[ FOTO ] Gânduri despre Mihai Eminescu ( 1 )

Mircea Eliade, în Prefaţa la volumul de Poezii pregătit în Occident pentru Centenarul Eminescu din 1950 (volum apărut în Germania , la Freiburg), face următoarele aprecieri în legătură cu Mihai Eminescu:”Tot ce s-a creat după el, de la Nicolae Iorga şi Tudor Arghezi, până la Vasile Pârvan, Nae Ionescu şi Lucian Blaga poartă pecetea geniului, cugetului, sau măcar a limbii eminesciene. Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaneitate şi atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Mihai Eminescu. […] Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-au zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ , cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele”.

De ce este Mihai Eminescu un poet genial al literaturii române ?

Filosoful german Arthur Schopenhauer consideră că geniul posedă o structură spirituală şi o menire diferite faţă de omul obişnuit, dar şi faţă de omul de talent. Geniul este inteligenţă pură, cugetare depăşind covârşitor voinţa care ne leagă de utilitar, de viaţa de fiecare zi, voinţa fiind pusă în serviciul inteligenţei, al imaginaţiei creatoare. În Povestea magului călător în stele, Eminescu afirmă: “A geniului imperiu: gândirea lui – anume;/A sufletului spaţiu e însuşi el…/A pus în tine Domnul nemargini de gândire”. A simţi poetic înseamnă a releva şi vieţui frumosul, a gândi poetic înseamnă a sui realitatea, lucrurile la idealitatea sublimului şi absolutului. Poetul-gânditor Mihai Eminescu le îmbină pe amândouă. O notă dintr-un manuscris al lui Eminescu spune: ”Adevărul e în inimă. Creerul nu este decât lacheul inimii…Sucul învietor al gândirii e patima. E vorba numai că această patimă să aibă un obiect nobil şi de sigur cel mai nobil e adevărul”(ms. 2289, 46).

Eminescu – poet religios

La Eminescu, poemele filosofice (Mortua est, Scrisoarea I, Rugăciunea unui dac, Cu mâne zilele ţi-adaogi…), pe lângă influenţa gândirii lui Schopenhauer, cuprind idei ce trimit la adevărurile Evangheliei.

În sonetul Răsai asupra mea, apare invocarea stăruitoare a redobândirii credinţei, fără de care viaţa omului este răvăşită în bătaia tuturor vicisitudinilor vieţii:

„Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.

Dă-mi tinereţa mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!”

Mihai Eminescu scrie un imn religios intitulat Rugăciune, despre care Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu Anania spune că este „un act de implorare al celor bântuiţi de valul istoriei, al celor ce plutesc pe marea vieţii, dar nu ca nişte naufragiaţi, ci înlăuntrul unei Nave ce-şi propune să biruiască furtunile, avându-L pe Hristos la cârmă şi pe Sfânta Sa Maică la proră”:

„Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!”

Cu prilejul acestei sărbătoriri a marelui nostu poet naţional, dorim să transmitem toate gândurile de încurajare şi de solidaritate cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu Anania în încercările aduse de denigratorii reperelor morale române de azi.

Prof.  Antonio Boloţ 

(limba română, Grup Şcolar “Nicolaus Olahus” Orăştie)

Mihai Eminescu - biografie scurtă

1850 : se naşte la Ipoteşti pe data de 15 ianuarie ca al şaptelea copil al familiei Eminovici.

1858 – 1860 : urmează şcoala primară.

1860 – 1861 : urmeazã cursurile Ober Gymnasyum din Cernăuţi

1867  :  este angajat ca sufleur în trupa de teatru a lui Mihail Pascaly.

1869  :  se înscrie la  Universitatea de Filosofie din Vienna.

1872-1874 : este student la Berlin.

1873 : primeşte o slujbă la Consulatul român din Berlin.

1874 : este numit ca director la  Biblioteca Centrală din Iaşi.

