La data de 18 aprilie, în fiecare an, se marchează Ziua internațională a monumentelor și a siturilor. Scopul acestei sărbători este de a oferi posibilitatea conștientizării valorii și diversității patrimoniului la nivel național și mondial. Prin urmare, se pune accent pe încurajarea eforturilor privind protecția și conservarea.
Această zi oferă posibilitatea de a organiza numeroase evenimente, precum conferinţe, mese-rotunde, expoziţii, work-shopuri, decernări de diplome.
Ţara noastră a acceptat Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural pe 30 martie 1990, prin Decretul 187/1990, devenind stat parte a Convenției. România are trecute pe Lista Patrimoniului Mondial Delta Dunării, Biserici din Moldova, Mănăstirea Horezu, Satele cu biserici fortificate din Transilvania, Cetățile dacice din Munții Orăștiei, Centrul istoric din Sighișoara, Biserici de lemn din Maramureș.
Anul trecut, prin evenimentele programate, a avut loc aniversarea a 50 de ani de activitate a Comitetului Internațional al Monumentelor și Siturilor.
Dacă vrei ca ideile tale să reziste anilor, scrie-le pe hârtie, iar dacă vrei să dăinuiască pe veci, înseamnă-le în inima unui copil.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu