Ce faci cand copilul amana temele pentru acasa ?
Ce trebuie sa stii despre tendinta de a amana:
- Specialistii considera ca are legatura cu reglarea emotiilor: persoana care poate face fata starilor inconfortabile (frustrare, stres, teama) nu este tentata sa amane sarcinile dificile.
- Amanarea nu este doar o problema a vointei, ci si a cunostintelor si abilitatilor: copilul care nu este convins ca poate face tema, nu se va simti motivat sa o inceapa.
- Atunci cand devine un obicei, aduce cu sine un nivel ridicat de stres.
- Unii specialisti considera ca stilul autoritar de parenting il face pe copil sa amane mai mult.
- Este un comportament care se invata.
Cum il ajuti pe copil sa nu mai amane temele:
Ajuta-l sa isi formeze obiceiuri de invatare care incurajeaza consecventa.Este important sa stie sa isi organizeze timpul si spatiul dedicat invatarii, sa planifice temele si proiectele din timp si sa poata cere ajutor atunci cand are nevoie.
Invata-l sa prioritizeze temele impartindu-le in cateva categorii:
- un nivel ridicat de prioritate: intra temele si proiectele care trebuie predate in ziua urmatoare;
- un nivel mediu de prioritate: teme si proiecte mai mari care trebuie predate la cateva zile distanta si la care e bine sa lucreze cate putin in fiecare zi;
- un nivel scazut de prioritate: teme si sarcini care se pot rezolva foarte rapid fiindca sunt usoare (citirea unui text de cateva pagini, alcatuirea de propozitii folosind anumite cuvinte, decuparea de imagini etc.). Acestea pot fi facute cand a terminat cu toate celelalte sau se pot realiza intercalat, dupa finalizarea unei teme mai grele.
Recomanda-i sa isi faca timp si pentru relaxare. Dupa 50 – 60 de minute de concentrare, isi permite 10 minute de relaxare.
Descopera ce dificultati are copilul tau. Un alt lucru important pe care il poti face ca parinte este sa discuti cu copilul despre dificultatile pe care le intampina cand isi face temele. In spatele asa zisei amanari pot sta diferite motive:
- dificultati de concentrare,
- probleme de invatare,
- neintelegerea cerintelor cadrului didactic,
- frustrare si sentimente negative fata de profesorul care preda materia la care are de facut temele,
- planificarea nepotrivita a timpului si a sarcinilor.
Invata-l sa fie constient de propriile emotii si reactii. Mai ales daca este un copil care amana frecvent temele sau alte sarcini, invata-l sa fie atent la ce se intampla in mintea sa atunci cand decide sa lase pe mai tarziu o sarcina: i se pare ca e prea grea si se simte speriat, i se pare plictisitoare, total neplacuta si simte frustrare? Invata-l sa identifice emotia pe care o trezeste sarcina respectiva si recomanda-i ca inainte sa ia decizia de a se ridica de la birou si sa amane temele, sa respire adanc si sa numere pana la 10. Cel mai probabil, pana atunci emotiile prin care trece vor pierde din intensitate. Apoi poate incepe sa scrie macar o parte din tema. Daca simte din nou imboldul de a fugi de tema, poate veni sa discute cu tine despre acest lucru.
De asemenea, umorul functioneaza la cei mici pentru a-i determina sa inceapa mai repede ceva ce au de facut. Vorbeste-i despre printesa din poveste care a trebuit sa sarute broasca, iar aceasta din urma s-a transformat intr-un print deosebit de frumos. “Cu cat saruti mai repede broasca, cu atat mai repede va aparea printul. Daca printesa ar fi stat mai mult pe ganduri vazand cat de urat e animalul, putine sunt sansele sa o mai fi sarutat.”. La fel, principiul se poate aplica si in cazul temelor: cu cat sunt facute mai devreme, cu atat ai invatat mai repede lectiile.
