FISE PENTRU GRUPUL DE LITERE " CI "



CI conj. 1. (Adversativ; după o negație sau o propoziție negativă) (Ba) dimpotrivă. Nu avea băieți, ci numai fete. 2. (Adversativ; înv. și pop.; după o propoziție afirmativă căreia i se opune o afirmație contrară sau restrictivă). Cu toate acestea; totuși. ♦ (După o propoziție ipotetică sau condițională) Dar, însă. 3. (Adversativ; reg.; adesea împreună cu un imperativ; arată nerăbdarea) Dar... 4. (Consecutiv; rar) Prin urmare, deci. – Din ce.
Sursa: DEX '09 (2009)





         CI conj. 1. (Cu sens adversativ; după o negație sau după o propoziție negativă, introduce o afirmație categorică) (Ba) dimpotrivă. Nu altmintrelea erau șoarecii, cț ca urșii de mari. RETEGANUL, P. V 38. Să-mi faci bucate;... să le găsesc nici reci, nici fierbinți, nici cum îs, mai bune de mîncat. CREANGĂ, P. 289. De din vale de Rovine Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. N-am voit să ucid pe Potoski, ci pe tine, Sobiețki. ALECSANDRI, T. II 40. ◊ (Determinat prin « dimpotrivă », « numai », « mai bine ») Nu mă omorî, Făt-Frumos, ci mai bine dă-mi drumul în apă. ISPIRESCU, L. 43. Împăratul-Verde nu avea feciori, ci numai fete. CREANGĂ, P. 183. 2. (Învechit și livresc, după o propoziție afirmativă căreia i se opune o afirmație contrară) Dar, cu toate acestea, totuși. Ci de mine nu-ntreba: Mie mi-e tot una. IOSIF, P. 56. Sărac acum se-ntoarce, ci-n fapte mari bogat. COȘBUC, P. I 133. Plîngea fetița, ci-n zadar! RETEGANUL, P. III 86. Te iert, ci mai mult să nu greșești. RETEGANUL, P. V 21. Cu vecinicia sînt legat, Ci voi să mă dezlege. EMINESCU, O. I 173. ◊ (Uneori urmat de « dar ») Ci dar în mijlocul acestor vremi, la 2 noiemvrie, generalul Basta se duse cu oștile... la Oradea Mare. BĂLCESCU, O. II 267. ♦ (După o propoziție ipotetică sau condițională) Bar, însă. Făcu semne că bucuroasă ar merge cu el oriunde, ci ea e mută. RETEGANUL, P. V 19. Ți-aș arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. EMI­NESCU, o. I 174. 3. (Adesea însoțind un imperativ, arată nerăbdarea) Dar... Ci trebuie să plec! Sînt n uite de făcut în țara noastră. BENIUC, V. 26. Vino, vino, Dumitre!... Ci uită-te! CARAGIALE, O. I 261. Ci lăsați să ne spuie nenea Ștefan cum a fost cînd era să-l arunce din clopotniță. GHICA, S. 505. ◊ (Determinat prin « ca ») Ci ca ho, voinice, prea o iei repede, răspunse părintele Știubei. DELAVRANCEA, S. 199. Dădaca ei îi zise: Ci ca fugi și d-ta de fereastră! ISPIRESCU, L. 120.
Sursa: DLRLC (1955-1957)
















Grupul de litere " CI "



Daca langa C scriu I
Noi cu totii citim CI ,
Iar un C si cu un E
Sigur se citeste CE .



















Ghicitori cu partile corpului omenesc

Fetele si femeile n-au
Si nici nu doresc sa aiba;
Barbatii o tin ca o podoaba,
Iar cand o au
Incearca sa se curate de ea.
(barba)

Peste tot gasesti in lume
Cinci frati cu acelasi nume.
(degetele)

Cinci pitici
Cinci voinici…
Cat ii vezi de mititei,
Faci cu ei
Tot ce vrei.
Scrii,
Joci mingea,
Impletesti,
Palate construiesti.
(degetele)

El e sus, are si ochi
Nas si gura de-l deochi.
(capul)


Ce fuge mai repede decat toate?
(gandul)

Am doua ape-aprinse,

Sub doua paturi intinse.
Ghici ce sunt?
(ochii)



Am o rasnicioara

Toata ziua rasneste
Si noaptea se odihneste.
(gura)



