15 Mai - Ziua Nationala a Medicului Veterinar

In fiecare an, la data de 15 Mai, se sarbatoreste Ziua Nationala a Medicului Veterinar, aniversare, care a devenit incepand cu luna mai 1995, o manifestare profesionala emotionanta, constituind un bun prilej de intalniri, de schimburi de opinii si de solidaritate profesionala. 15 mai a fost stabilita ca Ziua Nationala a Medicului Veterinar la Congresul National de Medicina Veterinara din anul 1994, deoarece de aceasta data sunt legate o serie de evenimente foarte importante pentru medicina veterinara romaneasca.

Pe 15 mai 1861, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a inceput sa functioneze Scoala de Medicina Veterinara, in cadrul Scolii de Medicina si Farmacii, infiintata si condusa de Carol Davilla. Zece ani mai tarziu, tot pe 15 mai, un colectiv de 14 medici veterinari au semnat o «Declaratiune», care a stat la baza infiintarii Societatii de Medicina Veterinara. Aceasta a fost desfiintata in 1949, pentru ca pe 15 mai 1971 sa se reinfiinteze, iar ulterior sa fie denumita Asociatia Medicilor Veterinari din Romania.
Medicina veterinara, ca profesie, a aparut o data cu cresterea animalelor, in perioada inceputurilor societatii omenesti, fiind aplicata la inceput instinctiv, nu a existat diferentiere intre maiestria vindecarii bolilor la om si animale, urmand ca mai tarziu aceasta activitate sa se diferentieze, devenind o profesie de sine statatoare.
Prima scoala veterinara din lume a luat fiinta la Lyon, in 1762, iar in tara noastra, primele cursuri de medicina veterinara au inceput in cadrul a doua institutii medicale umane din Cluj si Sibiu, aparand mai tarziu si in alte zone ale tarii.
Pe parcursul anilor scolile de medicina veterinara s-au dezvoltat si perfectionat permanent, asigurand societatii specialisti de inalta tinuta profesionala pentru acest important domeniu in care medicul veterinar, are ca obiectiv promovarea politicilor nationale in domeniul sanitar veterinar, ca strategii pentru apararea sanatatii animalelor, sanatatea publica, protectia si bunastarea animalelor, protectia mediului si siguranta alimentelor, monitorizarea operatorilor din industria alimentara si protejarea oamenilor care consuma produse alimentare de origine animala si non animala.

Profesiunea de medic veterinar este o profesie liberala si independenta, cu organizare autonoma reglementata. Este organizata si functioneaza in baza principiului autonomiei, in cadrul forului profesional reprezentat de Colegiul Medicilor Veterinari.
Primul Colegiu al Medicilor Veterinari s-a infiintat prin Decretul – Lege nr. 3594 din 30 septembrie 1939, semnat de Regele Carol al II-lea. Colegiul a fost condus de Dr. Gheorghe Ionescu – Braila, primul sau Decan.
Primul Colegiu a fost organizat in 11 sectiuni corespunzatoare celor 10 Tinuturi administrative ale tarii si Municipiul Bucuresti. Activitatea s-a intrerupt in anul 1948, reluandu-se in anul 1998, odata cu adoptarea Legii 160/1998 pentru organizarea si exercitarea profesiunii de medic veterinar, ca forma de organizare autonoma, non-guvernamentala, apolitica si non-profit.

Sursa : aici

15 mai - Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă

In fiecare an, în data de 15 mai, se aniversează Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă. Aceasta zi a luat naștere datorită schimbărilor climatice considerate una dintre cele mai mari provocări ale secolului nostru care ne afectează la nivel global. Schimbările climatice din ultimii ani au un impact semnificativ atît asupra ecosistemelor naturale, biodiversităţii, resurselor naturale, cît şi asupra sănătații umane.

           Potrivit celui de-al Patrulea Raport Global de Evaluare al Grupului Interguvernamental privind Schimbarile Climatice – IPCC elaborat în anul 2007, activităţile umane (arderea combustibililor fosili, schimbarea folosinţei terenurilor, etc.) contribuie semnificativ la cresterea concentratiilor emisiilor de gaze cu efect de sera în atmosfera (dioxid de carbon, metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi, hexafluorura de sulf), determinand schimbarea compoziţiei acesteia şi încălzirea climei. 

