9 decembrie - Ziua internațională împotriva corupției

Cetățenii din întreaga lume celebrează, la 9 decembrie, Ziua internațională împotriva corupției instituită de ONU în 2003.



Semnată de România la data de 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) și ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției este primul tratat cu vocație universală în domeniul combaterii corupției.
Declarația Primei Conferințe Anuale și a Adunării Generale a Asociației Internaționale a Autorităților Anticorupție, susținută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing, îndeamnă autoritățile competente să aplice prevederile relevante ale Convenției pentru a stabili și întări sistemul de luptă împotriva corupției, precum și încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaționale Anticorupție.
Tema pentru anul 2015 este "Rupe lanțul corupției". Potrivit www.un.org, corupția este un fenomen social, politic și economic complex care afectează toate țările și subminează instituțiile democratice, încetinește dezvoltarea economică și contribuie la instabilitatea guvernamentală.
Campania internațională comună din acest an se axează pe modul în care corupția subminează democrația și statul de drept, conduce la încălcări ale drepturilor omului, denaturează piețele, erodează calitatea vieții și permite crimei organizate, terorismului și a altor amenințări la adresa securității umane pentru a se dezvolta.
Combaterea corupției este o preocupare la nivel mondial, deoarece corupția există și în țările bogate, și în cele sărace. Guvernele, sectorul privat, organizațiile non-guvernamentale, mass-media și cetățenii din întreaga lume își unesc forțele pentru a lupta împotriva corupției. Programul pentru Dezvoltare al Națiunilor Unite și Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate sunt în prima linie a acestor eforturi, dezvoltând o campanie globală comună, cu accent pe modul în care corupția afectează educația, sănătatea, justiția, democrație, prosperitatea și dezvoltare.

Cu prilejul marcării acestei zile, au loc multe evenimente: discursuri ale celor care au fost victime ale corupției sau au luptat împotriva ei, concursuri de eseuri pe teme legate de tema corupției, difuzarea de afișe, pliante și alte materiale informative etc.. Evenimentele desfășurate la nivel național și internațional cuprind și: campanii pentru ratificarea Convenției ONU împotriva corupției, participarea la diverse conferințe ce au ca subiect afacerile, drepturile omului și corupția, lansarea unui studiu intitulat Barometrul Global, care măsoară atitudinea față de corupție și viitoarele niveluri de corupție.
În contextul Zilei internaționale împotriva corupției, Direcția Generală Anticorupție organizează, de la începutul acestei săptămâni, o suită de activități de informare și educație anticorupție, atât în București, cât și în toate județele țării.
Astfel, în București, activitățile au debutat în ziua de 7 decembrie cu un punct de informare anticorupție instalat la stația de metrou Universitate. Cu acest prilej, cetățenii au primit calendare anticorupție 2016, pliante și flyere de informare cu privire la faptele de corupție și linia verde anticorupție 0800.806.806 unde pot fi sesizate aceste situații. Activitatea este organizată de Direcția Generală Anticorupție, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația și Fundația Hanns Seidel, cu sprijinul Primăriei municipiului București. Tot la 7 decembrie, la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, DGA — prin Direcția Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov (DAMBJI), în parteneriat cu Expert Forum, Liderjust și Centrul Român de Politici Europene a organizat dezbaterea cu tema "De ce eu? Cetățeanul vs sistem".
În data de 9 decembrie, DGA — DAMBJI, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația, Fundația Hanns Seidel și Centrul Național Anticorupție din Republica Moldova, au organizat o acțiune de informare anticorupție în Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni — Albița. Reprezentanții celor patru instituții au interacționat direct cu cetățenii care au tranzitat frontiera către și dinspre Republica Moldova, cărora le-au înmânat materiale informative despre prevederile legale în domeniul infracțiunilor de corupție, precum și modalitățile de sesizare ale acestora.
Activitatea încheie, totodată, Proiectul Plătește zero pentru ce ți se cuvine, desfășurat pe parcursul anului 2015, în parteneriat de instituțiile amintite. Proiectul Plătește Zero pentru ce ți se cuvine, finanțat de Fundația Hanns Seidel România și Republica Moldova a constat în amplasarea Labirintului Anticorupție în zece localități din România și Republica Moldova prilej cu care, peste 6.000 de cetățeni din cele două țări au avut posibilitatea să-și consolideze cunoștințele despre infracțiunile de corupție și să descopere instrumentele aflate la îndemâna tuturor pentru a sesiza aceste fapte.