1877  : se stabileşte la Bucureşti, unde este redactor la ziarul « Timpul », unde desfăşoară o intensã activitate publicistică.

1883 : începe o perioadă dramatică pe planul sănătăţii sale, marcată de internări în spital, urmate de reveniri în viaţa publică şi de activitate literară, alternanţe ce se vor întîmpla pînă la prematura sa moarte.

1889 : în cursul noptii de 15 iunie, la ora 3 a.m., moare în sanatoriul doctorului Şutu şi va fi înmormîntat, două zile mai tîrziu la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Poeziile sale cele mai cunoscute, care i-au adus faima şi titlul de cel mai mare poet român: Luceafărul, Mortua Est, Scrisoarea a III-a, Epigonii, Lacul, Singurătate, O mamă, Adio, Înger si demon, Melancolie, Dorinţa, Floare-albastră, Memento Mori, Strigoii, Odã (în metru antic), Mai am un singur dor, La steaua.

11 ianuarie - Ziua Internațională a cuvântului „Mulțumesc”

Astăzi, 11 ianuarie, este celebrată Ziua Internațională a Cuvântului „Mulțumesc” (International Thank You Day).

Ziua Internațională a cuvântului „Mulțumesc” a fost instituită în anul 1994 și era marcată, inițial, timp de o săptămână – între 11 și 18 ianuarie.

Conform DEX-ului, cuvântul „Mulțumesc” este o interjecție (adesea cu valoare verbală), ce  exprimă cuiva recunoștința pentru ceva sau ca răspuns la o urare, la un salut etc..

Cuvântul rus „spasibo”, a apărut în sec. al XVI-lea, din două cuvinte „spasi Bog” (Domnul să te păzească). Curios este faptul, că rădăcina analogului englez – „Thank you” – de asemenea, are o semnficiaţie mai profundă, decât o simplă mulţumire. Aceasta ne demonstrează că „mulţumesc”, rostit în toate limbile lumii, a avut şi are o importanţă majoră în cultura oricărui popor.

Astăzi, de asemenea, este marcată Ziua Internațională a Laptelui. Legenda spune că laptele a fost livrat în sticle, pentru prima dată, în anul 1878.

Buna ziua! Te rog! Multumesc!

Cand o-ntampinam in clasa

Sau cand suntem la plimbare,

BUNA ZIUA! spunem veseli

Dragei noastre educatoare.

Azi a nins frumos afara

Dealul in zapezi se-mbraca,

Mama, lasa-ma TE ROG!

Sa ma duc putin la joaca.

Mi-a cazut sub pat creionul

Insa fratele mai mare

Mi l-a luat, si-i MULTUMESC!

Bucuros, cu voce tare

BUNA ZIUA!, MULTUMESC!, si TE ROG!

Sunt dragi cuvinte

Ce le spune cu folos

Orisice copil cuminte.

Scurta istorie a bradului de Craciun

De-a lungul secolelor, sărbătoarea Crăciunului a umplut sufletele a milioane de oameni, mai ales copii, care păstrează, în fiecare an, amintirea clinchetului de clopoţei din seara de Ajun, a frânturilor de colinde amestecate cu viforul ninsorilor şi a împodobirii bradului, în aşteptarea darurilor aduse de Moş Crăciun. Sărbătoarea încărcată de tradiţii şi simboluri este însoţită de mireasma proaspătă a cetinei de conifere, bradul devenind cel mai important pom în ritualul de Crăciun.

Legenda spune că, odinioară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la venirea iernii. Dintre aceştia, numai bradul a rămas, până în prezent, verde la venirea anotimpului rece.

Legenda spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi a unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca fructele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată a auzit chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată.

Dar, în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost vicisitudinile iernilor care au umat.

O altă legendă, din nordul Europei, povesteşte că, odată, în vremi foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.

Bradul este considerat un arbore sfânt pentru că vârful său se îndreaptă spre înaltul cerului dumnezeiesc, iar ramurile sale rămân permanent verzi, amintind de viaţa veşnică.

