Instituită în anul 1994, Ziua Internațională a Cuvântului „Mulțumesc” era marcată, la început, timp de o săptămână, între 11 și 18 ianuarie. Astăzi, putem să mulțumim pentru viaţă, familie şi pentru tot ce ne înconjoară. Acest cuvânt simplu reprezintă un important mod de a ne arăta recunoştinţa.
Conform psihologilor, oamenii care folosesc mai des cuvântul „mulţumesc” sunt mai fericiți, deoarece transmit astfel emoţii pozitive. În multe ghiduri pentru turişti se menţionează că acest cuvânt, chiar dacă este rostit cu accent în funcţie de limba vorbită, contribuie la o odihnă mai agreabilă şi mai liniştită.
Astăzi aveţi ocazia să vă exprimaţi recunoştinţa faţă de persoanele dragi, dar faţă de cei v-au făcut anumite favoruri. Asta deoarece în lume este marcată Ziua Internaţională a cuvântului "mulţumesc".
Cei care vor dori să cunoască puterea nebănuită a acestui cuvânt au un motiv în plus să-l folosească. Mai ales că acest gest este unul plăcut pentru cei cărora le este adresat.
Prima rezoluție a Adunării Generale a Națiunilor Unite a fost adoptată la 24 ianuarie 1946. Documentul se referea la utilizarea în scopuri pașnice a energiei atomice și eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă.
La 1 februarie 1946, Adunarea Generală l-a numit pe norvegianul Trygve Lie, ca primul secretar general al Națiunilor Unite. În cursul Războiului Rece, Adunarea Generală a reprezentat un important cadru de discuții, mai ales în relația Nord-Sud, între statele puternic industrializate și națiunile în curs de dezvoltare.
Prima Adunare Generală a ONU
Foto: (c) RADOR / Arhiva Istorică AGERPRES
Ideea înființării unei organizații internaționale care să faciliteze colaborarea dintre state în scopul menținerii păcii și prevenirea unei noi conflagrații mondiale, a aparținut Statelor Unite și Marii Britanii. Procesul în sine a fost anevoios, dat fiind contextul internațional, când majoritatea statelor europene erau implicate în luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Prima Adunare Generală a ONU
Foto: (c) RADOR / Arhiva Istorică AGERPRES
În 1945, reprezentanți din 50 de țări s-au întâlnit la San Francisco, la Conferința Națiunilor Unite pentru Organizația Internațională, pentru a redacta Carta Națiunilor Unite. Delegații au deliberat pe baza propunerilor la care lucraseră reprezentanții Chinei, Uniunii Sovietice, Regatului Unit și ai SUA, la Dumbarton Oaks, în august — octombrie 1944. Carta a fost semnată la 26 iunie 1945 de către reprezentanți din 50 de țări. Polonia, care nu a fost reprezentată la conferință, a semnat mai târziu documentul și a devenit unul din cele 51 de state membre fondatoare.
Prima Adunare Generală a ONU
Foto: (c) RADOR / Arhiva Istorică AGERPRES
Oficial, Organizația Națiunilor Unite a luat ființă la 24 octombrie 1945, când Carta ONU a fost ratificată de China, Franța, Uniunea Sovietică, Regatul Unit, SUA și de o majoritate de alți semnatari.La 14 decembrie 1955, Adunarea Generală a ONU a decis primirea României în rândul statelor membre, alături de alte 15 țări.
În prezent, Organizația Națiunilor Unite are 193 de state membre. Singurele două state observatoare nemembre ale ONU sunt Palestina și Vaticanul.
Prima Adunare Generală a ONU
Foto: (c) RADOR / Arhiva Istorică AGERPRES
În componența Sistemului ONU intră șase organe principalele: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul și Consiliul de Tutelă. Consiliul de Tutelă a fost format în 1945 pentru supervizarea internațională a 11 Teritorii sub tutelă, plasate sub administrarea a șapte state membre, și pentru asigurarea măsurilor adecvate pentru autoguvernare și independență. Până în 1994, toate Teritoriile sub tutelă au ajuns la guvernare proprie și independență, astfel că odată cu îndeplinirea acestei misiuni, la 1 noiembrie 1994, Consiliul și-a suspendat activitatea până la momentul în care vor fi necesare alte intervenții.