Atmosfera este cel mai imprevizibil vector de propagare a poluanților, efectele făcându-se resimțite atât de către om cât și de către celelalte componente ale mediului. Substanțele emise în atmosferă constituie cauza unor probleme de mediu actuale, incluzând: acidifierea, precipitațiile (depunerile) acide, efectul de seră, distrugerea stratului de ozon etc.  Zonele urbane sunt cele mai afectate de poluare, principalele surse de poluare fiind industia chimică, traficul rutier, arderea combusibililor.

           Impactul schimbarilor climatice se reflectă în: creşterea temperaturii medii cu variaţii semnificative la nivel regional, diminuarea resurselor de apă pentru populaţie, reducerea volumului calotelor glaciare, creşterea nivelului oceanelor, modificarea ciclului hidrologic, modificări în desfăşurarea anotimpurilor, creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor climatice extreme, reducerea biodiversităţii.

        Pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, în decembrie 2008 Parlamentul European a adoptat pachetul legislativ "Energie – Schimbări climatice" prin care la nivel European s-a stabilit realizarea a 3 obiective pe termen lung:

- reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020 (faţă de anul 1990) şi cu 30% în situaţia în care se ajunge la un acord la nivel internaţional;

- o pondere a energiilor regenerabile în consumul final de energie al UE de 20% până în anul 2020, incluzând o ţinta de 10% pentru biocombustibili din totalul consumului de combustibili utilizaţi în transporturi.

- creşterea eficienţei energetice cu 20% până în anul 2020.

 Combaterea încălzirii globale se poate realiza nu numai prin măsuri guvernamentale, ci şi prin acţiuni individuale ale cetăţenilor, precum:  folosirea automobilului personal numai atunci când este nevoie; alegerea unui automobil cât mai puțin poluant ; folosirea mijloacelor de transport în comun, a bicicletei sau chiar mersul pe jos ; înlocuirea becurilor clasice cu becuri cu consum redus; închiderea de tot a televizorului, în loc să fie lăsat în stand-by etc.

Purtător de cuvânt

Cons. Alina Istocescu

15 mai - Ziua Internaţională a Familiei

Ziua Internaţională a Familiei este sărbătorită în intreaga lume începând cu anul 1995. Are scopul de a sublinia importanţa familiei pentru indivizi şi societate şi de a conştientiza opinia publică asupra proceselor sociale, economice şi demografice care afectează familia. În 2016, atenţia se îndreaptă asupra importanţei familiei pentru o viaţă sănătoasă şi un viitor sustenabil. 

De Ziua Internaţională a Familiei, instituită de Adunarea Generală a ONU pe 20 septembrie 1993, în baza Rezoluţiei 47/237, comunităţile din întreaga lume au iniţiat o serie de evenimente de sensibilizare, inclusiv Zile naţionale dedicate familie. În tot mai multe ţări, sunt organizate conferinţe, programe de radio și de televiziune subliniind teme relevante.

La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului şi cu susţinerea Patriarhiei Române, din anul 1994, ziua de 15 mai a devenit oficial Ziua familiei române. Prin acest eveniment se doreste sublinierea şi accentuarea impactului pe care valorile familiei îl au, sau ar trebui să îl aibă, în România.

Famila, o viaţă sănătoasă şi un viitor sustenabil

Tema Zilei Internaţionale a Familiei din 2016 reflectă chiar obiectivele centrale ale Agendei 2030 pentru o Dezvoltare Sustenabilă şi în special Obiectivul 3: Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării pentru toate vârstele.

Obiectivele Agendei 2030, adoptată de statele membre ONU în 2015, au scopul de a eradica sărăcia, a promova împărţirea echitabilă a prosperităţii economice, dezvoltarea socială şi bunăstarea oamenilor, în condiţiile protecţiei mediului. Din perspectiva politică, luarea în considerare a rolului pe care îl are familia în implementarea acestor obiective are potenţialul de a accelera realizarea acelora care au legătură cu bunăstarea individului.

Familia se află în centrul vieţii sociale, asigură bunăstarea membrilor ei, educând şi socializând copii şi tinerii şi îngrijindu-i deopotrivă pe cei mici şi pe cei vârstnici, şi asigură şi bunăstarea societăţii în ansamblu.

Familia are un rol esenţial şi în asigurarea şi îmbunătăţirea sănătăţii copiilor, prin suport afectiv, îngrijire, vaccinare preventivă sau tratament când sunt bolnavi. În schimb, politicile publice şi programele sociale trebuie să-i asiste efectiv pe părinţi să-şi poată îndeplini acest rol şi trebuie să crească sprijinul financiar acordat familiilor, în special a celor aflate în dificultate sau situaţii vulnerabile.