Acțiunile pentru marcarea datei de 9 decembrie — Ziua Internațională Anticorupție au mai cuprins masa rotundă cu tema "Managementul riscurilor de corupție" organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului București la Academia Română. Activități similare au fost organizate de către serviciile județene anticorupție ale Direcției Generale Anticorupție în toate județele țării.

Copilăria lui Mihail Sadoveanu

Anul 1880 îi găsește pe avocatul Alexandru Sadoveanu și Porfira Ursachi, locuind în strada Economului din Pașcani. Pe 6 noiembrie, ”în casa mamei”, așa cum e declarat la starea civilă, se naște, Mihail. Porfira, fată de răzeși, potrivit părerii tatălui ei făcuse însă o însoțire nepotivită cu un bărbat nepăsător la cele religioase. Consternare a produs vestea că pruncul a fost botezat într-o lege străină, cea ”catolnică”. Copilul a fost dus în grabă în satul bunicilor și rebotezet după legea ortodoxă într-o biserică apropiată, la Mitești. Naș i-a fost Teoader Cicea, care peste ani a ajuns personaj de povestire în ”Rătăcirea lui conu Teodoraș”. De altfel, aproape toate scrierile lui Mihail Sadoveanu au ca sursă pentru firul epic sau cel puțin pentru numele personajelor, fapte petrecute în viața sa.

Cei dintâi ani Mihail Sadoveanu i-a petrecut la Pașcani având o libertate aproape neîngrădită. Când avea doi ani, familia s-a mutat în casele unui anume Ionia, cele mai mari din tot târgul. În această primă perioadă a vieții după cum mărturisește scriitorul: ”învățătura mea urma altă lege. Toate minunile nouă ale vieții care se înfățișau ochilor se înscriau în mine ca niște hieroglife durabile. De asemenea auzul meu înregistra acordurile delicate ori grave ale naturii, asociindu-le imaginilor. Ceteam deci viața din juru-mi ca un primitiv”. Mai curând un sat răsărit decât un târg, Pașcanii nu cunoșteau o graniță strictă între artificial și natură. Câmpia, dealurile și apa Siretului erau elemente firești care copleșeau firavele începuturi urbanistice. Pentru Sadoveanu, ținutul Pașcaniului, de factură cu adevărat romantică, va fi sursă de inspirație pentru locurile și faptele din operele sale. Cei mai mulți locuitori ai localității erau asemenea personajelor scrierile sale: târgoveți de când se știu sau țărani care se stabiliseră destul de recent aici în căutarea unui trai mai bun lucrând la atelierele căilor ferate sau la numeroasele prăvălii care produceau bunuri pentru gospodării. Ici, colo, Mihail remarca uneori un funcționar adormit și posac. Acești oameni pașnici nu aveau extravaganță în viața lor.
Așa cum își amintește prozatorul, pentru ei senzațiile tari erau reprezentate de prinderea unui lup care amenința zona sau sosirea la iarmaroace a vreunei trupe de comedianți. O dată se aventurează lângă șopronul unor saltimbanci(circari), îi urmărește atent, pentru ca după ce este descoperit, cu docilitatea vârstei, să accepte să fie dus acasă trâziu în noapte de un bătrân actor. Lesne de imaginat îngrijorarea părinților. Cutreieratul târgului nu e fără folos. Ajunge până la barieră și se minunează de un anume moș Nechita, care se sorea(încălzea la soare) cu luleaua în gură, precum „Sîntilie” în ”Nicoară Potcoavă”. Cu alți copii se plimbă, cu plăcere și curiozitate printre casapi(măcelari), pitari, crâșmari, zarzavagii, la fel viitoare personaje. Merge la urat cu prietenii, ascultă sfaturile Porfirei Uraschi, peste ani devenită Lisaveta, eroina unui roman neterminat.

Familia Sadoveanu se mută într-o altă gospodărie, în vatra Pașcanilor. Până în Vatră trebuiau să treacă două uliți: a Ovreilor și Ulița Mare, cu firme năstrușnice: ”La tigrul sălbatic”, ”La două cizmi roșii”, ”Golzol cordonier”, spre amuzamentul lui Mihail. La anii legiuiți, Mihail Ursachi, așa cum este notat în foaia matricolă, este înscris la școală în clasa lui Mihai Busuioc, viitorul ”domnu Trandafir”. Școală este mult spus, deoarece exista o singură odaie în care învățau simultan clasele I-IV. Pentru a suplini atmosfera austeră de acasă impusă de tată, pentru a uita de faptul că nu avea jucării, Mihail se refugiază în lectură. În 1899, un coleg i-a împrumutat un calendar (almanah) cu povești despre Tunsu Haiducul. ”Calendarul acesta al domnului Popescu(autorul) a fost cea dintâi cetire a mea. Îndată după ce l-am cetit a fost firesc să caut un cuțit, să mă dau într-un dos și să tai cu luare aminte toți bumbii de la haine, după care faptă, strecurându-mă lângă tovarășul meu, începui să-l ademnesc, arătându-i prețul (bumbii), în palmă și cerându-i pentru a doua zi pe Tunsu… A doua zi mi l-a adus acasă. Era sărbătoare, era cald și bine și m-am suit cu calendarul într-un pod cu fân, m-am tolănit în miresmele florilor uscate, într-un val de soare care care năvălea prin portița deschisă și am început iar a urmări peripeții fioroase. Am auzit la amizază strigări. Poate mă chemau pe mine la masă, dar eu aveam alte griji și nici nu-mi era foame. Eram mulțumit că Tunsu omoară pe ciocoi și pe urmă mănâncă berbeci fripți întregi pe jăratic”.
La școală, prin intermediul lecturilor obligatorii, cunoaște operele lui Grigore Alexeandrescu și Vasile Alecsandri, fără a fi impresionat însă. Creangă și Eminescu devin însă lecturi preferate. La Pașcani a buchisit cu drag pe Abecedarul lui Creangă ”Acul și Barosul”, ”Ursul păcălit de vulpe” și a ascultat ”Capra cu trei iezi” citită de învățător. Lecturile humuleșteanului îi devin atât de dragi încât atunci când citește broșura lui Eduard Gruber, ”Stil și gândire”, o rupe deoarece Odobescu era așezat desupra lui Creangă. Vacanțele și le petrece la Verșeni, la bunicii mamei. Pe bunicul Gheorghe Ursachi și-l amintește ca ”un bătrân cu tesla în mână”, care lucra roți de lemn sub un șopron unde se adăpostea și nepotul bine acoperit cu ”o tohoarcă mițioasă de berbece”. Bunica Anghelina era cea care îl trimitea mereu la joacă pentru a scoate cu lumina soarelui toate relele trupești adunate în târg.

Tot la Verșeni învață să vâneze cu pușca și cutreieră cu alți băieți dealurile în căutare de iepuri. Rar i se întâmpla lui Sadoveanu să nu-și privească atent tovarășii de vânătoare, să nu-i cântărească și să nu le pună pe seamă câte o istorie. Copilăria s-a terminat în 1894 când mama moare. Prin 1950, o vizită în satul bunicilor și al copilăriei îl pune în fața dezastrelor pe care timpul le-a provocat. Pomul umbros de odinioară care dădea pere mai bune decât ale vecinilor era uscat, iar locuința dârzului rotar era doar o colibă. Nici rudele -cele mai vechi- nu-l mai recunosc, nici Sadoveanu -cel de acum- nu mai vrea să recunoască cele ce au fost odinioară. Reacția este oarecum firescă: ”Ne-ntoarcem! a spus capul expediției, cu sprânceana mai ridicată ca oricând”…
Sursa : aici

[ FOTO ] „Dar din dar se face rai“


Expresia ”dar din dar se face rar” a căpătat de-a lungul anilor o semnificaţie spirituală. Înseamnă că vei primi bine, dacă vei oferi binele sau vei avea parte de bucurie, atunci când bucuri pe cineva, iar dacă mulţumeşti, vei fi mulţumit, iar toate acestea te vor duce în Rai.












[ FOTO ] JOC ȘI MIȘCARE ( 07.12.16 )


































































































































Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...