Bate fara incetare,
Incepand de la nascare;
Iar cand ceasul a sosit,
Atunci si ea a tacut.
(inima)

Durere rece
Prin inima trece.
(junghiul)
Ce apa este in lume
Fara nisip?
(lacrima)

Ce sede in apa
Si tot se adapa,
Omul imbatraneste,
Ea nu putrezeste.
(limba)
Nu e laie,
Nici balaie,
Nu e brici,
Ca briciul taie.
(limba)

Furculita cu cinci dinti
Capatata din parinti.
(mana)

Ce nu poti cantari?
(mintea)

Am un ciocanas de piele
Cu doua gaurele.
(nasul)

Am doi frati,
Care nu se pot vedea.
(obrajii)

Am doua surori gemene
Ce dorm in picioare.
(sprancenele)

INVATAND LITERA " V "



Îl prezint pe V acum.

Cum arată? Iată cum:
Două beţe alăturate
Jos se află-mpreunate
Însă sus sunt depărtate.



Acum pot să scriu cu el:
Vulpe, vacă şi viţel,
Vijelie, val-vârtej
Vine vântul ca un vrej,


Viforând vâlcelele,
Viscolind viroagele,
Vestind iarna cea geroasă.
Vino s-o privim din casă!






BOBOTEAZA - TRADITII SI OBICEIURI

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos.
Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici.
La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an.
La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.
Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.
Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc, pe care o pun sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.
De asemenea, potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de "burechiuşe" sau "urechiuşele babei" (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.
Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. "Chiralesa" provine din neo-greacă şi înseamnă "Doamne, miluieşte!". Exista credinţa că, strigând "Chiralesa", oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli.
Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.


Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.


