

Ajunge el la iazul cel unde o găsit băieţii. Pune cuşma ‘n cap, se face nevăzut şi se pune sub o tufă de buruieni. Da el era frumos şi puternic, da era sărac. Pe iazul cela era o covată cu faţa-n jos. La miezul nopţii aude el un vuiet straşnic. Aceea era balta drăcească, venea dracii şi da poronci noaptea. Vine dracul cel mai mare, se pune călare pe covată (Scaraoţchi). Ş-o şuierat straşnic ş-o venit draci şchiopi, chiori, ş’ o ‘nceput să ‘ntrebe Scaraoţchi ce trebi au făcut ei?

– Eu am întărtat trei băieţi, că doar s-or ucide unul dintr-înşii. Păcatul mare c-o venit finul lu’ D-zeu şi le-o luat.

– Da tu?

– Eu am întărtat pe vântul de la amiezi să rupă ‘n jumătate pe zmeul cu trei capete şi două capete o scăpat, da jumătate-i mort.

– N-aţi făcut nici o treabă, să vă ‘nvăţ eu ce să faceţi. Lângă balta asta mai la vale, este o comoară de bani. Comoara unui moşneag şi moşneagul are să moară iest-noapte. Duceţi-vă şi puneţi mâna pe banii ceia să fie-a noştri.

– Da dacă ni i-a lua cineva cu putere dumnezeiască?

– Nime nu se poate apropia dac-om pune noi mâna pe dânsa.

– Nime, nime-n toată lumea nu se poate?

– Ba se poate, da iaca ce: dac-a veni finul lui D-zeu până ce nu-ţi pune voi mâna pe bani şi s-a întâmpla s’aducă apă de ceea care l-o botezat şi ne-a stropi, ne frige, şi el a lua banii.

Cela a auzit. Se scoală dimineaţa şi se porneşte să se duc’ acasă. Lui îi zburda după bani. Ajunge el acasă.

– Mamă unde-i apa ceea ce m-o botezat pe mine?

A găsit mă-sa ‘n biserică lângă sf. Pricestanie şi ia el şi se porneşte iar înapoi. Ajungând acolo – dracii era la bani toţi. Se duce şi s-apropie, îi stropeşte. Dracii ţipă şi-i zic:

– Mă rog, finul lui D-zeu, ce vrei ţi-om face, numai nu ne arde.

– Dacă mi-i aduce zmeul cel scăpat, eu v-oi da drumul.

– Mă rog, iaca mă duc să-l aduc.

Ş-a luat un cârd de draci straşnic de mulţi.

– Da viu poate nu ţi l-om pute aduce.

– Mort nu vreau, viu să mi-l aduceţi.

Şi s-o apucat dracii s-o făcut un fedeleş de fier şi s-o dus după zmeu să-l puie ‘n el. Când l-a adus aşa era fedeleşul de greu, de numai dracii-l putea ridica.

– Pune-l aici.

Dă din bici şi-l suie la – mpăratul cu fedeleş cu tot.

Îi Zice ‘mpăratul:

– Ce ai aici?

– Aici-i toată puterea mea ‘mpărate… arată-mi fata ori o destup. Împăratul de-odată s’o’ngrozit, da pe urmă (el, viclean) o aduce s-o vadă el. Da-mpăratul pe unde se suie pe dealul cel de steclă nu se ştie, el avea o putere straşnică, neştiută. După ce-a adus-o, da el după ce-a văzut-o a nebunit, aşa i-o picat de dragă. Da, să ierţi d-ta, şi el ei.

– Voinice! te-i cununa cu fata mea, dar dacă mi-i spune cum dai drumul puterii d-tale.

Da el de dragă ce i-a picat fata ş-a pierdut mintea.

– Împărate, eu te-am amăgit, da aicea-i zmeul. Împăratul strigă degrabă:

– Omoară-l voinice, că el acuşi sparge fedeleşul, că eu l-am prins odată şi l-a spart.

El de bucurie ca să-i dea fata, odată a ‘nceput să ucidă zmeul. Îi turna reşin’ aprinsă pe la cep ş’ o ‘nceput aşa de straşnic a ţipa zmeul de se cutremura palatul ‘mpăratului. După ce-o murit zmeul, a’nceput a ieşi un fum, aşa de straşnic mirosea de greu, decât voinicul a picat ca mort. Da-mpăratul, bucuria lui, a luat ş-a pus pe voinic în fedeleş şi i-a dat drumul de vale. Şi el a luat fata ş-a suit-o ‘n dealul cel de steclă. Da bietul voinic când a picat el mort i-a rămas sula ‘n cerdacul împăratului. Acu, la ce vreme s-a fi trezit el în fedeleş…

– I doamne!, viclean am fost, da mai viclean împăratul. Ce să fac eu? Începe el a se izbi ca să iese de acolo. Da câtă putere avea el nu putea ca să sparg’ acela. Da el mai ave o bucăţică din barba lui Statu-palmă-barba-cot. Aprinzând, începe a veni el cu iepurele cel şchiop pe fedeleş.

– Scapă-mă.

O ‘nceput a bate iepurele ş-o spart fedeleşul. (Că toată puterea vântului de la răsărit e ‘n iepure; iepurele de ce fuge aşa tare?). Scăpând el, îi zice Statu-palmă aşa:

– De-acu înc’o dată dacă mi-i chema, apoi pe urmă nu-ţi mai fac, că de trei ori îi dată ca să-ţi fac bine.

Acu el bate din bici ş’ ajunge la-mpăratul. Da-mpăratul zvârlise sula.

– Am venit, împărate, să-mi dai fata.

Se face că nu ştie, că l-a dat cu fedeleşu ‘n jos.

– Eu ţi-oi da fata, dacă te-i duce la dealul cel cu flori şi mi-i aduce o floare din mijlocul grădinii celeia, eu ţi-oi da fata

Se ia el şi se porneşte, ş-o mers el cale de-un an. Cine era ‘n grădină acolo? Era Statu-palmă.

– Ei voinice, tocmai ş-aci ai venit după mine?

– Am venit, mi-ai zis că mi-i mai face un bine. Să-mi dai floarea din mijlocul grădinii iştia.

El i-o dă. Aşa era de mândră, aşa amirosea de frumos floarea – acea de te – adormea. Ajungând la-mpăratul, i-o dă.

– Dacă mi-i mai face ceva eu ţi-oi da fata. Eu oi frige (câte tamazlâcuri de vite avea – mpăratul ) şi dacă le-i mânca într-o noapte, eu ţi-oi da fata.

O făcut aşa după porunca ‘mpăratului şi el a zis celui ce nu se mai sătura ş-o mâncat tot într-o noapte. El numai atunci s-a săturat, da pân-în ziuă a şi crăpat. Da el a mâncat aşa cu lăcomie, încât şi păreţii hambarului i-o ros. Şi s-o minunat Împăratul de-atâta putere.

– Dacă mi-i bea câte fântâne (se află la Curte) de apă, eu ţi-oi da fata. El cheamă pe istălalt frate de cruce, care nu se mai sătura de apă, ş-o băut, da o fântână n-o putut-o găta ş-a şi crăpat ş’ acela.

Lângă curtea ‘mpăratului era straşnică pădure.

– Dacă tu-i sufla odată-n codrul meu şi s-or strânge toţi ţânţarii la uşa palatului, eu ţi-oi da fata.

El a aprins părul vântului de la amiază-zi. Când s-o dus vântul de la amiază-zi şi când ş-o pus buzele ‘n patru ş-o suflat, era să ‘nghită pe-mpăratul. Aşa era de mulţi ş-aşa bâzâia ei de tare, parcă era ‘ntre calici la Ismail.

– Mare putere ai. Zi ţânţarilor să se ducă de aici.

– Nu zic, pân ce nu mi-i da fata.

Împăratul l-o luat cu blândeţe şi l-o amăgit. Ş-o zis vântului ş-o suflat şi s-o dus ţânţarii de la uşă.

– Dacă te-i sui s-o iei din dealul de steclă îţi dau fata.

– O sul’ am fost uitat eu aici.

– Eu n-am văzut-o.

A stat el trei zile şi trei nopţi ş-a gândit ce-i de făcut şi i-a venit aşa un gând:

să mai cheme pe vântul de la amiază. Vântul de la amiază i-a zis aşa:

– Înc-un bine am să-ţi fac. Am să mă pun în cerdacul împăratului şi să ‘ncep a sufla. Puindu-se el, suflă şi se clătină palatul cât de cât să pice.

