Digestia și aparatul digestiv

Ca sa putem trai trebuie sa mancam. Omul se hraneste cu paine, carne, branza, lapte, oua si alte alimente. Aceste alimente nu pot sa patrunda in sange, in starea in care se gasesc, cand le bagam in gura. Ele au nevoie sa fie maruntite si prefacute in materii asemanatoare cu cele aflate in corpul nostru. Organul insarcinat cu aceasta slujba se numeste aparatul digestiv (mistuitor).

Aparatul digestiv se compune din gura, esofag, stomac, intestine si din niste glande (ghinduri) mici in forma de ciorchini de struguri aflatoare in peretii gurii, stomacului si intestinelor.

La aceste glande mici se mai adauga ficatul care se afla in abdomen, in partea dreapta a stomacului. Glandele au slujba de a fabrica sucurile (zemurile) trebuitoare pentru prefacerea alimentelor.

In gura, alimentele se maruntesc cu dintii si cu maselele si se inmoaie cu o zeama curata numita saliva, fabricata de ghindurile gurii. Saliva preface painea si celelalte alimente fainoase, in materii dulci si zaharoase. Din gura alimentele trec prin inghititura intr-un tub scurt si carnos numit esofag. Esofagul strabate diafragmul si raspunde in stomac. Alimentele trec prin esofag si ajung in stomac fara nicio schimbare. Aici, alimentele se maruntesc bine de tot si se amesteca cu o zeama acrisoara, numit suc gastric (stomacal) fabricat de ghindurile aflate in peretii musculosi ai stomacului. Stomacul preface alimentele intr-o materie moale si subtire ca smantana.

Din stomac, alimentele trec intr-un tub lung si subtire, numit intestinul subtire. Aici, ele se amesteca cu zemurile fabricate de ghindurile intestinului subtire, precum si cu fierea ce vine de la ficat. Zemurile acestea prefac alimentele intr-o materie subtire de tot, ca apa.

Partea buna si hranitoare a alimentelor trece prin peretii intestinului subtire, in sange. Partea rea si nefolositoare trece in intestinul gros, iar de aici e data afara sub numele de excremente.

Prefacerea aceasta pe care o sufera alimentele in trecerea lor prin aparatul digestiv se numeste digestie(mistuire). Digestia alimentelor se face cam in 3 ore si jumatate.

Legenda lui Dragos Voda

Demult, tare demult, in zona Maramures traia un roman. Legenda spune ca era un mare viteaz, vrednic cat zece si atat de mandru si de falos, incat toti ii ziceau Soarele din Maramures. El se numea Dragos-Voda. Lui Dragos ii placea foarte mult sa vaneze (zimbri, ursi, cerbi, caprioare, mistreti, lupi), de aceea i-a ramas si pana astazi cantecul:

"Dragos mandru ca un soare

A plecat la vanatoare,

Ghioaca si sageata lui

Fac pustiul codrului".

Intr-o zi si-a luat o ceata de flacai, arme si merinde si ... ce credeti? Acestia au plecat impreuna la vanatoare intr-o zona mai indepartata. In drumul lor, acestia au dat peste o caprioara. S-au luat dupa ea prin desisurile codrului si au urcat dealuri, au coborat vai si tot umbland de ici-colo, s-au pomenit intr-o poiana atat de frumoasa, de credeai ca acolo era raiul.

In mijlocul poienii era o fata tare frumoasa, ziceai ca e o cosanzeana care culegea flori si canta de rasuna cuprinsul. Fermecat de frumusetea aceste fete, Dragos a uitat de caprioara, a descalecat si s-a apropiat de ea. Tare i-a fost mirarea tanarului cand a vazut cate stie aceasta copilita despre el ... Dragos isi dorea de mult sa ajunga domnul Moldovei, iar fata i-a spus ca, pentru a-si indeplini acest vis, trebuie sa faca o isprava mare, pentru care sa i se duca vestea dincolo de Nistru, si anume sa omoare un zimbru care umbla furios pe aceste plaiuri.

Cum vorbeau, iata ca iese zimbrul dintr-un desis. Acest zimbru semana la trup cu boul ... de aceea ii mai ziceau bour sau bou salbatic. Dragos si-a chemat cainii si s-a luat dupa el, dar animalul fugea asa de repede, incat cainii i-au pierdut urma. Numai o catea, Molda, a reusit sa-l urmareasca pana la o apa. Zimbrul a trecut apa, dar Molda, din cauza oboselii, s-a inecat. In acel moment a ajuns si Dragos la mal. A apucat ghioaca, a ochit si a lovit zimbrul atat de tare, incat l-a omorat, apoi i-a taiat capul si a plecat cu el la vale, spre lunca Siretului. Cand a ajuns la Siret, oamenii i-au iesit in cale. Au inceput sa sune trambitele, sa bata clopotele de la biserici si toti ii aruncau in cale flori si snopi de grau. Despre fapta lui s-a dus vestea in toata tara si toti ceilalti voievozi i-au adus laude si inchinaciuni ca unui stapan mare si puternic.

