Cum ma comport cu copilul meu ?


Sa fim parinti poate fi atata de usor si de placut uneori, dar si ingrozitor de greu uneori. Clipele pot zbura jucandu-ne cu copilul sau pot ingheta in timp ce ochii nostri privesc mariti si disperati cum copilul cel drag se transforma intr-un Dl.Goe si ne trezim depasiti de situatie, nu stim cum sa reactionam. Putem preveni aceste crize, putem sa ne autocunostem si sa incercam sa ne autodisciplinam intai pe noi, ca fiind cei maturi si (ar trebui) responsabili.


a. PARINTELE INDULGENT
Stilul indulgent se caracterizeaza prin aceea ca parintele ii permite copilului sa se manifeste cum vrea el, fara a-i impune prea multe restrictii. Filosofia de viata a parintelui care adopta acest stil este Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit. Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate la drepturile altora, se consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifesta caldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare.
Aceasta atitudine ii permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta, marcanta, originala. El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii.
Pe de alta parte, copilului crescut intr-o maniera indulgenta, ii va fi greu sa inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere; de aceea, pentru foarte multi dintre adulti, el poate fi considerat obraznic sau chiar copil-problema. Parintii se pot astepta ca in curand el sa preia controlul familiei in sensul ca nu va mai face decat ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi. Parintele va fi depasit.

b. PARINTELE AUTORITAR
Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza prin faptul ca ii cere copilului sa respecte cu strictete, fara sa comenteze, regulile impuse. Aceste reguli au o valoare absoluta, iar cea mai mica greseala este urmata de pedeapsa. Filosofia de viata adoptata: ,Nimic nu e mai presus de lege!. Din aceasta cauza, parintele nu se simte obligat sa raspunda intrebarilor suplimentare: "De ce?" "Pentru ca sunt mama ta! Nu discutam!". Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de razvratire, fapt ce reprezinta o sursa importanta a conflictelor parinte - copil. 
De obicei, parintele este rece si detasat fata de copil, impunand respectul muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invata pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica; ii dezvolta simtul critic; il invata sa devina perfectionist (Daca faci ceva, atunci fa-o perfect!). 
Din pacate, adoptarea acestui stil parental atrage dupa sine numeroase dezavantaje, in primul rand, copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa devina maleabil, sensibil la dorintele altora; el va fi neiertator cu cei care gresesc (Cum poate fi asa proasta?). De asemenea, acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente; va fi frecvent lipsit de initiativa, de curaj si vesnic nemultumit, deoarece se teme in permanenta ca ar putea gresi. Pentru el, a gresi e sinonim cu a fi un ratat. De aceea, preocuparea lui majora este Ce va zice tata (mama) cand va afla?Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine (Am gresit! Nu sunt bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa...!). Unele cercetari (W. Damon, D. Hart, 1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine in copilarie are urmari negative marcante pe parcursul intregii vieti, asemeni unui cosmar care te urmareste in permanenta si de care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate. 

c. PARINTELE INDIFERENT
Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, in unele cazuri duse la extrem, lasa de inteles ca acesta este in plus, reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand. Filosofia de viata pe care o sugereaza este: "Jn viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insuti". 
Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate. El poate avea o stima de sine scazuta (asemeni copilului crescut autoritar), poate deveni timorat si urmarit in permanenta de un puternic complex de inferioritate (Niciodata nu voi fi in stare sa fac ceva suficient de bun ca sa-i multumesc pe ai mei). Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa regulile stricte pe care le-a invatat in copilarie), copilul crescut indiferent se va baza doar pe experienta lui de viata. De aceea, dupa ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se comporte, cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui sa se fereasca etc, el nu va fi dispus sa asculte (Ce stii tu? Ai trait ce am trait eu? Cine esti tu ca sa-mi dai sfaturi?). Din cauza lipsei de afectiune, chiar daca, pe de o parte, il va face mai rezistent la greutatile vietii, copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic, mai pragmatic. Unii se grabesc sa-l eticheteze ca fiind un copil fara suflet, de gheata, fara sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte il determina sa se ghideze dupa principiul Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab

d. PARINTELE PROTECTOR
Parintele protector este aparent un parinte model: el este extrem de atent la nevoile copilului si se dedica cu toata fiinta sa meseriei de parinte. Prioritatea lui este sa-i ofere copilului securitate, deoarece constientizeaza ca un copil este o fiinta foarte fragila, care are nevoie in permanenta de sprijin si protectie. Educatia pe care i-o da copilului se cladeste in jurul ideii ca "Nu tot ce zboara se mananca" si are grija sa-si invete copilul ca, in primul rand, sa fie precaut si rezervat fata de tot ce vine din afara sferei familiei. 
Din pacate, uneori protectia acordata copilului este exagerata, parintii devin vesnic ingrijorati, vad catastrofe si calamitati la fiecare colt de strada. Cand isi vad copilul plangand, ei devin agitati, creand fara sa-si dea seama, mai multa tensiune (Ce te doare, puiule? Unde? Te doare rau? Vai, saracutul de tine!). 
Atunci cand apare o problema, parintii exagerat de protectori se grabesc sa caute vinovatii si sa fina morala ( De cate ori ti-am zis... ?), fapt care duce la scaderea eficientei rezolvarii conflictului si a invatarii unor reguli de disciplina. Asemeni parintilor autoritari, accepta greu situatia in care copilul incepe sa-si dezvolte independenta, insa ei nu creeaza conflicte, ci intra in panica, se consuma
Acest stil parental mai atrage dupa sine alte numeroase dezavantaje. Atunci cand sunt mici, copiii care au parinti exagerat de protectori pot manifesta tulburari ale somnului si ale regimului alimentar, precum si stari de frica nejustificate. O data cu trecerea timpului, copilul se simte din ce in ce mai sufocat si are tendinta de a se indeparta de parinti; el gaseste ca este dificil sa comunice direct cu parintele despre problemele personale, de teama ca acesta nu-l va intelege si se va ingrijora (Mai bine nu-i spun mamei ca numai se ingrijoreaza). 
Astfel, copilul va invata sa ascunda informatii, va avea o viata secreta, personala, nebanuita de parinte. De asemenea, atunci cand va fi pus in situatia de a-si exprima frustrarea sau mania, prefera sa se exprime indirect prin acte de razbunare sau sabotaj. 

e. PARINTELE DEMOCRATIC
Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului sa fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care sa fie aplicate consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia situatiilor in care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Parintele care imbratiseaza stilul democratic se ghideaza dupa principiul Toti suntem egali in fata lui Dumnezeu si este impotriva ideii Unii sunt mai egali decat altii
Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei, insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplina riguroasa, a-l invata pe copil sa respecte reguli si sa indeplineasca eficientsarcinile care i se dau. Pe de alta parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie si pentru a-l sprijini atunci cand situatia o cere; insa este suficient de intelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua unele decizii personale. El incurajeaza copilul sa fie independent, respectandu-i opiniile, interesele si personalitatea. Manifesta caldura fata de copil, il apreciaza, il considera un membru responsabil al familiei. 
Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional cate va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii, isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va manifesta creativitate, initiativa, capacitate decizionala, autonomie personala. Ca urmare a incurajarilor si a increderii care i se acorda, copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine, care ii va permite sa obtina eficienta si productivitate in actiunile intreprinse. 
Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, avand totodata curajul sa-si exprime punctul de vedere. Pe masura ce va creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile aptitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste mai bine, sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor. 
Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine sa mentionam faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar (pe care il poate intalni la scoala, in grupurile de prieteni, in armata etc). El ar putea fi considerat bleg pentru ca nu va executa prompt sarcinile care i se dau, sau dimpotriva, impertinent pentru ca discuta ordinele. 

Dupa cum se vede, fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele sale; mai mult decat atat, in timp ce unii parinti considera anumite valori ca fiind calitati (independenta, exprimare libera), altii le considera defecte (razvratire, comentarea ordinelor). De aceea depinde numai de noi sa incercam sa ne autocunoastem, sa ne stapanim si sa incercam sa ne crestem copilul pentru viata si nu pentru noi asa cum ni se pare mai comod. Si nu in ultimul rand, poate ca inca o data regula de aur Calea de Mijloc - poate fi raspunsul la multe intrebari. Atunci cand ne confruntam (din pacate inevitabil) cu unele neplaceri cauzate de comportamentul copiilor nostri, macar sa stim ca de cele mai multe ori cauza suntem noi. 


