Se afișează postările cu eticheta sanatate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sanatate. Afișați toate postările

7 APRILIE - ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII


Costurile personale, sociale şi economice ale acestei maladii, faptul că mai mult de jumătate dintre persoanele afectate nu beneficiază de un diagnostic şi tratament adecvat, deşi acesta este ieftin şi disponibil, determină ca depresia să reprezinte o problemă de sănătate publică majoră, cu atât mai mult cu cât este un factor de risc pentru suicid.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, OMS, estimează că la nivel mondial există mai mult de 300 de milioane de persoane afectate, iar în România prevalenţa este de circa 5% din populaţia generală (931.000 cazuri). Datele statistice sunt doar orientative deoarece o multitudine de cazuri rămân nediagnosticate, fie datorită lipsei de cunoştinţe cu privire la simptomatologia de debut a bolii (stare de tristeţe persistentă, pierderea interesului), fie neprezentării la medic din considerente subiective, diagnosticul unei afecţiuni psihice constituind, în mod empiric, un stigmat.
Populaţia trebuie să conştientizeze dramatismul acestei patologii, beneficiile depistării în timp util a tulburărilor depresive, precum şi necesitatea depăşirii barierelor care blochează accesul la ajutorul de specialitate.
Sloganul propus de OMS este: „Depresia: să stăm de vorbă”.


Depresia este un fenomen reversibil, şi anturajul poate avea un rol deosebit în completarea ajutorului sosit din partea medicului şi psihologului.
Afecţiunea poate interesa o gamă foarte largă de oameni, de diferite vârste. În cazul multor persoane vârstnice, ale căror copii sunt plecaţi, distanţa geografică duce în timp şi la o distanţare în ce priveşte relaţiile interumane. Vârstnicii de multe ori se simt singuratici, neajutoraţi, abandonaţi, stare agravată de pierderea partenerului de viaţă. Senzaţia de singurătate, de nereuşită, de a avea probleme care depăşesc puterea individului da a face faţă la ele, pot afecta o perioadă de timp şi adulţi de vârstă mijlocie sau tineri (de ex. multe femei suferă de depresie după naştere, simt că nu pot avea grijă de copil, că nu li s-a format un ataşament faţă de el). Chiar şi adolescenţii pot traversa un episod depresiv, mai ales dacă se simt părăsiţi de părinţii care, de exemplu, au ales să plece să lucreze în străinătate, lăsând copii în „grija” relaţiilor superficiale, virtuale, pe internet. Părinţii, familia, apropiaţii e bine să caute să comunice cu persoanele predispuse la depresie, să le acorde timp suficient şi dedicat, valoros, cu răbdare, deschidere, empatie, să le ajute să-şi găsească rolul şi rostul în viaţă, să se simtă utili, împliniţi, cu reuşite – iar ei, la rândul lor să facă tot posibilul pentru a rămâne conectaţi, a ţine legătura cu familia şi prietenii, a cere ajutor dacă întâmpină dificultăţi.


Comunicarea stă la baza tuturor relaţiilor interumane, astfel vă îndemnăm:
Rupeţi bariera tăcerii!

Sursa - aici

Cum să creşti un copil deştept: 10 paşi susţinuţi de ştiinţă


Iată 10 lucruri care au fost dovedite de ştiinţă că funcţionează.

