după
Fraţii Grimm
-
text adaptat –
A fost odată un om
putred de bogat şi omului ăstuia s-a întâmplat să-i cadă nevasta greu bolnavă.
Când a simţit că i se apropie sfârşitul, femeia şi-a chemat la căpătâi singurul
ei copil, o fetiţă, şi i-a spus:
- Draga
mamei, orice ţi s-ar întâmpla, cată să fii întotdeauna bună şi cu sufletul
neîntinat.
Nu după mult timp omul
îşi luă altă nevastă, care îşi aduse în casă cele două fete pe care le avea.
Acestea, nu-i vorbă, erau frumoase, dar pe cât de luminos le era chipul, pe
atât de întunecat şi plin de răutate le era sufletul.
Pentru fata cea vitregă
începură a curge de-aici înainte zile pline de amărăciune. Îi luară straiele ei
cele frumoase şi-o îmbrăcară c-o vechitură de rochie cenuşie, o încălţară cu
nişte papuci de lemn şi o duseră în bucătărie, într-un alai de batjocuri.
Aici, o puseră să
robotească din greu, de dimineaţă şi până cădea noaptea.
Seara, frântă de
oboseală, se cuibărea în cenuşă, lângă vatră şi până şi somnul îi era numai
chin şi amar. Şi fiindcă din această pricină era totdeauna plină de cenuşă, îi
ziseră în râs Cenuşăreasa.
Într-o zi, tatăl fetelor
se pregătea să plece la iarmaroc şi apucă să le întrebe pe cele două fete
vitrege ce daruri voiau să le aducă.
- Rochii
frumoase, răspunse una.
- Ba
mărgăritare şi nestemate, zise cealaltă.
Într-un târziu o întrebă
şi pe Cenuşăreasă:
- Da'
ţie, Cenuşăreaso, ce-ţi doreşte inima?
- Cea
dintâi rămurică ce s-o anina de pălăria dumitale, la întoarcerea acasă, pe aia
s-o rupi, dragă tată, şi să mi-o aduci.
La iarmaroc, omul avu
grijă să cumpere pentru fetele vitrege rochii frumoase, mărgăritare şi
nestemate. În drum spre casă, o creangă de alun îi atinse pălăria şi i-o dădu
jos de pe cap. Astfel îşi aminti de rugămintea Cenuşăresei.
După ce primi creanga de
alun, fata mulţumi din suflet şi, către seară, se duse la mormântul maică-si,
răsădi crenguţa şi începu să plângă, iar lacrimile picurară pe ramura care
crescu şi se făcu o mândreţe de copac. De trei ori pe zi se ducea Cenuşăreasa
la mormântul maică-si şi de fiecare dată zărea câte o păsărică albă lăsându-se
din zbor pe câte o creangă a alunului. Şi pasărea îi îndeplinea fetei orice
dorinţă.
Şi s-a întâmplat ca o
dată împăratul să pună la cale o mare petrecere, gândind că aşa feciorul său o
să-şi aleagă mireasa.
Cenuşăreasa o rugă cu
lacrimi amare pe maică-sa vitregă să se îndure şi s-o lase şi pe ea la
petrecere.
Aceasta zise:
- Am
răsturnat o strachină de linte în cenuşă şi dacă în două ceasuri alegi toată
lintea, atunci o să-ţi îngădui să mergi la petrecere.
Cenuşăreasa ieşi în
grădină pe uşa din dos şi prinse a striga:
- Blânde
porumbiţe şi voi, turturele, şi voi, păsări ale cerului, veniţi cu toatele
de-mi ajutaţi s-aleg lintea:
„Bobul bun, ici,
în ulcică, Iar cel rău în guşulică..."
Toate zburătoarele
cerului se aşezară în jurul vetrei, făcându-şi loc în cenuşă. Nu trecuse nici
un ceas de când păsărelele se apucaseră de ales lintea, că şi mântuiră treaba.
Fata îi duse mamei
vitrege strachina, numai că aceasta îi spuse scurt:
- Dacă
eşti în stare să-mi alegi din cenuşă două străchini de linte într-un ceas, te
iau şi pe tine!
Fata chemă iar în ajutor
păsările cerului:
- Blânde
porumbiţe şi voi, turturele, şi voi, păsări ale cerului, veniţi cu toatele
de-mi ajutaţi s-aleg lintea:
„Bobul bun, ici, în
ulcică, Iar cel rău în guşulică..."
Nu trecuse nici jumătate
de ceas şi fata îi duse mamei vitrege străchinile cu linte, crezând că de astă
dată o vor lua şi pe ea la petrecere. Dar maştera se împotrivi şi acum:
- Ce,
vrei să ne fie ruşine cu tine?! Tot n-o să te iau cu noi!
Rămasă singurică în
toată casa, Cenuşăreasa se duse la mormântul mamei sale şi, aşezându-se sub
alun, grăi:
-Alunaş, drag alunaş,
Scutură-te, rogu-te-aş,
Şi mă-mbracă-n strai de-argint
Numa-n aur şi argint.
Pasărea albă, aflată în
alun, îi dădu atunci o rochie ţesută toată în aur şi argint şi-o pereche de
conduri cu alesături de mătase şi argint.
Cenuşăreasa se îmbrăcă
în grabă şi se duse la petrecere unde nimeni nu o recunoscu.
