Iată de ce nu trebuie să spunem niciodată “Ce știi tu? Ești doar un copil!”

In 2016 copiii nu pot fi altfel decât nişte copii autentici până-n fundul sufletului și expresii ca “Ce știi tu? Ești doar un copil!” nu-și mai găsesc locul. Din fericire.

De cele mai multe ori, în copilărie, adevărurile mele nefiltrate de puștoaică fără prea mare experiență de viață, spuse răspicat, cu voce tare, creau valuri de panică și indignare printre adulți. Am auzit de-atâtea ori “Ce știi tu? Ești doar un copil!”, încât, la un moment dat, am refuzat să-mi mai dau cu părerea și am început să acumulez o groază de frustrări, care au ieșit urât și nepotrivit la iveală, mai târziu, în viață.

Dar azi, puterea de a spune întotdeauna ce gândesc este ce mă enervează și ce mă bucură cel mai tare la copiii mei, care sunt nişte copii autentici!

Copiii care ți-o spun verde-n față

Este motivul pentru care mi-am încurajat de mici copiii să spună ce gândesc și să nu le tai elanul, indiferent cât de nepotrivite mi s-ar părea pe moment remarcile lor. E-adevărat, acest obicei de-a fi sincer cu orice preț, până la capăt și în orice împrejurare, poate să treacă ușor, în ochii celorlalți, drept răsfăț sau chiar proastă creștere. Dar, oricât de brutale ar fi adevărurile emise de copiii mei, oricât m-ar enerva uneori și oricât de incomod m-ar face să mă simt, le prefer comportamentului ezitant, de teama de a nu fi judecat sau prost înțeles.

Copiii care știu ce vor

Ioana, fiica mea cea mare, e în clasa a VII-a și în curând face 14 ani. Am întrebat-o la ce liceu se gândește să dea și a ridicat din umeri, cu o sinceritate dezarmantă: “Habar n-am!”. M-am speriat și mi-am propus ca în vacanța de vară să trecem în revistă ce soluții are la îndemână pentru anul următor. Între timp, am discutat și cu alți părinți și am aflat că la ea în clasă și, mai mult, la nivel de generație, prea puțini sunt cei care și-au descoperit deja vocația. Așa că pare paradoxal că în intertitlul meu susțin că ăștia mici știu ce vor.

Însă nu e așa: prin faptul că recunosc că nu prea știu pe ce lume se află, de fapt, înțeleg foarte bine că sunt prea mici să decidă ce vor ajunge când se vor face oameni mari. Ioana mi-a și spus odată: “Sunt prea mică, de unde să știu ce vreau să mă fac?”. Mi-a închis gura și mi-a amintit de presiunea care se punea pe noi la vârsta lor, atât din partea părinților, cât și a profesorilor.

Copiii care știu să spună “Te iubesc”

Câți dintre noi se simțeau stingheri, exact ca-n cântecul băieților de la Taxi, când voiam să verbalizăm ceea ce simțeam? Și asta, indiferent dacă era vorba de un membru al familiei sau de un prieten ori un iubit. Ne spuneam “Te iubesc” de Paște și de Crăciun, cel mult, de zilele de naștere. Dar așa, pe nepusă masă, și-n culcare, și-n sculare, ca ai noștri copii, n-o făceam. Cât e de sănătos să-ți exprimi sentimentele și să-ți arăți afecțiunea față de persoana iubită o spun toate studiile de specialitate din lume și o simțim și noi, de câte ori o facem. Copiii noștri au lăsat în urmă orgoliile ori teama că un cuvânt frumos poate să denote slăbiciune. Copiii noștri (ne) iubesc și vor s-o știe toată lumea.

Copiii care contestă autoritatea

Copiii din ziua de azi nu mai iau totul de-a gata. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să gândesc în cutume, să nu văd paiul din ochiul vecinului, să dau sfaturi prefabricate, asimilate ca atare încă din copilărie. De câte ori procedam în acest fel absurd, copiii meu aveau curajul să-mi spună că greșesc. Vina era atât de evidentă încât mă speriam de mine însămi, gândindu-mă cât de ușor am căzut în toți acești ani în capcana ideilor preconcepute, fără să le trec măcar puțin prin filtrul personal. Copiii de azi nu mai cred tot ce aud. Ei știu să delimiteze ideile altora de propriile idei.

Copiii care știu să-și ceară iertare

Pentru că azi copiii sunt mai dispuși ca oricând să conteste autoritatea parentală sunt, exponențial, mai des supuși greșelilor. Dacă în copilărie, simțeam că se rupe cerul pe mine când trebuia să-mi cer iertare (poate și pentru că nu mi se explica unde am greșit, ci trebuia să mă prind singură), azi copiii mei nu se culcă niciodată fără să-și ceară scuze atunci când au înțeles că, uneori, și mamele au dreptate .

