Pasarile migratoare

Barza - este o pasăre de talie mare, are ciocul mare, de culoare roşie-portocalie. Penajul este alb, doar la vârfurile aripilor este împodobită cu o frumoasă garnitură neagră. Se întoarce primăvara la acelaşi cuib, pe care şi-l repară. Uneori generaţii întregi locuiesc de-a lungul anilor în acelaşi cuib. Au picioarele lungi, preferă să stea pe lângă râuri şi bălţi ca să-şi găsească hrana, formată din broaste, peşti şi alte animale mici. Puii sunt hrăniţi la început la fiecare oră, iar apoi la fiecare două ore. Datorită lipsei de mâncare, gradul de agresivitate al berzelor adulte poate creşte şi destui pui sunt efectiv azvârliţi afară din cuib. În ultimul timp numărul berzelor a scăzut mult.

Pelicanul - considerat şi cea mai mare înotătoare din Europa. Deoarece numărul lor a scăzut foarte mult ( omul i-a invadat mediul în care traieşte, pescarii au distrus colonii intregi, considerându-i rivali la pescuit ), acum este declarat monument al naturii.Pelicanii din Delta Dunării sunt pelicanii comuni, de culoare alb-roz. Se spune ca pe spinarea pelicanului se odihnesc pasari migratoare mici, cand traverseaza Marea Mediterana, in drumul lor spre tari mai calde.

Mierla - are un penaj negru sau cafeniu şi ciocul galben. Cântă foarte frumos şi este o mamă foarte grijulie, toată ziua strânge hrană pentru pui. Este o adevărată plăcere să o urmăreşti şi să o auzi cântând.

Prepeliţa - este o pasăre de talie mică, are penajul brun cu alb pe spate ( un camuflaj excelent ). Trăieşte în zonele de câmpie, îşi face cuibul în lanurile de cereale sau în lăstărişuri. Fiind vânată mult pentru carnea ei gustoasă, a intrat în rândul păsărilor ocrotite de lege.
Graurul - este o pasare migratoare cu cioc ascutit si cu penaj negru – verzui, impestritat cu alb.
Ciocârlia -  este o pasare cântătoare mica, cu penele pestrite, care zboara la mari înaltimi. Datorită obiceiului ei de a se ridica în văzduh şi a cânta în înaltul cerului, despre ciocârlie s-au scris multe legende, fiind considerată fiica soarelui sau fata care s-a indrăgostit de soare. Este o pasăre de talie mică. Sosirea ei este semnul că primăvara s-a stabilit definitiv in locurile respective.

Rândunica - poate cea mai cunoscută pasăre călătoare. Şi despre ea s-au scris legende. Este de talie mică, are coada despicată, pe spate este neagră-cenuşie şi mai albicioasă în rest. Îsi face cuib la streaşina casei, prin poduri, grajduri sau chiar în casele oamenilor ( în spaţiile nelocuite ). Este destul de gălăgioasă, îşi păstrează cuibul de la un an la altul. Face 4-5 ouă, pe care le cloceşte cu multă grijă. În zonele cu veri lungi rândunica poate scoate două rânduri de pui pe an.

Cucul 
- este o pasăre singuratică ( de aici şi expresia "singur cuc" ). Soseşte devreme din ţările calde, îşi depune ouăle în cuibul altor păsări. Cântă toată primăvara, strigându-şi numele. Şi despre el există foarte multe legende.
Pupăza - soseşte puţin mai târziu decât cucul, are un penaj pestriţ, un cioc lung şi încovoiat. Dar ceea ce o face deosebită este creasta de culoare portocalie. Comparaţia cu o pupăză nu e deloc măgulitoare.

Privighetoarea - considerată cea mai iscusită căntăreaţă, are un penaj modest. În nopţile calde de vară ne incântă cu trilurile ei neasemuite.

Nemulţumirea


A fost odată un greieruş foarte harnic.
Toată ziua muncea.
De cântat nu cânta decât seara târziu, înainte să se culce, şi dimineaţa devreme, înaintea tuturor.

Fiindcă trezea furnicile din somn, acestea îi vorbeau urât şi îi aruncau cu grăunţe în cap.
Dar lui nu-i păsa.
Nici de înjurături şi nici de câţi munţi de grăunţe adunase.
Pentru el era important să aibă un program şi să-şi facă bine treaba.
Fiindcă doar atunci avea inima împăcată şi putea să cânte.
Într-o zi, furnicile s-au întâlnit în faţa cortului de frunze în care greieruşul locuia de la ultima ploaie.
- Tu, care ne strici mereu liniştea, ieşi, să-ţi zicem ceva!
- Nu pot, am de reparat o chitară !
- Ieşi, că te ajutăm noi s-o repari.
Atunci, greieruşul ieşi.
Dar nu ca să-i repare nişte furnici nepricepute chitara, ci pentru că voia să scape de ele, ca să-şi continue lucrul.

