18 aprilie - Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor

La data de 18 aprilie, în fiecare an, se marchează Ziua internațională a monumentelor și a siturilor. Scopul acestei sărbători este de a oferi posibilitatea conștientizării valorii și diversității patrimoniului la nivel național și mondial. Prin urmare, se pune accent pe încurajarea eforturilor privind protecția și conservarea.

Această zi oferă posibilitatea de a organiza numeroase evenimente, precum conferinţe, mese-rotunde, expoziţii, work-shopuri, decernări de diplome.

Ţara noastră a acceptat Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural pe 30 martie 1990, prin Decretul 187/1990, devenind stat parte a Convenției. România are trecute pe Lista Patrimoniului Mondial Delta Dunării, Biserici din Moldova, Mănăstirea Horezu, Satele cu biserici fortificate din Transilvania, Cetățile dacice din Munții Orăștiei, Centrul istoric din Sighișoara, Biserici de lemn din Maramureș.

 Anul trecut, prin evenimentele programate, a avut loc aniversarea a 50 de ani de activitate a Comitetului Internațional al Monumentelor și Siturilor.

Pupăza din tei

Amintiri din copilărie

                                                                   după Ion Creangă

- fragment prescurtat -

Mă trezeşte mama într-o dimineaţă din somn cu vai-nevoie, zicându-mi:

- Scoală, duglişule, înainte de răsăritul soarelui; iar vrei să te pupe cucul arminesc şi să te spurce, ca să nu-ţi meargă bine toată ziua?... Căci aşa ne amăgea mama, cu o pupăză, care-şi făcea cuib de mulţi ani într-un tei foarte bătrân şi scorburos, pe coasta dealului, la moş Andrei, fratele tatei cel mai mic. Şi numai ce-o auzeai vara: „Pu-pu-pup! Pu-pu-pup!" des-dimineaţă, în toate zilele de vuia satul. Şi cum mă scol, îndată mă trimite mama cu demâncare la ţarină, la nişte lingurari ce-i aveam tocmiţi prăşitori, tocmai în Valea-Sacă, aproape de Topoliţă. Şi pornind cu demâncarea, numai ce şi aud pupăza cântând:

-„Pu-pup! Pu-pu-pup! Pu-pu-pup!"

    Eu. atunci, să nu-mi caut de drum tot înainte? Mă abat pe la tei, cu gând să prind pupăza, căci aveam grozavă ciudă pe dânsa; nu numaidecât pentru pupat cum zicea mama, ci pentru că mă scula în toate zilele cu noaptea-n cap din pricina ei. Şi cum ajung în dreptul teiului, pun demâncarea jos, în cărare pe muchia dealului, mă sui încetişor în teiul care te adormea de mirosul floarei, bag mâna în scorbură unde ştiam, şi, norocul meu!... găbuiesc pupăza pe ouă şi zic plin de multămire:

    - Taci, leliţă, că te-am căptuşit eu! îi mai pupa tu şi pe dracul de-acum!

    Şi când aproape să scot pupăza afară, nu ştiu cum se face, că mă spariu de creasta ei cea rotată de pene, căci nu mai văzusem pupăză până atunci, şi-i dau iar drumul în scorbură. Şi cum stam eu acum şi mă chiteam în capul meu că şerpe cu pene nu poate să fie, după cum auzisem, din oameni, că se află prin scorburi câteodată şi şerpi - unde nu mă îmbărbătez în sine-mi şi iar bag să scot pupăza... pe ce-a fi...; dar ea, sărmana se vede că se mistuise de frica mea prin cotloanele scorburei, undeva, căci n-am mai dat de dânsa nicăieri; parcă intrase în pământ.

- Măi! anapăda lucru ş-aista! zic eu înciudat, scoţând căciula din cap şi tuflind-o în gura scorburei, apoi mă dau jos, caut o lespede potrivită, mă sui cu dânsa iar în tei, îmi iau căciula şi în locul ei pun lespedea, cu gând c-a ieşi ea, pupăza de-undeva, până m-oi întoarce eu din ţarină. După aceea mă dau iar jos şi pornesc răpede cu demâncarea la lingurari...

Şi scăpând eu cu obraz curat, îmi ieu traista cu blidele, pornesc spre sat, mă abat iar pe la tei, mă sui într-însul, pun urechea la gura scorburei şi aud ceva zbătându-se înlăuntru. Atunci ieu lespedea cu îngrijire, bag mâna şi scot pupăza vlăguită de atâta zbucium, iar ouăle, când am vrut să le ieu, erau toate numai o chisăliţă. După asta, vin acasă, leg pupăza de picior c-o aţă ş-o îndosesc de mama vro două zile prin pod prin cele putini hârbuite; şi una-două, la pupăză, de nu ştiau cei din casă ce tot caut prin pod aşa de des. Însă a doua zi după asta, iaca şi mătuşa Măriuca lui moş Andrei vine la noi, c-o falcă în cer şi una în pământ, şi se ia la dondănit cu mama din pricina mea:

- Mai auzit-ai dumneata, cumnată, una ca asta, să fure Ion pupăza, care, zicea mătuşa cu jale, ne trezeşte des-dimineaţă la lucru de atâţia ani?

