Bunica

In soba arde focul,

Din foc scantei mici sar,

Bunica langa mine

Citeste frumos, rar.

Ea are glasul dulce,

Imi place s-o ascult,

Bunica imi zambeste,

O iubesc foarte mult.

Citeste, se opreste,

Poate a obosit.

Din mana cartea-i cade,

Bunica a atipit.

Iarna

Iarna a venit in zori

La fereastra mi-a pus flori

A venit cu gerul ei

Cu zapada si polei.

Cat de veseli suntem noi

Ca ne aduce bulgari noi

Cu zapada ne jucam

Si cu bulgari aruncam.

Fulgul de zapada

Pe obraz, pe nas, pe umar,

Tot cad fulgii fara numar.

S-a oprit in palma unul, 

Iute, iute inchid pumnul.

Desfac pumnul

Unde-i fulgul?

S-a topit in palma mea

Ca o lacrima de nea.

Gradinita

Gradinita de copii

Plina e de jucarii:

Papusele, ursuleti,

Calusei si tot ce vreti.

Dimineata-n zori de zi

Vezi multimea de copii

Venind veseli, multumiti,

Pentru lucru pregatiti.

Colinda - Asta-i seara serilor

Asta-i seara serilor

cu-nfloritul merilor

cu trecutul vadului

si gatitul bradului

cu cititul stelelor

si-alungatul relelor.

Fa-ti de grija, gazda buna

sa-mpletesti alta cununa

din firut de maieran

sa-ti ajunga inc-un an

drumul spre Isus Hristos.

Ramai gazda sanatos

ramai gazda bun crestin

langa paine, langa vin

si cu tot belsugu-n casa

dupa firea ta miloasa

si curat si primenit

multamim ca ne-ai primit

si cu drag ne-ai ospatat

din ce Dumnezeu ti-a dat.

Poveste pentru literele " ă, î, â ''

În împărăția piticilor fiecare pitic era priceputla ceva: unul era olar, altul era grădinar, altul era bun bucatar. Se afla insasi un pitic mic si barbos care nu se pricepea la nimic. Nu se pricepea pentruca el era bâlbâit si ori de cate ori incerca sa faca ceva, incepea sa sebâlbâie: ăăăă, îîîîî.....

 Împăratul piticilor l-a chemat si i-a zis:
-Trebuie sa facem ceva cu tine.
A chemat-o pe zana piticilor si i-a spus sa faca o vraja sa-l scape pe pitic de balbaiala. Zana a rotit bagheta ei fermecata, azis cuvinte magice si .... poc, poc, poc ... a scuturat-o peste pitic. Dar nimic nu s-a intamplat.
-Ei, ia zi ceva, a spus imparatul.
-Ce, ce, ce ăăăăăăă, îîîîîîî, să zic zic zic... ăăăăăă, a spus piticul. Vraja nu reusise.
-Zana, te rog mai incearca ceva, a spus imparatul.
Zana s-a gandit, a cautat prin cartile ei si a spus ca a gasit o vraja care s-ar putea sa functioneze. A rotit bagheta, a spus cateva cuvinte, apoi a scuturat-o peste pitic.
-De cate ori vei auzi cuvantul pitic, a spus zana, vei incepe sa spui singur o poezie. Asa vei scapa de balbaiala.

Piticul balbait a mers acasa. Era trist. Voia sa scape de balbaiala. Prin geamul deschis se auzeau piticii care treceau pe strada. Vorbeau, radeau, isi vedeau de treburile lor. Iar el statea inchis in casa. Deodata se auzira doi pitici care povesteau despre ceva si unul dintre ei spuse cuvantul pitic. Si atunci piticul nostru se trezi spunand singur o poezie pe care nu o mai auzise, dansand ciudat:

Sa mearga inainte, sa mearga inapoi
Sa sara de 3 ori
Si sa stranute-apoi: Haaapciu!
Sa mearga inapoi, sa mearga inainte
Sa sara-ntr-un picior
Si sa ne-arate-un dinte.

Un an intreg a spus piticul poezia si a dansat dansul ciudat de cate ori cineva spunea cuvantul pitic. Dar a scapat de balbaiala.

Miezul iernii

de Vasile Alecsandri

                        În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!

                        Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,

                        Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare

                        Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

                        Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios

                        Ca înaltele coloane unui templu maiestos,

                        Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,

                        Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

                        O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii

                        În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.

                        Munţii sunt a lui altare, codrii – organe sonoare

                        Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

                        Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;

                        Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas;

                        Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată…

                        E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

Legenda iernii

A fost odata, ca niciodata, in vremuri de mult trecute o preafrumoasa zana pe nume Iarna. 

 

Ea locuia in Tinutul Zapezii impreuna cu surorile ei, Primavara, Vara si Toamna. Zana Iarna era cea mai frumoasa dintre ele, avea parul alb ca neaua si stralucitor ca argintul in bataia soarelui si aripile ei erau albe si delicate ca ale unei lebede. Era frumoasa ca un inger. Era imbracata intr-o rochie alba si moale ca matasea. Cele trei surori, Primavara, Vara si Toamna erau tare mandre de ea si aveau mereu zambetul pe buze. Tinutul lor era acoperit de zapada stralucitoare si aici traiau doar zanele si prietenii lor.