De atunci, Dragos-Voda a pus stapanire pe toata aceasta tara. Apa in care s-a inecat Molda a fost numitaMoldova, iar tara peste care a domnit Dragos s-a numit tot Moldova, dupa numele apei. Pentru a-si aduce aminte mereu de izbanda care l-a facut domn al Moldovei, Dragos a pus sa se zugraveasca pe steagul tarii sale, capul zimbrului.

Poluarea aerului si sanatatea

Dupa cum se stie, aerul formeaza invelisul gazon al Pamantului. El este un element indispensabil vietii, cantitatea consumata deorganismul uman fiind foarte mare. Intr-o singura respiratie patrund in plamanul nostru 0.5 litri de aer, ceea ce reprezinta 8 litri pe minut. In 24 de ore, cantitatea de aer utilizata de om atinge 14-15 m³.

In lipsa aerului omul nu poate supravietui decat cateva minute, in timp ce fara apa poate rezista cateva zile, iar fara alimente chiar cateva saptamani. Intre organism si aer exista un permanent schimb de gaze la nivelul pulmonului, suprafata de contact fiind foarte mare. La nivelul alveolelor pulmonare reprezinta aproximativ 70 m².

Aceste cateva date sunt suficiente pentru a demonstra importanta deosebita a aerului pentru sanatate.

Sa vedem insa care este compozitia normala a aerului atmosferic. Aerul este un amestec de gaze, in compozitia sa normala intrand: azotul, 78-79%, oxigenul, 20-21%, bioxidul de carbon, 0.03-0.04%,ozonul si alte gaze, 0.01%, vapori de apa, pulberi, bacterii, ciuperci, etc.

Dintre toate aceste element numai o parte au importanta in procesul respiratiei. Rolul cel mai mare ii revine oxigenului, fapt pentru care in proportia sa in aerul eliminat din organism este mult scazuta.

In aceeasi masura, datorita arderilor care se petrec in organism, creste proportia bioxidului de carbon. Azotul ca si celelalte gaze nu isi modifica proportia prin respiratie.

In acelasi timp, in procesul respiratiei creste cantitatea de vapori de apa si se retin intr-o proportie oarecare pulberile si germenii.

Prin acest schimb de gaze aerul intretine viata asigurand arderile necesare desfasurarii tuturor proceselor fziologice din organismul uman. Aerul insa poate actiona si in sens patologic asupra omului atunci cand este poluat.

Principalele elemente poluante

Numarul poluantilor atmosferici este foarte mare, azi recunoscandu-se cateva sute de elemente poluante clasificate dupa diferite criterii ca: origine, natura, starea de agregare etc.

Una dintre clasificarile cele mai cunoscute imparte poluantii atmosferici in doua grupe si anume:

- suspensii reprezentate de particulele solide sau lichide dispersate in atmosfera. Principala lor caracteristica consta in faptul ca in functie de marime sau greutate ele au o stabilitate diferita in aer. Cele mai mari si mai grele se depun repede si se numesc pulberi sedimentabile, iar cele mai usoare si mai mici pot persista timp nedefinit si se numesc pulberi in suspensie.

- gazele sub forma de poluanti in stare gazoasa, raspanditi in atmosfera datorita calitatii de a difuza cu usurinta, fiind purtati uneori la mari distante de locul unde au fost produsi si eliminati.

Legenda ursului

Se spune ca a trait odata, intr-un sat, unmos tare-tare ursuz si nesuferit de toti cei din jurul sau. Acesta era prisacar si avea foarte multa miere, dar era atat de zgarcit, incat nu dadea nici unui copil vreo lingura din bunatatea cea dulce. Astfel, averea lui sporea pe an ce trece si toţi vecinii spuneau ca a strans saci cu galbeni. 

Era atat de zgarcit, incat nici macar o casa pentru el nu-si facuse, ci locuia intr-un barlog sapat in pamant, unde avea o ladita pe care dormea, o masuta si un scaunel. Mai avea si o intrare, mascata cu piei de lup, care ducea intr-o alta incapere, unde nimeni nu intrase vreodata. Toata lumea credea ca aici isi pastra comorile.

Despre zgarcenia mosului a aflat chiar Dumnezeu, dupa ce un copil a ajuns in Rai, murind de pofta dupa miere. Suparat, Dumnezeu a chemat-o pe Muma Padurii, o vrajitoare rea, si a trimis-o pe pamant ca sa incerce sa-l faca pe acel zgripturoi mai bun la suflet. In caz ca nu reusea, ea trebuia sa-i dea o pedeapsa dupa chipul si asemanarea lui. Vrajitoarea s-a transformat intr-o tanara craiasa si a batut la poarta lui Mos Martin, caci acesta era numele mosului. Cand a iesit si a intrebat-o ce doreste, aceasta i-a cerut o lingurita de miere.

- Dar ce-mi dai ca sa gusti mierea? a intrebat mosul.

- Cum? s-a mirat Muma-Padurii. Pentru o lingurita de miere imi ceri plata?