Sursa : aici
CALENDAR SĂRBĂTORI NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE - LUNA FEBRUARIE
01
februarie- Ziua Intendenţei Militare; Înfiinţarea la Bucureşti a Arsenalului
Armatei(1861)
02
februarie -Ziua Mondială a Zonelor Umede, Convenţia Ramsar
02
februarie -Întâmpinarea Domnului
02
februarie - Încheierea bătăliei de la Stalingrad (1943)
08
februarie- Intrarea triumfală a lui Cuza în Bucureşti după dubla alegere
09
februarie -Ziua Mondială a Bolnavilor
10 februarie- Ziua Mondială a Tineretului Ortodox(1945)
10 februarie- Ziua Mondială a Tineretului Ortodox(1945)
10 februarie -Semnarea Tratatului de Pace de la Paris(1947)
24
februarie -Dragobetele
25
februarie -Aşure, o sărbătoare a turcilor din România
28 februarie -Ziua Protecţiei Civile Române(1933)
1 februarie - Ziua Intendenţei Militare; Înfiinţarea la Bucureşti a Arsenalului Armatei(1861)
Foto: (c) AGERPRES ARHIVA/CRISTINA MATEI
Bucătărie de campanie
Bucătărie de campanie
Intendența militară a fost oficializată în România, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Până la înfăptuirea Unirii celor două Principate, încă de pe timpul Regulamentelor Organice, în Ministerele de Război ale Moldovei și Munteniei funcționa câte o secție de intendență, însă atribuțiile acestora nu erau clar definite.
Unirea Principatelor Române a accelerat consacrarea intendenței ca specialitate distinctă și indispensabilă a Armatei Române, prin Decretul nr. 417 din 30 august 1860, hotărându-se întrunirea administrațiilor militare și a intendențelor într-o singură administrație, sub ordinele Ministerului de Război din București.
Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 29 din 1 februarie 1861, Alexandru Ioan Cuza a consfințit înființarea Corpului de Intendență Militară. Acesta era alcătuit din intendentul general al armatei (asimilat gradului de general de brigadă) și subordonat ministrului de Război, un subintendent clasa I (asimilat gradului de colonel), doi subintendenți clasa a II-a (locotenent-colonel), doi adjuncți clasa I (asimilați gradului de comandanți de batalion — maior) și șase adjuncți clasa a II-a (căpitan).
Prin Raportul înaintat domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ministrul de Război, colonelul Ioan Ghica, argumenta necesitatea aprobării unui regulament propriu intendenței. Astfel, prin ''Instrucțiunile asupra funcțiilor Intendenței Militare'', publicate în Monitorul Oastei nr. 11 din 16 februarie 1861, se preciza expres că intendenții militari erau numiți de guvern pe lângă trupe ''ca să înlocuiască vegherea ministrului în treburile interioare ale armatei'' — solda și subzistența, îngrijirea îmbrăcăminții, a locuinței, sănătății și înlesnirea mișcărilor.
Din inițiativa ministrului de Război, generalul Ion Emanoil Florescu, în 1862 a fost adoptată ''Legea privind întreținerea armatei'', care ulterior a cunoscut o serie de îmbunătățiri. Legea reglementa pensiile militarilor, rațiile alimentare, retragerea din serviciu, standardul de viață în corpuri, transportul și recompensele pentru merite deosebite. În același an au apărut noi reglementări în domeniu. Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 219 din 16 octombrie 1862, s-a constituit Corpul ofițerilor de administrație, însărcinat cu executarea tuturor serviciilor administrative.
Evoluția ulterioară a intendenței militare a confirmat utilitatea sa primordială pentru bunul mers al oștirii, logistica din zilele noastre preluând multe dintre tradițiile și atributele sale.
Unde-i X... hop şi 0 !
X şi 0 este o competiţie între două persoane, iar varianta sa clasică este cea jucată într-un pătrat 3 x 3. Regulile sunt simple: cei doi jucători completează pe rând câte o căsuţă a pătratului cu semnul ales de fiecare (X sau 0), iar câştigătorul este cel care reuşeşte să marcheze 3 căsuţe în linie dreaptă (orizontală, verticală sau diagonală). Dacă au fost completate toate căsuţele şi niciunul din jucători nu a obţinut 3 în linie, jocul se încheie cu remiză.
Să analizăm puţin desfăşurarea jocului. Chiar şi în această variantă simplă de 3 x 3, numărul de mutări posibile este foarte mare: 15 120 variante diferite numai pentru primele 5 mutări! Totuşi, un jucător isteţ poate deveni imbatabil dacă urmează câteva scheme de bază. Dacă ambii jucători cunosc aceste strategii şi le aplică, jocul se termină printr-o remiză.