M-am lovit în repetate rânduri de scepticismul adulților vizavi de generația de astăzi! Că sunt încăpățânați, răi, neascultători, leneși și câte și mai câte. Ca să vezi, la fel cum era catalogată, pe vremuri, și generația mea, și cea a părinților mei și tot așa, de la o generație la alta! Însă eu am toată încrederea în ei, mă simt bine în preajma lor și cred că doar colaborând vom ajunge să facem un loc mai bun din lumea pe care vrem, din fericire, trebuie s-o împărțim.

Sursa : aici

Corăbioara

                                                            de Vladimir Suteev

        Broscuţa, Puiul de găină, Şoricelul, Furnicuţa şi Buburuza au plecat la plimbare.

        Au ajuns la râu.

        - Haideţi să ne scăldăm! a zis Broscuţa şi s-a aruncat în apă.

        - Noi nu ştim să înotăm, au răspuns Puiul, Şoricelul, Furnicuţa şi Buburuza.

        - Oac – oac – oac! Oac – oac – oac! a izbucnit în râs Broscuţa. La ce vă pricepeţi voi?! Şi s-apus pe un râs de mai să-i dea lacrimile.

        Puiul, Şoricelul, Furnicuţa şi Buburuza s-au supărat şi s-au aşezat să chibzuiască. S-au gândit ce s-au gândit şi au găsit o soluţie.

        Puiul a adus o frunză. Şoricelul, o coajă de nucă. Furnicuţa a adus un pai. Iar Buburuza, un fir de aţă.

        Şi s-au pus pe treabă: au înfipt paiul în coaja de nucă, cu aţa au legat de el frunza şi … gata corăbioara!

        Au împins apoi corăbioara pe apă, s-au urcat în ea şi … la drum!

        Broscuţa a scos capul din apă, să mai râdă puţin de ei, dar corăbioara plutea de-acum departe, în larg. Nici gând s-o mai ajungă!

Trei pisoi

                                                                 de Vladimir Suteev

Trei pisoi, unul negru, altul cenuşiu şi al treilea alb au văzut un şoricel şi s-au repezit după el.

        Şoricelul s-a ascuns într-un vas cu făină. Pisoii – după el. Şoricelul a fugit.

        Iar din vasul de făină au ieşit trei pisoi albi.

        Trei pisoi albi au văzut în curte o broscuţă şi s-au repezit după ea. Broscuţa s-a ascuns într-un burlan vechi de sobă. Pisoii – după ea. Broscuţa a ieşit şi … pe-aici ţi-e drumul.

        Iar din burlan au ieşit trei pisoi negri.

        Trei pisoi negri au văzut în iaz un peşte şi s-au năpustit după el! Peştele s-a făcut nevăzut.

        Iar din apă au ieşit trei pisoi uzi leoarcă.

        Trei pisoi uzi leoarcă au plecat acasă.

        Pe drum, ei s-au uscat şi iată-i din nou cum au fost: un pisoi negru, altul cenuşiu şi al treilea alb.

JUDETELE ROMANIEI - De unde vine numele acestora ?

Mulți dintre noi nu avem o idee clară cu privire la proveniența numelui județului în care locuim sau ne-am născut. Cert este că, anumite evenimente au contribuit la alegerea numelui județului din care facem parte.

În cazul judeţului Alba denumirea vine de la culoarea albă a zidurilor cetăţii medievale din actualul oraş Alba Iulia, clădite din piatră.

Numele judeţului Arad vine de la Orod, un cavaler al Regelui Ungariei Ştefan I care a condus şi a câştigat multe bătălii, în secolul XI, în jurul anului 1080, şi care a avut un rol important în cucerirea Transilvaniei, proces ce a avut loc între secolele XI – XIII. Ulterior, denumirea zonei, pe atunci comitat, s-a transformat în Arad. Actualul Arad este menţionat şi în Cronica pictată de la Viena, din 1331.

Denumirea judeţului Argeş vine de la râul Argeş, căruia dacii îi spuneau Argessos, care cel mai probabil însemna strălucitor.

Bacăul cu reşedinţa de judeţ cu acelaşi nume are o etimologie incertă. Denumirea poate proveni de la un conducător local numit Bako, de la boabele de strugure denumite bacă sau chiar de la zeul Bachus.