De Sfântul Ioan Botezatorul (7 ianuarie) există un alt obicei, numit "Udatul Ionilor", întâlnit mai ales în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceştia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, în Transilvania cei care au acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezaţi sau purificaţi.
Catolicii celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunţarea naşterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă şi tămâie.
În Franţa, cu această ocazie se serveşte un fel de plăcintă numită "la galette des rois", care pe vremuri era împărţită în tot atâtea felii câţi comeseni erau, plus una. Felia suplimentară, denumită "a Bunului Dumnezeu" sau "a Fecioarei", era oferită primului sărac care apărea în faţa familiei.
Un obicei actual constă în ascunderea unei figurine, reprezentând un rege mag, în interiorul plăcintei, iar cel dintre meseni care va descoperi figurina în porţia sa va fi regele zilei.
În Belgia şi în Olanda există, de asemenea, tradiţia preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui pregătit în Franţa. Cel mai tânăr dintre membrii familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei îşi alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile intonând cântecul stelei şi intră în case pentru a primi mandarine şi bomboane, tradiţie pe cale de dispariţie în Belgia, dar păstrată încă în regiunile de provincie flamande.
În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii aşteaptă cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii.
 Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos.
Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici.
La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an.
La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.
Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.
Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc, pe care o pun sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.
De asemenea, potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de "burechiuşe" sau "urechiuşele babei" (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.
Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. "Chiralesa" provine din neo-greacă şi înseamnă "Doamne, miluieşte!". Exista credinţa că, strigând "Chiralesa", oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli.
Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.
Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.
De Sfântul Ioan Botezatorul (7 ianuarie) există un alt obicei, numit "Udatul Ionilor", întâlnit mai ales în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceştia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, în Transilvania cei care au acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezaţi sau purificaţi.
Catolicii celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunţarea naşterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă şi tămâie.
În Franţa, cu această ocazie se serveşte un fel de plăcintă numită "la galette des rois", care pe vremuri era împărţită în tot atâtea felii câţi comeseni erau, plus una. Felia suplimentară, denumită "a Bunului Dumnezeu" sau "a Fecioarei", era oferită primului sărac care apărea în faţa familiei.
Un obicei actual constă în ascunderea unei figurine, reprezentând un rege mag, în interiorul plăcintei, iar cel dintre meseni care va descoperi figurina în porţia sa va fi regele zilei.
În Belgia şi în Olanda există, de asemenea, tradiţia preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui pregătit în Franţa. Cel mai tânăr dintre membrii familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei îşi alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile intonând cântecul stelei şi intră în case pentru a primi mandarine şi bomboane, tradiţie pe cale de dispariţie în Belgia, dar păstrată încă în regiunile de provincie flamande.
În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii aşteaptă cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii.Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.KHJBKJSărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.Boboteaza încheie şirul Sărbătorilor de Iarnă. Credinţele din popor spun că în această zi se sfinţesc apele, ca să se alunge duhurile rele, şi se deschid cerurile. În lumea mistică a satului românesc, fiecare sărbătoare, pe lângă semnificaţia sa religioasă, a dobândit, de-a lungul timpului, şi o sumedenie de legende şi superstiţii pe care unii gospodari le mai urmează cu sfinţenie şi acum, în mileniul trei.
Citeste mai mult: adev.ro/nhow5uBoboteaza încheie şirul Sărbătorilor de Iarnă. Credinţele din popor spun că în această zi se sfinţesc apele, ca să se alunge duhurile rele, şi se deschid cerurile. În lumea mistică a satului românesc, fiecare sărbătoare, pe lângă semnificaţia sa religioasă, a dobândit, de-a lungul timpului, şi o sumedenie de legende şi superstiţii pe care unii gospodari le mai urmează cu sfinţenie şi acum, în mileniul trei. Tradiţii Bobotează: Ce se face în Ajunul Bobotezei Pe 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei, oamenii nu mănâncă de dulce - adică nu consumă carne, ouă, lapte, brânză - cu credinţa că astfel vor fi sănătoşi şi protejaţi de rele tot timpul anului. Cei mai credincioşi ţin post negru. Tot în Ajun se „rânduieşte“ cum va fi vremea peste an, se ghiceşte viitorul şi se fac farmece şi descântece de dragoste, se arată în cartea „Tradiţii şi obiceiuri româneşti“, scoasă de revista Flacăra. În dimineaţa de Ajun, înainte de aprinderea focului, se strâng cenuşa din sobă şi gunoiul din casă şi sunt păstrate până la primăvară când se pun peste straturile cu legume ca să dea rod bogat. Se mai crede că dacă, în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, ei vor face multe fructe. Seara, înainte ca oamenii să se ducă la culcare, se iau cărbuni din vatră şi sunt denumiţi cu numele tuturor membrilor familiei. Se crede că primul care va muri va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede, potrivit crestinortodox.ro. O altă legendă populară zice că animalele din grajd ar vorbi la miezul nopţii (din 5 spre 6 ianuarie) despre locurile unde ar fi fost ascunse comori. În aceeaşi noapte se deschid cerurile, iar omul care vede asta va fi binecuvântat de Dumnezeu. Fete îşi leagă pe degetul inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc şi pun busuioc sub pernă ca să-şi viseze ursitul. O credinţă populară zice că acele fete care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează se vor mărita în acel an. În Ajunul Bobotezei nu trebuie să te cerţi cu nimeni din familie şi să nu dai sau să împrumuţi nimic din casă, nici măcar jăratec din vatră. Boboteaza sau „spălarea“ de rele Pe 6 ianuarie, preoţii sfinţesc apele, iar cu apa sfinţită oamenii îşi stropesc casele şi animalele. Restul de agheasmă pe care o primesc de la preot când vine cu Iordanul o păstrează în sticle, pentru leac. În satele şi oraşele de lângă apă există obiceiul că tinerii se întrec care să aducă primul la mal crucea aruncată de preot. Tradiţia populară zice că acela care se aruncă în apă, în această zi, va fi ferit de toate bolile. Se mai crede că atunci când preotul aruncă crucea în apă dracii ies de unde s-au ascuns şi fug pe câmp, dar nu pot fi văzuţi de oameni, ci doar de lupi. Tot de Bobotează nu se spală rufe şi se zice că nu e voie să te speli pe cap deoarece se murdăreşte apa sfinţită.