9 iunie - Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român


În semn de recunoştinţă pentru eroii patriei care au căzut în Primul Război Modial, autorităţile statului român au hotărât, prin Decretul-lege nr. 1.693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare naţională şi să fie celebrată, „cu mare fast religios, şcolar, militar şi naţional”, în Ziua Înălţării Domnului. Decizia a fost preluată de Parlamentul României în anul 1995, iar în anul 2003, prin Legea privind regimul monumentelor şi operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost proclamată drept sărbătoare naţională a poporului român.
Conform HG nr. 309/2015, astăzi, în toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele la ora 12.00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei. Festivităţile de comemorare vor începe după oficierea Sfintei Liturghii a Înălţării Domnului.

Ingerasii lui Mihai

Intr-un mic orasel traia un baietel foarte rau care nu asculta de nimeni.



 Intr-o zi rece de iarna se juca cu prieteni lui care era mai cuminti decat el.acesta lua un bulgare si-l dadu in fata prietenului sau ,Bogdan.El incepu sa planga de durere dar nu se razbuna cum ar fi facut copilul cel rau ci pleca suparat in casa.Ajuns acasa parintii il intreba:

-Mihai, ce ai facut ,ti-ai lovit prietenul?
-Nu am facut nimic, spuse el trandind usa dupa el cand se ducea in camera lui.Baiatul se cai mult ii paru foarte rau .Nu putu sa adoarma si cand putu adormi in vis se facea ca 3 ingerasi micuti imbracati in alb cu aripi ii spuneau cu blandete:
-Ai facut o fapta rea si te vei cai toata viata daca nu-ti ceri iertare.Du-te de dimineata la Bogdan si spune-i ca ai gresit!
Baiatul se trezi de dimineata si se duse spre casa prietenului sausi ii spuse:
-Imi pare rau , nu am vrut ! Te-am lovit din greseala!
Acesta accepta scuzele lui Mihai si se impaca. 
Din aceea noapte Mihai nu mai facu nici un fel de fapta rea caci stia ca ingerasii il pazesc si vad toate faptele pe care el le face.Daca va face fapte bune intotdeauna acestia il vor proteja si-l vor avea in paza lor tot timpul
Copii nu faceti fapte rele caci ingerasii va pazesc!


Sursa : aici

8 iunie - Ziua Mondială a Oceanelor



Ideea unei Zile Mondiale a Oceanelor a fost înaintată în 1992 de Canada în timpul Summit-ului de la Rio de Janeiro. De atunci a fost sărbatorită neoficial în fiecare an pană in 2009, când Naţiunile Unite au hotărât să o declare zi oficială, sarbatorită mereu pe data de 8 iunie.
Întregul sistem ecologic se confruntă cu provocări enorme, care pun în pericol evoluţia vieţii pe planetă, de aceea este atât de necesar să realizăm ce se întamplă şi să luăm măsuri pentru a proteja oceanele, atât pentru generaţia prezentă, cât şi pentru generaţiile viitoare ce nu vor putea supravieţui altfel.
Ziua oceanelor

De ce sărbatorim Ziua Oceanelor?

- Majoritatea oxigenului pe care îl respirăm este generat de oceane
- Oceanele ne ofera hrană
- Să nu uităm de influenţa pe care oceanele o au asupra climei la nivel global
- Putem mulţumi oceanelor şi pentru faptul ca purifică apa pe care o bem cu toţii
- Oceanele ne vindecă, nu doar sufletele, ci şi trupul, pentru că mare parte din substanţele regăsite în medicamente sunt luate din oceane..
Poate cel mai important fapt despre oceane este că acestea acoperă aproape 75% din suprafaţa planetei, adăpostesc o mulţime de vieţuitoare şi plante şi susţin ciclurile climatice, fundamentul vieţii pe Pământ. Fară oceane viaţa pe Pământ s-ar stinge.

Cum ajuti copilul sa-si depaseasca timiditatea



Faptul că un copil se naşte cu anumite trăsături, cum este timiditatea, de pildă, este o abordare nouă în parenting. Până de curând, experţii erau de părere că mediul este cel care modelează comportamentul şi temperamentul copilului. În prezent, se consideră că ambii factori - atât influenţele genetice, cât şi de mediu - influenţează comportamentul.

În cazul în care timiditatea este una dintre trăsăturile dominante ale copilului tău, există câteva modalităţi să-i vii în ajutor. 