Şi Bihorul are o etimologie incertă. Numele poate proveni din sârbeşte – vihor (volbură), dar e posibilă şi o etimologie traco-dacică, după numele cetăţii Biharea (bi însemnând doi şi harati – a lua, a duce), posibil cu sens de două posesiuni.

Judeţul Bistriţa – Năsăud are denumirea slavonă a râului şi oraşului Bistriţa, care înseamă apă repede, precum şi a oraşului Năsăud, după cuvântul german Nussdorf (Satul nucilor).

Judeţul Botoşani îşi trage denumirea de la oraşul cu acelaşi nume care, potrivit Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Grigore Ureche – a fost prădat şi ars de tătari la 1439. Conform cercetărilor istorice, numele oraşului vine de la un boier local pe nume Botaş.

Judeţul Braşov, fost Ţara Bârsei, nu are o etimologie unanim recuoscută. Sugestiile includ:

– provine de la brad – cuvântul Brad este considerat de origine dacică de Haşdeu, I.I. Russu şi Olteanu.

– o denumire slavă

– denumire peceneagă, de la hidronimul Baraso, atestat din anii 1300, azi identificat de cei mai mulţi specialişti cu râul Graft/Pietrele lui Solomon, mult mai mare şi mai învolburat atunci (bara šu = apă cenuşie). Teoria peceneagă este întărită şi de faptul că principale hidronime din zonă amintesc de pecenegi: Zizin, Bârsa, Tatrang (maghiară şi germană), Tömös (maghiară şi germană).

Denumirea judeţului Brăila are probabil origine indo-europeană – bhreg, însemnând pisc vertical – sau dacică – braiglia, care are sensul de negustorie de vite.

Bucureşti – de la ciobanului Bucur care, dorind să-şi apere stâna de otomani, şi-a clădit pe malul Dâmboviţei o cetate şi o biserică. Câteva sute de ani mai târziu, datorită creşterii economice şi demografice a populaţiei din acea vreme, a devenit cetatea de scaun a domitorului Ţării Româneşti.

Originea cuvântului Buzău provine probabil de la buză, cuvânt tracic, după părerea lui Vasile Pârvan.

Caraş-Severin vine de la de la râul Caraş (de la cuvântul sârbo-croat Kraš – zonă calcaroasă).

Etimologia judeţului Călăraşi provine de la din cuvântul călăraş – corp militar auxiliar în evul mediu, în Ţara Românească.

Denumirea județului Cluj vine de la latinescul Clusium (castru medieval), nume dat de coloniştii germani (Klausenburg).

Județul Constanţa – de la oraşul Constanţa (care a fost denumit Constantiana de împăratul bizantin Constantin cel Mare).

Covasna este un cuvânt de origine indo europeană şi provine de la kavoSNa (călduţ, uşor cald) ce probabil se referea la izvoarele termale din zonă.

Denumirea judeţului Dâmboviţa vine posibil după râul Dâmboviţa, format din cuvântul dâmb + sufix -iţa, dar particula -ov ar putea arăta o origine slavonă.

Dolj vine de la slavicul dolu (vale) şi râul Jiu (Jiul de vale).

Denumirea judeţului Galaţi vine probabil de la tribul celtic al galilor, care locuiau prin aceasă zonă în antichitate, fie de la regiunea Galiţia. O altă variantă ar fi din limba cumană gala(t) preluat din arăbescul kalhat (fortăreaţă).

Giurgiu – de la oraşul Giurgiu, fondat de genovezi în secolul XIV pentru a controla traficul pe Dunăre şi numit după Sf. Gheorghe (San Giorgio), patronul oraşului lor natal.

Denumirea judeţului Gorj vine de la slavicul gora (munte) şi râul Jiu (Jiul de munte).

În ceea ce priveşte judeţul Harghita, posibil din har (deal sau munte în limbile semitice şi turcice).

Hunedoara provine de la oraşul Hunedoara, provenit din numele propriu maghiar Hunyad şi vára – cetate (cetatea lui Hunyad).

Judeţul Ialomiţa a primit numele după râul Ialomiţa, denumire de origine slavonă ialov (pustiu).

Iaşi – posibil de la populaţia sarmatică Iazygi care locuia în regiune în secolul I (în limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, yash înseamnă faimă).

Ilfov – denumire de origine slavonă.

În cazul judeţului Maramureş denumirea este probabil compusă din mara (origine traco-dacică: stâncă) şi Mureş.

Mehedinţi – din maghiară méhed, prisacă, stupină. Este motivul pentru care vechea stemă a judeţului avea reprezentate mai multe albine.

Denumirea judeţului Mureş provine de la râul cu acelaşi nume, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Maris.

Neamţ – după oraşul Piatra Neamţ (neamţ cu sensul de german – teutonii construind o fortificaţie în zonă).