Citeste mai mult: adev.ro/nhow5uBoboteaza încheie şirul Sărbătorilor de Iarnă. Credinţele din popor spun că în această zi se sfinţesc apele, ca să se alunge duhurile rele, şi se deschid cerurile. În lumea mistică a satului românesc, fiecare sărbătoare, pe lângă semnificaţia sa religioasă, a dobândit, de-a lungul timpului, şi o sumedenie de legende şi superstiţii pe care unii gospodari le mai urmează cu sfinţenie şi acum, în mileniul trei. Tradiţii Bobotează: Ce se face în Ajunul Bobotezei Pe 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei, oamenii nu mănâncă de dulce - adică nu consumă carne, ouă, lapte, brânză - cu credinţa că astfel vor fi sănătoşi şi protejaţi de rele tot timpul anului. Cei mai credincioşi ţin post negru. Tot în Ajun se „rânduieşte“ cum va fi vremea peste an, se ghiceşte viitorul şi se fac farmece şi descântece de dragoste, se arată în cartea „Tradiţii şi obiceiuri româneşti“, scoasă de revista Flacăra. În dimineaţa de Ajun, înainte de aprinderea focului, se strâng cenuşa din sobă şi gunoiul din casă şi sunt păstrate până la primăvară când se pun peste straturile cu legume ca să dea rod bogat. Se mai crede că dacă, în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, ei vor face multe fructe. Seara, înainte ca oamenii să se ducă la culcare, se iau cărbuni din vatră şi sunt denumiţi cu numele tuturor membrilor familiei. Se crede că primul care va muri va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede, potrivit crestinortodox.ro. O altă legendă populară zice că animalele din grajd ar vorbi la miezul nopţii (din 5 spre 6 ianuarie) despre locurile unde ar fi fost ascunse comori. În aceeaşi noapte se deschid cerurile, iar omul care vede asta va fi binecuvântat de Dumnezeu. Fete îşi leagă pe degetul inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc şi pun busuioc sub pernă ca să-şi viseze ursitul. O credinţă populară zice că acele fete care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează se vor mărita în acel an. În Ajunul Bobotezei nu trebuie să te cerţi cu nimeni din familie şi să nu dai sau să împrumuţi nimic din casă, nici măcar jăratec din vatră. Boboteaza sau „spălarea“ de rele Pe 6 ianuarie, preoţii sfinţesc apele, iar cu apa sfinţită oamenii îşi stropesc casele şi animalele. Restul de agheasmă pe care o primesc de la preot când vine cu Iordanul o păstrează în sticle, pentru leac. În satele şi oraşele de lângă apă există obiceiul că tinerii se întrec care să aducă primul la mal crucea aruncată de preot. Tradiţia populară zice că acela care se aruncă în apă, în această zi, va fi ferit de toate bolile. Se mai crede că atunci când preotul aruncă crucea în apă dracii ies de unde s-au ascuns şi fug pe câmp, dar nu pot fi văzuţi de oameni, ci doar de lupi. Tot de Bobotează nu se spală rufe şi se zice că nu e voie să te speli pe cap deoarece se murdăreşte apa sfinţită.
Citeste mai mult: adev.ro/nhow5uBoboteaza încheie şirul Sărbătorilor de Iarnă. Credinţele din popor spun că în această zi se sfinţesc apele, ca să se alunge duhurile rele, şi se deschid cerurile. În lumea mistică a satului românesc, fiecare sărbătoare, pe lângă semnificaţia sa religioasă, a dobândit, de-a lungul timpului, şi o sumedenie de legende şi superstiţii pe care unii gospodari le mai urmează cu sfinţenie şi acum, în mileniul trei. Tradiţii Bobotează: Ce se face în Ajunul Bobotezei Pe 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei, oamenii nu mănâncă de dulce - adică nu consumă carne, ouă, lapte, brânză - cu credinţa că astfel vor fi sănătoşi şi protejaţi de rele tot timpul anului. Cei mai credincioşi ţin post negru. Tot în Ajun se „rânduieşte“ cum va fi vremea peste an, se ghiceşte viitorul şi se fac farmece şi descântece de dragoste, se arată în cartea „Tradiţii şi obiceiuri româneşti“, scoasă de revista Flacăra. În dimineaţa de Ajun, înainte de aprinderea focului, se strâng cenuşa din sobă şi gunoiul din casă şi sunt păstrate până la primăvară când se pun peste straturile cu legume ca să dea rod bogat. Se mai crede că dacă, în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, ei vor face multe fructe. Seara, înainte ca oamenii să se ducă la culcare, se iau cărbuni din vatră şi sunt denumiţi cu numele tuturor membrilor familiei. Se crede că primul care va muri va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede, potrivit crestinortodox.ro. O altă legendă populară zice că animalele din grajd ar vorbi la miezul nopţii (din 5 spre 6 ianuarie) despre locurile unde ar fi fost ascunse comori. În aceeaşi noapte se deschid cerurile, iar omul care vede asta va fi binecuvântat de Dumnezeu. Fete îşi leagă pe degetul inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc şi pun busuioc sub pernă ca să-şi viseze ursitul. O credinţă populară zice că acele fete care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează se vor mărita în acel an. În Ajunul Bobotezei nu trebuie să te cerţi cu nimeni din familie şi să nu dai sau să împrumuţi nimic din casă, nici măcar jăratec din vatră. Boboteaza sau „spălarea“ de rele Pe 6 ianuarie, preoţii sfinţesc apele, iar cu apa sfinţită oamenii îşi stropesc casele şi animalele. Restul de agheasmă pe care o primesc de la preot când vine cu Iordanul o păstrează în sticle, pentru leac. În satele şi oraşele de lângă apă există obiceiul că tinerii se întrec care să aducă primul la mal crucea aruncată de preot. Tradiţia populară zice că acela care se aruncă în apă, în această zi, va fi ferit de toate bolile. Se mai crede că atunci când preotul aruncă crucea în apă dracii ies de unde s-au ascuns şi fug pe câmp, dar nu pot fi văzuţi de oameni, ci doar de lupi. Tot de Bobotează nu se spală rufe şi se zice că nu e voie să te speli pe cap deoarece se murdăreşte apa sfinţită.