De exemplu, jucătorul care începe primul are 3 variante: căsuţa din centru, un colţ sau o căsuţă laterală. Dintre toate, varianta cea mai eficientă este colţul, deoarece adversarul poate evita de a fi prins în cursă la mutarea următoare numai printr-una singură din cele 8 variante posibile: centrul. Puteţi spune care sunt celelalte strategii ale jocului?
De exemplu, jucătorul care începe primul are 3 variante: căsuţa din centru, un colţ sau o căsuţă laterală. Dintre toate, varianta cea mai eficientă este colţul, deoarece adversarul poate evita de a fi prins în cursă la mutarea următoare numai printr-una singură din cele 8 variante posibile: centrul. Puteţi spune care sunt celelalte strategii ale jocului?
O altă variantă mai interesantă este cea cu 6 fise care se pot muta. Aceasta era foarte răspândită în antichitate la chinezi, greci şi romani. Se joacă tot pe un pătrat 3 x 3, folosind 3 fise de un fel şi 3 fise de alt fel (se poate juca cu monede de două mărimi). Jucătorii pun pe rând câte o fisă pe tabla de joc, până când le termină. Dacă niciun jucător nu a câştigat prin aşezarea a 3 fise de acelaşi fel într-un rând, jocul continuă prin mutarea unei singure fise într-o pătrăţică învecinată pe orizontală sau verticală, tot pe rând. Procedeul continuă până când unul dintre cei doi câştigă. Spre deosebire de varianta clasică a lui X şi 0, aici primul jucător câştigă sigur dacă aşază prima fisă în centru (şi aplică strategiile potrivite). De aceea, această mutare este interzisă, de obicei.
Dacă vă pasionează geometria în spaţiu, există şi o variantă tridimensională a clasicului joc X şi 0. Ea se joacă într-un cub 3 x 3 x 3, iar câştigătorul trebuie să obţină 3 într-o linie pe oricare din feţele cubului sau chiar pe una din diagonalele cubului! Într-adevăr, această variantă este o adevărată aventură în spaţiu! Iar dacă doriţi o provocare chiar şi mai mare, puteţi juca varianta propusă de un american glumeţ: primul jucător care aşază 3 într-o linie pierde!
Şi pentru a încheia într-o notă amuzantă, trebuie să aflăm de unde vine denumirea englezească a jocului X şi 0. Se pare că Tic Tac Toe provine dintr-un vechi cântec de leagăn, care în traducere sună astfel:
Tit, tat, toe,
Mişc întâi, dacă-mi dai voie.
Am trei tinerei, stau în şir ca nişte zmei,
Pun pe unul sus, pun pe altul jos,
Şi pe-al treilea-l pun frumos
Pe coroana ăstui moş.
Apa
Marile si oceanele ocupa 71% din suprafata globului si la majoritatea celulelor, apa ocupa în jur de 60% din masa celulara.
Ea este principalul solvent si mediul de dispersie al diferitelor substante. Apa ajuta la transportul substantelor în celula si la numeroase reactii chimice.
Cea mai mare parte a corpul uman este formata din apa: aprovimativ 60%, iar consumul zilnic al unui om este de 2,5 l in alimente si lichide.
Stiati ca:
- un om de 70 de kg are în organism 50 de litri de apă;
- muşchii omului conţin 3/4 apă, iar sângele 4/5 apă;
- apa reglează temperatura corpului şi hrăneşte ţesuturile;
- fiecărui om îi sunt necesari 150 de litri de apă zilnic;
- fructele şi legumele conţin foarte multă apă: cartofii conţin 75% apă, iar castraveţii 95% apă.
Formula chimica
Compus chimic al hidorgenului si oxigenului
Formula moleculara: H2O
Punctul de inghet: 0 ° C.
Punctul de fierbere: 100 ° C.
Circuitul apei in natura
Apa in natura se gaseste intr-un circuit permanent, ea existand in aceeiasi cantitate pe suprafata Terrei. Acest proces este pus în mişcare de radiaţia solară şi de gravitaţie. În cursul parcurgerii acestui circuit, apa îşi schimbă starea de agregare fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă.
Apa raurilor, marilor si oceanelor se evapora dand nastere vaporilor de apa in aer (apei atmosferice). Aceasta circula fiind purtata de curentii de aer pana in zona rece unde se condenseaza si cade la suprafata solului sub forma de ploaie sau zapada. Ajunsa pe sol, apa meteorica daca intalneste un strat permeabil il strabate pana ajunge la unul impermeabil formand apa subterana. Daca insa intalneste un strat impermeabil ramane la suprafata, unde impreuna cu apa subterana ajunsa la suprafata (izvoare) formeaza apa de suprafata.