Olt – după râul cu acelaşi nume, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Alutus.

Prahova – după râul cu acelaşi nume, denumire de origine slavonă (prah- cataractă de apă).

Satu Mare – de la Sătmar, nume venind de la Zothmar, căpetenia coloniştilor germani aduşi de regina Gisella în sec. al XI-lea.

Sălaj – probabil din latinescul silva (pădure).

Sibiu – de la numele râului Cibin (din latinescul Cibiensis – Cibinium).

Suceava – probabil de râul cu acelaşi nume, a cărui denumire vine de la arbuştii de soc.

Teleorman – denumire de origine cumană (deliorman – pădure nebună).

Timiş – după râul Timiş, denumit Tibisis de romani.

Tulcea – denumire compusă din tul (etimologie necunoscută) şi turcescul cay (râu, apă curgătoare).

Vaslui – nume derivat din vas (care în cumană este posibil să fi însemnat zonă împădurită) şi turcescul uj (râu, apă curgătoare).

Vâlcea – fie din cuvântul slav vâlk (lup), fie din latinescul vallicella (vale îngustă).

Vrancea – foarte probabil de la frânc care, în româna veche, însemna occidental.

Sursa: descopera.ro/ Wikipedia

Povestea pestisorului curcubeu

In marele ocean traia odata un peste curcubeu. Era cel mai frumos peste si era foarte mandru de asta. Solzii lui straluceau si aveau toate culorile curcubeului: rosu, albastru, verde, portocaliu, mov, galben. De aceea i se spune pestele curcubeu.

Pestele curcubeu este foarte mandru de solzii lui. Ceilalti pesti se invarteau in jurul lui si se minunau de cat de frumos este.

Intr-o zi, pestisorul albastru s-a apropiat de el.

- Buna, pe mine ma cheama pestisorul albastru, pe tine cum te cheama?

- Pe mine ma cheama pestisorul curcubeu.

- Ce haine frumoase ai! Te rog sa imi dai si mie un solz din hainuta ta ca iti dau si eu unul din hainuta mea! Imi place foarte mult culorile pe care le porti tu! Eu am doar o singura culoare si mi-as dori sa port si eu o amintire de la tine.

- Cum sa imi stric eu frumusete de haina! Nu pot!

Pestele curcubeu s-a intors cu spatele si a dat sa plece.

- Stai, nu pleca! Vrei sa fim prieteni si sa ne jucam impreuna? Uite, iti ofer eu o amintire, un solz din hainuta ta!

- Cum sa port eu un asemenea solz lipsit de culoare in haina mea stralucitoare? Tu nu vezi ca nu se potriveste? Pastreaza-l ca nu am nevoie! Eu nu ma joc cu pesti care au haine atat de ponosite si de lipsite de culoare.

Pestisorul curcubeu i-a intors spatele si a plecat mandru sa inoate in alta parte. Pestisorul albastru era foarte trist ca pestisorul curcubeu nu ii primise darul si nici nu dorise sa se joace cu el.

- Nu-i nimic, o sa merg in alta parte sa caut alti pestisori cu care sa ma joc si pe care sa mi-i fac prieteni.

Pestisorul albastru a mers la un grup de pestisori galbeni care inotau putin mai departe si i-a intrebat:

- Doriti sa va jucati cu mine? Pestisorul curcubeu nu a vrut. Sunt foarte trist.

- Te primim cu drag. Nici cu noi nu a vrut sa se joace. Spunea ca aratam ciudat. Nu suntem ca el. Este adevarat ca aratam la fel, dar important este sa ne simtim bine impreuna.

Si au inceput sa se joace impreuna.

Pe zi ce trecea, pestisorul curcubeu se simtea din ce in ce mai trist. Nimeni nu mai venea sa-l intrebe daca vrea sa se joace sau sa imparta solzi. Ceilalti pesti se jucau si inotau bucurosi cat era ziua de lunga.

Intr-o zi, pestisorul curcubeu in timp ce plangea ca era singur si nu are nici un prieten intalneste caracatita cea inteleapta.

Acum i-a venit ideea ca ar putea sa ceara ajutorul caracatitei.

- Doamna caracatita, sunt foarte trist si am nevoie de ajutor. Nu am nici un prieten si nici un pestisor nu mai doreste sa se joace cu mine. Este adevarat ca au fost pestisori care au dorit sa se joace cu mine, dar atunci nu am vrut sa impart solzisorii mei cu ei si le-am vorbit urat.