  1. Lecţiile de muzică. Studiile făcute pe grupuri diferite de copii au condus la concluzia că lecţiile de muzică îi face pe copii mai deștepți.
  2. Sportul, mişcarea fizică în general. Atunci când un copil se simte în formă, abilitatea lui de învăţare creşte. După sport, copiii pot învăţa cuvinte noi cu 20% mai repede decât în mod obişnuit.
  3. Nu îi citi copilului, citeşte împreună cu el. În acest fel îl ajuţi pe cel mic să îşi dezvolte capacitatea de a citi.
  4. Lipsa somnului afectează creierul. Tot oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că un copil de clasa a şasea care pierde o oră de somn va avea capacitatea de gândire a unui copil de clasa a patra.
  5. Nu este atât de important IQ-ul cât de importantă este auto-disciplina. Auto-disciplina poate fi un indicator foarte bun despre succesul pe care un copil îl va avea în viaţă.
  6. Învăţatul este un proces activ.
  7. Recompensele dulci sunt bune doar la momentul potrivit. Chiar dacă mulţi părinţi sunt total împotriva dulciurilor, oamenii de ştiinţă susţin că micuţii au nevoie de astfel de “stimulente” , în special atunci când în învaţă. Ocazional, bomboanele şi sucurile le pot oferi energia necesară pentru a se putea concentra asupra studiului.
  8. Copiii fericiţi sunt copiii care au succes! Primul pas pentru a avea un copil fericit este de a fi un părinte fericit.
  9. Anturajul. Studiile arată că anturajul este cel care îşi pune cel mai mult amprenta asupra personalităţii copilului. Nici măcar moştenirea genetică sau modul în care a fost educat de către părinţi nu au o importanță atât de mare cum o are grupul de prieteni din care face parte cel mic.
  10. Ai încredere în copilul tău! Atunci când crezi în copilul tău îi insufli şi lui încredere în forţele proprii, iar acesta va avea o dorinţă tot mai puternică de a reuşi, de a fi cel mai bun.
Sursa : aici


Gripa aviara, riscul la copii

Ce este gripa aviara? 

Gripa aviara apare, de obicei, la pasari sau, mai rar, la porci. Boala este cauzata de un virus si poate avea o manifestare extrem de grava la om. Sunt 15 tipuri de virusi care o pot provoca, cel mai agresiv fiind virusul H5N1. 

Locuri de pe glob unde s-au inregistrat cazuri de gripa aviara sunt: Indonezia, Vietnam si cateva parti ale Cambodgiei, China si Thailanda. Insa au fost semnalate cazuri si in Europa.

Ultima epidemie a fost inregistrata in 1918 in Spania cand 250 mii de oameni au murit. Forma virulenta de gripa manifestata la om este data de virusul H1N1.




Cum se manifesta la om? 

Gripa aviara se poate transmite la om prin ingerarea de carne nepreparata de la pasari infectate. Se poate lua, de asemenea, prin contact direct sau indirect cu excrementele animalelor. 

In luna februarie a acestui an au fost semnalate 271 de cazuri de gripa aviara la om, din care 165 au fost fatale. Nu se cunoaste inca daca se poate transmite de la om la om. Cei mai afectati sunt cei care cresc sau lucreaza cu pasari sau cei care locuiesc in conditii precare.

Deosebit de periculoase sunt mutatiile genetice care pot aparea in cazul recombinarii virusului gripei aviare cu cel al gripei umane. Aceasta este posibiltatea ca noul hibrid format sa se poata transmite intreuman si sa produca pandemii, insa aceasta teorie nu este inca probata.



Care sunt simptomele? 

Simptomele gripei aviare se pot confunda foarte usor cu cele ale unei raceli simple: dureri in gat, astenie musculara, cefalee, tuse si stari febrile. Evolutia bolii trebuie atent observata si daca simptomele persista trebuie sa te adresezi medicului.

Riscul la copii

Cazurile inregistrate pana acum arata o mai mare incidenta a bolii la copii si adolescenti. Gripa aviara poate provoca disfunctii respiratorii, cardiovasculare sau hepatice. De aceea, la persoanele imunosupresate (cu o boala cronica preexistenta) forma gripei aviare poate fi foarte severa.

Contactul cu pasarile

Trebuie respectate anumite norme de igiena in cazul in care s-au semnalat focare de gripa aviara si trebuie evitat contactul cu orice fel de pasare.



Tratamentul

Tratamentul exista si la noi in tara, si consta intr-un vaccin impotriva gripei aviare (Tamiflu) care trebuie administrat la 48 de ore de la aparitia simptomelor. Scopul acestui vaccin este sa opreasca agravare bolii si sa impiedice raspandirea ei in comunitate.