Fii tu însăţi un model !
Fii comunicativă, salută, răspunde la întrebări, priveşte în ochii oamenilor atunci când vorbeşti cu ei. 

Fii atentă !
Fii atentă şi identifică situaţiile care-l fac pe copil să fie retras. Odată ce le-ai identificat, discută cu copilul tău despre ele şi găsiţi împreună o cale de rezolvare. Un copil care a fost mereu considerat dotat, extrem de inteligent şi, prin urmare, ai avut mereu aşteptări mari de la el poate dezvolta frică de eşec. În acest caz, temperează-ţi puţin aşteptările, fii realistă şi nu pune presiune pe umerii lui. 



Tipuri de personalitate si ameliorarea comunicarii intre noi si copiii nostri 

Joc pe roluri
Inventează o situaţie-problemă, care-l face agitat, şi jucaţi-o pe roluri. Poate că o să i se pară caraghios să se prefacă să spună "La mulţi ani" la o petrecere imaginară sau să-şi imagineze că salută o echipă de fotbal, dar acest lucru îl ajută să devină mai încrezător. 

Găseşte-i locul potrivit 
Copilul timid îşi găseşte cu greu locul într-un grup. Pentru a-i face sarcina un pic mai ușoară, încurajează-l să se implice într-o activitate extraşcolară. Cheia este să găseşti ceva care se potrivește intereselor sale - un loc în care face parte dintr-un grup (lecții de înot sau tabere de cercetași), dar în care contează şi valoarea individuală. Odată ce el își dă seama că are talent, încrederea lui va creşte proporţional cu entuziasmul. Dacă îţi respinge sugestiile, nu forţa nota. Vino în continuare cu idei noi și, în cele din urmă, îşi va găsi activitatea potrivită. 

3 tipuri de invatare. Descopera cum invatata copilul tau 

Trebuie să ştii când să te retragi
Este o linie fină de demarcaţie între a-ţi ajuta copilul să-şi depăşească timiditatea și să-l hărțuiești cu îndemnuri şi sfaturi pentru a fi mai deschis. Nu uita că felul în care se comportă este determinat şi de stilul de parenting! Atâta timp cât are câţiva prieteni, arată fericit şi face faţă colectivităţilor (grădiniţă sau şcoală) nu trebuie să te îngrijorezi! 




Sursă: www,babycenter.com,
 Adaptare: Adina Gruia

Copilul cel istet



A fost odata un om bogat, caruia ii murise sotia. El nu mai avea nici un neam, nici macar vreun var mai indepartat sau vreun unchi. Din aceasta pricina era tare mahnit si nu stia cum sa-si faca rost de o ruda, ca de insurat a doua oara nu mai vroia, pentru ca si-a iubit foarte mult nevasta.

Intr-o zi i-a venit o idee trasnita, sa umble de dimineata prin cetate si prima fiinta ce-i va iesi in cale, sa-i fie copil de suflet. Mergand asa fara tinta a intalnit un sarpe micut. Omul l-a intrebat pe sarpe daca vrea sa-i fie copil de suflet, ca-i va da tot ce isi va dori, iar cand va muri ii va lasa intreaga avere.

Sarpele a raspuns ca vrea, numai sa se invoiasca.
- Cum adica sa ne invoim -a intrebat omul.
- Nu iti cer nimic mai mult, decat sa ma porti intotdeauna in carca -zise sarpele. Omul s-a invoit bucuros si sarpele i s-a incolacit in jurul gatului. De atunci au fost nedespartiti. Toate le faceau impreuna, mancau impreuna, dormeau impreuna si erau multumiti unul de celalalt. Omul i-a dat sarpelui tot ce si-a dorit si l-a iubit ca pe propriul copil. Numai ca omul a imbatranit, iar sarpele a crescut. Omul nu il mai putea cara in carca de garbov ce era pe sarpe, care de atata bine crescuse foarte mult. Degeaba l-a tot rugat omul pe copilul sau de suflet sa se dea jos, macar cateva ore, sa mai poata respira si el in voie, sarpele era de neclintit in hotararea sa de a respecta vechea invoiala. Disperat omul s-a dus la judecator si l-a rugat sa-i faca dreptate.
- Ajutati-ma, domnule judecator, pentru ca nu mai rabd aceasta povara! Dar dupa ce sarpele a povestit cum le-a fost invoiala, judecatorul a zis ca nu are ce sa faca.