- Draga pestisorule, un prieten adevarat imparte cu ceilalti din lucrurile sale si a accepta ca ceilalti sunt diferiti de el, iar diferenta nu inseamna ca sunt mai rau sau mai buni ci ca fiecare este frumos si bun in felul sau.

- Doriti sa spuneti ca daca voi imparti cu ceilalti si solzii mei voi avea si eu prieteni?

- Exact. Cum te simti cand cineva imparte cu tine ceva de la el?

- Sunt fericit.

- La fel se simte si celalalt cand tu ii oferi de la tine. Si acum ... hai sa gasim ceva frumos la ceilalti. Vezi tu, tu te-ai nascut cu solzii foarte frumosi si stralucitori. Alti pesti chiar daca nu au hainuta atat de frumoasa ca a ta cu siguranta ca au alte lucruri care pot sa iti placa la ei. Fiecare este frumos in felul lui. Pentru mama lor fiecare dintre ei este cel mai frumos. Hai sa descoperi la prietenii tai lucruri care iti plac.

- Pestisorul albastru are ochii frumosi.

- Super, spune caracatita.

- Pestisorii galbeni au aripioarele puternice si gratioase in acelasi timp.

- Ai dreptate. Acum hai sa le spunem ce iti place la ei si sa iti faci prieteni.

- Ai dreptate. Acum hai sa le spunem ce iti place la  ei si sa iti faci prieteni.

Pestisorul curcubeu a plecat catre grupul de pestisori care se jucau veseli putin mai departe. A pus in aplicare toate sfaturile intelepte pe care le primise de la caracatita si in plus le-a oferit pestisorilor cate un solz din frumoasa sa hainuta. Cand a venit seara a plecat fericit acasa ca si-a facut multi prieteni.

Sursa : aici

15 Mai - Ziua Nationala a Medicului Veterinar

In fiecare an, la data de 15 Mai, se sarbatoreste Ziua Nationala a Medicului Veterinar, aniversare, care a devenit incepand cu luna mai 1995, o manifestare profesionala emotionanta, constituind un bun prilej de intalniri, de schimburi de opinii si de solidaritate profesionala. 15 mai a fost stabilita ca Ziua Nationala a Medicului Veterinar la Congresul National de Medicina Veterinara din anul 1994, deoarece de aceasta data sunt legate o serie de evenimente foarte importante pentru medicina veterinara romaneasca.

Pe 15 mai 1861, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a inceput sa functioneze Scoala de Medicina Veterinara, in cadrul Scolii de Medicina si Farmacii, infiintata si condusa de Carol Davilla. Zece ani mai tarziu, tot pe 15 mai, un colectiv de 14 medici veterinari au semnat o «Declaratiune», care a stat la baza infiintarii Societatii de Medicina Veterinara. Aceasta a fost desfiintata in 1949, pentru ca pe 15 mai 1971 sa se reinfiinteze, iar ulterior sa fie denumita Asociatia Medicilor Veterinari din Romania.
Medicina veterinara, ca profesie, a aparut o data cu cresterea animalelor, in perioada inceputurilor societatii omenesti, fiind aplicata la inceput instinctiv, nu a existat diferentiere intre maiestria vindecarii bolilor la om si animale, urmand ca mai tarziu aceasta activitate sa se diferentieze, devenind o profesie de sine statatoare.
Prima scoala veterinara din lume a luat fiinta la Lyon, in 1762, iar in tara noastra, primele cursuri de medicina veterinara au inceput in cadrul a doua institutii medicale umane din Cluj si Sibiu, aparand mai tarziu si in alte zone ale tarii.
Pe parcursul anilor scolile de medicina veterinara s-au dezvoltat si perfectionat permanent, asigurand societatii specialisti de inalta tinuta profesionala pentru acest important domeniu in care medicul veterinar, are ca obiectiv promovarea politicilor nationale in domeniul sanitar veterinar, ca strategii pentru apararea sanatatii animalelor, sanatatea publica, protectia si bunastarea animalelor, protectia mediului si siguranta alimentelor, monitorizarea operatorilor din industria alimentara si protejarea oamenilor care consuma produse alimentare de origine animala si non animala.

Profesiunea de medic veterinar este o profesie liberala si independenta, cu organizare autonoma reglementata. Este organizata si functioneaza in baza principiului autonomiei, in cadrul forului profesional reprezentat de Colegiul Medicilor Veterinari.
Primul Colegiu al Medicilor Veterinari s-a infiintat prin Decretul – Lege nr. 3594 din 30 septembrie 1939, semnat de Regele Carol al II-lea. Colegiul a fost condus de Dr. Gheorghe Ionescu – Braila, primul sau Decan.
Primul Colegiu a fost organizat in 11 sectiuni corespunzatoare celor 10 Tinuturi administrative ale tarii si Municipiul Bucuresti. Activitatea s-a intrerupt in anul 1948, reluandu-se in anul 1998, odata cu adoptarea Legii 160/1998 pentru organizarea si exercitarea profesiunii de medic veterinar, ca forma de organizare autonoma, non-guvernamentala, apolitica si non-profit.