- Ce spui, cumnată? Da' că l-aş ucide în bătaie, când aş afla că el a prins pupăza s-o chinuiască. De-amu, bine că mi-ai spus: lasă pe mine, că ţi-l iau eu la depănat!

- Nici nu te mai îndoi despre asta, cumnată Smaranda, zise mătuşa, căci de zbânţuitul ista al dumitale nimica nu scapă! Ce mai atâta? Mi-au spus mie cine l-au văzut că Ion a luat-o; gâtul îmi pun la mijloc.

Eu fiind ascuns în cămară, cum aud unele ca aceste, iute mă sui în pod, umflu pupăza de unde era, sar cu dânsa pe sub streşina casei şi mă duc de-a dreptul în târgul vitelor, s-o vând, căci era tocmai lunea, într-o zi de târg. Şi cum ajung în iarmaroc, încep a mă purta ţanţoş printre oameni, de colo până colo, cu pupăza în mână, că doar şi eu eram oleacă de fecior de negustor. Un moşneag nebun, c-o viţică de funie, n-are ce lucra?

- De vânzare ţi-e găinuşa ceea, măi băiete?

    - De vânzare, moşule!

- Şi cât cei pe dânsa?

- Cât crezi şi dumneata că face!

- Ia ad-o-ncoace la moşul, s-o drămăluiască!

Şi cum i-o dau în mână, javra dracului se face a o căuta de ou şi-i dezleagă atunci frumuşel aţa de la picior; apoi mi-o aruncă-n sus, zicând:

- Iaca poznă, c-am scăpat-o! Pupăza zbrr! pe-o dugheană şi, după ce se mai odihneşte puţin, îşi ie apoi drumul în zbor spre Humuleşti şi mă lasă mare şi devreme cu lacrimile pe obraz, uitându-mă după dânsa!... Eu, atunci, haţ! de sumanul moşneagului, să-mi plătească pasărea...

- Ce gândeşti dumneata, moşule? Te joci cu marfa omului? Dacă nu ţi-a fost de cumpărat, la ce i-ai dat drumul? Că nu scapi nici cu giunca asta de mine! Înţeles-ai? Nu-ţi paie lucru de şagă! Şi mă băgam în ochii moşneagului, şi făceam un tărăboi, de se strânsese lumea ca la comedie împrejurul nostru; dă, iarmaroc nu era?!

- Dar ştii că eşti amarnic la viaţă, măi băiete?! zise moşneagul de ia o vreme, râzând. În ce te bizui, de te îndârjeşti aşa, nepoate? Dec! nu cumva ai pofti să-mi iei viţica pentru un cuc armenesc? Pesemne te mănâncă spinarea, cum văd eu, măi ţică, şi ia acuş te scarpin, dacă vrei, de-i zice „aman, puiule!" când îi scăpa din mâna mea!

- Dă pace băietului, moşule, zise un humuleştean de-ai noştri, că-i feciorul lui Ştefan a Petrei, gospodar de la noi din sat, şi ţi-i găsi beleaua cu dânsul pentru asta...

- He, he! să fie sănătos dumnealui, om bun, d-apoi chiteşti dumneata că nu ne cunoaştem noi cu Ştefan a Petrei? zise moşneagul; chiar mai dinioarea l-am văzut umblând prin târg cu cotul subsuoară, după cumpărat sumani şi trebuie să fie pe-aici pe undeva în vro dugheană la băut adălmaşul. Apoi bine că ştiu a cui eşti, măi ţică! ian stăi oleacă, să te duc la tată-tău şi să văd, el te-a trimis cu pupăzi de vânzare, să spurci iarmarocul?

Toate ca toatele, dar când am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiet gura; apoi încet-încet m-am furişat printre oameni, şi unde am croit-o la fugă spre Humuleşti, uitându-mă înapoi, să văd de nu mă ajunge moşneagul.

Rolul pauzelor in invatare

Iti doresti ca fiul sau fiica sa aiba numai rezultate bune la scoala? Atunci sa invete! E obosit(a)? Inca un pic si o sa-i treaca! Incepe sa caste? Probabil ca nu se concentreaza suficient de mult. A inceput sa isi scrie temele dar ramane cu privirea in gol si are nevoie de o atentionare din partea ta ca sa continue? Este distrat(a), nu ii place sa invete sau e lenes(a). Sau... poate are nevoie de o pauza.