– Împărate, dacă mi-i da fata vântu-a sta.

– Palatul las’ să pice, da eu fata nu ţi-oi da-o.

Da’ el zice vântului:

– Pune-te ‘n dreptul uşii şi ‘ncepe a sufla în casă cu câtă putere ai.

El ş-o pus buzele ‘n cinci şi când a ‘nceput a sufla, împăratul sărea din părete ‘n părete.

– Împărate, dă-mi fata că vântul a sta.

– Sui în dealul de steclă ş-o ia.

– Dă-mi sula ‘mpărate.

– Sula am zvârlit-o în mijlocul iazului lângă covată… acolo unde era dracii.

El era lipit pământului, că vântul nu era să-i facă nimica – cela gătise de făcut, ceia crăpase.

Aşa mergând el la iazul cela, era straşnic palat făcut de draci, unde ţineau banii;

şi pe apă mergea o casă făcută straşnic de mândră şi-n casa ceea s-auzea un bocet. S-o luat ş’ a ‘nceput cu luntricica a merge ş-a ajuns la casa aceea. Casa ceea, când a intrat, era un fecior de-mpărat prins de draci şi-l muncea acolo ‘n toate zilele.

– Ce faci aici, bade?

– Iaca m-o prins dracii, c-am luat bani şi eu nu pot scăpa de-aici. Eu am o împărăţie straşnic de mândră, hai să fim noi fraţi de cruce.

– Hai!

– Fraţi de cruce om fi, dar fugi că vin dracii, s-apropie miezul nopţii. El tot mai avea apă de la botez. Aşteaptă la miezul nopţii, vin dracii şi el începe a-i stropi.

– Mă rog, finul lui D-zeu, ce-i cere ţi-om da, numai lasă-ne.

– Sula din mijlocul iazului. Se duce ş’ aduce dracul sula.

– Acu du-ne până pe deal pe – amândoi ş-apoi nu voi stropi. Ei, de frică i-a dus. El a zis:

– Sulă, sulicică, suie-ne ‘n dealul de steclă.

Când l-o suit acolo, atâta de multă jelanie ce-a avut ea după dânsul, c’ avea o cadă de lacrămi.

Atunci Împăratul n-a mai avut ce face şi i-a dat-o. A făcut o nuntă straşnică şi pe urmă s-a dus, a adus pe soră-sa de la casa zmeului ş-a luat-o fratele lui ist de cruce…

[ VIDEO ] Learning Long Division of 2 Digit Numbers

Borta-vântului

de Mihai Eminescu

Era un om sărac – sărac, ş-avea o mulţime de copii. Acu era – în vremea foametei şi el a muncit v-o săptămână pe un căuş de grăunţe. Acu s-a dus la râşniţă cu dânsele. După ce le-o râşnit, a ieşit afară cu căuşul cu făină şi s-a pornit o furtună mare şi i-a luat toată făina din căuş. Da el straşnic s-o mâniat. "Nu mă las eu aşa cu una cu două", şi face un şumuiag de paie şi porneşte.

Îl întreabă un om:

– Unde te duci, cumătre?

– Mă duc s’ astup borta vântului, că mi-a luat făina din căuş.

– Da unde-i nimeri-o?

– Unde-a fi acolo mă duc.

Mergând el loc depărtat a ajuns pe Dzeu şi sf. Petrea (erau pe pământ pe-atunci).

– Unde te duci omule?

– Mă duc s’ astup borta vântului, că mi-o luat făina din căuş. Da D-zeu i-o zis aşa:

– Omule, nu te mai duce. Na-ţi o nucă… da pân a casă să nu zici: nucă, deschide-te.

Întorcându-se el înapoi, a ‘noptat ş-a ajuns la un om şi s-a rugat să-l primească să doarmă acolo peste noapte.

– De unde vii bade? l-ntreabă omul cela.

– Mă duceam s’ astup borta vântului ş’ am întâlnit un nebun pe drum şi mi-o dat o nucă şi-a zis să nu zic pân’ a casă nucă, deschide-te. Ce-a mai fi şi asta?