Citeste mai mult: adev.ro/nhow5u

Emil Gârleanu - biografie



1878 — In noaptea de 4 spre 5 ianuarie se naste, la Iasi, Emil Gârleanu intr-o veche familii de razesi moldoveni din Gârleni, Bacau.
Tatal, colonelul Emanoil Garleanu (1846-1918) este fiul serdarului Dinca Gârleanu.
Mama, Pulheria, nascuta Antipa, de origine greaca.
Parintii se despart si copilul e lasat in grija unor matusi.
Clasele primare le urmeaza la scoala publica de baieti nr. 2 din Sararie, invatand dupa Povatuitorul copiilor al lui Ion Creanga.
1889 — In iunie absolveste scoala primara si intra la liceul din localitate, unde face numai primele trei clase.
1892 — In august se reinscrie in clasa I a Scolii de fii de militari din Iasi, unde este coleg cu Jean Bart.
Vacantele si le petrece la bunica sa, intr-un sat de langa Targul- Frumos, unde cunoaste indeaproape frumusetile naturii, folclorul, realitatile satului, oamenii din popor.
Dupa absolvirea Scolii de fii de militari intra la Scoala de artilerie, geniu si marina, unde invata numai un an si trei luni.
Trece la Scoala de Infanterie din Dealu Spirei, deoarece nu se impaca cu matematica necesara ca ofiter de marina.
1899 — Emil Garleanu primeste gradul de sublocotenent de infanterie si este repartizat in regimentul 13 Stefan cel Mare din Iasi.
Fire romantica delicat si sfios, bland si adesea melancolic, mai tot timpul liber si-l petrece citind, studiind, facandu-si note, observand oamenii si realitatie vietii, nazuind sa devina scriitor.
Incepe sa frecventeze cercul scriitoricesc din jurul revistei "Arhiva", condusa de A. D. Xenopol, si cel al ziarului "Evenimentul".
Cere disponibilizarea si o primeste.


1900 — Emil Garleanu se inscrie la Facultatea de litere, dar nu persevereaza.
Publica poezia Iubitei si schita Dragul mamei, in revista "Arhiva", sub pseudonimul Emilgar, pentru a nu fi recunoscut de superiori, care nu priveau cu ochi buni preocuparile extra militare ale ofiterilor.
1901 — Emil Garleanu devine un colaborator activ, cu recenzii, cronici literare si plastice, versuri si schite, la revista "Arhiva" si la ziarul "Evenimentul".
De amintit Taranul ca soldat, Ion Creanga, Banchetul Caragiale.
1902 — Intra din nou in viata de cazarma, cei doi ani de disponibilizare terminandu-se.
Se muta cu serviciul la Barlad, unde il cere unchiul sau, maiorul Macri. Aici gaseste o atmosfera culturala prielnica preocuparilor sale literare.
1904 — Scoate revista "Fat-Frumos" care va iesi pana in 1906 si apoi in 1909.
1905 — Emil Garleanu publica primul sau volum de proza Batranii — schite din viata boierilor moldoveni.
1906 — Demisioneaza din armata deoarece nu i se aprobase casatoria, viitoarea sotie nu dispunea de dota impusa de regulamentele militare.
La 1 februarie Emil Garleanu paraseste Barladul, stabilindu-se la Bucuresti si dedicandu-se in intregime literaturii.
La 12 februarie Emil Garleanu se casatoreste cu Marilena Voinescu. A avut cu ea un singur copil, Rodica, pentru care scriitorul a nutrit o dragoste nemarginita, ei dedicandu-i volumul de schite Din lumea celor care nu cuvanta.


