IMAGINI ȘI SIMBOLURI PASCALE

                          „Paștele este demonstrația pe care ne-o face Dumnezeu 
                                 că viața este esențial spirituală și nesfârșită.”
                                                       Charles M. Crowe

DEZASTRUL DE LA CERNOBAL

              IN DIMINEATA ZILEI DE 26 APRILIE 1986, O EXPLOZIE IN REACTORUL UNITATII 4 A CENTRALEI ELECTRICE NUCLEARE DIN CERNOBAL/ UCRAINA, A DUS LA ELIBERAREA IN ATMOSFERA AUNUI NOR DE PRAF. ACEST NOR CONTINEA DE MAI MULTE ORI RADIATIA CREATA DE BOMBELE ATOMICE ARUNCATE ASUPRA ORASELOR NAGASAKI SI HIROSHIMA IN JAPONIA LA SFARSITUL CELUI DE-AL DOILEA  RAZBOI  MONDIAL (1939-1945).

              Praful radioactiv a cazut sub forma de ploaie pe intinderi mari de paduri si teren agricol pe intreaga emisfera nordica, unde o mare parte din el a ramas. Efectele continue pe care le-a avut explozia de la Cernobal asupra sanatatii umane, asupra economiei si a mediului sunt aproape incalculabile.

Efectele sale vor fi simtite timp de multi ani si in viitor.

              Centrala electrica de la Cernobal a fost construita in 1977 la Pryp’yat, la cateva mile distanta de Cernobal, aproape de granita intre Bielorusia, Rusia si Ucraina, atunci apartinand URSS. Proectarea celor 4 reactoare de la fabrica de la Cernobal a fost cruciala pentru succesiunea de evenimente care  a dus la iesirea de sub control a Unitati 4 in timpul accidentului. Acest tip de reactor cu apa presurizata nu a fost construit in afara URSS –ului si era foarte diferit   de reactoarele folosite in alte parti ale lumii pentru ca era conceput pentru a produce plutoniu pentru explozibili nucleari precum si energie electrica.

             

              CONSTRUCTIE NEOBISNUITA

              Asemenea altor centrale electrice nucleare proiectul sovietic avea  un miez de reactor care continea tije de combustibil radioactiv de uranium. In reactoarele de la  Cernobal au fost folosite ca moderator blocuri de grafit In grafit se aflau incastrate tije de control din bor. Caldura emanata de tijele de combustibil era inlaturata din miez de un agent de racire –in acest caz apa normala aflata sub mare presiune. Apa era pompata in miez unde fierbea  si crea un jet de aburi  extreme de calzi. Apa si aburi erau separate intr-un separator de abur aflat langa miez. Apa era pompata inapoi in miez, iar aburi treceau prin turbine producand energie electrica.

              Accidentul de Cernobal a aparut in timpul unui test in care reactorul mergea pe energie redusa . Testul era programat sa coincida cu o inchidere de rutina a reactorului.  In mod ironic testu era conceput pentru a arata ca in timpul unei intreruperi a energiei electrice reactorul ar functiona in conditii sigure.

              Centrala electrica nucleara de la Cernobal, Ucraina. Fotografia a fost facuta in 1996, la scurt timp dupa o noua scurgere din reactorul in care problemele incepusera cu 10 ani mai devreme.

        

         

              ESECUL TESTULUI

            Controlorii reactorului au estimat ca in timp ce reactorul functiona cu propia putere, apa de racire va fi pompata prin miez cu o viteza suficienta pentru ca reactorul sa functioneze in siguranta.

             Nu se stie exact ce sa intamplat cu Unitatea 4 in secundele dupa inceperea testului .Exploziile si incendiu au distrus o mare parte din dovezi. Nu au supravietuit martori, dar majoritatea au trait mai multe saptamani inainte de a muri si au putut ajuta investigatorii in reconstituirea evenimentelor.Toti ceilalti reactori de aceeasi constructie au fost modificati pentru a impiedica un accident similar.

             Explozia sa produs in jurul orei  01:30 .Aceste explozi au ridicat capacul de pe capsula de beton din jurul reactorului. Aerul a patruns in interior si a reactionat cu moderatorul de grafit fierbinte si radioactiv creand CO gazos inflamabil si incendiind reactorul. In total 8 tone de substante radioactive au fost aruncate din reactor si imprastiate in jurul zonei sau luate de vant.

       Dupa explozia de Cernobal din1986 oamenii de stiinta sovietici din domeniul nuclear au inceput sa lucreze la procesul laborious –si foarte periculos – de a construi un  invelis de siguranta pentru reactorul nuclear distrus .

   

             URMARILE DEZASTRULUI

             Autoritatile sovietice au sperat ca nimeni nu va observa , dar la 27 aprilie locuitorii din Pryp’yat au fost evacuate. Dupa ce au ascuns adevarul ,sovietici au admis ca a avut loc un accident la Cernobal si ca incendiul de la reactor inca nu era sub control. Expunandu-se unui risc foarte mare pompierii au incercat sa opreasca scurgerile de radiatii .

             Trei oameni murisera in  explozie . Alti 29 au murit in saptamaniile urmatoare  din cauza arsurilor si bolilor provocate de radiatii. Aaproximativ 200 de mii de alti oameni care locuiau in zonele din jur  au primit doze mari de radiatii si arsuri. Praful radioactiv a cazut sub forma de ploaie pe toata Ucraina, Bielorusia si Rusia .Norul a transportat praf chiar si in Siberia,Iran , Arabia, Franta , Italia, Marea Britanie etc. Multe tarii au fost nevoite sa distruga toate plantele comestibile cultivate in zonele de contaminare. Multe dintre restrictii mai sunt vizibile si astazi. Fauna a fost grav afectata de radioactivitate, Multe defecte de nastere  au fost inregistrate in randul animalelor salbatice  si domestice, in mod similar copii nascuti chiar dupa accident au avut o incidenta neobisnuit de mare de probleme clinice.

             Numarul total al cazurilor de deces provocate de accidentul de laCernobal sar putea sa nu fie cunoscut niciodata.

Guma de mestecat, o istorie veche de peste 160 de ani

Guma de mestecat este fascinantă şi mai mult decât atât are şi o istorie interesantă. Citeşte mai departe şi descoperă lucruri inedite despre guma de mestecat.

• Prima gumă de mestecat, realizată în scopul comercializării, a fost fabricată în anul 1848, de către John Bacon Curtis, un comerciant din Maine. Curtis, împreună cu tatăl şi cu fratele său, au descoperit că, din răşina molidului, putea rezulta un material lipicios şi cu o textură suficient de gumată, pentru a fi mestecată.
• Pentru a-i da şi gust, aceştia adaugă diferite arome şi parafină, gumă dobândind consistentă unui cauciuc moale.
• În timpul celui de-al doilea Război Mondial, militarii din armata Americană au popularizat guma de mestecat în Europa, Africa, Asia şi în restul lumii oferind-o în dar oamenilor.
• Menta şi scorţişoara sunt cele mai răspândite arome de gumă de mestecat.
• Celor care mestecă gumă în timp ce taie ceapa nu le vor curge lacrimile.
• Prima gumă de mestecat inventată a avut culoarea roz.
• Se spune că dacă înghiţi guma de mestecat nu o vei elimina decât peste şapte ani. Cercetătorii au descoperit însă că acesta este un mit, dar totuşi guma de mestecat înghiţită rămâne în stomac câteva zile.

• În Singapore s-a încercat de mai multe ori interzicerea gumei de mestecat.
• Studiile au arătat că guma de mestecat ne ajută să ne concentrăm mai bine şi îmbunătăţeşte memoria pe termen lung.
• Cea mai mare cantitate de gumă de mestecat se produce în Turcia.
• Cea mai mare gumă de mestecat din lume a fost de 10.000 de ori mai mare şi mai grea decât o gumă de mestecat obişnuită.
• Doar oamenii mestecă gumă, aşadar nu face experimente pe pisici sau căţei.
• Sunt mestecate peste 100.000 de tone de gumă în întreagă lume într-un an de zile.

