de FRAŢII GRIMM
TEXT PRESCURTAT
A
fost odată ca niciodată un tăietor de lemne tare nevoiaş care-şi avea căscioara
la marginea unui codru nesfârşit, unde-şi ducea viaţa împreună cu nevastă-sa şi
cei doi copii ai săi. Pe băieţel îl chema Hansel, iar pe fetiţă Gretel.
Atât
de săraci erau că nu aveau cu ce-şi potoli foamea, iar într-o bună zi, fiind
foamete în ţară, nu au mai putut să-şi cumpere nici măcar o pâine.
—
Ce ne facem femeie? Cu ce-i vom hrăni pe bieţii copii, căci nu mai avem nici de
unele?...
— Ştii ceva, bărbate
— răspunse femeia — mâine în zori îi ducem în pădurea deasă şi îi lăsăm acolo.
— Nu, femeie,
nici în ruptul capului, spuse bărbatul.
Dar
femeia nu-i dădu pace până ce omul nostru nu se-nvoi.
Copiii,
neputând să închidă ochii din cauza foamei, auziră totul. După ce părinţii
adormiră, Hansel se sculă, se strecură afară, şi îşi umplu buzunarele
cu pietricelele albe ce se aflau în faţa căsuţei. Apoi se întoarse în casă şi o
linişti pe Gretel care plângea cu lacrimi amare:
— Dormi în pace,
dragă surioară, căci găsesc eu o scăpare!...
Nici
nu se lumină bine de ziuă că maştera se răsti:
— la sculaţi-vă
leneşilor, că mergem la pădure să aducem lemne.
Apoi
le dădu câte o bucată de pâine şi plecară. Dar pe drum Hansel se oprea şi se uita în urmă.
Şi
de fiecare dată când se oprea, scotea din buzunar câte o pietricică şi o lăsa să
cadă pe cărare.
După
ce se afundară bine în pădurea cea deasă, omul potrivi un foc copiilor,iar
femeia le grăi:
— Staţi lângă
foc, copii, şi hodiniţi-vă, că noi mergem mai încolo, în desiş, să tăiem lemne.
Când om isprăvi lucrul, ne întoarcem să vă luăm acasă.
Hansel
şi Gretel se aşezară lângă foc şi aşteptară... aşteptară... până ce, doborâţi
de oboseală, adormiră buştean.
Când
s-au trezit era beznă adâncă că nu vedeai la doi paşi. Când răsări luna, Hansel
îşi luă surioara înfricoşată de mână şi începură a merge pe urma
pietricelelor. Merseră aşa toată noaptea şi când mijiră zorile, ajunseră la
casa părintească.
— Copii răi ce sunteţi
— le spuse prefăcuta de femeie — de ce aţi dormit în pădure atâta vreme?
Am
crezut că nu mai vreţi să vă întoarceţi la casa voastră...
Nu
trecu multă vreme şi nevoile începură să-i apese mai rău ca înainte.
Şi
numai ce, într-o noapte, copiii o auziră pe femeie zicându-i lui bărbatu-său.
— Am terminat
iară merindele şi nu mai avem ce mânca. Trebuie să ne descotorosim de copii! O
să-i ducem în afundul pădurii, ca să nu mai poată găsi drumul de-or voi să se
reîntoarcă acasă.
Copiii
erau însă treji şi auziră toată vorba lor. Hansel se sculă din pat şi vru să iasă afară ca să adune pietricele, dar
femeia avusese grijă să zăvorască uşa şi băiatul nu putu ieşi.
În
zori femeia îi sculă, le dete o bucăţică de pâine şi porniră pe poteca ce ducea
spre pădure. Pe drum, Hansel începu a face firimituri în buzunar şi din
loc în loc se oprea să le presare pe jos. Femeia îi duse pe copii departe,
departe, în adâncul pădurii, unde nu mai fuseseră în viaţa lor.
Într-un
luminiş, mama le zise, cât putu ea de blând:
— Rămâneţi
aici, copilaşi, şi de v-o birui oboseala, n-aveţi decât să puneţi capul jos şi
să dormiţi oleacă.
Pe
seară, când om sfârşi lucrul ne întoarcem să vă luăm.
Zburară
orele ca clipele, se lăsă şi amurgul, dar vezi că nimeni nu se arăta, să-i ia
pe bieţii copii.
Dacă
văzu ce se întâmplase, Hansel o mângâie pe
surioara lui şi-i zise:
— Să rămânem
aici până va răsări luna, că atunci ne-o fi mai uşor să găsim firimiturile pe
care le-am împrăştiat. Ele or să ne arate drumul spre casă.