Iata cateva informatii despre importanta pauzelor in invatare:

• Pentru a avea performante scolare bune este necesara o perioada de maxim 25 de minute de concentrare, dupa care este recomandat sa ia o pauza de maxim 10 minute.
• Nu este nevoie sa ia o pauza daca simte ca invata eficient si cu placere. O activitate placuta de invatare, aleasa in mod voluntar, poate sa il energizeze pe copil. Pauza este recomandata atunci cand invatarea devine obositoare si copilul simte ca nu isi mai poate concentra atentia.
• Pentru cei care pot dormi in timpul zilei, un somn scurt, de maxim 20 minute este recomandat dupa o perioada de invatare. Memorarea si fixarea materialului invatat se face mai rapid atunci cand se ia o mica pauza de relaxare profunda, similara unui somn de cateva zeci de minute.
• Pauzele ar trebui sa delimiteze sesiunile de invatare pentru materii diferite. Este recomandabil sa se ocupe de o singura materie sa ia o pauza de 10-20 minute si apoi sa invete la urmatoarea materie. De asemenea, materiile care seamana intre ele (de exemplu, limba spaniola si limba italiana) trebuie asezate in programul de invatare la distanta una de cealalta.

Ce e recomandat sa faca copilul in pauzele de invatare?

• Sa se relaxeze.
• Sa bea apa.
• Sa faca ceva ce ii place si il deconecteaza pentru cateva zeci de minute.
• Sa se ridice de pe scaun si sa se puna in miscare. Afla de ce este bine pentru copil sa faca miscare in pauzele dintre ore.
• Sa se plimbe pe afara.
• Sa caute sa priveasca cat mai mult in departare (exercitii foarte bune pentru a indeparta oboseala globilor oculari dupa o perioada de concentrare).
• Sa faca exercitii de respiratie sau relaxare.
• Sa evite sa intre pe retelele de socializare sau pe chaturi.
• Sa faca ordine pe birou.

Cu toate ca sunt indicate pauzele in invatare, cel mic ar putea sa devina prea des adeptul lor sau ar putea sa le prelungeasca mai mult decat este bine. In asemenea cazuri, apare amanarea sau procrastinarea, fenomen care afecteaza semnificativ eficienta invatarii.

Sursa : aici

Scufiţa Roşie

                                                                   după Fraţii Grimm

- text adaptat -

A fost odată o fetiţă zglobie şi drăgălaşă, pe care o iubea oricine de cum o vedea. Odată bunica îi dărui o scufiţă de catifea roşie şi, pentru că-i şedea tare bine fetiţei şi nici nu mai voia să poarte altceva pe cap, o numiră de atunci Scufiţa Roşie.

Într-o zi, mama sa o trimise să-i ducă bunicii cozonac şi vin, căci era bolnavă şi slăbită şi bunătăţile acestea ar fi ajutat-o să-şi mai vină în puteri.

Fetiţa îşi luă rămas bun şi plecă.

Bunica locuia în pădure, la vreo jumătate de ceas depărtare de sat. De cum intră Scufiţa Roşie în codru, îi ieşi înainte lupul. El o întrebă:

- Încotro aşa de dimineaţă, Scufiţă Roşie? Şi ce duci acolo, sub şorţ?

- Ia, până la bunicuţa, îi duc puţin cozonac şi vin ca să-şi mai vină în puteri, căci e bolnavă şi slăbită.

- Dar unde şade bunică-ta, Scufiţă Roşie?

- Colo în pădure, la vreun sfert de ceas şi mai bine de aici...

În timp ce mergea alături de Scufiţa Roşie, lupul ticluia cum să potrivească lucrurile ca să poată să le mănânce pe amândouă. Începu să-i spună cu glas mieros:

- Scufiţă Roşie, ia te uită ce flori frumoase strălucesc în jurul tău! Şi tu nici nu le iei în seamă măcar... Fetiţa se gândi ce mare bucurie i-ar face bunicii dacă i-ar duce şi un buchet de flori proaspete. Se abătu deci din drum şi o luă prin pădure, ca să culeagă flori.

În acest timp, lupul porni de-a dreptul spre casa bunicii şi bătu la uşă:

- Cine-i acolo?

- Eu sunt, Scufiţa Roşie, şi-ţi aduc cozonac şi-o sticlă cu vin. Dar deschide uşa, bunicuţo!

- Apasă pe clanţă şi intră, răspunde bunica. Că eu sunt slăbită şi nu mă pot da jos din pat.