Activităţi prin care înveți ce este respectul


  1. În fiecare zi a săptămânii complimentează o persoană cunoscută sau pe care abia ai cunoscut-o.
  2. Caută definiţia termenului “respect”. Notează definiția şi descrie modurile în care te-ai comportat cu respect, dar şi situaţiile în care nu te-ai purtat cu respect în această săptămâna.
  3. Fă o lista cu persoane cunoscute (prieteni, colegi, vecini etc) despre care consideri că se poartă respectuos şi spune care sunt argumentele care te-au convins să le treci pe listă.
  4. Discută cu părinţii despre “de ce este important să fi respectuos”.
  5. Spune trei moduri în care îţi poţi arăta respectul faţă de profesori.
  6. Fă o listă cu lucruri pe care le spun oamenii atunci când îşi arată respectul. De exemplu: te rog, mulţumesc, apreciez ceea ce ai făcut etc.
  7. Fă o lista cu lucruri pe care le fac oamenii când îşi arată respectul. De exemplu: ascultă fără să întrerupă, salută, oferă ajutor celor care au nevoie.
  8. Spune cinci lucruri pe care fiecare persoană le poate face pentru a-şi arăta respectul faţă de mediu.
  9. Descrie un mod respectuos în care vorbeşti la telefon.
  10. Eşti invitat în vizită la un prieten pentru a lua cina împreună cu familia lui. Care sunt modurile în care îţi vei arăta respectul şi politeţea atunci când ajungi, în timpul mesei sau la plecare?

Sursa : aici

Cum îi ceri scuze unui prieten după un conflict


Atunci când ai avut un conflict cu un prieten şi te simţi vinovat, o variantă ar fi să îi scrii o scrisoare pe care să i-o trimit prietenului tău, în care să îi explicit situaţia, să îi prezinţi scuzele şi să îi ceri iertare. Dacă îţi este mai uşor să scrii, decât să îi spui toate aceste lucruri, atunci cu siguranţă aceasta poată fi cea mai ușoară cale prin care vă puteți împăca.

Indiferent ce metodă alegi pentru a cere iertare unui prieten, iată care sunt lucrurile pe care nu trebuie să le omiţi, dacă vrei ca relaţia cu acesta să fie la fel de bună şi pe viitor.
  • Foloseşte expresia “Îmi pare rău!”. Atenţie ce ton foloseşti, atunci când îi ceri scuze unei persoane cu care eşti în conflict, nu trebuie să ai un ton nervos sau expeditiv.
  • Recunoaşte-ţi vina şi punctează exact unde ai greşit. De exemplu “Am folosit cuvinte urâte şi ştiu că te-am rănit.”
  • Spune-i cum te simţi.
  • Asigură-l pe prietenul tău că vei repara situaţia.
  • Promite că te vei purta mai bine cu alte ocazii.
  • Cere-i să te ierte!

  • Sursa : aici

Bunele maniere când practici un sport


De aceea, când un copil practică un sport, bunele maniere nu ar trebui ocolite nici de el, dar nici de părinţii lui. Sunt competiţii sportive pentru copii, la care părinţii se manifestă zgomotos şi încurajează chiar anumite tipuri de comportament care pot duce la violenţă sau injurii. De cealaltă parte, un meci pierdut sau o competiţie la care nu iese pe primul loc, îl pot face pe copil să reacţioneze cu totul invers decât trebuie să reacţioneze un sportiv adevărat, care ştie să piardă la fel de demn ca atunci când câştigă.

Transformă-te într-un model pentru copilul tău şi arată-i ce înseamnă să fii un bun sportiv, să îi încurajeze pe coechipieri, să nu trişeze, să dea tot ce e mai bun din el când este în competiţie şi să nu caute niciodată vinovaţi pentru înfrâgerile care sunt inevitabile în viaţa sportivă.