- Am vrea să pleci cât mai repede, nu te iubim! spuseră furnicile.
- De ce nu mă iubiţi? întrebă greieruşul mirat.
- Munceşti prea mult!
- Cânţi prea frumos!

Greieruşul nu înţelegea.
Dar hotărî să le facă pe plac şi să se ducă unde va fi mai bine primit, pentru a se apuca din nou de munca şi de cântat.
În cortul lui veni o familie de broaşte puturoase, cu zece brotăcei care orăcăiau zi şi noapte...

Veverița Lola

Iarna aşternuse peste tot o plapumă albă şi groasă. Oriunde priveai dădeai cu ochii de zăpada pufoasă care se tot depusese în ultimele zile. În pădure animalele îşi pregătiseră încă din toamnă cuiburile, scorburele şi vizuinele. Soarele îşi făcu apariţia în această zi încă de dimineaţă. Din loc în loc puteai să vezi câteva urme de lăbuţe rătăcite prin zăpadă. Unele animale îşi scoaseră doar capul ca să admire priveliştea, dar le era puţin teamă să iasă în frigul de afară. În scorbura unui alun stătea Lola, un pui de veveriţă. Era pentru prima dată când vedea zăpada, era prima iarnă pe care o trăia, deoarece ea se născuse în primăvara acestui an. Cât a fost vara de lungă a colindat pădurea alături de părinţii şi de sora sa. Dar acum era ceva cu totul şi cu totul nou. Privea printr-o găurică a scorburii, încercând să se lămurească ce se întâmplă. Nu putea înţelege unde a dispărut covorul de frunze, unde s-a ascuns muşuroiul de furnici şi nici unde este tot pământul. Şi-ar fi dorit să iasă afară, dar nu îndrăznea.

- Lola, unde eşti? strigă iepuraşul Ţopăilă.
- Bună, Ţopăilă, sunt aici, în scorbură, răspunse Lola.
- Ce faci în scorbură, este o vreme bună, e soare, hai să ne jucăm, se adresă din nou iepuraşul.
- Nu pot să ies, nu ştiu ce s-a întâmplat cu tot ceea ce eu ştiam că ne înconjoară. De ce e totul alb?

- Aceasta este zăpadă şi ea s-a depus peste pământ şi peste tot ceea ce tu ştiai că te înconjoară. Poţi să ieşi liniştită, că nu ţi se întâmplă nimic, o asigură iepuraşul.
- Eu nu aş fi atât de sigură. Dacă mă înghite atunci când stau pe ea? întrebă Lola speriată.
- Tu chiar crezi asta? întrebă iepuraşul, dar nu reuşi să se stăpânească şi pufni în râs.
- Nu mi se pare deloc amuzant, e ceva ce nu am mai văzut niciodată, nu poţi şti ce pericole mă aşteaptă. Mai bine rămân în scorbură, zise Lola.
- Dacă rămâi vreau să te avertizez că va trebui să faci asta pentru o perioadă lungă de timp, pentru că iarna şi zăpada nu vor dispărea aşa repede. Şi în plus vei pierde toată distracţia creată de jocurile în zăpadă.

A stat Lola pe gânduri cât a stat după care a prins curaj şi a ieşit pas cu pas afară din scorbură, începând încet să coboare spre necunoscutul alb. Prima dată când a atins zăpada cu lăbuţa s-a speriat. Era atât de rece! Dar ştia că Ţopăilă o aştepta şi s-a gândit că şi ea poate să stea pe zăpadă, aşa că mai încercă o dată. Făcea paşi mărunţi şi treptat a început să-i placă. A stat afară toată ziua, atât de mult i-a plăcut, iar acum este foarte bucuroasă că şi-a învins teama şi a reuşit să cunoască o lume nouă.

Intelepciunea populara ( 1 )

Toţi se plâng de bani, dar de minte nimeni.
Cine vorbeşte seamănă, cine ascultă culege.
Gura înţeleptului când se deschide, tu închide pe a ta.
Lucrul bine început e pe jumătate făcut.
Mai bine să-ţi pară rău că ai tăcut decât că ai zis.
Omul cinsteşte haina, nu haina pe om.
Prostului nu-i stă bine dacă nu-i şi fudul.
Apa trece, pietrele rămân.



Bate fierul cât e cald, că de se va răci, în zadar vei munci.
Ce-i în mână nu-i minciună.
Ce poţi face azi nu lăsa pe mâine.
Ce semeni aceea răsare.
Foamea face bucatele mai bune.
Întâi ascultă şi pe urmă vorbeşte.
Lăcomia strică omenia.
Meseria e brăţară de aur.
Numai cu vorba nu se face ciorba. 