Lupul deschise uşa, se repezi glonţ spre patul bunicii şi, fără să scoată o vorbă, o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, îşi puse pe cap scufia, se culcă în pat şi trase perdelele. În vremea asta Scufiţa culesese atâtea flori că abia le mai putea duce. Amintindu-şi deodată de bunica, porni degrabă spre căscioara din pădure. Nu mică îi fu mirarea când văzu uşa dată de perete. Apropiindu-se de pat, dădu perdelele la o parte.

Bunicuţa întinsă în pat, cu scufia trasă peste ochi, avea o înfăţişare atât de ciudată, încât fetiţa întrebă:

- Vai, bunicuţo, da' de ce ai urechi atât de mari?

- Ca să te pot auzi mai bine!

- Vai, bunicuţo, da' de ce ai ochi atât de mari?

- Ca să te pot vedea mai bine!

- Vai, bunicuţo, da' de ce ai mâini atât de mari?

- Ca să te pot apuca mai bine!

- Da' bunicuţo, de ce ai coşcogeamite gură?

- Ca să te pot înghiţi mai bine!

N-apucă să sfârşească ultimul cuvânt, că şi sări jos din pat şi-o înghiţi pe biata Scufiţă Roşie. După ce-şi potoli foamea, lupul se culcă din nou în pat, adormi şi începu să sforăie de se cutremurau pereţii. Şi se întâmplă ca tocmai atunci să treacă prin faţa casei un vânător...

Acesta intră în casă şi, când se apropie de pat, îl văzu pe lup tolănit

acolo.

- Ei, drăcie, nu-mi închipuiam c-o să te găsesc aici, ticălos bătrân! De când te caut! Şi luând un foarfece începu să taie burta lupului adormit.

Abia apucase să facă vreo două, trei tăieturi, că se şi văzu strălucind scufiţa cea roşie a fetiţei. După aceea au scos-o afară şi pe bunică. Era încă în viaţă, dar abia mai răsufla. Scufiţa Roşie adună în grabă nişte pietroaie şi tustrei umplură cu ele burta lupului. Când se trezi, lupul voi s-o ia la sănătoasa, dar pietroaiele atârnau atât de greu, că dihania se prăbuşi la pământ şi muri.

15 aprilie- Ziua Diagnosticării Diabetului

“Ziua Mondială a Diagnosticării Diabetului” se celebrează astăzi.

Diabetul zaharat reprezintă creşterea glicemiei peste limitele normale din cauza producţiei insuficiente de insulină. Alimentele şi băuturile consumate joacă un rol important în sănătate, excesul de produse cu zahăr determinând o creştere alarmantă a glicemiei. Specialiştii spun că atunci când organismul nu produce suficientă insulină pentru a transporta glucoza în celule, creşterea glicemiei sanguine şi scăderea cantităţii de glucoză din celule determină simptomele şi complicaţiile caracteristice diabetului zaharat. 

Categoriile de persoane care trebuie să îşi controleze în mod regulat sănătatea: persoanele obeze; cei cu antecedente de boală în familie; Hipertensivii; Femeile care au dat naştere unor copii cu greutatea mai mare de patru kilograme.

Simptomele specifice diabetului sunt sete exagerată, senzaţie puternică şi permanentă de foame, urinare frecventă, scădere inexplicabilă în greutate, probleme de vedere sau valorii ale glicemiei foarte crescute. Dacă prezentaţi cel puţin două dintre aceste simptome, este cazul să vă adresaţi medicului specialist.

Insulina - unicul tratament pentru diabet a fost inventat de românul Nicolae Paulescu

Fiziologul roman Nicolae Paulescu descoperă în 1916 pancreanina - insulina - dupa 30 de ani de cercetari în laborator. Din cauza Primului Razboi Mondial, a fost constrans să întrerupă cercetările, în perioada 1916-1918, când Bucureștiul era ocupat de către nemți.

Pe 10 aprilie 1922 a obținut brevetul de invenție acordat de Ministerul Comerțului și Industriei din România. Modelul experimental folosit de Paulescu a fost următorul: dupa anestezia câinelui cu cloroform se extirpa pancreasul, țesutul pancreatic era mărunțit și amestecat cu apă distilată, apoi pus la gheață 24 de ore, lichidul rezultat era strecurat prin muselina și se adaugă o cantitate mică de sare.

Animalul era adormit din nou, se recolta o proba de sange și apoi se injecta lent filtratul de tesut pancreatic printr-o canula întrodusa în vena jugulara externa. Probe de sange erau obtinute prin punctia arterei carotide, iar probe de urina printr-un sondaj vezical.

Descoperirea sa, bazată pe noua experimente, o publică cu lux de amanunte (26 de pagini) in "Comptes Rendus Hebdomadaires des Seances et Memoires de la Societe de Biologie et de ses Filiales" (23 iulie 1921, Paris), scrie Ziare.com.