Datina folosirii bradului de Crăciun a fost preluată de la romanii antici, care îşi împodobeau locuinţele cu un brad sau cu crenguţe de brad în timpul serbărilor.

Până în secolul XII, brazii de Crăciun nu erau împodobiţi. Localnicii îi atârnau de tavan cu vârful în jos, obicei pe care nimeni nu l-a putut explica. A urmat apoi o lungă perioadă în care se foloseau crenguţe de brad pentru împodobirea caselor.

Primul brad, în Lituania Evului Mediu

Primul brad împodobit a apărut la Riga, în Lituania, în anul 1510. În anul 1521 prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.

Spre desfătarea colectivităţii, în anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strassburg, împodobit numai cu mere roşii. În acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, aşa cum îl vedem şi în prezent. Globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia au apărut abia în anul 1878 şi au fost rapid generalizate la toate popoarele creştine din lume.

În Anglia, bradul de Crăciun a apărut, prima dată, în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat în castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit. Acest obicei s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie şi în casele muncitorilor englezi, atât din metropolă, cât şi din colonii.

„Strămoşul“ instalaţiilor moderne din 1882

După patentarea becului electric, în anul 1882, de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumânările.

Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat bărăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate naşterii Mântuitorului.

Se consemnează în istoria americană că sărbătoarea Crăciunului cu împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836.

Tot din secolul XIX s-a păstrat tradiţia, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA), care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea şi existenţa fără de păcate a lui Iisus. Ulterior, s-au adăugat trei dungi roşii, pentru a simboliza Sfânta Treime şi durerea suferită de Hristos pe cruce, O altă dungă roşie, mai lată, va reprezenta sângele vărsat de Iisus pentru întreaga omenire.

Istoricii americani au consemnat că obiceiul împodobirii bradului a ajuns şi la Casa Albă din Washington, în anul 1880, dar ulterior, a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, motivând pericolul unui incendiu şi necesitatea protejării mediului. După o anumită perioadă, tradiţia ornării bradului a fost reluată în anul 1923 şi este păstrată până în prezent, cu tot fastul cuvenit.

Începând din anul 1930, brazi de mari dimensiuni au fost amplasaţi în pieţe sau locuri publice, iar cei artificiali au apărut după anii 1970.

Primul brad românesc la curtea regelui Carol I

Primul brad care a fost împodobit la sărbătorile Crăciunului a fost văzut la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea în Principatele Române, în anul 1866. În noaptea de Crăciun, prinţii şi prinţesele invitate la palat împodobeau bradul, cântând în versiunea germană:

„O, Tannenbaum, o, Tannebaum,

Wir grun sind deine Blatter !“

De atunci, poporul român nu şi-a putut imagina sărbătoarea Crăciunului fără bradul împodobit în casă, în curte sau într-un spaţiu public, frecventat mult de locuitori. Împodobirea devine cel mai plăcut moment pentru toţi membrii familiei, îndeosebi pentru copii, care aşteaptă cu nerăbdare venirea lui Moş Crăciun. Toţi copiii îşi imaginează drumul parcurs de Moş Crăciun, într-o sanie trasă de reni, parcurgând spre ei drumul din nordul Finlandei (localitatea Ravaniemi, unde este locuinţa moşului).

Ritualurile legate de serbările Crăciunului diferă, de la o zonă la alta, în funcţie de tradiţiile moştenite din generaţie în generaţie.

În unele zone, membrii familiei se adună în seara de Crăciun, în jurul bradului, iar cel mai vârstnic desface sacul cu daruri şi înmânează fiecăruia cadourile meritate, începând cu copiii. Există şi obiceiul ca toţi membrii familiei să stea în jurul mesei, iar în faţa fiecăruia, pe masă, să fie câte un brad mic, alături de cadourile cuvenite.

