Cine este adevărata Cenușăreasa ?
Cenusareasa este cunoscuta în China ca Yeh-Shen (sau Yeh-hsien), in Egipt ca Rhodopis, Angkat în Cambodgia, Adelita si Domitila in Mexic, in Franta Cendrillon, Cenerentola in Italia, in Spania Cenicienta sau Venta fochs, in Germania Aschenbrodel sau Aschenputtel, Pepeliuga, Pipelcuţa sau Cernuska la slavi, Cenusareasa sau Cenusotca la romani.
Povestea are in centru o eroina persecutata de familie dupa moartea mamei sale. Tatal ei este fie absent, fie o neglijeaza, în functie de versiune. Eroina are un tutore magic care o ajuta sa triumfe asupra raului si o ajuta sa se casatoreasca cu cineva bogat. Tutorele este uneori un reprezentant al mamei. Cele mai multe dintre povesti includ o epifanie provocata de un articol de îmbracaminte (de obicei, un pantof), care face ca eroina sa fie recunoscuta pentru adevarata ei valoare.
Cenusareasa, in ciuda popularitatii ei, a dezvoltat de-a lungul timpului o reputatie de fata neajutorata pana cand intervine magia sa o salveze. Dar aceasta este Cenusareasa care apare mai târziu in secolul XX. Cenusareasa din vechime, în multe din formele ei originale, nu a fost asa. Era independenta, devotata familiei si stramosilor si dispusa sa lupte pentru viitorul sau.
Prima Cenusareasa se numea "Yeh-Shen'' si a aparut in jurul anului 860 in China. Crescuta de mama vitrega si-a gasit fericirea observand si avand grija de un peste cu care vorbeste. Pestele o imbraca si ajunge la festival, unde nu trebuie sa se descopere identitatea sa, dar isi uita pantoful. Un print il gaseste si se va casatori cu ea.
Potrivit lui Herodot, Rhodopis era o sclava, hetaira, un fel de curtezana respectata. Un om bogat pe nume Charaxus, fratele poetei Sappho, s-a indragostit de ea si i-a cumparat libertatea.
Istoricul grec Strabo scrie despre Cenusareasa egipteana. În povestea lui Rhodopis traieste în Naucratis, Egipt. Într-o zi, un soim coboara în si ii fura o sandala care este dusa in Memphis si cade în poala Faraonului Egiptului. Acesta este uimit de frumusetea sandalei si trimite oameni in tara sa o gaseasca pe cea careia i se potriveste sandala. O gasesc in orasul Naucratis si este adusa la faraon care se casatoreste cu ea.
Ii datoram versiunea cea mai cunoscuta lui Charles Perrault care publica in 1697 Cendrillion, ou la petite pantoufle de verre in Histoires ou contes du temps passé.
Influenta lui Perrault asupra popularitatii povestii este uriasa. Zana care este nasa, pantoful de sticla, dovleacul transformat in caleasca de bal au inspirat multe filme, piese de teatru sau cantece. Finalul este unul fericit. Surorile îsi cer iertare. Cenusareasa se casatoreste cu printul. Versiunea clasica Disney seamana cu aceasta poveste. Cea mai regretabila influenta este pasivitatea Cenusaresei. Este recompensata pentru ca este obedienta, buna si rabdatoare, asteapta, adesea in lacrimi, sa fie salvata. Face foarte putine sa se salveze.
In 1812 Fratii Grimm publica povestile lor Kinde und Hausmarchen, care includ o versiune cunoscuta a Cenusaresei.
In versiunea Fratilor Grimm eroina este ajutata de un copac magic care creste pe mormântul mamei sale. Surorile îsi taie una calcâiul cealalta din degete pentru a putea incerca pantoful, iar pasarile din copac le dau de gol. Tot pasarile, în final, le scot ochii surorilor. Pedeapsa este orbirea. Cenusareasa se casatoreste cu printul, dar povestea are accente mai intunecate.
Jane Yolen, autoare de carti pentru copii, critica varianta clasica produsa de Disney pe care o numeste un dezastru. Eroina este impietrita de frica cand surorile ii strica rochia de bal, care nici macar nu a fost facuta de ea, ci de soareci si pasari. Ii raspunde mamei vitrege doar plangandu-se. Este o eroina patetica, nu poate face nimic sa se salveze, desi este avertizata de prietenii ei soareci.
Mai mult despre istoria Cenusaresei aici si aici.