  • Nu căuta niciodată vinovaţi pentru înfrângere şi nu da vina pe un coechipier sau pe propria echipă. Toată echipa îşi asumă înfrângerea, la fel cum se întâmplă şi atunci când obţine o victorie.
  • Nu îţi discredita adversarul folosind mesaje pe reţelele de socializare, emailuri sau mesaje. Atunci când vrei să devii un nume important în lumea sportivă, bazează-te doar pe calităţile tale şi nu încercând să îţi “loveşti” adversarii prin cuvinte grele.
  • Fii un model de urmat. Dacă ceilalţi te admira pentru performanţele tale sportive, ai obligaţia faţă de echipa ta şi faţă de ţine să faci ceeea ce trebuie.
  • Încurajează-i pe cei din echipă. Fă-le complimente coechipierilor tăi atunci când aceştia fac ceva bine. Încurajează-i atunci când nu joacă foarte bine.
  • Joacă întotdeauna corect. Nimeni nu câştigă atunci când trişează.
  • Arată respect echipei tale, echipei adverse şi antrenorilor.
  • Nu ţipa şi nu adresa cuvinte jignitoare în timpul competiţiei. Chiar dacă sunt coechipieri care nu joacă aşa cum ţi-ai dori, nu te comportă în acest fel. Cu o astfel de atitudine nu faci decât să creşti tensiunea în echipă şi să îţi demotivezi colegii.
  • La finalul competiţiei, indiferent dacă echipa ta a câştigat sau a pierdut, îmbrăţişează-ţi colegii şi strânge-le mâna adversarilor.
Sursa : aici

9 decembrie - Ziua internațională împotriva corupției

Cetățenii din întreaga lume celebrează, la 9 decembrie, Ziua internațională împotriva corupției instituită de ONU în 2003.



Semnată de România la data de 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) și ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției este primul tratat cu vocație universală în domeniul combaterii corupției.
Declarația Primei Conferințe Anuale și a Adunării Generale a Asociației Internaționale a Autorităților Anticorupție, susținută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing, îndeamnă autoritățile competente să aplice prevederile relevante ale Convenției pentru a stabili și întări sistemul de luptă împotriva corupției, precum și încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaționale Anticorupție.
Tema pentru anul 2015 este "Rupe lanțul corupției". Potrivit www.un.org, corupția este un fenomen social, politic și economic complex care afectează toate țările și subminează instituțiile democratice, încetinește dezvoltarea economică și contribuie la instabilitatea guvernamentală.
Campania internațională comună din acest an se axează pe modul în care corupția subminează democrația și statul de drept, conduce la încălcări ale drepturilor omului, denaturează piețele, erodează calitatea vieții și permite crimei organizate, terorismului și a altor amenințări la adresa securității umane pentru a se dezvolta.
Combaterea corupției este o preocupare la nivel mondial, deoarece corupția există și în țările bogate, și în cele sărace. Guvernele, sectorul privat, organizațiile non-guvernamentale, mass-media și cetățenii din întreaga lume își unesc forțele pentru a lupta împotriva corupției. Programul pentru Dezvoltare al Națiunilor Unite și Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate sunt în prima linie a acestor eforturi, dezvoltând o campanie globală comună, cu accent pe modul în care corupția afectează educația, sănătatea, justiția, democrație, prosperitatea și dezvoltare.

Cu prilejul marcării acestei zile, au loc multe evenimente: discursuri ale celor care au fost victime ale corupției sau au luptat împotriva ei, concursuri de eseuri pe teme legate de tema corupției, difuzarea de afișe, pliante și alte materiale informative etc.. Evenimentele desfășurate la nivel național și internațional cuprind și: campanii pentru ratificarea Convenției ONU împotriva corupției, participarea la diverse conferințe ce au ca subiect afacerile, drepturile omului și corupția, lansarea unui studiu intitulat Barometrul Global, care măsoară atitudinea față de corupție și viitoarele niveluri de corupție.
În contextul Zilei internaționale împotriva corupției, Direcția Generală Anticorupție organizează, de la începutul acestei săptămâni, o suită de activități de informare și educație anticorupție, atât în București, cât și în toate județele țării.
Astfel, în București, activitățile au debutat în ziua de 7 decembrie cu un punct de informare anticorupție instalat la stația de metrou Universitate. Cu acest prilej, cetățenii au primit calendare anticorupție 2016, pliante și flyere de informare cu privire la faptele de corupție și linia verde anticorupție 0800.806.806 unde pot fi sesizate aceste situații. Activitatea este organizată de Direcția Generală Anticorupție, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația și Fundația Hanns Seidel, cu sprijinul Primăriei municipiului București. Tot la 7 decembrie, la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, DGA — prin Direcția Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov (DAMBJI), în parteneriat cu Expert Forum, Liderjust și Centrul Român de Politici Europene a organizat dezbaterea cu tema "De ce eu? Cetățeanul vs sistem".
În data de 9 decembrie, DGA — DAMBJI, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația, Fundația Hanns Seidel și Centrul Național Anticorupție din Republica Moldova, au organizat o acțiune de informare anticorupție în Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni — Albița. Reprezentanții celor patru instituții au interacționat direct cu cetățenii care au tranzitat frontiera către și dinspre Republica Moldova, cărora le-au înmânat materiale informative despre prevederile legale în domeniul infracțiunilor de corupție, precum și modalitățile de sesizare ale acestora.
Activitatea încheie, totodată, Proiectul Plătește zero pentru ce ți se cuvine, desfășurat pe parcursul anului 2015, în parteneriat de instituțiile amintite. Proiectul Plătește Zero pentru ce ți se cuvine, finanțat de Fundația Hanns Seidel România și Republica Moldova a constat în amplasarea Labirintului Anticorupție în zece localități din România și Republica Moldova prilej cu care, peste 6.000 de cetățeni din cele două țări au avut posibilitatea să-și consolideze cunoștințele despre infracțiunile de corupție și să descopere instrumentele aflate la îndemâna tuturor pentru a sesiza aceste fapte.