Sursa : aici

15 mai - Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă

In fiecare an, în data de 15 mai, se aniversează Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă. Aceasta zi a luat naștere datorită schimbărilor climatice considerate una dintre cele mai mari provocări ale secolului nostru care ne afectează la nivel global. Schimbările climatice din ultimii ani au un impact semnificativ atît asupra ecosistemelor naturale, biodiversităţii, resurselor naturale, cît şi asupra sănătații umane.

           Potrivit celui de-al Patrulea Raport Global de Evaluare al Grupului Interguvernamental privind Schimbarile Climatice – IPCC elaborat în anul 2007, activităţile umane (arderea combustibililor fosili, schimbarea folosinţei terenurilor, etc.) contribuie semnificativ la cresterea concentratiilor emisiilor de gaze cu efect de sera în atmosfera (dioxid de carbon, metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi, hexafluorura de sulf), determinand schimbarea compoziţiei acesteia şi încălzirea climei. 

Atmosfera este cel mai imprevizibil vector de propagare a poluanților, efectele făcându-se resimțite atât de către om cât și de către celelalte componente ale mediului. Substanțele emise în atmosferă constituie cauza unor probleme de mediu actuale, incluzând: acidifierea, precipitațiile (depunerile) acide, efectul de seră, distrugerea stratului de ozon etc.  Zonele urbane sunt cele mai afectate de poluare, principalele surse de poluare fiind industia chimică, traficul rutier, arderea combusibililor.

           Impactul schimbarilor climatice se reflectă în: creşterea temperaturii medii cu variaţii semnificative la nivel regional, diminuarea resurselor de apă pentru populaţie, reducerea volumului calotelor glaciare, creşterea nivelului oceanelor, modificarea ciclului hidrologic, modificări în desfăşurarea anotimpurilor, creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor climatice extreme, reducerea biodiversităţii.

        Pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, în decembrie 2008 Parlamentul European a adoptat pachetul legislativ "Energie – Schimbări climatice" prin care la nivel European s-a stabilit realizarea a 3 obiective pe termen lung:

- reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020 (faţă de anul 1990) şi cu 30% în situaţia în care se ajunge la un acord la nivel internaţional;

- o pondere a energiilor regenerabile în consumul final de energie al UE de 20% până în anul 2020, incluzând o ţinta de 10% pentru biocombustibili din totalul consumului de combustibili utilizaţi în transporturi.

- creşterea eficienţei energetice cu 20% până în anul 2020.

 Combaterea încălzirii globale se poate realiza nu numai prin măsuri guvernamentale, ci şi prin acţiuni individuale ale cetăţenilor, precum:  folosirea automobilului personal numai atunci când este nevoie; alegerea unui automobil cât mai puțin poluant ; folosirea mijloacelor de transport în comun, a bicicletei sau chiar mersul pe jos ; înlocuirea becurilor clasice cu becuri cu consum redus; închiderea de tot a televizorului, în loc să fie lăsat în stand-by etc.

Purtător de cuvânt

Cons. Alina Istocescu

15 mai - Ziua Internaţională a Familiei

Ziua Internaţională a Familiei este sărbătorită în intreaga lume începând cu anul 1995. Are scopul de a sublinia importanţa familiei pentru indivizi şi societate şi de a conştientiza opinia publică asupra proceselor sociale, economice şi demografice care afectează familia. În 2016, atenţia se îndreaptă asupra importanţei familiei pentru o viaţă sănătoasă şi un viitor sustenabil. 

De Ziua Internaţională a Familiei, instituită de Adunarea Generală a ONU pe 20 septembrie 1993, în baza Rezoluţiei 47/237, comunităţile din întreaga lume au iniţiat o serie de evenimente de sensibilizare, inclusiv Zile naţionale dedicate familie. În tot mai multe ţări, sunt organizate conferinţe, programe de radio și de televiziune subliniind teme relevante.

La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului şi cu susţinerea Patriarhiei Române, din anul 1994, ziua de 15 mai a devenit oficial Ziua familiei române. Prin acest eveniment se doreste sublinierea şi accentuarea impactului pe care valorile familiei îl au, sau ar trebui să îl aibă, în România.