Adunarea Generală reprezintă principalul organism de deliberare, fiind compus din reprezentanți ai tuturor statelor membre. Activitatea ONU pentru un an decurge în cea mai mare parte din mandatele emise de Adunarea Generală. Organismele subsidiare ale Adunării Generale sunt împărțite în: conduceri, comisii, comitete, consilii și grupuri de experți, grupuri de lucru și altele. Între acestea, se numără: Comisia pentru Dezarmare, Consiliul Drepturilor Omului, Comisia de Drept Internațional.
În perioada 26-30 septembrie 2015 a avut loc, la New York, cea de-a 70-a Adunare Generală a ONU, în cadrul căreia a fost stabilită agenda Națiunilor Unite post 2015, respectiv strategia organizației mondiale pe următorul deceniu și jumătate.
AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea, Roxana Mihordescu; redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Anca Pandea)
Concentrarea intregii forte armate a Moldovei, in afara de garnizoanele cetatilor, s-a facut in apropierea orasului Vaslui. Dupa o cercetare atenta Stefan a socotit ca aici este locul cel mai bun pentru a opri inaintarea oastei otomane pe pamantul tarii sale. Vasluiul, asezat pe un deal, era inconjurat de codri seculari si de vai pe care se scurgeau ape incite, ce din loc in loc se transformau in mlastini. Oastea Moldovei era formata din oameni voinici, obisnuiti cu muncile si lipsurile, bine disciplinati, inarmati si instuiti. Toti isi iubeau tara si domnul din toata fiinta lor.
Mehmed al II-lea, furios pentru ca Stefan ii respinse ultimatumul, fara a tine seama ca se apropia anotimpul friguros, a poruncit oastei, care lupta in Albania, sa plece impotriva Moldovei. Cronicarul Kemal Pasa Zade a observat ca timpul nu era potrivit pentru o asemenea campanie, fiindca nu numai ca se apropia iarna, dar si pentru ca “ierburile se uscasera, legumele se vestejisera, iar frunzele arborilor cazusera”, prin urmare aprovizionarea avea de intampinat greutati foarte mari, unele din ele, ca furajarea animalelor, chiar de nerezolvat. Sultanul a cerut si domnului Tarii Romanesti sa se alature oastei trimisa impotriva Moldovei. Potrivit informatiilor avute de Jan Dlugosz, Suleyman Pasa a primit ordinul ca dupa ce l-ar fi infrant si capturat pe domnul Moldovei sa inainteze in Polonia, sa ierneze in Camenita, iar in primavara sa treaca in Ungaria, unde urma sa se uneasca cu “urdia” turca, care ar fi fost condamnata de sultan. Oastea lui Suleyman Pasa numara 30 000 cavaleristi, iar restul pana la 120 000 erau infanteristi.
Regruparea oastei otomane in vederea trecerii Dunarii s-a facut in luna septembrie, la Sofia. De aici s-a indreptat spre Dunare, pe care a trecut-o pe gheta pe la Nicopole sau Vidin, dar si prin alte puncte. Dupa un popas de doua saptamani facut pe pamantul Tarii Romanesti, oastea turca a inceput marsul spre Moldova. S-a afimat ca Stefan s-a gandit sa-i impiedice trecerea peste Dunare sau s-o atace in muntenia, dar avand o oaste mult inferioara ca numar a renuntat la un asemenea pla. Potrivit obiceiului oamenilor pamantului, romanii au distrus totul in calea oastei invadatoare, in special asezarile, rezervele alimentare si furajele, iar animalele au fost duse in tara de Sus, sau la munte.