Acțiunile pentru marcarea datei de 9 decembrie — Ziua Internațională Anticorupție au mai cuprins masa rotundă cu tema "Managementul riscurilor de corupție" organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului București la Academia Română. Activități similare au fost organizate de către serviciile județene anticorupție ale Direcției Generale Anticorupție în toate județele țării.

2 decembrie – Ziua Internaţională pentru abolirea sclaviei


În prezent, una dintre cele mai răspândite forme de sclavie în lume este traficul de persoane. Acest fenomen a luat o amploare din ce în ce mai mare, fiind una dintre problemele cele mai grave cu care se confruntă societatea modernă.
Traficul de persoane reprezintă exploatarea sexuală, cât şi prin munca a oamenilor şi este o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Categoriile cele mai afectate de acest fenomen sunt în general femeile şi copiii.
 -----------------------------

Sclavia (din latinescul medieval sclavus < slavus) desemnează condiția umană a persoanelor (sclavii) care lucrează pentru un stăpân fără remunerație și ce nu dispun de drepturi asupra propriei persoane. Sclavii trebuie să îndeplinească toate ordinele stăpânului de la naștere sau capturare (trecerea de la libertate la sclavie) până la moarte sau eliberare (trecererea de la sclavie la libertate). Din punct de vedere istoric, sclavia înseamnă, prin definiție, negarea egalității între oameni, iar filozofic sclavii erau considerați o specie aparte și inferioară. Sclavia poate fi definită și ca o „stare de totală dependență politică, socială și economică în care este ținută o țară, o categorie socială, un individ”.
Primele atestări ale prezenței rromilor în principatele românești Moldova (1414) și Muntenia (1385) sunt documente în care ei sunt enumerați ca bunuri ale unor mănăstiri. După înfrângerile suferite în fața Imperiului Otoman, viața socială și economică s-a schimbat, societatea orășenească s-a divizat în bresle meșteșugărești iar numărul sclavilor de etnie rromă a crescut prin transformarea țăranilor în iobagi. Rromii erau priviți ca meșteșugari pricepuți în prelucrarea lemnului și aveau o mare valoare economică. În funcție de mai multe criterii, țiganii se împărțeau în țigani de casă sau de ogor și, respectiv, domnești, boierești sau mănăstirești.
Până în secolul al XVI-lea, termenii de „rob” si „țigan” erau sinonimi cu „sclav”. Sclavii se puteau căsători doar cu consimțământul stăpânului. Dacă cei doi soți aveau stăpâni diferiți, consimțământul ambilor stăpâni era necesar, în caz contrar ei erau despărțiți și copiii lor împărțiți între stăpâni. Abia în secolul al XVIII-lea, căsătoria a fost declarată indisolubilă, dar acest fapt era pur teoretic. În cazuri excepționale un rob putea fi eliberat de stăpânul său, devenind român sau om liber.
Legile promulgate în acea perioadă făceau sclavia și mai crudă; pedeapsa cu moartea era tot mai des întâlnită. Conform unei legi din 1652un sclav care viola o femeie trebuia condamnat să fie ars de viu“. Legislația era menită să împiedice comerțul cu sclavi. Singurul drept al unui sclav era cel la viață, stăpânul fiind deci obligat să-l țină în viață. Felix Colson, secretar al consulului Franței în 1839, afirmă în studiul său Starea prezentă și viitorul Principatelor că, „deși se întâmplă frecvent, nici un boier nu a fost judecat pentru omorârea unui țigan aflat în posesia sa”. Un călător englez de la începutul secolului al XIX-lea atrăgea atenția că în ciuda faptului că „țiganii alcătuiesc o parte atât de însemnată a comunității, ei sunt priviți cu cel mai mare dispreț de ceilalți locuitori, care, într-adevăr, se poartă cu ei puțin mai bine decât cu animalele”.