Povestea are in centru o eroina persecutata de familie dupa moartea mamei sale. Tatal ei este fie absent, fie o neglijeaza, în functie de versiune. Eroina are un tutore magic care o ajuta sa triumfe asupra raului si o ajuta sa se casatoreasca cu cineva bogat. Tutorele este uneori un reprezentant al mamei. Cele mai multe dintre povesti includ o epifanie provocata de un articol de îmbracaminte (de obicei, un pantof), care face ca eroina sa fie recunoscuta pentru adevarata ei valoare.
Cenusareasa, in ciuda popularitatii ei, a dezvoltat de-a lungul timpului o reputatie de fata neajutorata pana cand intervine magia sa o salveze. Dar aceasta este Cenusareasa care apare mai târziu in secolul XX. Cenusareasa din vechime, în multe din formele ei originale, nu a fost asa. Era independenta, devotata familiei si stramosilor si dispusa sa lupte pentru viitorul sau.
Prima Cenusareasa se numea "Yeh-Shen'' si a aparut in jurul anului 860 in China. Crescuta de mama vitrega si-a gasit fericirea observand si avand grija de un peste cu care vorbeste. Pestele o imbraca si ajunge la festival, unde nu trebuie sa se descopere identitatea sa, dar isi uita pantoful. Un print il gaseste si se va casatori cu ea.
Potrivit lui Herodot, Rhodopis era o sclava, hetaira, un fel de curtezana respectata. Un om bogat pe nume Charaxus, fratele poetei Sappho, s-a indragostit de ea si i-a cumparat libertatea.
Istoricul grec Strabo scrie despre Cenusareasa egipteana. În povestea lui Rhodopis traieste în Naucratis, Egipt. Într-o zi, un soim coboara în si ii fura o sandala care este dusa in Memphis si cade în poala Faraonului Egiptului. Acesta este uimit de frumusetea sandalei si trimite oameni in tara sa o gaseasca pe cea careia i se potriveste sandala. O gasesc in orasul Naucratis si este adusa la faraon care se casatoreste cu ea.
Ii datoram versiunea cea mai cunoscuta lui Charles Perrault care publica in 1697 Cendrillion, ou la petite pantoufle de verre in Histoires ou contes du temps passé.
Influenta lui Perrault asupra popularitatii povestii este uriasa. Zana care este nasa, pantoful de sticla, dovleacul transformat in caleasca de bal au inspirat multe filme, piese de teatru sau cantece. Finalul este unul fericit. Surorile îsi cer iertare. Cenusareasa se casatoreste cu printul. Versiunea clasica Disney seamana cu aceasta poveste. Cea mai regretabila influenta este pasivitatea Cenusaresei. Este recompensata pentru ca este obedienta, buna si rabdatoare, asteapta, adesea in lacrimi, sa fie salvata. Face foarte putine sa se salveze.
In 1812 Fratii Grimm publica povestile lor Kinde und Hausmarchen, care includ o versiune cunoscuta a Cenusaresei.
In versiunea Fratilor Grimm eroina este ajutata de un copac magic care creste pe mormântul mamei sale. Surorile îsi taie una calcâiul cealalta din degete pentru a putea incerca pantoful, iar pasarile din copac le dau de gol. Tot pasarile, în final, le scot ochii surorilor. Pedeapsa este orbirea. Cenusareasa se casatoreste cu printul, dar povestea are accente mai intunecate.
Jane Yolen, autoare de carti pentru copii, critica varianta clasica produsa de Disney pe care o numeste un dezastru. Eroina este impietrita de frica cand surorile ii strica rochia de bal, care nici macar nu a fost facuta de ea, ci de soareci si pasari. Ii raspunde mamei vitrege doar plangandu-se. Este o eroina patetica, nu poate face nimic sa se salveze, desi este avertizata de prietenii ei soareci.
Mai mult despre istoria Cenusaresei aici si aici.
Sistemul muscular
Partile moi si carnoase care imbraca scheletul se numesc muschi. Ei sunt formati din niste firisoare lungi si subtiri numite fibre musculare. Aceste fibre se observa foarte bine la o bucata de carne fripta ori fiarta.
Muschii sunt elastici, adica au darul de a se intinde si de a se strange intocmai ca o gumilastica. Tot din muschi sunt formate si unele organedin interiorul corpului, cum sunt: limba, esofagul, stomacul, intestinele, inima si altele. Muschii sunt organele miscarii.