- Sigur ca da! i-a zis mosul. Eu nu dau nimic gratis, indiferent cine mi-ar cere.

Suparata si hotarata sa-l pedepseasca. Vrajitoarea i-a oferit un ban de aur si l-a trimis sa-i aduca miere.

Mos Martin a luat banul si s-a indreptat spre prisaca, dar cum a deschis usa magaziei, Muma-Padurii a inceput sa-l  blesteme:

- In animal ursuz, greoi si prostanac sa te prefaci, dupa chipul si asemanarea ta! Toata viaţa sa umbli dupa miere si niciodata sa nu te saturi! Si astfel Mos Martin s-a transformat intr-un urs mare si morocanos si de atunci se spune ca ursul umbla dupa miere, mereu nesatul si-si face salasul in grote nevazute de lumina soarelui.

Litera " F "

Furnicuţa - bunicuţa

Şi Furnicul de bunicu’

Au un nepoţel

Care vrea ... altfel,

Când e de culcare,

El vrea la plimbare,

Când e să mănânce,

Lui îi vine-a plânge,

Când e noapte-afară,

Cântă la vioară

Şi când e soare

Vrea un nor mai mare ...

Ce-o să se facă, drăguţa,

Bunicuţa-Furnicuţa
Şi Bunelul-Furnicelul
Cu-n nepot … puţin mai altfel?

Invatand litera " F "

A, B, C, D si acum… apare F!

Cum e F ? E ca o coasa.

Tunde iarba langa casa.

F-ul daca nu ar fi,

Cate oare ne-ar lipsi?

Nu am avea furculite

Si nici fete cu fundite,

Ferestre, foarfeci si fragi,

Nici filmele cele dragi,

Fazani, fluturasi si flori!

Aoleu! Ma trec fiori…

Frunzele fosnesc, mi-e frica!

Daca vine o furnica

Si ma pisca ?

Ei si ce? E-asa de micaaaa….

Bun e F-ul! Las-sa fie

In oricare farmacie!

Unde se aduna apele curgatoare?

O intrebare ce intereseaza pe multi ... 

Apele curgatoare se varsa unele in altele, adunandu-se ca ramurile unui copac spre trunchi, apoi toate se varsa intr-o apa, ale carei maluri nu le mai poti cuprinde cu ochii, asa e de lata. Vom face referire, in acest articol, la mare, peninsula, golf, istm, cap, insula, arhipelag, stramtoare, lac.

Apele acestea mari de tot nu mai curg, ci stau locului.

Mare. Marea sau oceanul este o apa statatoare si lata, cat nu o cuprinzi cu ochii. Unele mari sunt adanci, iar daca ar fi sane cufundam in ele, chiar muntelui celui mai inalt nu i s-ar ma zari varful!

Peste mari nu se mai poate face pot. Ca sa treci de la un pod la altul, cel mai des trebuie sa te sui pe corabie ori vapor. Adesea, ori plutesti zile si saptamani intregi, fara ca sa vezi altceva decat cerul sus, iar jos apa limpede ca lacrima, dar sarata si amara, asa ca ai muri de sete daca nu ai lua apa dulce la plecare. Acum peste mari, se poate trece si cu aeroplanul, avionul etc.

Pe harta, marea e vopsita cu culoare albastra, fiindca apa adanca si limpede a marii e albastra aproape ca cerul senin.

Peninsula. Malul marii nu e peste tot drept. In unele locuri, tarmul inainteaza in apa ca o pana infipta in mare. Limba de uscat care inainteaza in apa se numeste peninsula.

Golful. Uneori, apa marii intra in uscat, iar scorbitura din malul marii, unde apa intra mai adanc in uscat, se numeste golf. In fiecar ebalta, chiar in cele facute de ploi, putem deosebi peninsule si golfuri marunte.

Istm. Uneori, peninsula abia se leaga de tarm, cum se tine o frunza de trunchiul unui copac, iar fasia ingusta de pamant – care leaga o peninsula de tarm – se numeste istm.

Cap. Un capat de uscat, intrat putin in mare, se numeste cap.

Insula. O bucata de uscat, inconjurata din toate partile de apa marii, se numeste insula.

Arhipelag. Cand mai multe insule sunt apropiate unele de altele, ele fac impreuna un arhipelag.

Stramtoare. Locul ingust, unde apa e stransa intre doua uscaturi, se numeste stramtoare.

Lac. In marginea marii sunt unele scobturi pline cu apa de mare, iar ele sunt mult mai adanci decat baltile. O scrobitura mai adanca decat balta si plina cu apa se numeste lac.

Nu numai langa mare sunt lacuri, ci si pe uscat. De exemplu, un rau gaseste in calea lui o scobitura mare. apa o umple, face un lac, apoi curge mai departe. Uneori, un munte se surpa si umple valea curmezis, in chipul unui stavilar. Atunci apa raului se ridica la inaltimea stavilarului, adica face un lac adanc. Chiar pe varful muntilor sunt scobituri pline cu apa. Ciobanii spun ca sunt fara fund – atat le cred ei de adanci!