Bradul, gata ornat, este încărcat cu mere roşii, nuci poleite, dulciuri, figurine, jucării, conuri aurite, globuri din sticlă argintată, beteală, panglici colorate, ghirlande.

Bradul, tovarăş în momentele cruciale ale vieţii

Nu întâmplător, bradul a fost inclus în toate evenimentele importante ale vieţii, de la naştere până la moarte.

Într-un obicei tradiţional, copilul primea, la naştere, un brăduţ adus din pădure, care se sădea în curte. Din acel moment, acest brad va deveni protectorul micuţului şi îl va apăra de toate cele rele în cursul vieţii. Mai târziu, adolescentul şi adultul vor veni frecvent lângă bradul-frate care va prelua, asupra sa, boala, depresia psihică şi chiar nenorocirile celui care îi cere ajutorul. În aceste întâlniri, bradul îşi va încărca „fratele“ cu energie şi îi va îndepărta orice necaz sau şoc psiho-emoţional.

La nuntă există obiceiul ornării unui brad cu fructe şi hârtii colorate, în jurul lui fiind organizată o mică petrecere, în care se fac urări de viaţă lungă mirilor şi naşilor.

La moartea unui tânăr încă necăsătorit se mai păstrează şi astăzi ritualul împodobirii unui brad (eventual chiar bradul-frate dăruit la naştere), care se pune pe mormântul celui decedat, pentru a trece împreună în lumea de apoi. În cazul când murea un localnic, plecat departe de casă, se obişnuia o procesiune specială de înmormântare, în care sicriul ce se îngropa avea, în interior, un brad în locul celui dispărut.

Un alt obicei, frecvent în zonele de deal şi de munte constă din punerea unor ramuri de brad la coama casei în construcţie sau chiar la hăţurile cailor şi la căruţele care transportau lemnul. Această măsură are la bază credinţa că în noua casă va fi linişte, veselie şi mari bucurii. Chiar şi în livada din jurul casei, bradul sădit de omul gospodar va face pământul mai mănos, iar livada se va încărca cu roade bogate în fiecare an.

Rolul ocrotitor al bradului în viaţa omului este bine ilustrat în obiceiul păstrat în obcinile Bucovinei. În fiecare primăvară ciobanii fac un foc mare, peste care pun cetină de brad, iar prin fumul care se formează trec toate oile din stână, pentru a fi ferite de primejdii în deplasările pe munte din timpul verii.

Bucuria colectivă se manifestă atunci când bradul de Crăciun este instalat într-un loc public, unde este admirat de toţi vizitatorii. Bucureştenii se pot mândri, în acest an, cu cea mai mare instalaţie de forma unui brad din Europa, amplasată în Piaţa Unirii. Bradul are înălţimea de 76 de metri, (echivalentul unei clădiri cu 25 de etaje), o bază de 38 de metri şi o greutate de 290 de tone. Frumuseţea acestui brad este asigurată de cele 2,4 milioane de beculeţe în diferite culori.

Utilizări în fitoterapie

În scopuri terapeutice, cel mai mult sunt folosiţi mugurii de brad, care se formează primăvara în vârful crenguţelor. Ciobanii culeg mugurii cu lungimea de două degete şi îi mestecă în timpul lungilor deplasări prin munţi, ca să le potolească setea şi să-i ferească de bolile pulmonare şi chiar de spiritele rele.

După ce mănâncă 5-6 muguri pe stomacul gol, cu 15-30 de minute înainte de masă, ciobanul simte împrospătarea respiraţiei, dezinfectarea gurii şi reglarea poftei de mâncare. Ajunşi în stână, fac o fiertură din muguri pe care o dau, într-o cantitate limitată, la oile slăbite pentru a le întrema.

Cetina de brad se adună în tot timpul anului, tăind ramuri tinere, lungi de 20-30 cm.

