Bradul

de Vasile Alecsandri

 

                        Sus pe culme bradul verde

                        Sub zăpada albicioasă

                        Printre negură se pierde

                        Ca o fantasmă geroasă,

                     

   Şi priveşte cu-ntristare

                        Cum se primblă prin răstoace

                        Iarna pe un urs călare,

                        Iarna cu şapte cojoace.

                        El se scutură şi zice:

                        “În zadar tu, vrăjitoare,

                        Aduci viforul pe-aice,

                        Aduci zile fără soare.

           

             În zadar îngheţi pământul,

                        Ucizi florile şi stupii

                        Şi trimiţi moartea cu vântul

                        Şi trimiţi foamea cu lupii.

               

         În zadar a ta suflare

                        Apa-n râuri o încheagă,

                        Şterge urma pe cărare

                        Şi de mine m-i leagă.

                

        În zadar aduci cu tine

                        Corbul negru şi prădalnic,

                        Şi din codrii cu jivine

                        Faci să iasă urlet jalnic.

                      

  În zadar, urgie crudă,

                        Lungeşti noaptea-ntunecoasă

                        Şi, râzând de-a lumii trudă,

                        Scurtezi ziua luminoasă.

                        În zadar îmi pui povară

                        De zăpadă şi de gheaţă.

                        Fie iarnă, fie vară,

                        Eu păstrez a mea verdeaţă!”