Sarpele si-a tinut fagaduiala, fiindu-i copil, atunci si omul trebuie sa-l poarte la gat pana va muri. Omul a plecat de la judecator si mai necajit decat a fost inainte, pierzand orice speranta. In drum spre casa a vazut niste copii cara se jucau si s-a apropiat de ei. Kamill Maximilian statea pe un bustean, el era imparatul, iar langa el pe un bustean mai mic, Maria-Alexandra in chip de imparateasa.

Ceilalti copii se inghesuiau in jurul lor, ascultand poruncile. Omul a intrebat copiii daca nu ii pot face si lui judecata. Ei au raspuns foarte seriosi, ca se poate. Atunci omul si-a povestit necazul. Cand a vrut sa zica sarpele ceva, Kamill Maximilian a strigat la el:

- Cum indraznesti sa ii vorbesti de acolo de sus imparatului. Nu stii ca impricinatii trebuie sa stea la judecata jos la pamant. Cand sarpele a coborat Kamill a zis:
- Acest copil, caruia nu ii este mila de parintii lui, nu merita sa vada lumina soarelui. Pe el copii, aruncati cu pietre! Iar copii au aruncat cu pietre pana au strivit sarpele. Omul a plecat acasa mantuit de judecata unui copil. 

[ VIDEO ] O lume minunata - Mihai Constantinescu

Refren:

E-o lume minunata in care veti gasi

Numai copii

O lume cu mult soare si mii de jucarii

Pentru copii
In lumea cu povesti si flori veti intalni
Numai copii
Si-o lume a inocentei pastrati-o orice ar fi
Pentru copii.






Ieri am fost si noi copii

Dar timpul ne-a schimbat

In viata am pornit si vise am implinit

Asa cum ne-am dorit
Ganduri bune cate-am strans
Si tot ce-am invatat
Copiilor sa dam iubirea ce-o purtam
Ce-i bun sa le aratam.







E-o lume minunata in care veti gasi

Numai copii

O lume cu mult soare si mii de jucarii

Pentru copii
In lumea cu povesti si flori veti intalni
Numai copii
Si-o lume a inocentei pastrati-o orice ar fi
Pentru copii.





Ieri am fost si noi copii

Dar timpul ne-a schimbat

In viata am pornit si vise am implinit

Asa cum ne-am dorit
Ganduri bune cate-am strans
Si tot ce-am invatat
Copiilor sa dam iubirea ce-o purtam
Ce-i bun sa le aratam
Ce zambet poate fi
Mai sincer, mai curat
Ce ochi stiu a vorbï atat de adevarat.







Refren... X2

E-o lume minunata in care veti gasi

Numai copii

O lume cu mult soare si mii de jucarii
Pentru copii
In lumea cu povesti si flori veti intalni
Numai copii
Si-o lume a inocentei pastrati-o orice ar fi
Pentru copii.


Mihaela Runceanu - Sa fim copii



1:

Trece fugind in zbor
Zi dupa zi
Si parca mai ieri
Am fost copii.



Astazi, cand ii privim, 
Vrajiti de jocul lor
Vremea se-opreste-n loc 
Si ni se face dor.





REFREN:


Sa fim copii, 
Pentru inca-o zi
Pe cai de lemn iar sa ne rotim.



Sa fim copii, 
Pentru inc-o zi
In lumea lor
Fericiti vom fii.





2:
Hai din cand in cand
Sa ne oprim
Si de noi copii
Sa ne-amintim.



Ziuz razand prin parc
Din nou sa alergam
Iar vechiul sotron
Pe strada sa-l jucam.





REFREN:
REFREN: bis

[ VIDEO ] Marius Teicu - Voi, copii


Voi, copii, voi, copii, voi, minunea lumii
Ne aduceti doar bucurii, glasuri argintii. 
Voi, copii, dragi copii, porumbei ai pacii
Sa pastrati cerul fara nori, sa-l gatiti cu flori.
Voi, copii, voi, copii, voi, minunea lumii
Ne aduceti doar bucurii, glasuri argintii,
Voi copii, dragi copii, porumbei ai pacii
Sa pastrati cerul fara nori, cerul fara nori.
Voi copii, voi copii!
















Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...