de Otilia Cazimir
Frumoasă mi-e ţara străveche,
Întinsă pe munţi şi pe văi,
Cu fete cu flori la ureche,
Cu mândri şi ageri flăcăi!
Frumoasă mi-e ţara cea nouă
Când râde cu râs tineresc,
Cum râde grădina când plouă
Şi florile când înfloresc.
Mult îmi place şi iubesc
Portul nostru românesc!
Fata-e-mbrăcată-n ie,
Fota-i prinsă-n betelie,
Iar băieţii cu iţari,
Cuşme uite-aşa de mari,
La mijloc cu brâie late,
Strânse bine pe la spate.
Şi se-nvârt voioşi în joc,
Uite-aşa, aşa cu foc !
Frunză verde- busuioc,
Hai, copii, cu toţi la joc !