Famila, o viaţă sănătoasă şi un viitor sustenabil

Tema Zilei Internaţionale a Familiei din 2016 reflectă chiar obiectivele centrale ale Agendei 2030 pentru o Dezvoltare Sustenabilă şi în special Obiectivul 3: Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării pentru toate vârstele.

Obiectivele Agendei 2030, adoptată de statele membre ONU în 2015, au scopul de a eradica sărăcia, a promova împărţirea echitabilă a prosperităţii economice, dezvoltarea socială şi bunăstarea oamenilor, în condiţiile protecţiei mediului. Din perspectiva politică, luarea în considerare a rolului pe care îl are familia în implementarea acestor obiective are potenţialul de a accelera realizarea acelora care au legătură cu bunăstarea individului.

Familia se află în centrul vieţii sociale, asigură bunăstarea membrilor ei, educând şi socializând copii şi tinerii şi îngrijindu-i deopotrivă pe cei mici şi pe cei vârstnici, şi asigură şi bunăstarea societăţii în ansamblu.

Familia are un rol esenţial şi în asigurarea şi îmbunătăţirea sănătăţii copiilor, prin suport afectiv, îngrijire, vaccinare preventivă sau tratament când sunt bolnavi. În schimb, politicile publice şi programele sociale trebuie să-i asiste efectiv pe părinţi să-şi poată îndeplini acest rol şi trebuie să crească sprijinul financiar acordat familiilor, în special a celor aflate în dificultate sau situaţii vulnerabile.

De exemplu, prin măsuri cum sunt alocaţiile pentru copii sau ajutoarele acordate condiţionat, dacă părinţii le asigură copiilor o îngrijire preventivă sau dacă îi trimit la şcoală, s-a constatat îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor şi a rezultatelor lor şcolare.

De asemenea, politicile publice legate de timpul de muncă au impact asupra sănătăţii tuturor membrilor familiei, şi în special a noilor născuţi, ca şi concediul plătit pentru îngrijirea copilului. De exemplu, concediul de maternitate dă posibilitatea mamelor să alăpteze, ceea ce duce la riscuri mai mici de îmbolnăvire a nou-născuţilor, şi chiar şi a mamelor, iar concediul paternal ajută taţii să aibă relaţii mai apropiate de copiilor lor şi să-şi asume mai multe responsabilităţi în familie.

Au contribuit de asemenea la bunăstarea emoţională politicile publice privind timpul flexibil de lucru, care au dat mai mult timp părinţilor să se ocupe de copii şi să le asigure o îngrijire mai bună. Politicile şi programele  privind siguranţa şi stabilitatea mediului familial au contribuit de asemenea la bunăstarea fizică şi emoţională a copiilor şi  tinerilor.

Mai mult, e nevoie de politici adecvate şi pentru a ajuta familiile să-i poată îngriji nu doar pe cei cu dizabilităţi sau nevoi speciale, dar şi pe vârstnici, mai ales în actualele condiţii de îmbătrânire a populaţiei.

Sursa : aici

Mărul

                                                  de Vladimir Suteev

        Într-o zi de toamnă târzie când copacii se goliseră de mult de frunze, în vârful unui măr sălbatic, din pădure, mai atârna un măr, un singur măr.

        Tocmai în timpul acesta, iepuraşul Iepurici, care alerga prin pădure, a văzut mărul.

        Dar cum să-l ia de acolo? Mărul era sus, sus de tot, iar el nu putea să sară până la el!

        - Crra – crra! se auzi de sus dintr-un brad. Era Cioara cea neagră care râdea.

        Se uită iepuraşul la ea cu uimire şi-i strigă:

        - Ei, doamnă Cioară, rupe-mi şi mie mărul ăla de sus!

        Cioara a zburat din brad şi a rupt mărul. Numai că nu a reuşit să-l ţină în cioc, şi mărul a căzut. 

            - Îţi mulţumesc, doamnă Cioară! a strigat bucuros                                Iepurici şi a dat să ridice mărul de jos, dar acesta parcă ar fi fost viu, a început deodată să sâsâie…. Şi a luat-o la fugă.

        - Ce-o fi asta? Iepurici s-a speriat foarte tare, dar apoi a înţeles: mărul căzuse chiar pe ariciul Ţepoşilă, care, făcut ghem, dormea sub pom.

        Ţepoşilă, buimac de somn, a sărit în sus şi s-a pus pe fugă, cu mărul înfipt în ţepii lui.

        - Stai, stai ! Striga Iepurici cât îl ţineau puterile. Unde fugi cu mărul meu?    

         Ariciul Ţepoşilă se opreşte şi zice:

      - Acesta-i mărul meu. A căzut, iar eu l-am prins.

