Se ştie că domnitorul Cuza obişnuia să umble noaptea schimbat prin oraş şi intra în vorbă cu cine se nimerea, întreband şi iscodind să afle care sunt nevoile oamenilor, cum se poartă cu ei slujbaşii şi dacă poporul vorbeşte de bine sau de rău despre domnitor.Într-o sară, trecând pe langa o santinelă ce era la un post oarecare, vede pe soldat că stă rezămat de gheretă, cu arma proptită de braţ, iar într-o mână ţinând un codru de mămăligă şi într-alta o ridiche din care îmbuca cu poftă.
Domnitorului îi veni să râda când îl vazu şi-l intrebă pe un ton glumeţ:
– Ce mănânci acolo, măi camarade ?
Soldatul, care nu-l cunostea, zise:
– Ia, ghici !
Atunci, domnitorul, prefăcându-se că nu ştie ce mănâncă soldatul, începu să-l întrebe:
– Îi fi mâncand mămăliga cu slănină?
– N-ai ghicit.
-Îi fi mâncand mămăligă cu praz ?
– N-ai ghicit.
– Îi fi mâncând mămăligă cu ceapa ?
– N-ai ghicit.
– Îi fi mâncând mămăligă cu ridiche, leat ?
– Vezi ca ghicişi ?
Domnitorul râse de soldat, dar acesta nu-i dădu pas şi-l întrebă:– Dar tu cine eşti de mă întrebi ?
– Ia ghici, răspunse Cuza, în felul soldatului.
– Îi fi don’căprar cutare ?
– N-ai ghicit.
– Îi fi don’sergent cutare ?
– N-ai ghicit.
– Ii fi don’căpitan cutare?
– N-ai ghicit.
Soldatul, atunci, scos din sărite, zise cam rastit, cam cu sfială:
– Că doar n-ai să fii măria-sa Vodă Cuza ?
– Ei, vezi că ghicişi!
– Aoleo, strigă soldatul fâstâcit, ţine tu ridichea şi mămăliga, să prezint arma !
A doua zi dimineata sosi la regiment un ordin al măriei-sale domnitorului, că soldatul care a fost de santinelă la cutare ceas în postul cutare să fie trimis numaidecât la palat, cu arma.
Soldatul, când auzi despre ce e vorba, i se facu inima cât un purice, de frică, văzând că omul din seara trecută era chiar Voda Cuza, dar ştiind că maria-sa e om bun la suflet, îşi luă curajul şi se duse fără teamă.
Ce se întâmplase ?
Domnitorul, întorcandu-se în seara trecuta la palat, povestise doamnei toată întâmplarea cu santinela şi doamnei îi plăcu atât de mult, încât ceru să vadă şi măria-sa pe soldatul cu pricina. De aceea, cand sosi omul nostru la palat, domnitorul îl puse să repete scena din ajun, spre marea veselie a doamnei, care râse din toata inima.
Măria-sa doamna întreba apoi pe soldat de unde e, cum îl cheamă, dacă e însurat şi ce meserie învârteşte şi aflând că era plugar însurat şi că n-avea stare mai de loc, îi dete o sumă de bani si stărui pe lânga domnitor a-l libera din oştire, şi-l trimise la vatra lui.