De cum o zări, feciorul
împăratului prinse mare drag de ea şi dănţuiră toată noaptea.
Când se îngâna noaptea
cu zorile, fata vru să se ducă acasă.
- Merg
şi eu cu tine! îi zise feciorul împăratului.
Fata reuşi să fugă şi
alergă într-un suflet la alun, dezbrăcă hainele frumoase şi le lăsă la mormânt.
Când intrară cu toţii în
casă, o găsiră pe Cenuşăreasa stând în cenuşă, îmbrăcată în aceleaşi straie
rufoase dintotdeauna.
A doua seară, după ce părinţii şi surorile ei vitrege plecară
la petrecere, Cenuşăreasa se grăbi să se ducă la alun şi-i zise:
-Alunaş, drag alunaş,
Scutură-te, rogu-te-aş,
Şi mă-mbracă-n strai de-argint
Numa-n aur şi argint.
Atunci păsărica îi
aruncă o rochie şi mai frumoasă decât cea din ajun. La petrecere, feciorul de
împărat dănţui toată noaptea numai cu ea. Cum se lăsară negurile nopţii, fata
îi scăpă de sub ochi.
A treia zi, Cenuşăreasa aşteptă până ce
plecară din nou părinţii şi surorile vitrege şi-apoi se duse iar la mormântul
maică-si şi-i grăi pomului:
-Alunaş, drag alunaş,
Scutură-te, rogu-te-aş,
Şi mă-mbracă-n strai de-argint
Numa-n aur şi argint.
Păsărica îi aruncă o
rochie atât de frumoasă şi de strălucitoare, cum nu s-a mai văzut alta pe lume,
iar condurii erau cu totul şi cu totul numai cu fir de aur.
Când ajunse la
petrecere, oaspeţii fură uimiţi de atâta frumuseţe. Feciorul de împărat dănţui
iarăşi numai cu dânsa.
La ivirea zorilor,
Cenuşăreasa reuşi să se strecoare cu atâta dibăcie, că tânărul crai îi pierdu
şi de astă dată urma.
Vezi însă el pusese la
cale un vicleşug, poruncind să se ungă treptele cu smoală. Când Cenuşăreasa
coborî în fugă, condurul din piciorul stâng îi rămase agăţat în smoală.
Feciorul de împărat îl
ridică, iar a doua zi se grăbi să se ducă la tatăl fetelor şi, arătându-i
condurul, îi zise:
- Fata pe-al cărei
picior se va potrivi condurul acesta, numai aceea îmi va fi nevastă.
Când auziră spusele
tânărului crai, cele două fete ale maşterei se bucurară grozav. Cea mai mare se
duse cu pantoful în iatac şi, la îndemnul maică-si, îşi tăie un deget de la
picior pentru a se putea încălţa. Apoi, abia putând să-şi stăpânească durerea,
se înfăţişă înaintea tânărului crai şi acesta, urcând-o pe cal lângă el, porni
cu ea către casă.
Ajunşi în dreptul
mormântului, auziră două porumbiţe strigând:
-Vai,
conduru-i tare mic:
Parcă-n
cleşte, aşa o strânge!
Şi-năuntru-i
numai sânge,
Că tot
curge pic cu pic...
Nu-i
mireasa-adevărată!
Ea-i
pe-aproape şi te-aşteaptă...
Atunci feciorul de
împărat băgă de seamă că sângele curgea din piciorul fetei. Întoarse calul şi o
duse înapoi acasă, adăugând că ar dori să încerce şi cealaltă fată condurul.
Aceasta îşi reteză din călcâi şi, cu chiu
cu vai, abia reuşi să se încalţe. Feciorul de împărat porni şi cu ea la drum,
dar, când trecură prin dreptul alunului, porumbiţele prinseră din nou să dea
zvon:
-Vai,
conduru-i tare mic:
Parcă-n
cleşte, aşa o strânge!
Şi-năuntru-i
numai sânge,
Că tot
curge pic cu pic...
Nu-i
mireasa-adevărată!
Ea-i
pe-aproape şi te-aşteaptă...
Văzând ciorapul alb plin
de sânge, feciorul de împărat o duse pe mireasa cea mincinoasă acasă,
întrebând:
- Nu mai aveţi vreo altă
fată?
J - Ba, cum să spun... mai am
una, o biată Cenuşăreasă, da' nici vorbă, nu poate fi ea mireasa! grăi tatăl.
Tânărul crai ţinu morţiş
s-o vadă. Fata veni şi se aşeză pe un scăunel, scoase din picior papucul de
lemn şi încălţă condurul, care-i veni ca turnat. Privindu-i chipul, feciorul de
împărat o recunoscu pe dată şi spuse:
- Asta-i mireasa cea
adevărată.
Plecară şi, în dreptul
alunului, cele două porumbiţe ciripiră bucuroase:
-Vezi, conduru-i tare mic,
Dar de strâns, de fel n-o strânge,
Şi-năuntru nu e sânge,
Că n-a curs măcar un pic!...
Ea-i mireasa adevărată,
Mult dorită şi visată!...
Apoi, păsările se
aşezară uşurel pe umerii Cenuşăresei şi rămaseră aşa tot timpul cât s-a
prăznuit nunta împărătească.