      Atunci, Iepurici s-a repezit la ariciul Ţepoşilă:

      - Să-mi dai mărul chiar acum!  Eu l-am găsit!

      S-a apropiat în zbor şi Cioara şi zice:

      - Degeaba vă certaţi. Acesta este mărul meu fiindcă eu l-am rupt din pom. Şi s-a pornit o ceartă între cei trei, că nu se mai puteau înţelege. Fiecare striga în felul lui.

     - Este mărul meu – striga Iepurici – că eu l-am văzut primul!

     - Ba e al meu – croncănea Cioara – că eu l-am rupt!

     - Ba e al meu – striga Ţepoşilă, că eu l-am prins!

     Ţipete, mare gălăgie în toată pădurea şi harţa începe. Cioara

îl loveşte pe arici cu ciocul în nas, ariciul îl înţeapă pe Iepurici cu ţepii în codiţă, iar Iepurici o loveşte pe Cioară cu lăbuţa peste cioc.

       Dar iată că apare şi cumătrul Moş Martin, ursul, care mormăie supărat:

       - Ei, dar ce s-a întâmplat aici? Ce-i cu gălăgia asta?

       Toţi se reped spre el, şi-i spun:

       - Tu, Moş Martine, eşti cel mai mare şi mai inteligent din pădure. Te rugăm să ne faci judecată dreaptă. Cui vei crede de cuviinţă că i se cuvine mărul acesta, al lui să fie.

       Şi i-au povestit ursului toate câte s-au petrecut.

        A stat Moş Martin s-a gândit ce s-a gândit, s-a scărpinat după urechea dreaptă şi a întrebat:

        - Cine a descoperit mărul?

        - Eu! a răspuns Iepurici.

        - Dar cine l-a rupt din pom?

        - Crra – crra, fireşte că eu! a răspuns Cioara.

        - Buun! Şi cine l-a prins?

        - Eu, eu, Moş Martine! Eu l-am prins! a chiţăit ariciul Ţepoşilă.

        Iată ce este, a fost de părere Moş Martin, voi toţi aveţi dreptate, şi de aceea fiecare din voi are dreptul să primească mărul!

        - Da, dar nu-i decât un  singur măr! au sărit cu gura Ţepoşilă, Iepurici şi Cioara.

        - Împărţiţi mărul în părţi egale şi fiecare să ia câte o bucăţică.

        Toţi au izbucnit într-un glas:

        - Cum de nu ne-a venit ideea asta mai înainte?!    

        Ariciul Ţepoşilă a luat mărul buclucaş şi l-a împărţit în patru părţi egale. Prima bucăţică a dat-o iepuraşului şi i-a zis:

        - Asta ţie, Iepurici, pentru că tu ai văzut primul mărul.

        A doua bucăţică a dat-o ciorii:

        - Asta ţie, fiindcă tu ai rupt mărul din pom.

        A treia bucăţică, ariciul şi-a pus-o deoparte pentru sine şi a zis:

        - Asta pentru mine, întrucât eu am prins mărul acesta buclucaş.

        Cea de-a patra bucăţică ariciul i-a pus-o ursului în labă şi i-a zis:

        - Iar asta ţie, Moş Martine …

        - Dar de ce mie? răspunse, mirat, ursul.

        - Tocmai pentru că tu ne-ai împăcat şi ne-ai învăţat să gândim!

        Şi fiecare şi-a mâncat bucăţica sa de măr, şi toţi au fost

mulţumiţi că Moş Martin a făcut judecată dreaptă şi nu a nedreptăţit pe nimeni.

Puiul şi Bobocul

                                                                     de Vladimir Suteev

        Bobocul de raţă a spart găoacea.

        - Iată-mă, am ieşit! a strigat el.

        - Şi eu! a zis şi Puiul de găină.

        - Eu merg să mă plimb! a spus Bobocul.

        - Şi eu merg! a zis Puiul.

        - Eu am să scurm o groapă! s-a lăudat Bobocul.

        - Şi eu! a zis Puiul.

        - Eu am găsit o râmă! a zis Bobocul.

        - Şi eu am găsit! a zis şi Puiul.

        - Am prins un fluture! a strigat Bobocul.

        - Şi eu am prins! a strigat Puiul.

        - Eu aş vrea să mă scald! a zis Bobocul.

        - Şi eu! a strigat Puiul.

        - Eu înot! s-a fălit Bobocul.

        - Şi eu înot! a ţipat Puişorul.

        - Ajutor!

        Bobocul l-a tras din apă pe pui.

        - Eu mă duc să mă scald! a zis Bobocul.

        - Eu însă, nu! a răspuns Puiul.