În fiecare an, ziua de 23 septembrie, este marcată prin activităţi de informare şi conştientizare cu privire la gravitatea fenomenului infracţional de trafic de persoane şi exploatare sexuală.
Traficul de persoane reprezintă forma de sclavie e erei moderne, în care unii oameni profită de pe urma controlului şi exploatării altor oameni, practic, este vorba despre comerţ ilegal, infracțiune săvârșită adesea în contextul criminalității organizate.
Victimele provin în special din rândul femeilor şi copiilor, fiind categoriile cele mai vulnerabile, în cele mai multe situaţii, cauza traficului de persoane reprezentând-o lipsa informaţiilor, educaţia necorespunzătoare, dar şi sărăcia şi dorinţa unei vieţi mai bune.
În contextul globalizării şi a dezvoltării tehnologiilor informaţionale se creează noi posibilităţi de exploatare sexuală, în special în rândul amatorilor de pornografie infantilă.
La nivel naţional, activităţile de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional sunt coordonate de Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP).
Victimele infracţiunii de trafic de persoane pot fi suspuse exploatării sexuale, prin muncă, cerşetoriei forţate ori constrângerii la comiterea de furturi. La nivel naţional se derulează campanii cu privire la conştientizarea riscurilor privind traficul de persoane. Aceste campanii au un rol important în prevenirea acestui fenomen, în încercarea de a preveni situaţiile de abuz sexual şi totodată de a preveni categoriile vulnerabile privind riscurile existente la nivelul societăţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu