Despre cuvintele „urate”

Prima data cand Ionut a ales sa-si exprime frustrarea folosind o serie de interjectii si vorbe urate, eu una m-am blocat. Neasteptata iesire, de-a dreptul suparatoare pentru setul meu de urechi neinvatate cu astfel de vorbe. Il surprinsesem cu cateva zile inainte purtand un dialog cu al lui prieten bun si folosind cuvinte care descriu parti intime si procese fiziologice - cu atata mi-a fost socul mai mare sa-l aud folosindu-le intr-o romana perfecta. De unde i s-au lipit, unde le-a auzit prima data, sunt chestii misterioase chiar si pentru mine. De obicei expresiile astea isi cresc intensitatea dupa o zi prea lunga la gradinita, daca-l presez sa faca una alta fara sa tin cont de ritmul lui, daca e obosit, daca-i vreo suparare pe care nu stie cum s-o scoata-n lume si s-o dea afara. Primul impuls e, evident, sa fac ochii mari si sa-i dau peste cap. Apoi sa pun vorbele lui maica-mea in gura-mi si sa-l mustruluiesc.

-Vai, dar cum vorbesti asa? Ce cuvinte-s astea? M-ai auzit pe mine spunand vreodata asa ceva? Urat de tot!

-Dar mami, sunt doar niste cuvinte!

-Sunt, dar sunt urate. Nu vorbim cu astfel de cuvinte!

-Dar mami, atunci de ce exista?

Buna intrebare. Am incercat sa schimb metoda, dar greu scapi de vechile obiceiuri.

Evident, dupa doar cateva zile am luat-o de la capat. Eu cu ochii dati peste cap si nervii la purtator, el parca mai indaratnic si mai incapatanat ca data trecuta. Am dus-o asa zile bune. V-as enumera aici lista de epitete ce mi-au fost atribuite - si apoi, extinse si catre alti membri ai familiei sau prieteni. Bunicii s-au suparat, cu prietenii lui au inceput sa faca schimb de vorbe, pe mine am simtit ca ma lasa puterile. Dupa un episod din asta petrecut la casa bunicii, unde biata de ea incerca sa-l struneasca, in drum spre casa, am explodat.

-Ioane, urat. E tare urat ce s-a intamplat azi. Nu se poate sa vorbesti asa cu bunica ta. Nu se poate. S-a suparat si ea, m-am suparat si eu.

-O sa va treaca.

Simt cum creste tensiunea si-s pe cale sa scot vorbe pe care nu le mai pot lua inapoi. Decid in ultima clipa sa schimb tonul, sa uit de lupta de putere - care cu al meu fiu poate fi dusa ore bune fara ca unul dintre noi sa fie castigator! Imi amintesc despre toate chestiile pe care le-am citit vreodata. Fiecare comportament are un motiv.

-  Ti s-a parut distractiv sa vorbesti asa cu ea?

Pentru o secunda pare ca nu-i vine sa creada ce aude.

-  Chiar a fost distractiv!

-  Dar cred ca a fost distractiv pentru tine. Ea parea ca s-a suparat. Uneori spunem chestii care-i supara pe altii.

-  Gura mea a spus chestiile alea. Eu nu am vrut... Asa uneori, gura mea spune chestii fara sa apuc eu sa o opresc!

Si incep eu sa ma prefac incolo si-ncoace, pretind ca vorbesc direct cu gura lui Ionut, si rade el si rade si gura lui “Te rog frumos sa nu te mai deschizi, gura urata si proasta ce esti! Au, ce am zis? Acum o s-o cert pe a mea gura!”.  Si am dus asa un dialog de vreo 15 minute care pe Ionut l-a tinut treaz si pe mine m-a pus in miscare.

Va vine sa credeti ca de-atunci n-am mai auzit nici o vorba care sa nu-mi placa? Si de ne mai scapa uneori, ca deh, oameni suntem, acoperim repede gura amandoi si radem bine.

Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (5 ani 1/2), jumătatea proiectului Mame de Poveste jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna.

Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) .