de Charles Perrault
Traia odata un cinstit taietor de lemne care era casatorit cu o femeie frumoasa si inteligenta.
Dar, din nefericire, erau saraci si isi invidiau vecinii pentru bogatia lor.
- Vai ce ferciti am fi fost daca am fi avut macar jumatate din ce au ei, suspina femeia.
- Ce bine ar fi daca ar exista duhuri bune care implinesc toate dorintele! exclama sotul.
In acea zi, taietorul de lemne merse in padure, ca de obicei, alese un copac cu o infatisare frumoasa, ridica toporul si lovi cu putere trunchiul.
In acel moment, un fulger brazda cerul si in mijlocul acelei splendori aparu o creatura ciudata.
Taietorul de lemne, luat prin surprindere, cazu in genunchi:
- Ridica-te! porunci o voce. Sunt Jupiter, zeul fulgerului. Am auzit plangerile tale si am venit sa-ti indeplinesc trei dorinte, insa doar trei, nu mai multe.
Si, spunand acestea, disparu.
Taietorul de lemne fugi inspre casa pentru a-i povesti totul sotiei.
- Trebuie sa ne gandim bine, spuse ea. Adevarul este ca mi-ar trebui o duzina de dorinte ca sa fiu multumita. Cu ce sa incep?
- Cel mai bine ar fi sa ne dorim bogatie, exclama taietorul de lemne. Astfel vom avea tot ce ne dorim.
- Dar la ce ne-ar folosi bogatia daca ne-am imbolnavi si am muri? raspunse femeia. Mai bine sa ne dorim sanatate si viata lunga.
O viata lunga si grea este un lucru trist. Adica sa induram mai mult timp saracia si necazurile.
In timp ce discutau, femeia puse pe foc o oala cu supa pentru cina. Taietorul de lemne, caruia deja incepuse sa i se faca pofta, exclama:
- Ce n-as da sa am la cina un sir de carnati!
Nici nu rosti bine aceste cuvinte, ca pe camin cazu un sir de carnati.
- Prostule! se enerva femeia. Carnati, carnati! Nu puteai sa-ti doresti ceva mai bun? Bine te-ai mai folosit de una dintre cele trei dorinte! Dupa ce ii mancam, cu ce mai ramanem? Vai, ce nenorocire, ce nenorocire!
Taietorul de lemne isi pierdu calmul si, lovind cu pumnul in masa, spuse:
- Gata cu vaicarerile! Ce n-as da sa ti se lipeasca un carnat de nas, poate asa vei avea un motiv sa te plangi!
Pentru ca vorbi din nou fara sa gandeasca, ultimul carnat din sir se ridica si se lipi cu putere de nasul bietei femei, de nu mai putura sa-l dezlipseasca.
- Eu nu aveam de gand sa-ti fac rau, se planse taietorul de lemne. Mi-a mai ramas o dorinta: am sa cer bogatie si am sa-ti cumpar o cutiuta de aur, ca sa ascunzi nemernicul ala de carnat care a aparut din cauza prostiei mele.
- Sa nu cumva sa faci asta, striga femeia, ingrozita. Nu as putea trai cu acest lucru oribil in nas, mai bine as muri.
- Nu spune asta, zise taietorul de lemne, care isi iubea sotia si isi regreta nerozia. Ce n-as da ca acel carnat pe care il ai in nas sa cada imediat.
Cum termina vorba, carnatul cazu numaidecat.
- Suntem la fel de saraci ca inainte, dar cel putin nu suntem mai nefericiti, zise femeia si rasufla usurata. Bogatia probabil ca nu ne-ar fi adus fericire. Zeul Jupiter a vrut sa ne dea o lectie. Sa nu ne mai dorim nimic si sa mancam acesti carnati cazuti din cer.
Taietorul de lemne si-a imbratisat sotia si au mancat amandoi bucurosi, iar de atunci inainte, au fost multumiti de ceea ce aveau.