Urmand drumul obisnuit, Hadim Suleiman Pasa a patuns in Moldova de- abia in luna decembrie . Despre Laiota Basarab s-a afirmat ca, deoarece cunostea forta armata a lui Stefan si vitejia ostasilor sai, a refuzat sa mearga in Moldova, de aceea s-a inchis intr-o cetate, din care nu a iesit decit dupa retragerea turcilor infrinti.
Urmind drumul de pe valea Siretului, oastea otomana se indrepta spre Suceava.Kemal Pasa Zade informeaza ca vremea “ a dat cel dintii semnal al infringerii”, fiindca din cauza ploilor ostasii turci, pe care el ii compara cu soimii, acum semanau “ cu niste gaini plouate”. Un alt cronicar turc , Kodja Hussein, a afirmat ca la intrarea in Moldova starea oastei turcesti “era nenorocita”, si recuoscind calitatile de general ale lui Stefan a scris ca era “mester in lupte, avuse multe razboaie”, si devenise “vestit printer regii ghiauri prin siretenia sa”.
Un participant la lupta de la Vaslui a relatat ca Stefan cel Mare a luat masuri ca din aproprierea drumului pe care se deplasa oastea otomana sa fie evacuati oamenii, caii si celelalte animale si bunuri, iar ce era netransportabil sa fie distrus “prin foc”, chiar si locuintele. Din cauza deplasarii intregii populatii si a incendierii locuintelor, hranei, furajelor etc., ostasii turci si caii lor sufereau cumplit de foame si frig. Desi era iarna, toti barbatii valizi ai Moldovei se aflau sub arme, iar batrinii, femeile si copii fusesera trimisi la adapost, in Tara de Sus. Grinele care n-au putut fi transportate au fost ascunse in gropi pregatite in mod special, iar fintinile si apele statoare otravite.Greutatile de aprovizionare si vremea de iarna au incetenit marsul oastei dusmane, mai mult decit prvazuse sultanul.
Contingentul oastei Tarii Romanesti alaturat celei otomane ar fi numarat 17 000 de romani. O incalzire a vremii, urmata de un dezghet, a muiat drumul si desi era luna decembrie, oastea
comandata de Suleyman Pasa marsluia greu din cauza convoaielor de aprovizionare care se deplasau mult mai incet decit trupa nevoita sa faca dese si lungi popasuri sub cerul liber. Detasamentele turcesti desprinse de grosul coloanei erau atacate si lichidate. Calea pe care inainta oastea otomana era plina de capcane si de oameni ascunsi, care o asteptau cu armele pregatite. Din cauza deplasarilor incete ale coloanelor de aprovizionare, comandamentul oastei turcesti era nevoit sa trimita mereu alte detasamente in cautare de provizii, care obisnuit nu se mai intorceau , fiind capturate sau macelarite de moldoveni. Din Vaslui, unde Stefan cel Mare organizase o puternica pozitie defensiva, intre dealul Cetatea Chitoc, botul de deal de la nord de gura Muntenii de Jos, gura paraului valea Dumbravei, dealul Micelina, Dealul Birladului , si Dealul Brodoc. In scrisoarea din 28 noiembrie 1474 adresata papei Sixt al IV- lea , Stefan cel Mare a mai adaugat urmatoarele:” … sintem gata, cu tot sufletul si cu toata puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu sa luptam pentru crestinatate , cu toate puterile noastre… Rugam pe Sfintia voastra ca impreuna cu ceilalti regi si principi … sa oranduiasca in asa fel ca sa nu luptam singuri”.
Principalele izvoarereferitoare la lupta de la Vaslui informaeza ca oastea otomana numara circa 100 000 de oameni la care s-au adaugat 17 000 munteni, iar cea moldoveneasca intre 32 000- 60 000 oameni, mai sigura pare cifra 40 000 data de Dlugosz. Stefan cel Mare a indicat, in scrisoarea adresata sefilor statelor europene, ca oastea turca intrata in Moldova se ridica la 120000 de oameni. Suleyman Pasa a ajuns la Barlad fara prea mari dificultati. Pana aici a avut calauze bune, alese dintre turcii care atacasera Moldova impreuna cu Radu cel Frumos, dar deacuma intra intr-o regiune necunoscuta, deci primejdioasa pentru armata invadatoare, obosita si hartuita de ostasii romani. Poate ca, dupa cum era si normal, Stefan cel Mare a incercat sa-i opreasca pe turci la hotarul cu Tara Romaneasca, dar din cauza numarului mare al oastei invadatoare a trebuit sa se retraga pe locul unde se hotarase intial ca sa-i opreasca inaintarea.
Drumul de la Vaslui spre Barlad trecea printre doua dealuri, drum, care, din loc in loc, fusese blocat cu arbori taiati si supravegheat de ostasi inarmati cu arme de foc. Fiecare piesa de artilerie fusese pregatita sa traga cate sapte lovituri.
Unele izvoare pretind ca numarul ostasilor Transilvaneni trimisi in ajutorul lui Stefan cel Mare s-ar fi ridicat la 26 000. Cronicarul turc Kemal Pasa Zade sustine ca Stefan concentrase destul de multa oaste, ca fiecarui ostas i-a dat arme si astfel si-a preschimbat oastea intr-un munte de otel. Lipsa de alimente si furaje a obligat oastea turca sa se deplaseze tot mai greu, sa astepte la popasuri transporturile de alimente, care veneau de la sudul Dunarii si din Tara Romaneasca. Ostasii turci, obositi, flamanzi si mereu atacati de moldoveni, framantau pamantul dezghetat si imbibat de apa zapezilor topite.
De la Barlad, pe care l-au gasit pustiu, Suleyman Pasa si-a dirijat oastea spre Vaslui. Pe atunci acest drum care era intrerupt din loc in loc de lunci baltite de apa provenita din topirea zapezilor, se strecura serpuind printre dealurile acoperite de paduri seculare. Drumul pe care marsaluia oastea turca mai trecea prin apropierea conluientei raurilor Vaslui, Barlad si Racova, unde, prin revasarea lor inundasera terenul dintre dealuri, care devenise foarte nepotrivit pentru desfasurarea unei armate numeroasa ca acea comandata de Suleyman Pasa, obligand-o sa inainteze icet si in coloana stransa.
Cu putin inainte de 7 ianuarie 1475 avangarda oastei turcesti se apropiase de locul, pregatit de Moldoveni ca sa-i opreasca inaintarea si chiar s-o oblige sa faca cale intoarsa. Terenul spre care se indrepta oastea otomana era greu de trecut si totodata primejdios.
Numai increderea lui Suleyman Pasa in forta amatei sale l-a facut san u cerceteze terenul de inaintare sis a nu ia alte precautii. De oparte si de alta a drumului pe care se deplasa oastea turca usesera plasate puternice detasamente moldovenesti, bine inarmate, care asteptau sa plateasca cum se cuvine invadatorilor pentru distrugerea unei parti din tara, pentru oboseala lunilor de zile umede si friguroase traite in tabara, a marsurilor indelungate si obositoare. Din desisurile luncii prin care se strecura drumul spre Vaslui, oastea turca era pandita de gurile amelor de foc si de neintrecutii arcasi Moldoveni.
Noaptea de 9/10 ianuarie, de la caderea serii si pana la revarsatul zorilor, a fost pentru ostasii Moldoveni, de veghe naintrerupta si nerabdatoare. Ei steptau in padure, dezghetandusi mainile la focuri potolite de vreascuri. In asteptarea infruntarii si-au uscat obiectele si hainele umede si-au schimbat camasile ca in asteptarea unui mare eveniment din viata lor, avand langa ei rezemate de arbori, armele cu care aveau sa faca fata paganilor, care le cotropisera tara.