În Transilvania aflată sub dominație maghiară, rromii primesc în anii 1400 statutul de iobagi ai coroanei, și anume, primesc dreptul de a umbla prin țară și de a poposi pe pământurile coroanei, autonomie internă a cetelor de rromi, toleranță față de ne-apartenența la religia creștină și absența obligațiilor militare. Rromii trebuiau să plătească un anumit tribut coroanei, mai mic însă decât populația sedentară. În schimb, în perioada habsburgică, s-a inițiat o politică de asimilare forțată, continuată ulterior de regimul comunist. Rromilor li s-a interzis să vorbească limba rromani și să poarte costumele lor tradiționale. În plus aceștia erau forțați să folosesască termenul de Uj Magyar(maghiar nou) când se refereau la etnia lor.
Odată introdusă economia de piață în anii 1800, sclavii sunt exploatați și mai mult ca înainte. Felul cum erau tratați varia mult și în general ei erau la voia celui care îi avea în proprietate. Importanța unui boier creștea odată cu numărul de sclavi pe care îi deținea. Codul penal muntenesc din 1818 conținea articolul „Toți țiganii sunt născuți robi” și „țiganii fără stăpân sunt proprietatea statului”. Mărturiile lui Mihail Kogălniceanu sau Colson din acea perioadă sunt tulburătoare.
Existau bineînțeles și cazuri rare în care robii erau tratați omenește de stăpânii lor. Un număr mic de boieri, simțind vremurile în schimbare, chiar și-au eliberat robii.

18 noiembrie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Bronhopneumopatiei cronice obstructive (BPOC)

Bronhopneumopatia obstructiva cronica (BPOC) este o afectiune cronica caracterizata prin dispnee datorata faptului ca aerul nu este expirat corespunzator din plamani. In timp, bronhopneumopatia obstructiva cronica se agraveaza si poate duce la insuficienta respiratorie, afectare cardiaca si moarte. Cele doua boli asociate cu BPOC sunt bronsita cronica si emfizemul. Aceste afectiuni sunt cauzate de fumat. Riscul pentru BPOC creste cu cantitatea de tutun fumata pe zi si de numarul de ani de fumat.

In bronsita cronica, bronsiile (caile care transporta aerul spre plaman) sunt inflamate, ceea ce determina ingustarea lor si aparitia dispneei. Simptomul caracteristic al bronsitei cronice este tusea productiva (cu expectoratie de sputa).
In emfizem, tesutul pulmonar si alveolele (cele mai mici componente ale sistemului respirator) sunt afectate, blocand aerul in interiorul lor. Aceasta determina scurtarea respiratiei, simptomul caracteristic al emfizemului.
Se crede ca in afara fumatului, alti iritanti pulmonari (cum ar fi poluarea aerului, praful industrial, substante chimice volatile etc.), inhalati o perioada lunga de timp, contribuie la dezvoltarea bronhopneumopatiei obstructive cronice.
Bronhopneumopatia obstructiva cronica nu poate fi vindecata, dar poate fi ameliorata si tinuta sub control. Metoda sigura de a incetini evolutia bolii este abandonarea fumatului. Medicamentele pot reduce sau ameliora simptomele. Schimbarea modului de viata, cum ar fi exercitiile fizice, gimnastica respiratorie, amelioreaza simptomele.
Exacerbarile (agravarea) bronhopneumopatiei obstructive cronice constau in scurtarea brusca a respiratiei, wheezing, tuse severa, seaca sau productiva. Exacerbarile pot fi amenintatoare de viata si necesita spitalizare.
Simptomele caracteristice includ:
– tusea cronica
– productia cronica de sputa odata cu tusea
– insuficienta respiratorie cronica cu risc de acutizare
– respiratii scurte, simptom care este persistent si care se agraveaza, aparand in timpul efortului fizic si agravandu-se in timpul infectiilor respiratorii, cum ar fi guturaiul.
Cauze – 10-15% din fumatori dezvolta simptomatologie iar unele studii evidentiaza ca 50% din fumatorii cronici cu varsta peste 45 de ani fac BPOC.