Dar in vecinatatea lor mai era un tinut, Tinutul Intunericului, unde domnea o zana rea. Aici erau doar fulgere si creaturi grotesti. Zana aceasta avea parul negru, aripi de foc si ii placea tare mult sa chinuiasca oamenii. Trimitea mereu asupra lor frig, ploi, necazuri si suferinte.

Cele patru zane, milostive din fire, erau tare triste vazand cum asuprea zana cea rea oamenii nevinovati. Ele s-au sfatuit ce si cum sa faca sa o alunge pe zana cea rea.

Iarna, mai isteata din fire le-a propus sa lumineze Tinutul Intunericului cu raze de lumina pentru a alunga benza care domnea aici. In momentul in care Tinutul Intunericului s-a luminat zana cea rea a murit. Si toate cele cate era in acel tinut s-au trezit la viata. Dintr-un taram al fricii acest taram a devenit un taram al bucuriei. Taramul a fost numit Pamant.

Tot zana Iarna a fost cea care a propus sa uneasca acum cele 2 regate. Si pentru ca zana Iarna isi iubea foarte mult surorile a mai propus ca fiecare dintre ele sa domneasca peste noul tinut cate 3 luni pe an. Astfel, oamenii se pot bucura de cele patru anotimpuri, fiecare special in felul sau. 

Doar la Poli in semn de multumire pentru intelepciunea Iernii zanele au hotarat sa domneasca Iarna tot timpul anului. Si tot aici, in tinuturile inghetate, au stabilit sa locuiasca Mos Craciun cu ajutoarele lui: Craciunita - sotia sa, spiridusii si renii zburatori. In fiecare an, in ajunul Craciunului, ei pornesc intr-o calatorie in jurul lumii pentru a aduce cadouri, bucurie si speranta oamenilor.

 

 

Alunele şi veveriţa

de Emilia Plugaru

                        - Această grămăjoară

                        O voi mânca acum,

                        Cealaltă grămăjoară -

                        În ziua de Crăciun.

                        Apoi câte-o alună

                        În fiecare zi.

                        Nu am cum să trag foame

                        Pân’ vara va veni.

                        Şi veveriţa pune

                        Alunele-n cămară.

                        - Dar totuşi este vreme

                        Prea multă pân-la vară.

                        De nu-i ajung merinde

                        De unde să-mprumute?

                        Pădurea-i mare, mare

                        Şi vietăţi sunt multe,

                        Însă alune, nuci,

                        Niciuna nu adună

                        Şi nimeni nu-i va da

                        Nici măcar o alună.

                        Ea ştie ce-o să facă,

                        Acum o să mănânce

                        O singură alună,

                        Apoi o să se culce

                        Un pic flămândă, însă

                        În ziua de Crăciun

                        Va agăţa mai multe

                        Alune în alun.

                        Va-mpodobi copacul

                        Cu fulgi pufoşi de nea

                        Şi cât de minunată

                        Pădurea-i va părea…

                        Ce iute trece vremea.

                        Crăciunul a venit.

                        Alunul cu alune

                        Şi fulgi e-mpodobit.

                        În codru vine Moşul

                        C-un sac cât el de mare.

                        Şi câte daruri, frate,

                        Mai dă la fiecare,

                        Şi nu e vietate

                        Să fie azi uitată.

                        O dată e Crăciunul!

                        În an e doar o dată!

                        Iar Veveriţa-Riţa

                        Primeşte-un sac cu nuci,

                        O pungă cu alune,

                        Bomboane şi… papuci.

Bradul

de Vasile Alecsandri

 

                        Sus pe culme bradul verde

                        Sub zăpada albicioasă

                        Printre negură se pierde

                        Ca o fantasmă geroasă,

                     

   Şi priveşte cu-ntristare

                        Cum se primblă prin răstoace

                        Iarna pe un urs călare,

                        Iarna cu şapte cojoace.

                        El se scutură şi zice:

                        “În zadar tu, vrăjitoare,

                        Aduci viforul pe-aice,

                        Aduci zile fără soare.

           

             În zadar îngheţi pământul,

                        Ucizi florile şi stupii

                        Şi trimiţi moartea cu vântul

                        Şi trimiţi foamea cu lupii.

               

         În zadar a ta suflare

                        Apa-n râuri o încheagă,

                        Şterge urma pe cărare

                        Şi de mine m-i leagă.

                

        În zadar aduci cu tine

                        Corbul negru şi prădalnic,

                        Şi din codrii cu jivine

                        Faci să iasă urlet jalnic.

                      

  În zadar, urgie crudă,

                        Lungeşti noaptea-ntunecoasă

                        Şi, râzând de-a lumii trudă,

                        Scurtezi ziua luminoasă.

                        În zadar îmi pui povară

                        De zăpadă şi de gheaţă.

                        Fie iarnă, fie vară,

                        Eu păstrez a mea verdeaţă!”