Anul 1906 este anul colaborarii lui Emil Garleanu la revista "Neamul romanesc" unde sprijinit de Nicolae Iorga devine secretar de redactie.
1907 — Emil Garleanu devine colaborator al revistei bucurestene "Convorbiri critice". Publica de asemenea in "Viata literara si artistica", "Falanga literara si artistica", "Universul", "Tribuna", "Romanul", Luceafarul" etc.
Ii apar cartile Cea dintai durere si Odata!
Ingrijeste si prefateaza cartea Poezii a lui Grigore Alexandrescu.
1908 — Ii apar cartile Intr-o noapte de mai cu ilustratii de A. Satmary si 1877 — Schite din razboi. Ingrijeste si prefateaza cartea Iluzii pierdute a lui Mihail Kogalniceanu.
Traduce din Alphonse Daudet, Guy de Maupassant.
1909 — Ii apar cartile Batranii — Schite din viata boierilor moldoveni (editia a II-a, intregita), Cea dintai durere (editia II-a) si Punga.
Ingrijeste cartile Poezii, proza, scrisori a lui C. Negri si Poezii populare de V. Alecsandri.
Revede si republica traducerea lui Ioan Barac, Halima sau o mie si una de nopti.
In aceasta perioada Emil Gârleanu plannuieste studiul Istoria populara a literaturii romanesti, povestita pentru popor si contribuie substantial la infiintarea Societatii Scriitorilor Romani.
1910 — Ii apar cartile Amintiri si schite, Din lumea celor care nu cuvanta, Nucul lui Odobac si Trei vedenii (editia I si a II-a).
La 5 februarie se inaugureaza primul sediu al Societatii Scriitorilor Romani.
1911 — Emil Garleanu este numit director al Teatrului National din Craiova. Aici il sprijina pa Liviu Rebreanu, numindu-l secretar literar.
Traduce piese pentru repertoriul teatrului.
Apar Culegatoare de roua, O lacrima pe-o geana, Fericirea, Cioplitorul.


1913 — Scriitorul devine redactor la revista "Ramuri".


1914 — 1 februarie La Craiova apare "Proza", cu subtitlul Revista bilunara scrisa de Emil Gârleanu, din care apar trei numere.
A regizat filmul „Cetatea Neamtului” si a scris scenariul pentru filmul "Dragoste la manastire".
La 2 iulie la Campulung Muscel, Emil Gârleanu se stinge din viata, pe cand nu avea decat 36 de ani.
Moartea sa prematura, grabita de unii rauvoitori, care initiasera o intreaga campanie de calomniere a redutabilului director al Teatrului National din Craiova, a fost deplansa de marii scriitori ai timpului.
Postum ii mai apar cateva volume, printre care Visul lui Pillat (1915), O lacrima pe-o geana (1915), Privelisti din tara (1915).

LITERA " V "

 

 

Varza s-a-ntâlnit cu barza
Lângă-o brazdă de mărar
Şi-acum calcă barza rar,
Varza-i spune:

 

N-ai ca mine
Fuste multe ... Ce ruşine!

Barza i-a zâmbit de sus,
Şi-a luat zborul şi s-a dus.

 

 

Litera " P "



P apare ca un steag
Care stă sus pe catarg
Anunţînd in lung şi-n lat
Cat e P de important:
Când îl punem în cuvânt
Scriem pace pe Pământ.
Şi tot pe P îl folosesc
Când am sa va povestesc
Cum Petre şi Pufulici
Prinseră patru pisici
Ce pândeau opt pitulici.
Tocmai când picau în nadă,
Le-a-hăţat Pufi de coadă.

Zapada

de Tudor Arghezi 

Fulg limpede si pur,
Te-astept sa te scobori,
Petala de pe flori
Sadite în azur.


Azurul se încheaga
Sa faca iernii salba.
E-o truda-n bolta-ntreaga
Sa-ti faca finta alba.


Dar ajungînd la noi,
Cu steaua si cu luna,
Tu treci întotdeauna
Si lasi în lut noroi.





 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...