Răşina a devenit şi ea foarte preţioasă în tratarea unor boli. Aceasta se formează pe tulpină în locurile cicatrizate, după răniri sau ruperi de ramuri şi scoarţă. Datorită conţinutului foarte ridicat în uleiuri eterice, răşina are acţiuni dezinfectante, antiinflamatoare şi cicatrizante pentru care se prelucrează sub formă de tinctură, uleiuri şi unguente.

Cetina conţine o cantitate mare de răşină, iar mugurii au, în plus, ulei eteric, taninuri şi vitamine. Uleiul esenţial, extras prin antrenare cu vapori de apă timp de 4-5 ore, se află într-o cantitate destul de redusă (0,25 – 0,35 %), dar foarte valoroasă prin mirosul plăcut, balsamic şi înviorător.

Leac miracol pentru bolnavii de plămâni

În bolile de plămâni este bine cunoscut efectul mugurilor de brad de calmare a tusei şi de tămăduire a pneumoniei, pleureziei, bronşitei cronice, astmului bronşic şi tuberculozei.

Datorită acţiunii expectorante, bactericide, revulsive, antiinflamatoare şi fluidizante a secreţiilor bronhice, pădurile de brad constituie un mediu excelent de amenajare a sanatoriilor pentru refacerea sănătăţii bolnavilor cu afecţiuni respiratorii. Bolnavul aflat într-o pădure de brad beneficiază, în mod gratuit, de inhalaţii cu uleiuri volatile naturale, mai intense în timpul formării mugurilor, respectiv la sfârşitul lunii mai. În acest mediu curat şi bine încărcat cu oxigen, în care pădurea acţionează ca un filtru gigantic ce preia noxele poluante din atmosferă, se vor fortifica plămânii, căile respiratorii se vor elibera de spută, iar respiraţia va fi mai profundă şi mai uşoară.

O plimbare într-o pădure cu brazi înalţi şi viguroşi induce o stare de cutezanţă şi încredere în forţele proprii, fiind indicată persoanelor sedentare, cu temperament domol, care au nevoie de o stimulare a sistemului nervos central.

În bolile digestive, preparatele din muguri şi cetină de brad au efecte benefice, intervenind în gastroenterite, litiază biliară, colici abdominali la frig, infecţii intestinale, colite de fermentaţie, vome, diaree, balonări, parazitoze şi lipsa poftei de mâncare.

Afecţiunile renale, localizate la rinichi sau la vezica urinară, îşi găsesc leacul cu ceaiuri sau siropuri de brad, mai ales cele manifestate prin infecţii şi inflamaţii renale, cistite, nefrite, pielite, metrite sau hemoragii uterine.

Întrucât la munte vremea este mai rece şi mai umedă, apar condiţii favorabile pentru afecţiunile reumatismale şi artrozice, care îşi găsesc remediul în darurile bradului.

Reţete de sirop din muguri

Cel mai frecvent este utilizat siropul din muguri şi cetină tânără: 1 kg muguri proaspeţi se fierb timp de 15-20 minute în 2 litri de apă; după răcire se adaugă 1 kg zahăr dizolvat într-un litru de apă. Amestecul se fierbe din nou timp de 5-10 minute şi se strecoară fierbinte în sticle astupate ermetic şi păstrate la loc răcoros.

O altă reţetă se prepară într-un borcan de sticlă în care se pun, în straturi alternative, 1 kg muguri şi 1 kg zahăr sau 1 kg miere de albine, ultimul strat (de grosimea degetului), fiind de miere. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la soare timp de 5-10 zile, până se separă siropul. Se strecoară prin stoarcere cu tifon, după care se fierbe din nou 5-10 minute şi se trage fierbinte în sticle ce se păstrează închise ermetic, la loc răcoros.

Se vor consuma zilnic câte 2-3 linguri, înainte de mese, diluate în apă plată, minerală sau ceai fierbinte, având efecte în combaterea afecţiunilor respiratorii (tuse persistentă, bronşite cronice, astm bronşic, traheită, faringită, gripă, guturai, sinuzită, tuberculoză). În plus, are efecte în redresarea valorilor scăzute ale glicemiei, reglarea activităţii nervoase, oboseală intelectuală, migrene, debilitate şi migrene la copii, stimularea digestiei în lipsa poftei de mâncare, scăderea apetitului pentru dulciuri, sterilitate la femei şi ridicarea imunităţii generale la acţiunea agenţilor externi.

