În prezent, una dintre cele mai răspândite forme de sclavie în lume este traficul de persoane. Acest fenomen a luat o amploare din ce în ce mai mare, fiind una dintre problemele cele mai grave cu care se confruntă societatea modernă.
Traficul de persoane reprezintă exploatarea sexuală, cât şi prin munca a oamenilor şi este o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Categoriile cele mai afectate de acest fenomen sunt în general femeile şi copiii.
-----------------------------
Sclavia (din latinescul medieval sclavus < slavus) desemnează condiția umană a persoanelor (sclavii) care lucrează pentru un stăpân fără remunerație și ce nu dispun de drepturi asupra propriei persoane. Sclavii trebuie să îndeplinească toate ordinele stăpânului de la naștere sau capturare (trecerea de la libertate la sclavie) până la moarte sau eliberare (trecererea de la sclavie la libertate). Din punct de vedere istoric, sclavia înseamnă, prin definiție, negarea egalității între oameni, iar filozofic sclavii erau considerați o specie aparte și inferioară. Sclavia poate fi definită și ca o „stare de totală dependență politică, socială și economică în care este ținută o țară, o categorie socială, un individ”.
Primele atestări ale prezenței
rromilor în principatele românești
Moldova (
1414) și
Muntenia (
1385) sunt documente în care ei sunt enumerați ca bunuri ale unor mănăstiri. După înfrângerile suferite în fața
Imperiului Otoman, viața socială și economică s-a schimbat, societatea orășenească s-a divizat în bresle meșteșugărești iar numărul sclavilor de etnie rromă a crescut prin transformarea țăranilor în
iobagi. Rromii erau priviți ca meșteșugari pricepuți în prelucrarea lemnului și aveau o mare valoare economică. În funcție de mai multe criterii, țiganii se împărțeau în țigani de casă sau de ogor și, respectiv, domnești, boierești sau mănăstirești.
Până în secolul al XVI-lea, termenii de „rob” si „țigan” erau sinonimi cu „sclav”. Sclavii se puteau căsători doar cu consimțământul stăpânului. Dacă cei doi soți aveau stăpâni diferiți, consimțământul ambilor stăpâni era necesar, în caz contrar ei erau despărțiți și copiii lor împărțiți între stăpâni. Abia în secolul al XVIII-lea, căsătoria a fost declarată indisolubilă, dar acest fapt era pur teoretic. În cazuri excepționale un rob putea fi eliberat de stăpânul său, devenind român sau om liber.
Legile promulgate în acea perioadă făceau sclavia și mai crudă; pedeapsa cu moartea era tot mai des întâlnită. Conform unei legi din
1652„
un sclav care viola o femeie trebuia condamnat să fie ars de viu“. Legislația era menită să împiedice comerțul cu sclavi. Singurul drept al unui sclav era cel la viață, stăpânul fiind deci obligat să-l țină în viață.
Felix Colson, secretar al consulului Franței în
1839, afirmă în studiul său
Starea prezentă și viitorul Principatelor că, „
deși se întâmplă frecvent, nici un boier nu a fost judecat pentru omorârea unui țigan aflat în posesia sa”. Un călător englez de la începutul secolului al XIX-lea atrăgea atenția că în ciuda faptului că „
țiganii alcătuiesc o parte atât de însemnată a comunității, ei sunt priviți cu cel mai mare dispreț de ceilalți locuitori, care, într-adevăr, se poartă cu ei puțin mai bine decât cu animalele”.
În
Transilvania aflată sub dominație
maghiară, rromii primesc în
anii 1400 statutul de
iobagi ai coroanei, și anume, primesc dreptul de a umbla prin țară și de a poposi pe pământurile coroanei, autonomie internă a cetelor de rromi, toleranță față de ne-apartenența la religia creștină și absența obligațiilor militare. Rromii trebuiau să plătească un anumit tribut coroanei, mai mic însă decât populația sedentară. În schimb, în perioada
habsburgică, s-a inițiat o politică de asimilare forțată, continuată ulterior de regimul
comunist. Rromilor li s-a interzis să vorbească
limba rromani și să poarte costumele lor tradiționale. În plus aceștia erau forțați să folosesască termenul de
Uj Magyar(maghiar nou) când se refereau la etnia lor.
Odată introdusă economia de piață în
anii 1800, sclavii sunt exploatați și mai mult ca înainte. Felul cum erau tratați varia mult și în general ei erau la voia celui care îi avea în proprietate. Importanța unui boier creștea odată cu numărul de sclavi pe care îi deținea.
Codul penal muntenesc din
1818 conținea articolul „
Toți țiganii sunt născuți robi” și „
țiganii fără stăpân sunt proprietatea statului”. Mărturiile lui
Mihail Kogălniceanu sau Colson din acea perioadă sunt tulburătoare.
Existau bineînțeles și cazuri rare în care robii erau tratați omenește de stăpânii lor. Un număr mic de boieri, simțind vremurile în schimbare, chiar și-au eliberat robii.