De exemplu, prin măsuri cum sunt alocaţiile pentru copii sau ajutoarele acordate condiţionat, dacă părinţii le asigură copiilor o îngrijire preventivă sau dacă îi trimit la şcoală, s-a constatat îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor şi a rezultatelor lor şcolare.

De asemenea, politicile publice legate de timpul de muncă au impact asupra sănătăţii tuturor membrilor familiei, şi în special a noilor născuţi, ca şi concediul plătit pentru îngrijirea copilului. De exemplu, concediul de maternitate dă posibilitatea mamelor să alăpteze, ceea ce duce la riscuri mai mici de îmbolnăvire a nou-născuţilor, şi chiar şi a mamelor, iar concediul paternal ajută taţii să aibă relaţii mai apropiate de copiilor lor şi să-şi asume mai multe responsabilităţi în familie.

Au contribuit de asemenea la bunăstarea emoţională politicile publice privind timpul flexibil de lucru, care au dat mai mult timp părinţilor să se ocupe de copii şi să le asigure o îngrijire mai bună. Politicile şi programele  privind siguranţa şi stabilitatea mediului familial au contribuit de asemenea la bunăstarea fizică şi emoţională a copiilor şi  tinerilor.

Mai mult, e nevoie de politici adecvate şi pentru a ajuta familiile să-i poată îngriji nu doar pe cei cu dizabilităţi sau nevoi speciale, dar şi pe vârstnici, mai ales în actualele condiţii de îmbătrânire a populaţiei.

Sursa : aici

Mărul

                                                  de Vladimir Suteev

        Într-o zi de toamnă târzie când copacii se goliseră de mult de frunze, în vârful unui măr sălbatic, din pădure, mai atârna un măr, un singur măr.

        Tocmai în timpul acesta, iepuraşul Iepurici, care alerga prin pădure, a văzut mărul.

        Dar cum să-l ia de acolo? Mărul era sus, sus de tot, iar el nu putea să sară până la el!

        - Crra – crra! se auzi de sus dintr-un brad. Era Cioara cea neagră care râdea.

        Se uită iepuraşul la ea cu uimire şi-i strigă:

        - Ei, doamnă Cioară, rupe-mi şi mie mărul ăla de sus!

        Cioara a zburat din brad şi a rupt mărul. Numai că nu a reuşit să-l ţină în cioc, şi mărul a căzut. 

            - Îţi mulţumesc, doamnă Cioară! a strigat bucuros                                Iepurici şi a dat să ridice mărul de jos, dar acesta parcă ar fi fost viu, a început deodată să sâsâie…. Şi a luat-o la fugă.

        - Ce-o fi asta? Iepurici s-a speriat foarte tare, dar apoi a înţeles: mărul căzuse chiar pe ariciul Ţepoşilă, care, făcut ghem, dormea sub pom.

        Ţepoşilă, buimac de somn, a sărit în sus şi s-a pus pe fugă, cu mărul înfipt în ţepii lui.

        - Stai, stai ! Striga Iepurici cât îl ţineau puterile. Unde fugi cu mărul meu?    

         Ariciul Ţepoşilă se opreşte şi zice:

      - Acesta-i mărul meu. A căzut, iar eu l-am prins.

      Atunci, Iepurici s-a repezit la ariciul Ţepoşilă:

      - Să-mi dai mărul chiar acum!  Eu l-am găsit!

      S-a apropiat în zbor şi Cioara şi zice:

      - Degeaba vă certaţi. Acesta este mărul meu fiindcă eu l-am rupt din pom. Şi s-a pornit o ceartă între cei trei, că nu se mai puteau înţelege. Fiecare striga în felul lui.

     - Este mărul meu – striga Iepurici – că eu l-am văzut primul!

     - Ba e al meu – croncănea Cioara – că eu l-am rupt!

     - Ba e al meu – striga Ţepoşilă, că eu l-am prins!

     Ţipete, mare gălăgie în toată pădurea şi harţa începe. Cioara

îl loveşte pe arici cu ciocul în nas, ariciul îl înţeapă pe Iepurici cu ţepii în codiţă, iar Iepurici o loveşte pe Cioară cu lăbuţa peste cioc.

       Dar iată că apare şi cumătrul Moş Martin, ursul, care mormăie supărat:

       - Ei, dar ce s-a întâmplat aici? Ce-i cu gălăgia asta?

       Toţi se reped spre el, şi-i spun:

       - Tu, Moş Martine, eşti cel mai mare şi mai inteligent din pădure. Te rugăm să ne faci judecată dreaptă. Cui vei crede de cuviinţă că i se cuvine mărul acesta, al lui să fie.