Tincturile, bune împotriva tusei

Tinctura din muguri: 15 linguri muguri tocaţi mărunt se pun într-un borcan de sticlă, se adaugă 2 linguri răşină de brad şi 200 ml alcool 900 (nediluat); se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat timp de 10 zile. După strecurare se trece în sticluţe brune şi se consumă câte 1 linguriţă diluată în 50 ml apă, de 3-4 ori pe zi, într-o cură de 12 zile, cu efecte antiinfecţioase şi antiinflamatoare în gastroenterite, vome şi alte afecţiuni digestive.

Bune efecte au gargarismele zilnice, după diluare cu apă, precum şi masajele pe tâmple şi pe frunte în caz de migrene, ameţeli şi vertij.

Tinctura din cetină: 20 g ace proaspete tocate mărunt se pun în 200 ml alcool 700 şi se ţin la macerat timp de 14 zile; se strecoară prin presare în tifon şi se trece în sticle brune din care se consumă câte 5-10 picături pe zi în puţină apă, cu acţiune contra tusei, cistitei şi uretitei.

Tinctura din răşină: 3-4 linguri răşină se macerează timp de 3-4 zile într-un borcan cu 200 ml alcool 800.

Alte reţete din muguri şi cetină de brad

Infuzie din muguri: 2 linguri muguri se pun în 250 ml apă clocotită; se lasă să infuzeze 10-15 minute, se strecoară, se îndulceşte cu miere de albine şi se consumă câte 2-3 ceaiuri pe zi, după mesele principale, într-o cură de 3-4 săptămâni, având acţiune în bolile pulmonare (gripă, răceală), boli nervoase, renale şi digestive. Cu infuzie din muguri se fac inhalaţii timp de 5-10 minute pentru activarea circulaţiei sângelui spre cap şi pentru redarea tonusului la tenurile obosite. După inhalaţie se ţine capul acoperit încă 30 minute şi se evită frigul sau curentul timp de 3 ore.

Răşina: 20-30 g pe zi se sug pentru tratarea faringitei şi amigdalitei.

Decoct din seminţe de brad: se fierb 5 minute; se bea câte o cană la intervale de 3-5 ore pentru a combate septicemia. Se mai poate folosi sub formă de cataplasme, care se schimba la intervale de 3 ore în cursul zilei şi se ţin toată noaptea.

Decoct din cetină: 1 kg ramuri tinere la brad se fierb timp de 10-15 minute în 3 litri apă; se toarnă în apa de baie, unde se stă 15-20 minute, având efecte favorabile în boli reumatismale, dureri articulare, artrită reumatoidă, întărirea sistemului nervos, oboseală fizică şi psihică, gripe, răceli, evitarea îmbolnăvirilor uşoare şi tonifierea generală a organismului. La femei cu scurgeri vaginale (leucoree) sunt indicate spălăturile cu decoct de cetină. Pentru tenul palid sunt eficiente inhalaţiile cu decoct din cetină sau muguri (de 2 ori pe săptămână).

Unguentul de brad: se obţine din răşină, ceară de albine şi unt proaspăt; se încălzeşte pe baia de apă şi se amestecă până când se obţine o pastă omogenă, folosită în tratarea rănilor supurânde, negi, arsuri uşoare, eczeme infectate.

Fumigaţiile: se realizează prin arderea cetinei şi răşinii pe jar sau în sobă asigurând dezinfectarea şi purificarea aerului în locuinţe.

Umplerea pernelor: cetina tânără de brad se încarcă în pernele de dormit, având rol calmant şi de întărire a sistemului nervos, dând un somn liniştitor.