Drept urmare...

La reuniunea anuala a Societatii Americane de Fiziologie, care a avut loc în New Haven, Connecticut, în timpul sarbatorilor de Craciun din 1921, medicul militar Frederick Grant Banting (30 de ani) si biochimistul, Charles Herbert Best releva faptul ca au descoperit insulina, celebra pancreanina a lui Paulescu, dar sub o alta titulatura.

Banting a devenit extrem de interesat de diabetul zaharat dupa ce a citit un articol despre pancreas in presa medicala franceza. "Descoperirea" insulinei de catre acestia in doar trei luni, a avut un impact major in domeniul stiintei medicale a timpului.

Primul pacient tratat pe 11 ianuarie 1922 cu insulina a fost un copil in varsta de 14 ani, Leonard Thompson. Acesta cantarea mai putin de 32 de kilograme si traia cu o dieta de 450 de calorii pe zi.

Pentru procedeul de extract pancreatic Banting si Best au primit Premiul Nobel in 1923.

Patentul insulinei a fost vandut Universitatii din Toronto pentru un dolar.

Familiile oamenilor de stiinta americani au incearcat sa-i inabuse lui Paulescu plangerile. Acesta a cerut cu insistenta sa fie creat un tribunal international, care sa judece fraudele stiintifice, dupa cum exista unul care lupta contra fraudelor literare.

Persecutat pentru ideile sale?

Si in Romania opiniile politice ale lui Paulescu fac din acesta un personaj ciudat, incomod, incat a avut reale dificultati cu publicarea celui de-al patrulea volum al sau, Tratat de Medicina.

Atacurile presei împotriva lui si a altor membri al curetului nationalist roman deveneau tot mai frecvente. Este definit ca fiind "criminal", "infractor".

Bolnav de cancer, pastrandu-si curajul si calmul, pe 20 martie 1931 isi scrie testamentul. Moare in dimineata zilei de 17 iulie, dupa ce ii spusese succint surorii sale: "Eu ma duc". Dupa care a facut semnul crucii.

La moartea sa, in revista "Neamul Romanesc" apare un emotionant necrolog :"Moartea unui invatat", care se incheie cu urmatoarele cuvinte: "...a trait ca un mucenic si a murit ca un sfant".

Reabilitarea lui Paulescu, oprita la Paris

Dupa 50 de ani, fiziologul scotian Ian Murray intreprinde o campanie in presa de restabilire a adevaratului descoperitor al insulinei.

O batalie importanta a fost si cea realizata de omul de stiinta si fondatorul primei clinici pentru diabetici (1942), Ion Pavel. In anii '70, chiar sub regimul comunist din Romania, el a facut publica o scrisoare primita pe 15 octombrie 1969 de la Charles H.Best, colaboratorul lui Banting, in care acesta admite ca nu au facut nimic altceva decat sa reproduca in laborator cercetarile lui Paulescu, castigand astfel Premiului Nobel.

Persecutia impotriva lui Pualescu, la optzeci de ani dupa moartea sa, nu s-a terminat inca. A doua nedreptate impotriva lui Paulescu a fost comisa, pe 21 august 2003, exact la 80 ani dupa furtul Premiului Nobel.

In acea zi, la spitalul Hotel-Dieu din Paris, a fost planificata o ceremonie in onoarea sa, cu dezvelirea unui bust, o ceremonie organizata in colaborare cu Ambasada Romaniei la Paris si profesorul Gerard Slama.

Ceremonia a fost anulată în ultimul moment, din cauza protestelor împotriva presupusului trecut antisemit al marelui savant român.

Legile lui Murphy despre mame

Atunci cand auzim numele Murphy, zambim de fiecare data si ne asteptam sa descoperim ceva amuzant. Pe langa legile generale ale lui Murphy despre care fiecare dintre noi stie cate ceva, nu demult au aparut si Legile lui Muprhy pentru mame.

 Iata cateva dintre ele:

• Mamele dau sfaturi doar in doua momente: atunci cand le vrei si atunci cand nu le vrei.
• Mama e singura persoana care stie mai multe despre tine decat stii tu insuti.
• De fiecare data cand nu esti capabil sa rezolvi o problema, intreab-o pe mama ta. Probabil ca nici ea nu va sti, dar se va preface ca stie.
• Cand nu mai stii sigur daca ai sunat-o sau nu pe mama ta, inseamna ca nu ai sunat-o.
• Sfatul mamei pe care il ignori se va dovedi a fi cel mai bun sfat pe care putea sa ti-l dea vreodata.
• Daca le uiti, mama iti va aminti toate greselile pe care le-ai facut pentru a nu le mai repeta.
• Orice faci va fi criticat de catre mama ta - chiar si cand nu faci nimic.
• Daca ti se pare ca ai secrete fata de mama ta, aminteste-ti cine ti-a schimbat scutecele.
• Cu cat inaintezi in varsta, cu atat te vei simti si mai mult copil in preajma mamei tale.
• Toate mamele au un manual despre „cum sa”. Asta pentru ca ele l-au scris.
• Modul mamei de a face lucrurile e intotdeauna cel mai bun. Daca nu crezi, intreab-o.
• Orice pare sa fie o idee buna, pana cand afla mama ta si iti spune de ce nu este.
• Daca esti falit, cere-i mamei tale un imprumut. Ea te va ajuta sa iti aduci aminte pe ce ti-ai cheltuit banii.
• Cu cat mama iti aminteste mai des sa iti iei umbrela, cu atat e mai mare probabilitatea sa ploua.
• Implinirile se datoreaza mamei tale - esecurile, doar tie.
• Mama iti poate spune intotdeauna o cale mai buna de a face lucrurile dupa ce deja le-ai facut.
• Cu cat trece mai mult timp de cand ai facut curatenie, cu atat creste posibilitatea ca mama ta sa te viziteze.
• Daca faci ceva pe cont propriu, mama ta cu siguranta putea sa il faca mai bine. Daca il face mama ta, ar fi trebuit sa il faci tu.
• Niciodata sa nu ii spui mamei tale ca te plictisesti. Intotdeauna iti va gasi ceva sa faci.
• Intotdeauna exista doua laturi ale unei povesti: felul in care s-au intamplat lucrurile in realitate si felul in care si le aminteste mama ta.

Legile lui Murphy au fost scrise de Sheila Moss si au fost publicate pe www.humorcolumnist.com

Mărturisire

                                                                                                                     după Katia Nanu

Priviţi-mă!

Sunt abia un copil

Dar o dată în an,

În miezul lunii lui april,

Pot deschide

Poarta dintre primăvară şi vară,

Lăsând toate florile să apară.

Printre picuri de ploaie

Şi printre lalele

Pot face să se strecoare

Toate visele mele,

Cu cireşe agăţate-n urechi

Şi rafale de grauri perechi.

Când zâmbesc,

Trezesc

Râuri de soare,

Şi chiar dacă vă pare de mirare

Această întâmplare,

Vă mărturisesc

Că fac toate acestea

Pentru că mă străduiesc

Să cresc!

La scăldat

Amintiri din copilărie

                                                                   după Ion Creangă

- fragment prescurtat -

Într-o zi, pe aproape de Sânt-llie, se îngrămădise, ca mai totdeauna, o mulţime de trebi pe capul mamei. Şi mă scoală mama atunci mai dimineaţă decât alte dăţi şi-mi zice cu toată inima:

- Nică, dragul mamei! vezi că tată-tău e dus la coasă, căci se scutură ovăzul cela pe jos; şi eu asemene nu-mi văd capul de trebi; tu mai lasă drumurile şi stăi lângă mămuca, de-i fă ţevi şi leagănă copilul; c-apoi şi eu ţi-oi lua de la Folticeni o pălăriuţă cu tăsma ş-o curăluşă de cele cu chimeriu, ştii cole, ca pentru tine!

Bine, mamă! dar în gândul meu numai eu ştiam. Dar când auzeam de legănat copilul, nu ştiu cum îmi venea; căci tocmai pe mine căzuse păcatul, să fiu mai mare între fraţi. Însă ce era să faci, când te roagă mama? Dar în ziua aceea, în care mă rugase ea, era un senin pe cer şi aşa de frumos şi de cald afară, că-ţi venea să te scalzi pe uscat, ca găinile. Văzând eu o vreme ca asta, am sparlit-o la baltă, cu gând rău asupra mamei, cât îmi era de mamă şi de necăjită. De la o vreme, mama, crezând că-s prin livadă undeva, iese afară şi începe a striga, de da duhul dintr-însa:

- Ioane! Ioane! Ioane! Ioane! şi Ion, pace! Văzând ea că nu dau răspuns de nicăieri, lasă toate în pământ şi se ia după mine la baltă, unde ştia că mă duc; şi când colo, mă vede tologit, cu pelea goală pe năsip, cât mi ţi-i găliganul; apoi în picioare ţinând la urechi câte o lespegioară fierbinte de la soare, cu argint printr-însele, şi-aci săream într-un picior, aci în celălalt, aci plecam capul în dreapta şi la stânga, spuind cuvintele:

Auraş, păcuraş,

Scoate apa din urechi,

Că ţi-oi da parale vechi;

Şi ţi-oi spăla cofele,

Şi ţi-oi bate dobele!

După aceea zvârleam petrele, pe rând, în ştioalna unde mă scăldam: una pentru Dumnezeu şi una pentru dracul, făcând parte dreaptă la amândoi; apoi mai azvârleam câteva. Apoi mă trăgeam încetişor pe-o coastă, la marginea bălţii, cât mi ţi-i moronul, şi mă uitam pe furiş cum se joacă apa cu picioruşele cele mândre ale unor fete ce ghileau pânza din susul meu.

Toate acestea le privea biata mamă, uitată cu mâinile subsuoară, cum e omul necăjit, de după un dâmb din prund, aproape de mine. Dar eu n-o vedeam pe dânsa, căci eram în treabă. în totului-tot, a trecut la mijloc vro jumătate de ceas, cât a zăbovit mama acolo, mai vro trei-patru de când fugisem de-acasă. însă eu, în starea în care mă aflam, fiind cuprins de fericire, uitasem că mai trăiesc pe lume! În sfârşit, mama, cât era ea tare de cap, de la o vreme pierde răbdarea şi vine, tiptil, în vârful degetelor, pe la spatele meu, îmi ia toate hainele frumuşel de pe mal şi mă lasă cu pielea goală în baltă, zicându-mi cu năduh:

- Îi veni tu acasă, coropcarule, dacă te-a răzbi foamea, ş-apoi atunci vom avea altă vorbă! Şi se tot duce.

Ei, ei! Ce-i de făcut, Ioane? Fetele de la ghilit, care văzuseră asta, numa-şi dau ghiont una alteia şi chicoteau pe socoteala mea, de răsuna prundul. Iară eu intram în pământ de ruşine şi cât pe ce să mă înec, de ciudă ce-mi era; şi fac ţuşti! din baltă, s-o ieu la sănătoasa; şi aşa fugeam de tare pe prund, de săreau petrele, pe care le stârneam cu picioarele, cât mine de sus. Şi fuga, şi fuga, fără să mă mai uit în urmă, până ce dau între hudiţi, pe drumul care ducea la noi acasă. Dar nu merg pe drum, de ruşine să nu întâlnesc vrun om; ci sar în grădină la Costache, şi merg tupiluş prin păpuşoi; apoi într-o hudiţă, din hudiţă în grădină la Trăsnea, şi iar prin păpuşoi; şi când aproape să ies din grădină, mă simţesc cânii lui Trăsnea, şi la mine, să mă rupă! Ce-i de făcut?

Auzisem eu din oameni că, dacă vrei să nu te muşte câinii şi să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pământ, şi să-i laşi să te latre cât le place, fără să te urneşti din loc. Căci ei bat cât bat şi, de la vreme, te părăsesc şi se duc. În sfârşit, am sărit în grădină, la noi, şi atunci mi s-a părut că mă aflu în sânul lui Dumnezeu. Şi mă uit printre gard, şi văd pe mama care se dă în vânt după trebi, când în casă, când afară; şi-mi era mai mare mila de dânsa, dar şi de pântecele meu cel stocit de apă încă îmi era milă. Vorba ceea: „Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima de milă ce-mi este".

Şi nemaiputând suferi foamea, încep a mârnâi ugilit printre gard:

-Mămucăi, iacătă-mă-s!

Şi-odată şi sar în ogradă, mă înfăţişez dinaintea mamei, aşa chipos, cum eram, îi apuc mâna cu sila, o sărut şi zic scâncind:

- Mamă, bate-mă, ucide-mă, spânzură-mă, fă ce ştii cu mine; numai dă-mi ceva de mâncare, că mor de foame! Vorba ceea: „Golătatea înconjură, iar foamea dă de-a dreptul". Ea atunci, cum e mama cu bunătate, se uită galiş la mine şi zice oftând:

- Bine-ţi şede, coşcogemine coblizan, să umbli lela pe drumuri, în halu   acesta şi să mă laşi la vremea asta fără leac de ajutor! Hai de mănâncă, dar să ştii că mi te-ai lehămetit de la inimă; doar să te porţi de acum tare bine să mai fiu ceea ce am fost pentru tine; dar nu ştiu, zău!

Şi, scurtă vorbă, văzând că m-am pus rău cu mama, îi giuruiesc eu că ce-am făcut n-oi mai face. Apoi umblu cu binişorul pe lângă dânsa şi nu ies din cuvântul ei afară nici cu fapta, nici cu vorba: „Căci vorba dulce mult aduce"; la trebi-s hărnicuţ cât se poate: dereticam şi măturam în casă ca o fată mare, de n-avea mama grijă când se ducea undeva. Şi într-o zi o văd că mă sărută şi-mi zice cu blândeţă:

- Dumnezeu să te înzilească, Ionică, dragul mamei, şi să-ţi deie toate darurile sale cele bogate, dacă te-i purta cum văd că te porţi de-o bucată de vreme încoace!