Dară
atunci când răsări luna nu au mai găsit nici o firimitură. Păsările pădurii
le ciuguliseră pe toate.
Merseră
întreaga noapte şi mai merseră încă o zi din zori şi până-n seară şi tot nu
izbutiră să iasă din pădure.
Se
ivi şi a treia dimineaţă de când copiii părăsiseră casa părintească. Când se făcu
ora prânzului ajunseră la o căsuţă. Toată căsuţa era făcută din turtă dulce,
iar geamurile erau din zahăr curat.
— Hai să începem
să mâncăm! zise Hansel. Eu o să mănânc o bucată din acoperiş iar tu, Gretel,
gustă din fereastra asta că e tare dulce.
Şi
când nici nu se aşteptau, odată se deschise uşa şi o femeie bătrână de tot, ce
se sprijinea într-o cârjă, ieşi din casă târşâindu-şi picioarele.
— Ei, copiii mei
dragi, da' cine v-a adus aici ? Poftiţi înăuntru şi rămâneţi la mine, că nu vă
fac nici un rău! Şi luându-i pe amândoi de mână, îi duse în căsuţă.
După
ce se ospătară ei bine, bătrâna le pregăti un pat şi Hansel şi Gretel se culcară
fără nici o grijă. Bătrâna era însă o vrăjitoare haină care prindea copii, îi
fierbea şi apoi îi mânca.
De
cum se iviră zorile, vrăjitoarea fu în picioare, ca nu cumva să se trezească
copiii. Apoi, apucându-l pe Hansel cu mâna ei sfrijită, îl duse într-un grajd
cu gratii de fier şi-l închise acolo.
Apoi
intră în camera unde dormea Gretel, o trezi şi începu să o ocărască:
— Scoală, leneşo,şi
du-te şi adu apă, să-i faci o fiertură bună lui frate-tău că trebuie să-l îngrăşăm!...
Acu'
e numai piele şi os, da' când s-o îngrăşa, o să-l mănânc!
În
fiecare dimineaţă, baba se strecura, şontâcăind, până la grajd şi striga:
— Hansel, ia
scoate un deget afară să văd de te-ai îngrăşat destul...
Cum
vrăjitoarea nu vedea bine, isteţul de Hansel îi dădea prin gratii un oscior şi
de fiecare dată se tot minuna cotoroanţa că nu se mai îngraşă.
Într-o
zi îşi pierdu răbdarea şi îi strigă fetiţei:
— Hei, Gretel,
grăbeşte-te de adu apă că pe Hansel îl tai mâine şi îl pun la fiert.
Nici
nu se luminase bine de ziuă, când începu Gretel să robotească.
— Mai întâi aş
vrea să punem aluatul la copt, auzi tu ? — se răsti baba la Gretel şi o îmbrânci
afară unde era cuptorul din care ieşeau limbi de flăcări. Vâră-te înăuntru şi
vezi dacă-i destul de încins, ca să punem pâinea!...
Gretel
băgă de seamă că vrăjitoarea vroia să o închidă în cuptor ca să se rumenească şi
apoi să o mănânce şi se prefăcu că-i nătângă şi neîndemânatecă:
— Aş intra, da' nu ştiu cum să fac...
— Eşti proastă
ca o gâscă! o ocărî baba. la te uită, eu aş putea să încap în el! Şi se apropie
de cuptor şi-şi vârî capul în el.
Gretel
doar asta aştepta: îi dădu un brânci zgripţuroaicei de se duse până-n fundul
cuptorului. Apoi închise uşa de fier şi puse zăvorul. Şi vrăjitoarea pieri ca
o netrebnică arsă de dogoare.
Gretel
dădu fuga până la grajdul unde era închis Hansel şi, deschizându-l, strigă
bucuroasă:
— Am scăpat, Hansel,
am scăpat, frăţioare! Vrăjitoarea a pierit!
Intrară
apoi în căsuţă şi îşi umplură buzunarele cu nestemate şi mărgăritare ce se
aflau în sipetele vrăjitoarei.
Apoi
plecară şi merseră, merseră, cale de câteva ceasuri, trecură peste o apă mare,
mai merseră ce mai merseră şi, într-un sfârşit, numai ce zăriră din depărtare
casa părintească.
Când
trecură pragul casei săriră de gâtul tatălui lor. Pe femeie însă nu o mai găsiră
pentru că murise.
Şi
începură a-şi deşerta buzunarele de mărgăritare şi nestemate, de te mirai de unde
mai ies atâtea.
Şi
aşa scăpară de griji şi trăiră împreună numai în bucurie şi fericire.
de Elia
David