• Sursa : aici

24 aprilie - Ziua Mondială a Protecţiei Animalelor de Laborator

Ziua Mondială pentru Protecţia Animalelor de Laborator a fost stabilită la data de 24 aprilie 1979 de către o asociaţie britanică numită NAVS, care milita împotriva vivisecţiei (disecţie făcută  pe un animal viu pentru a studia un fenomen fiziologic), o practică scandaloasă, încă utilizată în zona de cercetare. Data de 24 de aprilie a fost aleasă după ziua de naştere a fondatorului NAVS, mareşalul britanic Hugh Dowding, comandant al Forţelor Aeriene, care era un fervent militant împotriva vivisecţiei.

Potrivit statisticilor NAVS de astăzi, în fiecare an mor în jur de 100 de milioane de animale în cadrul experimentelor din laboratoare, deşi există deja alternative moderne. Ziua Mondială se concentrează tocmai pe conştientizarea în rândul populaţiei a faptului că există variante eficiente de testare fără folosirea animalelor, care pot evita moartea unor fiinţe vii.

Numeroase proteste, demonstraţii şi simpozioane au loc în toată lumea privind aceast controversat subiect al utilizării animalelor pentru cercetare.

Primele obiecţii au apărut în jurul anului 1600 dar ele au fost doar excepţii şi nu au reprezentat decât păreri personale ale unor oameni de ştiinţă, neconstituindu-se în curente filozofice care să condamne utilizarea animalelor pentru experiemente.

După cel de-al Doilea Război Mondial, guvernele a numeroase ţări au alocat fonduri imense în scopul cercetării medicale. Se remarcă o creştere a numărului de animale folosite în laboratoare. Totuşi, între anii 1970-1980 izbucnesc câteva scandaluri mari legate de abuzurile la care sunt supuse animalele de laborator.

În prezent, oponenţii experimentelor pe animale condamnă cel mai mult utilizarea acestora în testele LD-50, în testele Draize (utilizandu-se iepurii, se măsoara gradul de iritare la nivelul ochilor produs de diferite produse cosmetice) şi în cazulexperimentelor psihologice (instinctul matern studiat pe puii de maimuţă).

În cazul experimentelor militare au fost iradiate maimuţe pentru a se observa care sunt efectele expunerii la radiaţii şi care sunt modificările comportamentale induse de radiaţii. În Texas sunt şi în prezent conduse experimente care utilizează maimuţe cu scopul de a urmări capacitatea de a utiliza un simulator de zbor ante şi postiradiere a sistemului nervos central.

Decizie istorică în SUA

Zilele trecute, un judecător din SUA a decis că o pereche de cimpanzei de la Stony Brook University, ţinuţi pe post de cobai pentru cercetare, au aceleaşi drepturi ca şi oamenii. E prima oară în istoria justiţiei când maimuţele primesc aceleaşi drepturi privind detenţia ca şi oamenii. Astfel, animalele au primit drepturile de tip habeus corpus, care le permite deţinuţilor să îşi conteste detenţia.

Decizia ar putea duce la eliberarea primatelor şi ar putea să fie folosită pentru eliberarea altor animale captive.

În centrele universitare, în special facultăţile de medicină veterinară, sunt folosite adesea animale cu scopul de a învăţa studenţii diferite proceduri chirurgicale.

Un mijloc la îndemâna fiecăruia de a sabota aceste practici este alegerea acelor produse cosmetice, de exemplu care sunt inscripţionate clar. Sfatul ecologiştilor este să citim ambalajul şi să alegem doar acele produse care nu au fost testate pe animale. De altfel, o mare parte dintre producătorii din domeniu au renunţat deja la acest lucru, în principal datorită faptului că ingredientele utilizate au fost testate în trecut şi nu mai au nevoie de alte teste. Mai mult, acum există posibilitatea testelor pe culturi celulare, iar produsele finite pot fi testate pe voluntari.