       Şi i-au povestit ursului toate câte s-au petrecut.

        A stat Moş Martin s-a gândit ce s-a gândit, s-a scărpinat după urechea dreaptă şi a întrebat:

        - Cine a descoperit mărul?

        - Eu! a răspuns Iepurici.

        - Dar cine l-a rupt din pom?

        - Crra – crra, fireşte că eu! a răspuns Cioara.

        - Buun! Şi cine l-a prins?

        - Eu, eu, Moş Martine! Eu l-am prins! a chiţăit ariciul Ţepoşilă.

        Iată ce este, a fost de părere Moş Martin, voi toţi aveţi dreptate, şi de aceea fiecare din voi are dreptul să primească mărul!

        - Da, dar nu-i decât un  singur măr! au sărit cu gura Ţepoşilă, Iepurici şi Cioara.

        - Împărţiţi mărul în părţi egale şi fiecare să ia câte o bucăţică.

        Toţi au izbucnit într-un glas:

        - Cum de nu ne-a venit ideea asta mai înainte?!    

        Ariciul Ţepoşilă a luat mărul buclucaş şi l-a împărţit în patru părţi egale. Prima bucăţică a dat-o iepuraşului şi i-a zis:

        - Asta ţie, Iepurici, pentru că tu ai văzut primul mărul.

        A doua bucăţică a dat-o ciorii:

        - Asta ţie, fiindcă tu ai rupt mărul din pom.

        A treia bucăţică, ariciul şi-a pus-o deoparte pentru sine şi a zis:

        - Asta pentru mine, întrucât eu am prins mărul acesta buclucaş.

        Cea de-a patra bucăţică ariciul i-a pus-o ursului în labă şi i-a zis:

        - Iar asta ţie, Moş Martine …

        - Dar de ce mie? răspunse, mirat, ursul.

        - Tocmai pentru că tu ne-ai împăcat şi ne-ai învăţat să gândim!

        Şi fiecare şi-a mâncat bucăţica sa de măr, şi toţi au fost

mulţumiţi că Moş Martin a făcut judecată dreaptă şi nu a nedreptăţit pe nimeni.

Puiul şi Bobocul

                                                                     de Vladimir Suteev

        Bobocul de raţă a spart găoacea.

        - Iată-mă, am ieşit! a strigat el.

        - Şi eu! a zis şi Puiul de găină.

        - Eu merg să mă plimb! a spus Bobocul.

        - Şi eu merg! a zis Puiul.

        - Eu am să scurm o groapă! s-a lăudat Bobocul.

        - Şi eu! a zis Puiul.

        - Eu am găsit o râmă! a zis Bobocul.

        - Şi eu am găsit! a zis şi Puiul.

        - Am prins un fluture! a strigat Bobocul.

        - Şi eu am prins! a strigat Puiul.

        - Eu aş vrea să mă scald! a zis Bobocul.

        - Şi eu! a strigat Puiul.

        - Eu înot! s-a fălit Bobocul.

        - Şi eu înot! a ţipat Puişorul.

        - Ajutor!

        Bobocul l-a tras din apă pe pui.

        - Eu mă duc să mă scald! a zis Bobocul.

        - Eu însă, nu! a răspuns Puiul.

[ FOTO ] Metrul - unitate de măsură pentru lungime

Metrul se notează cu m şi este o unitate de măsură pentru lungime.

Multiplii metrului sunt:decametrul (dam), hectometrul (hm) şi kilometrul (km).

Submultiplii metrului sunt:
decimetrul (dm), centimetrul (cm) şi milimetrul (mm).

Atenţie: decametrul se notează dam, pentru că dm se foloseşte pentru decimetru.

Cât este fiecare?
1 dam = 10 m
1 hm = 100 m
1 km = 1000 m

1 dm = 0,1 m
1 cm = 0,01 m
1 mm = 0,001 m

Ce relaţie există între multipli şi submultipli?
1 dam = 10 m = 100 dm = 1000 cm = 10000 mm
1 hm = 10 dam = 100 m = 1000 dm = 10000 cm = 100000 mm
1 km = 10 hm = 100 dam = 1000 m = 10000 dm = 100000 cm = 1000000 mm

1 dm = 0,1 m = 0,01 dam = 0,001 hm = 0,0001 km
1 cm = 0,01 m = 0,001 dam = 0,0001 hm = 0,00001 km
1 mm = 0,001 m = 0,0001 dam = 0,00001 hm = 0,000001 km