Diploma de Halloween


























[ FOTO ] Adevărul despre Halloween


Se sărbătoreşte Halloweenul în zona în care locuiţi?

În Statele Unite şi în Canada, Halloweenul este o sărbătoare bine cunoscută, ţinută în fiecare an la 31 octombrie.


 Însă obiceiuri asemănătoare celor de Halloween se regăsesc în multe alte culturi de pe glob. În unele locuri se ţin sărbători care, deşi poartă alt nume, au teme similare: legătura cu lumea spiritelor — cu spirite ale morţilor, cu zâne, cu vrăjitoare, ba chiar cu diavolul şi cu demonii.


PROBABIL  nu credeţi în fiinţe supranaturale. Poate consideraţi că respectarea Halloweenului sau a altor sărbători asemănătoare nu e decât o distracţie inofensivă şi un mijloc de a vă învăţa copiii să-şi dezvolte imaginaţia.


 Mulţi oameni însă consideră aceste sărbători periculoase din mai multe motive:

1.      „Halloweenul este, în esenţă, încercarea de a intra în legătură cu forţe spirituale, multe dintre ele fiind ameninţătoare sau înspăimântătoare“, explică Encyclopedia of  American Folklor. Numeroase sărbători asemenea Halloweenului îşi au originile în păgânism şi în cultul strămoşilor. Chiar şi în prezent, oameni din toată lumea se folosesc de astfel de ocazii pentru a intra în contact cu aşa-zise spirite ale morţilor.


2.      Deşi Halloweenul este considerat o sărbătoare americană, în fiecare an oameni din tot mai multe ţări adoptă această sărbătoare. Totuşi, mulţi dintre cei ce încep să sărbătorească Halloweenul nu ştiu că simbolurile, decoraţiunile şi obiceiurile de Halloween sunt de origine păgână şi că multe dintre ele au legătură cu fiinţe supranaturale şi cu forţe oculte.


3.      Mii de adepţi ai religiei wicca, ce practică vrăjitoria şi respectă ritualuri celtice antice, încă denumesc Halloweenul după sărbătoarea antică Samhain şi consideră noaptea în care se ţine Halloweenul cea mai sfântă noapte din an. „[Creştinii] nu-şi dau seama, dar şi ei ţin sărbătoarea noastră. . . .  Nouă ne place“, declara, potrivit ziarului USA Today, o aşa-zisă vrăjitoare.


4.        Sărbători precum Halloweenul sunt în contradicţie cu învăţăturile Bibliei. Biblia avertizează: „Să nu se găsească la tine nimeni care . . . ghiceşte, nimeni care practică magia, nimeni care caută semne prevestitoare, niciun vrăjitor, nimeni care leagă cu farmece, nimeni care consultă un medium sau un prezicător, nimeni care întreabă morţii“ (Deuteronomul 18:10, 11; vezi şi Leviticul 19:31; Galateni 5:19–21).


Având în vedere cele tocmai prezentate, ar fi înţelept să aflaţi mai multe despre originile întunecate ale Halloweenului şi ale altor sărbători asemănătoare.


O înţelegere mai profundă a acestora vă va determina, probabil, să vă alăturaţi multor altor persoane care nu ţin astfel de sărbători.


Azi e Halloween

 Azi e Halloween
Ne imbracam ne costumam,
Mergem pe la case 
Si spunem intr-un glas toti:
Ne dati, ori nu ne dati?


Noi primim bomboane 
Si ne bucuram
Dar apoi le mancam...

Intodeauna de 31 Octombrie 
E ziua de Halloween
Si noi ne bucuram!

Legenda Theodosiei Burr

Povestea noastra are loc spre sfarsitul anului 1812, cand Theodosia Burr, sotia lui Joseph Alston (al 44-lea guvernator al Carolinei de Sud), a plecat din Carolina catre New York, spre tatal ei, cu vasul The Patriot.  

 

 

 

Intr-o noapte, o furtuna  puternica s-a ivit in apropierea coasta Carolinei. Si nu a fost de ajuns doar furtura, vasul a fost atacat si de niste pirati care la urcat la bord, furand toate bunurile si fortand pasagerii si echipajul sa sara in apa. Apoi au scufundat vasul.

 

Legenda spune ca Theodosia a supravietuit si a ajuns la tarm. Era bolnava si avea asupra ei doar un portret care o infatisa pe ea. Gasita pe mal ea a fost luata in grija de catre un pescar si nevasta lui, care au chemat un doctor sa o ingrijeasca. Desi toata lumea a facut aproape imposibilul pentru a o salva era clar ca ea nu mai avea mult de trait. 

 

Sotia pescarului neavand bani sa plateasca i-a spus doctorului sa-si aleaga orice din casa pentru serviciile lui. El a cerut portretul care atarna pe perete (era portretul impreuna cu care Theodosia esuase).

 

In acel moment bolnava s-a sculat din pat strigand: “Este al meu! Nu o sa-ti permit sa-l iei! Eu sunt in drum sa-l vizitez pe tatal meu in New York, si ii duc acest portret al scumpei sale fiice Theodosia!”

Agitata, luand tabloul la piept a fugit catre ocean intrand in apa. Ziua urmatoare portretul a fost gasit pe plaja, iar despre ea se spune ca ar fi murit inecata. 

 

Multi dintre cei care au navigat  prin acea zona spun ca ar fi vazut fantoma unei femei si se banuieste ca ar fi fantoma Theodosiei Burr care isi cauta pana in ziua de azi tabloul.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...