O data importanta pentru romani - problema istorica :)

Doimea numarului format din primele doau cifre ale unui an, este cu 13 mai mica decat treimea numarului format din ultimele doua cifre ale aceluiasi an. Suma celor doua numere este 84, iar anul respectiv este anul doptarii primei Constitutii a Romaniei. Aflati anul respectiv!  

          RASPUNS : 1866

La cireşe

Amintiri din copilărie

                                                                   după Ion Creangă

- fragment prescurtat -

Odată, vara, pe aproape de Moşi, mă furişez din casă şi mă duc, ziua- miaza-mare, la moş Vasile, fratele tatei cel mai mare, să fur nişte cireşe; căci numai la dânsul şi încă la vreo două locuri din sat era câte-un cireş văratic care se cocea-pălea de Duminica Mare. Şi mă chitesc eu în mine, cum s-o dau, ca să nu mă prindă.

Intru mai întâi în casa omului şi mă fac a cere pe Ion, să ne ducem la scăldat.

- Nu-i acasă Ion, zice mătuşa Mărioara; s-a dus cu moşu-tău Vasile, sub cetate, la o chiuă din Condreni, s-aducă nişte sumani.

-Apoi, dar, mai rămâi sănătoasă, mătuşă Mărioară! Şi-mi pare rău că nu-i văru  Ion acasă, că tare-aş fi avut plăcere să ne scăldăm împreună... Dar în

gândul meu: „Ştii c-am nimerit-o? Bine că nu-s acasă; şi de n-ar veni degrabă, şi mai bine-ar fi."

Şi, scurt şi cuprinzător, sărut mâna mătuşii, luându-mi ziua bună, ca un băiet de treabă; ies din casă, cu chip că mă duc la scăldat, mă şupuresc pe unde pot şi când colo, mă trezesc în cireşul femeii şi încep a cărăbeni la cireşe în sân, crude, coapte, cum se găseau. Şi cum eram îngrijit şi mă sileam să fac ce-oi face mai degrabă, iaca mătuşa Mărioara, c-o jordie în mână, la tulpina cireşului!...

- Dar bine, ghiavole, aici ţi-i scăldatul? zise ea, cu ochii holbaţi la mine; scoboară-te jos, tâlharule, că te-oi învăţa eu!

Dar cum să te cobori, căci jos era prăpădenie!

Dacă vede ea şi vede că nu mă dau, zvârr! de vro două-trei ori cu bulgări în mine, dar nu mă chiteşte. Apoi începe a se aburca pe cireş în sus, zicând:

- Stăi, măi porcane, că te căptuşeşte ea, Mărioara, acuş!

Atunci eu mă dau iute pe o creangă mai spre poale şi odată fac: zup! în nişte cânepă care se întindea de la cireş înainte şi era crudă şi până la brâu de naltă. Şi nebuna de mătuşa Mărioara, după mine, şi eu fuga iepureşte prin cânepă şi ea pe urma mea, până la gardul din fundul grădinii, pe care neavând vreme să-l sar, o cotigeam înapoi, iar prin cânepă, fugând tot iepureşte, şi ea după mine până în dreptul ocolului, pe unde-mi era iar greu de sărit; de pe laturi iar gard şi hârsita de mătuşa nu mă slăbea din fugă nici în ruptul capului! Cât pe ce să pună mâna pe mine! Şi eu fuga, şi ea fuga, şi eu fuga, şi ea fuga, până ce dăm cânepa toată palancă la pământ. Şi (...) mătuşa nu ştiu cum se încâlceşte prin cânepă ori se împiedică de ceva şi cade jos. Eu atunci iute mă răsucesc într-un picior, fac vro două sărituri mai potrivite, mă azvârl peste gard, de parcă nici nu l-am atins, şi-mi pierd urma, ducându-mă acasă şi fiind foarte cuminte în ziua aceea...

Dar mai desară, iaca şi moş Vasile, cu vornicul şi paşnicul, strigă pe tata la poartă, îi spun pricina, şi-l cheamă să fie de faţă, când s-a ispăşi cânepa şi cireşele. Şi după ce a venit el (tata) ruşinat de la ispaşă, mi-a tras o chelfăneală ca aceea, zicând:

- Na! Satură-te de cireşe! De-amu să ştii că ţi-ai mâncat liftiria de la mine, spânzuratule! Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu, pe urma ta?

Şi iaca aşa, cu cireşele; s-a împlinit vorba mamei, sărmana, iute şi degrabă: „Că Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtişag". Mai pasă de dă ochii cu mătuşa Mărioara, cu moş Vasile, cu vărul Ion, şi chiar cu băieţii şi fetele din sat...