Din totalul de apa existent pe Terra:
• 97 % apa sarata
• 3 % apa dulce din care:
- 2 % in calotele polare (gheata)
- 1 % in mari, fluvii, rauri, lacuri, ape subterane, vapori de apa
Stiati ca:
- pentru consumul populatiei umane sunt disponibile mai putin de 1% din resursele de apa ale planetei.
- 1,5 miliarde de locuitori ai planetei, adică un sfert din total, n-au acces la apa potabilă, iar 2,6 miliarde, adică peste două cincimi, n-au acces la salubritate;
- apa dulce contaminată şi rezervele de apă ţinute în condiţii neigienice sunt cauza a 10% din totalul îmbolnăvirilor din tările sărace;
- până la sfârşitul acestui secol, marea majoritate a recifelor de corali ar putea dispărea dacă actuala încălzire globală a climei va continua; creşterea temperaturii apei perturbă reproducerea acestor minuscule nevertebrate marine;
- Marea Mediterană a pierdut în ultimul secol în medie câte un milimetru pe an ; producerea acestei scăderi se datorează atât diminuării cantităţilor de apă provenite din ploi, cât şi multiplelor baraje ridicate pe cursurile fluviilor care se varsă în ea;
- în statele arabe, precum Kuweitul, apa este foarte preţioasă, scumpă, şi se foloseşte până la ultima picătură, fiind importată la schimb cu petrolul;
- principalele tipuri de folosinţă a apei sunt: alimentări cu apă potabilă, alimentări cu apă industrială, irigaţii, piscicultură, amenajări hidroenergetice, navigaţie şi plutărit, ape curative şi pentru agrement.
Poluarea apei
Apa folosita in scopuri casnice sau industriale se reintoarce in natura cu proprietati modificate, purtand cu sine deseuri (reziduuri) antrenate sau dizolvate. Primul semnal de alarma la aparitia poluarii il dau vietuitoarele acvatice marunte.
La poluarea apei contribuie un număr mare de surse. Acestea se clasifica in urmatoarele categorii.
Surse organizate:
- apele reziduale comunale, care rezultă din utilizarea apei în locuinţe şi în instituţii publice, bogate în microorganisme, dintre care multe patogene;
- apele reziduale industriale, provenite din diferite activităţi industriale.
- apele reziduale agro-zootehnice, provenite mai ales ca urmare a salubrizării crescătoriilor de animale.
Surse neorganizate:
- ploile acide. Apa preia poluarea din aer, având loc un transfer aer-apă;
- reziduurile solide. Apa preia poluarea de pe sol, având loc un transfer sol-apă.
Elementele poluante sunt:
-elementele biologice, reprezentate, în principal, de microorganismele patogene,
-elementele chimice, reprezentate de substanţe chimice organice şi anorganice.
Exista urmataorele tipurile de poluare a apei :
- poluarea bazinului (prin produse ale eroziunii, produse toxice provenind de pe ogoare, de pe şosele, prin spălarea sării din sol, prin irigări);
- poluarea albiei cursurilor de apă (ca urmare a introducerii compuşilor organici şi minerali, provenind din sistemele de aducţie ale apei şi din întreprinderile industriale);
- poluarea de origine termică (provocată de apele cu temperatură înaltă, evacuate de termocentrale şi intreprinderi industriale); acest tip de poluare, din ce în ce mai important,
provoacă o scădere a conţinutului de oxigen din apă, atât de necesar dezvoltării pisciculturii;
- poluarea hidrobiologică (provocată din mai multe cauze, de exemplu, de constituirea, în momentul regularizării scurgerii, de întinderi de apă puţin adânci unde creşte o vegetaţie abundentă).
