UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE

            Dupa revolutia de la 1848 -1849 din Tarile Romane ,Turcia si Rusia hotarasc soarta Principatelor Romane prin Conventia  de la Balta  Liman   , din aprilie 1849 , conform careia domnii celor doua tari sunt numiti pe o perioada de sapte ani , adunarile obstesti erau inlocuite cu divanuri formate prin numire ,iar Principatele Romane se aflau sub ocupatie ruso-turca (1848-1851).

            Astfel, au fost numiti domni in Tara Romaneasca Barbu Stirbei (potrivnic unirii ) iar in Moldova Gr. Al. Ghica (favorabil unirii ).

            Emigratia romana a desfasurat o puternica propaganda in favoarea unirii la Paris , Londra , Viena , Istambul etc.

            Problema unirii se discuta in Congresul de pace de la Paris -1856- , care a incheiat razboiul Crimeii( 1853-1856) in care Rusia a fost infranta de Turcia , aliata cu Anglia , Franta , Piemont . Propunerea Frantei  de unire a Principatelor , sub conducerea unui print strain , a fost reaprinsa de Turcia ,Austria , Anglia ; s-a hotarat consultarea populatiei din principate prin organizarea unor adunari ad-hoc la Iasi si Bucuresti in 7-8 octombrie 1857 in care romanii au cerut unirea, neutralitatea , autonomia Principatelor , print strain si adunari reprezentative.

            In cele doua tari miscarea unionista se intensifica , se organizeaza comitete ale unirii.

            La 7 august 1858 prin conventia de la Paris marile puteri garante aproba “Statutul intern si international al Principatelor Romane care prevedea o unire formala a Principatelor , infintarea unor institutii comune pentru ambele tari la Focsani , Comisia Centrala si Inalta Curte de Justitie si Casatie , o lege electorala bazata pe votul  cenzitar si desfintarea privilegiilor feudale.

            La 5 ianuarie 1859 Al. I. Cuza a fost ales in unanimitate ca domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 Cuza a fost ales domnitor al Tarii Romanesti.

            In urma unei intense activitati diplomatice dubla alegere a lui Cuza a fost recunoscuta la Conferinta puterilor garante de la Paris din aprilie 1859 ( cu exceptia Austriei si a Turciei care vor recunoaste dubla alegere in septembrie 1859). In 4 decembrie  1861 Turcia acorda firmanul prin care recunoaste neconditionat unirea deplina a Principatelor.

            Pe plan intern dupa unire , s-a intensificat activitatea  reformatoare , realizandu-se unificarea armatei , unificarea cursului monetar , a regimului vamal , unificarea misiunii diplomatice de la Istambul , stabilirea capitale unice la Bucuresti.

            Dar o profunda activitate reformatoare a desfasurat guvernul M. Kogalniceanu prin realizarea unor reforme menite sa modernizeze societatea romaneasca , intre care amintesc : secularizarea averilor manastiresti (decembrie 1863) reforma agrara (august 1864), Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris ( mai 1864) , legea electorala (mai 1864) , legea instructiunii publice (decembrie 1864),Codul penal si Codul de procedura penala (martie 1864) , Codul civil (decembrie 1864 ) , legea de organizare a armatei ( decembrie 1864 ).

            Divergentele dintre Cuza si Kogalniceanu , care au determinat demisia guvernului Kogalniceanu , intensificarea activitatii monstruoasei coalitii au fost doar cateva din cauzele care au determinat abdicarea lui Cuza in 11 februarie 1866 si plecarea sa in exil .

            Desi domnia lui Cuza a fost scurta doar 7 ani , realizarile sale au fost semnificative , reformele sale au contribuit la modernizarea tarii, a indeplinit programul unionist exprimat in adunarile ad-hoc , Cuza ramanand in istorie nu doar pentru realizarile sale politice , dar si pentru generozitatea si spiritul sau de sacrificiu.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Dan Berindei „Epoca Unirii ’’ ,Bucuresti 1979

C.C.Giurescu  „Viata lui Cuza –Voda ’’, Bucuresti 1966

Boicu „Diplomatia europeana si triumful cauzei Unirii 1856-1859 ’’ Iasi