Cu ajutorul lor purtam picioarele, miscam bratele, intoarcem capul, indoim tunchiul, etc. Unii muschi se misca cu voia si stiinta noastra, cum sunt: muschii bratelor, ai gatului, ai picioarelor, etc., altii insa, cum sunt muschii inimii si muschii stomacului, se misca singuri, fara vointa si stiinta noastra.
Muschii care acopera membrele sunt muschi lungi. Ei sunt prevazuti la capete cu niste coarde albe si elastice, numite tendoane. Cu ajutorul acestor tendoane ei se fixeaza pe oase in asa chip ca un capat al muschiului vine prins pe un os, iar celalalt capat pe osul vecin cu care se incheie. Muschii care acopera fata, pieptul si spatele, precum si muschii care intra in alcatuirea diafragmei, stomacului si a altor organe din interiorul corpului, suntmuschi lati. Toti muschii sunt strabatuti de vase sanguine si de nervi. Sangele, care circula prin vasele sanguine, le procura hrana si caldura, iar nervii ii intetesc la miscare. Cand nervii dintr-un muschi se imbolnavesc, atunci el isi pierde puterea de a se mai misca, iar partea corpului acoperita de un asemenea muschi se paralizeaza.
Muschii se intaresc prin miscari regulate si repetate. Miscarile cele mai potrivite pentru intarirea si dezvoltarea armonica a muschilor sunt miscarile de gimnastica.
Muschii corpului alcatuiesc sistemul muscular.
A-nflorit o păpădie!
Nici
o floare:
Numai
pete mari, de soare...
Doar
din frunza cafenie
Putrezită-n
umbra rară,
Iese-un
pui de păpădie
Să
mai vadă ce-i pe-afară.
Se
întinde drept spre cer
Pe
codiţa lui de gumă.
Dar
când vede că nu-i glumă,
Că-i
tot brumă
Şi-i
tot ger –
Îşi
adună pămătuf,
În
tecuţa-i vătuită,
Pentru-o
zi mai potrivită,
Soarele
călduţ, de puf!
Racul si lipitoarea
Si racul si lipitoarea sunt animale care traiesc in apa.
Corpul racului e imbracat cu o coaja tare si verde inchisa. La rac deosebim: capul, unit cu pieptul intr-o coaje; pantecele sau coada formata din mai multe inele miscatoare si cinci perechi insirate pe sub piept. Capul este mai ascutit. La cap are doi ochi mari si patru mustati, cu care pipaie. Picioarele dinainte sunt mai lungi ca celelalte si fiecare despicat in chip de foarfeci.
Pe ultimul inel din coada, este asezat un sir de lopeti.Acest varf de coada seamana a cap. De aceea se zice ca racul merge inapoi. E drept ca racul inoata in apa si inainte si inapoi, dupa cum ii vine lui la socoteala.
Racul traieste in namolul raurilor, lacurilor si elesteelor. Racii se inmultesc din icre, tot ca pestii. Icrele lor insa sunt mai mari.
Racul se hraneste cu viermi, pestisori, iarba, broaste si chiar mortaciuni. Racii se mananca. Cand ii fierbem, coaja li se face rosie. Carnea lor e alba, dar e mai mult coaja decat carne. De aceea se si zice: “C-un rac tot sarac!”
Lipitoarea are corpul moale. Ea este un vierme lung, lat si subtiat la capete. E de culoare cenusie-neagra. Nu se cunoaste usor unde este coada si capul. La unul din capete este gura cu trei falci dintate.
Lipitoarea traieste in lacuri si in raurile care curg incet. Cel mai adesea, ea se hraneste sugand sange de la alte animale. Si medicii pun lipitori, astfel incat sa suga sangele stricat, de la unii oameni bolnavi. Dupa ce se umfla de sange, lipitoarea cade singura.
Lipitorile se inmultesc tot din oua. E bine de stiut ca pestii, racii si lipitorile traiesc si se inmultesc din oua.
De pe-o "bună-dimineaţă"
De
pe-o "bună dimineaţă"
Cu
tulpină de cârcel,
A
sărit un gândăcel
Cu
mustăţile de aţă.
Alţi
gândaci mărunţi şi roşii,
Care-şi
poartă fiecare
Ochelarii
pe spinare,
Dorm
la soare, somnoroşii!
Iar
pe-un fir de păpădie
Ce
se-nalţă, drept, din iarbă,
Suie-un
cărăbuş cu barbă,
În
hăinuţa aurie.
Suie,
mândru şi grăbit,
Să
vestească-n lumea mare:
-
Prea cinstită adunare,
Primăvara
a sosit!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