Nu pune paie peste foc.
Omul nu trăieşte să mănânce, ci mănâncă să trăiască.
Sănătatea e cea mai bună avuţie.
Toamna se numără bobocii.
Ulciorul nu merge de multe ori la apă.
Unde şcoala se iveşte, pământul se-mbogăţeşte.
Vorbă multă sărăcia omului.

INVATAND LITERA " H "


A.B.C.D.E.F.G…
huta-huta, hop si H !



Uite-l mai, spun vorba dreapta:

H e scara cu o treapta!
Si-i bine sa tineti minte,
Cu H incep multe cuvinte:


Herghelie,hora si homar
Hamster, harta si hilar
Si cred ca H se face vinovat
De vestea ce am aflat:


Cum ca Horia cel hoinar
Nici nu ar avea habar
Ca hulubii din hangar
Iau hameiul din hambar.


Hotarat sa curm hotia
Imi pun haina, iau hartia
Si reclam harababura
Ca doar nu ma doare gura!









LITERA " H "


Hai la joc cu fulgi albaştri,
Ninşi din ape, ninşi din munţi,
Hai la joc când se coboară,
Haina serii peste punţi!


Hai la joc cu mic, cu mare,
Şi cu iarba din cărare,
Şi cu stele şi cu vise,
Cu căpşuni şi cu caise.


Hai la joc,
Că-i cu noroc!






Numerele naturale de la 30 la 100



Zambete cu copii


 - Mami, este adevarat ca 5+5=10?
 - Da, puişor, aşa este, dar de ce ma întrebi?
 - Păi doamna învăţătoare zice că 6+4=10!

La şcoală copiii vorbeau între ei despre profesiile lor de vis.
- Mi-ar plăcea să fiu avocat, ca să-i pot apăra pe concetaţenii mei, zise unul.
- Mie mi-ar plăcea să fiu parlamentar, ca să pot elabora legi în beneficiul concetăţenilor mei, zise altul.
- Eu vreau să fiu doctoriţă, ca să-i tratez pe concetaţenii săraci, continua urmatorul.
- Răducule, tu ce vrei sa fii? îl întreaba învăţătoarea.
- Aş vrea să fiu concetaţean.

Tatăl controleaza caietul feciorului mai mic:
- De ce scrii cărligele astea aşa de neregulat?
- Astea nu sunt cârlige, sunt integrale.

 - Aş dori, tăticule, să ajut un om în vârsta. Imi dai nişte bani, măcar trei-patru mii de lei?
 - Da, băiatule, bravo, e un gest foarte frumos. Uite, ia zece mii de lei. Unde e omul acela sărman ?
 - Pe trotuar, la colţ. Vinde îngheţată.

Parintele îşi întreabă copilul:
- Ce e mai important, soarele sau luna?
- Luna, evident, pentru că soarele străluceşte când oricum e lumină afară.

Un ţânţar mic ajunge acasă după primul său zbor.
– Ei, cum a mers?, îl întreabă mama sa.
– Fantastic! Toata lumea m-a aplaudat.

Un ţăran se ocupa de cultivatul pepenilor. La un moment dat nişte copii au inceput să intre noaptea pe plantaţie şi să fure din pepeni.
Omul se gândeste şi se gândeste pâna îi vine o idee care în mod sigur îi va speria pe copii. Aşa că pune pe câmp o plăcuţă pe care scria:
“Un pepene de pe acest câmp a fost injectat cu cianura“.
Ziua urmatoare ţăranul vine pe camp şi vede că nu lipseşte nici un pepene dar găseşte o altă plăcuţă lânga cea pusă de el:
“Acum sunt doi!”

Indreptându-se către şcoală, cu paşi mici, copilul se ruga:
"Dragă Doamne, te rog nu mă lăsa să întarzii la scoala. Te rog, Doamne, ajută-mă să ajung la timp la scoală..."
In acel moment aluneca pe o coajă de banană şi avansă rapid câţiva metri. Privind suparat în sus, spuse:
- Bine, bine, am înteles. Nu-i nevoie să mă împingi!

Mama intră in dormitorul lui Răducu să-l trezească pentru a pleca la scoala, dar îl găseşte plângâd.
– Fiule, de ce plangi?, îl întreabă.
– Am visat că şcoala luase foc.
Mama încearcă să-l consoleze:
– Nu mai plânge, scumpul meu, era doar un vis.
– Tocmai de-asta plâng!

Ghiocel





Ghiocel, ghiocel

Mic, firav si subtirel

Scoate capul din zapada
Soarele ca sa te vada .




Si ma iarta ca-ti ating

Clopotelul de argint

Si ma iarta ca te rup

Mamei mele sa te duc.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...