Femeia omului vicleană. Ia o nucă ‘n mână şi zice:

– Ia să-ţi văd nuca.

Îi schimbă nuca omului. Şi pe urmă se duce ‘ntr-un ocol şi zice: nucă deschide-te. Dac-o zis – atâtea vite ce-o ieşit, oi, cai, hei, o bogăţie ‘ntreagă. Ştii mata, putere dumnezeiască!

Se duce – a doua zi a casă "Nucă deschide-te". Nuca de unde să se deschidă.

– Hai bată-mi-l Dumnezeu vânt şi moşneagul lua-l-ar dracu. Mă duc s’astup borta vântului şi să bat pe moşneag de ce m-o viclenit.

Ajunge iar pe Dumnezeu.

Da D-zeu, ştii, putere dumnezeiască, acu era altfel la faţă… nu l-o cunoscut.

– Unde te duci, bade?

– S’ astup borta vântului şi să ucid moşneagul, la ce m-o viclenit.

– Na-ţi, bade, un măgar. Da să nu zici pân’ acasă: măgar baligă-te.

– N-oi zice.

Se-ntoarce el iar pe la omul cela. Da omul cela-l ospătează şi-i dă vin să bee, şi omul s-o chefăluit şi-a adormit pe laiţă. Da erau nişte ţigani cu şatra acolo ş-avea măgar şi omul s-o dus ş-o cumpărat ş-a schimbat măgarul.

Omul a doua zi se scoală, ia măgarul şi se duce – acasă şi-i zice: măgar, fa bani!

Măgarul, de unde? El apuc’ un druc şi ‘ncepe a dişăla măgarul.

– Acu nu-l mai iert eu.

Se porneşte să ‘ntâlnească pe moşneag şi s’ astupe borta vântului. Întâlneşte pe D-zeu.

– Na-ţi bade, o cârjă, da să nu zici pân a casă: cârje ‘ncârjeşte-te. Ia cârja, vine pe la omul cela. Acu omul i-a dat şi mai straşnic ospăţ şi s-a sfătuit că dac’ or vede ce-a mai da şi cârja, pe urmă să-l omoare, ca să nu presupună că el i-o luat. Acu zice omul femeii:

– Măi, femeie, noi hai cu cârja ‘n zămnic (beciu) şi să ‘nchidem uşa ş-a să zicem: cârjă’ncârjeşte-te.

Se vâră. Cârja unde ‘ncepe a bate ş-a zdrobi. Până omul era cu chef, până s-a trezit, ei erau ucişi ca merele.

– Bade ţi-om da şi măgar şi nuca, numai mă rog, scoate-ne. Acu omul i-o lăsat de i-o bătut şi mai bine. A luat măgarul, cârja şi nuca şi s-o pornit a casă.

Aşa s-a făcut de bogat acu, de-a ajuns veste pân la-mpăratul. Atâţia bani avea el, de-o semănat ş-o crescut grâu de aur. Acu ‘mpăratul a auzit că are un lan de aur ş-o trimis doi sufragii să-i dea sămânţă, să semene şi-mpăratul.

– Să spui împăratului că nu vreau să-i dau, să văd ce mi-a face. Împăratul când a auzit aşa, straşnic s-o mâniat ş-o gătit oştire, să se ducă cu război asupra lui. Împăratul era frunte, ştii, mai mare. Ş-a venit pân la uşa lui ş-o strigat să iasă afară. Da el ave bani, da tot cu straie de-a noastre, nu cu straie leşeşti. El pune cârja sub suman şi iese afară. Acu ‘mpăratul cu atâtea mii de oameni i-a fost ruşine singur lui să se ducă el numai cu unul să se lupte. A zis:

– Omule, arată-ţi tu întâi puterea.

– Bine, măi împărate. Cârje’ncârjeşte-te, la tot soldatul câte două şi la împăratul nouă. (Cârja era dumnezeiască, tot în cap pâcâia).

O nebunit şi pe soldaţi şi pe-mpăratul. S-o dus împăratul, ş-o rămas pace ş-o trăit bine. Să dea D-zeu să trăiască şi copiii mei aşa.

CLASA NOASTRĂ

Pantofii roşii

de N. Calma