26 septembrie- Ziua Mondiala a Muntilot Curati


Răspunsul este simplu: avem nevoie de munți, pentru că ei reprezintă diversitatea în orice peisaj, ei sunt sursa noastră de oxigen, de aer curat și nu numai.
Munții alcătuiesc aproximativ o cincime din peisajul lumii, găzduiesc cel puțin o zecime din populația lumii, iar 80% din apa dulce a planetei provine din munți.
Cu toții știm faptul că, încă din cele mai vechi timpuri, munții au oferit hrană, adăpost și protecție în cazul războaielor. De asemenea, prezența munților influențează clima regiunilor în care sunt pozitionați, și oferă populației unei țări resurse valoroase: hidroenergie, lemn, minerale, cărbune, etc.


Ce cautăm atunci când mergem la munte? Aer curat? Un peisaj frumos? Ocazia de a practica un sport extrem? În niciun caz un peisaj cum este cel din imagine!

Oricare ar fi motivul, cu toții ne dorim munți mai curați și un mediu mai plăcut, în care să nu întâlnim (după cum se poate vedea și în imaginea alăturată) hârtii, PET-uri, ambalaje, sau alte deșeuri aruncate în natură.

            Un astfel de peisaj este dezolant și poate perturba plăcerea de a urca pe munte și de a beneficia de serviciile ecosistemice pe care mediul montan le oferă.     
Ziua de 26 septembrie este destinată munților, și are rolul de a aminti oamenilor de importanța munților și de necesitatea conservării acestora în fața presiunii antropice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...