Surse: www.navs.org.uk, 

www.anydayguide.com,

 unda-verde.ro

Traducerea şi documentarea: Bianca Ioniţă

POVESTEA SALCIEI PLÂNGĂTOARE

Se zice că, demult, salcia plângătoare era un arbore înalt şi mândru, cu ramurile îndreptate spre cer.În acea vreme, Pilat a poruncit ca Iisus Hristos să fie chinuit de ostaşii romani. Aceştia şi-au scos săbiile cele ascuţite, au intrat într-o grădină, unde au văzut o salcie zveltă, şi au început să taie din aceasta mai multe nuiele, cu care doreau să-l bată pe Iisus. 

Salcia nici nu bănuia la ce o să folosească ramurile sale, iar sufletul i s-a făcut mic, cât o furnică, când a văzut cum cruzii romani i-au smuls haina lui lisus, lăsându-i spatele gol, apoi l-au legat cu frânghii de copac şi au început să-1 lovească cu nuielele pe spinare, până a început să-i dea sângele din răni. Iisus nu a plâns deloc şi a îndurat cu mândrie chinurile.

Salcia, văzând cum păgânii râdeau şi-l batjocoreau pe Mântuitor, s-a ruşinat foarte tare că ea, neştiutoarea, îşi dăduse ramurile ostaşilor romani pentru a-l biciui pe El, şi de atâta ruşine, a hotărât ca ramurile sale întinse spre soare să se îndoaie spre pământ.Se spune că, după acea întâmplare, copacul cel falnic s-a prefăcut, de ruşine, într-o salcie plângătoare şi stufoasă.De atunci, oamenii plantează salcia la mormintele din cimitire.

Sursa : aici

Simbolismul salciei de Florii

 Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in sec. al IV lea de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, in Duminica Floriilor se aduc in biserici ramuri de salcie. Acestea sunt binecuvantate si impartite cre­dinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin, cu care multi­mile au intampinat pe Hristos la intrarea Sa in Ierusalim. Noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii. 

  Avand in vedere ca noi mergem in Duminica Floriilor cu ramuri de salcie si nu de finic, exista credinta ca Biserica a adoptat anumite simboluri care nu au temei scripturistic. Astfel, cei care impartasesc aceasta credinta, sustin ca s-a diminuat semnificatia religioasa. 

Salcia - simbol al fecioriei

De Thesmophoria, o sarbatoare legata de cultul lui Demeter si Core, femeile isi faceau un pat din ramuri de salcie pe care stateau in tot timpul sarbatorii. Salcia fiind considerata un copac ce-si distruge rodul (ea isi leapada florile inainte ca rodul sa se lege), actul pe care il faceau femeile in acea zi putea fi tradus ca o daruire spre o viata de castitate. Au fost si persoane care au vazut in sederea femeilor pe acel pat o promovare a fertilitatii, de vreme ce patul era asezat pe pamant, iar pamantul era simbolul sacru al zeitelor mame.

Salcia - planta menita sa asigure steriliatea

Avand in vedere ca salcia este un copac distrugator de rod, era considerata ca fiind planta ce asigura sterilitatea. In textele antice intalnim in acest sens, afirmatii de genul: "luati flori de salcie, frecati-le in apa si beti amestecul. Acesta va suprima orice pofta amoroasa si va face pe femei sterile" .

Salcia in Vechiul Testament

In Vechiul Testament salcia este intalnita pentru prima data in timpul sarbatorii corturilor, sarbatoare care aminteste de eliberarea evreilor din Egipt: "In ziua intai sa luati ramuri de copaci frumosi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late si salcii de rau si sa va veseliti inaintea Domnului Dumnezeului vostru..." (Levitic 23, 40). In cadrul acestei sarbatori salcia este un simbol al bucuriei si al vietii.

Insa, in Psalmul 136, in care este descrisa disperarea evreilor aflati in robia babilonica : "La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, cand ne-am adus aminte de Sion. In salcii, in mijlocul lor, am atarnat harpele noastre" (1-2), salcia devine aici simbolul neputintei si al disperarii. Astfel, si in Vechiul Testament salcia isi pastreaza dualismul ei simbolic : viata si moarte.