Stiati ca:
- până la sfârşitul acestui secol, marea majoritate a recifelor de corali ar putea dispărea dacă actuala încălzire globală a climei va continua; creşterea temperaturii apei perturbă reproducerea acestor minuscule nevertebrate marine;
- Marea Mediterană a pierdut în ultimul secol în medie câte un milimetru pe an ; producerea acestei scăderi se datorează atât diminuării cantităţilor de apă provenite din ploi, cât şi multiplelor baraje ridicate pe cursurile fluviilor care se varsă în ea;
- unul dintre cele mai obişnuite semne ale poluării apelor este vegetaţia verde de la suprafaţă, numită eutrofi e, pentru că acele plante microscopice se dezvoltă doar în prezenţa unor substanţe care le sunt prielnice;
- algele şi plantele subacvatice se dezvoltă atunci când în apă sunt anumiţi compuşi chimici care le stimulează această dezvoltare;
- ploile acide cauzează catastrofe ecologice, prin depopularea anumitor lacuri de peşti care trăiau în aceste ecosisteme, căderea frunzelor, solurile acide (pe care nu mai cresc plante);
- în poluarea apelor de cele mai multe ori este implicat ţiţeiul. Practica obişnuită de spălare a tancurilor petroliere revarsă în apele globului până la 20 milioane de barili de petrol. Supravegherea celor care poluează în acest fel apele este realizată prin sateliţi;
- o altă sursă de poluare a apelor sunt apele reziduale, menajere sau industriale;
- tributilina, vopseaua foarte rezistentă la apă, folosită pentru chila vaselor produce modificări ale sexului la melcii de mare, întregi populaţii devenind de sex feminin, fiind deci puse în imposibilitatea de a se reproduce;
- unele dintre cele mai sensibile vieţuitoare la poluanţi sunt coralii;
- o tonă de petrol deversat acoperă cu o peliculă fină 12 kmp de apă;
- topirea gheţarilor ar duce la inundarea completă a planetei cu un strat de apă gros de 3 km.
Apa in Romania
România are o bogată reţea hidrografică, dar spre deosebire de alte tari europene este saraca in resurse de apa.
Surse de apa:
- apa de suprafata (75 %)
Dulce – lacuri, rauri, fluviul Dunarea
Sarata – Marea Neagra|
- ape subterane (25 %)
Strate freatice (primul strat de apa)
Ape de adancime (max. 300 m)
Ape minerale (peste 300 m)
Ape termominerale (peste 1000 m)
Cele mai importante rauri ale României sunt:
-Dunărea al doilea fluviu din Europa ca dimensiuni şi debit (după Volga), având 2.860 de kilometri lungime, dintre care 1.075 km se află în România.
-Mureş este al doilea râu ca lungime din România, după Dunăre. Are 803 kilometri, din care 761 kilometri se află pe teritoriul României
-Olt este un afluent al Dunării, având o lungime de 615 kilometri.
-Prut lung de 953 km,
-Siret dintre afluenţii Dunării pe teritoriul Romaniei, are cel mai mare bazin hidrografic din ţară, fiind râul intern cu cel mai mare debit (un debit mediu multianual de peste 225 mc/s la vărsare).
Alte râuri importante sunt Someşul, Crişurile, Timişul, Jiul, Argeş, Ialomiţa, etc.
În România există peste 3450 de lacuri, suprafaţa acestora fiind de aproximativ 2620 km pătraţi, reprezentând 1,1 % din suprafaţa totală a ţării. Acestea sunt clasificate astfel:
1. Lacuri de munte:
- in cratere vulcanice
- in circuri glaciare
- in depresiuni carstice
- de baraj natural
- de baraj artificial
2. Lacuri de luncă
3. Lacuri relicte
4. Lacuri heliotermice
5. Limane
- Limane fluvatile
- Limane fluvio-maritime
6. Lagune
7. Lacuri în Delta Dunării
Apa subterana
Apa subterana ia naştere din precipitaţiile care se infitrează în pământ, sau infitraţiile de apă din albia apelor curgătoare şi stătătoare (râuri, fluvii, lacuri), ea patrunde prin straturile permeabile pana da de o rocă impermeabilă
Apele subterane, la fel ca cele de la suprafaţă curg sub acţiunea forţei gravitaţionale, însă viteza de scurgere a apelor subterane este mai redusă, fiind influenţată de natura rocii (mărimea granulelor sau porilor) care joacă şi rolul de filtru, poziţia apelor fiind schiţată pe hărţi hidrografice.
Apele subterane ies la suprafaţă sub formă de izvoare, a căror apă este filtrată şi are o concentraţie diferită în substante minerale.
Zile in care se sarbatoreste apa
8 iunie
Ziua Mondială a Oceanelor
22 martie
Ziua Mondială a Apei
31 octombrie
Ziua Internaţională a Mării Negre
25 septembrie
Ziua Internaţională a Mediului Marin
29 iunie
Ziua Dunării
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