Diagnostic
BPOC este diagnosticata prin anamneza (discutia cu pacientul care releva informatii despre simptome, dar si despre suferintele anterioare) si prin testele functionale pulmonare  spirometria. Medicul specialist va face examenul fizic complet si poate recomanda radiografie pulmonara, pentru a releva alte suferinte sau boli coexistente care pot agrava si pot face dificil tratamentul BPOC.
Diagnosticarea precoce a BPOC este foarte importanta. Cu cat mai repede se abandoneaza fumatul si se evita factorii ambientali care contribuie la BPOC, cu atat este mai lenta distrugerea cailor respiratorii si a plamanilor.
Organizatiile medicale au clasificat BPOC pe baza simptomelor si a functiei pulmonare. Evaluarea functiei pulmonare se face prin teste de spirometrie pulmonara, care masoara volumul de aer pe care bolnavul il expira si determina volumul de aer pe care bolnavul il expira intr-o secunda intr-o expiratie fortata (volumul expirator fortat, sau FEV1 = forced expiratory volume) si volumul de aer pe care il poate expira bolnavul dupa o inspiratie profunda, fortata (capacitatea vitala fortata sau FCV = forced vital capacity). Spirometria releva informatii esentiale pentru diagnosticul, stadializarea, tratamentul si monitorizarea BPOC.
Radiografia pulmonara confirma sau infirma ca nu exista afectare pulmonara sau cardiaca (cum ar fi cancerul) care sa cauzeze simptomele.
Tratament
Medicamentele sunt folosite pentru ameliorarea respiratiei scurtate, pentru controlarea tusei si wheezingului si pentru a preveni si ameliora exacerbarile BPOC. Cei mai multi bolnavi si studiile clinice confirma ca medicamentele le amelioreaza respiratia.
Medicamentele bronhodilatatoare si corticosteroizii sunt adesea administrati cu ajutorul unor inhalatoare sau unor nebulizatoare (masca sau piesa bucala prin care se administreaza medicamentul).
Multi bolnavi folosesc inhalatoarele incorect si nu obtin intreg beneficiul medicamentelor.
Tratamente complementare:
Reabilitarea pulmonara este facuta de o echipa de specialisti care monitorizeaza si trateaza din punct de vedere medical, fizic si emotional aspectele BPOC. Aceasta metoda combina exercitiile fizice, terapia respiratiei, suportul emotional, dieta si educatia.
Oxigenoterapia – creste nivelul oxigenului din sange si poate imbunatatii respiratia si prelungii supravietuirea bolnavilor cu BPOC sever.
Dispozitivele ventilatorii sunt folosite pentru a usura respiratia. Cel mai frecvent sunt folosite in timpul spitalizarii in cazul exacerbarilor BPOC insa pot fi utilizate si la domiciliu (oxigenoterapia domiciliara de lunga durata).
Prevenire
Subliniem importanta abandonarii fumatului ca fiind cea mai eficienta metoda de prevenire a aparitiei si agravarii BPOC.
Exista asociatii care conduc programe de abandonare a fumatului. De asemenea, medicul poate face recomandari in acest sens, dar vointa pacientului este cel mai important factor in reusita acestui demers.
Sursa: www.sfatulmedicului.ro
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...