Salcia in crestinism (Floriile)

In gandirea crestina, simbolismul salciei este intalnit pentru prima data in scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiti "ramuri de salcie purtatoare de rod" ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce si-au daruit viata lui Hristos, nu au ramas in moarte, ci au biruit-o prin Hristos.

Salcia, in scrierile unor Sfinti Parinti, o reprezinta pe Fecioara Maria. Aceasta desi alege fecioria, deci viata fara rod, naste pe Hristos.

In concluzie, trebuie sa intelegem ca folosirea salciei in cult nu este expresia acomodarii Bisericii la mediu. Dimpotriva, folosirea salciei in cult isi are bogatia sa in viata rituala a Bisericii.

Salcia in credinta populara

In popor exista credinta ca cei care nu pot ajunge la biserica, in special din motive de sanatate, trebuie sa fie loviti cu aceste ramuri de salcie binecuvantate, strigandu-se in mod repetat:

"Iesi, boala, intoarce-te sanatate!". Apoi sa se cante: "Nu sunt eu cel ce te loveste/ Ramura de salcie te loveste / Nu tu esti in suferinta / Ramura este cea care sufera / In curând va fi Pastele".

Modul in care aceasta ramura de salcie se pastreaza in gospodarie, este diferit de la o zona la alta. In Moldova si in Bucovina exista credinta ca salcia nu trebuie adusa in casa. Ea se pune intotdeauna afara, la streasina casei. Dimpotriva, in Muntenia si Oltenia, ramurele de salcie se pun la icoane.

In literatura folclorica romaneasca exista multe legende despre salcie. In una din ele se spune ca Fecioara Maria, auzind de Rastignirea lui Hristos, a plecat sa-L caute. Ajungand la malul unui rau s-a rugat de broasca sa o treaca dincolo, dar aceasta nu a vrut spunandu-i ca si ea a avut trei copii care au fost omorati de roata unei carute si nu a mai plans dupa ei. Fecioara a blestemat-o sa se usuce, dar sa nu putrezeasca niciodata. Asa a ajuns la salcie, cea care si-a facut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioara sa treaca raul. Fecioara a binecuvantat-o, ca niciodata sa nu arda, sa rodeasca si sa se inmulteasca oriunde s-ar aseza.

Adrian Cocosila

Cioara care a pretins că e porumbel - pilda

A fost odată o cioară care trăia undeva în apropierea unei ferme. Proprietarul fermei avea câţiva porumbei pe care îi hrănea în fiecare zi cu cele mai bune grăunțe.Cioara îi privea de la distanţă şi îi invidia pe porumbeii care aveau în fiecare zi parte de hrană şi atenţia stăpânului lor.

După câteva zile la rând cât a stat şi i-a privit, cioara a pus la cale un plan. Pasărea şi-a vopsit penele ca să semene cu un porumbel şi s-a alăturat porumbeilor de la fermă.

În acest fel, cioara a început să se bucure alături de porumbei de hrană în fiecare zi. Porumbeii de la fermă nu au bănuit nicio clipă că ar fi ceva în neregulă.

Dar într-o zi, după ce au mâncat, cioara nu s-a mai putut controla şi a început să plângă. Atunci porumbeii şi-au dat seama că era ceva în neregulă şi că pasărea nu semăna cu niciunul dintre ei. Atunci au tăbărât cu toţii pe ea şi au început să îi ciugulească penele.

Pentru a-şi salva viaţă, cioara şi-a luat zborul de lângă porumbei şi a ajuns în cârdul ei de ciori. Dar pentru că avea penele vopsite, suratele ei nu au recunoscut-o şi nu au acceptat-o între ele.

Drept urmare, cioara a fost nevoită să plece şi de aici şi a ajuns în cele din urmă pe drumuri.

Morala: Nu pretinde niciodată că eşti altcineva pentru că în cele mai multe cazuri nu funcţionează şi adevărul iese la iveală. Nu de puţine ori vei ajunge în ipostaze stânjenitoare din cauza prefăcătoriei.

Sursa : aici

23 aprilie - Sfântul Gheorghe

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?" Şi ea răspunse. "De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.

Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru." Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.

Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.

Sursa : aici