Langa Vaslui, in apropierea confluientei raurilor Racovat si Barlad, la intrarea drumului in padure, au fost plasati cei cinci mii de secui, instruiti sa faca fata avangarzii oastei turcesti. Acestia fusesera avertizati ca dusmanul se afla la ultimul popas, inainte de locul unde se aflau ei. O negura deasa se lasase pe vaile si padurile din jurul Vasluiului, favorizand, ca si terenul, planul lui Stefan cel Mare, care, prin cercetasii sai , stia cu precizie distanta la care se aflau dusmanii ce inaintau cu greu pe drumul imbibat cu apa. Un izvor extern a consemnat ca ceata era atat de densa incat nici Stefan si ostasii sai n-au vazut puterea cea mare a turcilor, caci daca o vedeau ar fi fugit cu totii. Cea mai mare parte a cavaleristilor turci, daca nu toti descalecati, isi duceau caii de funie, fiindca alunecau. Kemal Pasa Zade fusese informat ca de ambele parti ale drumului de inaintare a oastei turcesti se aflau paduri, din care cauza oastea Moldovei nu putea fi atacata nici din fata, nici din spate, nici de pe flancuri, adica din nici o parte.
Cei 5 000 de secui s-au opus hotarat inaintarii avangarzii otomane, care numara 7 000 de oamni. Neputand opri avangarda dusmana sustinutasi de alte detasamente trimise grabnic de Suleyman Pasa, secuii au inceput sa se retraga spre locul unde Stefan cel Mare hotarase sa opreasca inaintarea turcilor. Pentru ca din cauza cetii nu-si puteau vedea dusmanii , ostasii romani si-au indreptat tirul armelor spre zgomotul facut de marsul turcilor. De la prima ciocnire oastea invadatoare n-a putut face fata tirului armelor de foc si al valurilor de sageti ale ostasilor Moldoveni. Siruri intregi de ostasi turci , strapunsi de sageti sau zdrobiti de proiectilele tunurilor, se prabuseau in mocirla drumului marind dezordinea din randurile lor. Turcii, atatati, potrivit obiceiului lor, au slobozit strigatul de razboi, care semana cu un urlet de fiara flamanda, amplificat si trimis de ecou peste vai si dealuri. Acest “strigat” repetat de zeci de mii de glasuri , a facut sa se cutremure sufletul multor Moldoveni, care numai din basme auzisera de osti atat de numeroase, dar cu totii erau hotarati sa nu-i lase pe dusmani sa treaca mai departe.
Cand turcii au slobozit strigatul de razboi, de care s-au cutremurat vaile si au inceputsa fremate codrii, s-ar pareaca chiar Stefan si-a pierdut stapinirea de sine. Atunci unul din sfetnicii mai in varsta aflati langa el i-ar fi spus :” Doamne! Nu te tulburacaci astazi iti vom sta vitejeste alaturi si Dumnezeu ne va ajuta!”.
Unitatile turcest de infanterie, cavalerie si artilerie se inghesuiau unele si altele, se amestecau incercand zadarnic sa desfasoareca sa- i invaluie pe moldoveni care-i infruntaucu atita curaj.Sultanul nu era de fata casa poata impune ordinea si sa hotarasca un plan de lupta, iar Sulezman Pasa s-ar parea ca-si piredusecapul si in loc sa incerce restabilirea ordinei in rindurile oamenilor saiatacati din toate partile, a facut eforturi disperate ca sa se smlga din invalmasealaoastei sale. In acest timp, Stefan cel Mare, calm, hotarit, dadeaordine clare, care i se aduceau imediatla indeplinire.
Despre felul cum Stefan a condus atacul oastei sale avem o stire externa, demna de toata increderea. Potrivit acesteia, domnul, cu oamenii cei mai credinciosi, adica statul major, „ a stat la o parte” ca sa poat observa desfasurarea luptei si ca fiecare din detasamentele armatei sale sa- si indeplineasca misiunea incredinatata si sa nu se retraga, „” caci de ce ar fi inceput el mai intii lupta. Daca era infrint , atunci toata taraii era pieruta … Astfel ostasii sai au mers la lupa su ochii lui… Mai intii au descarcat tunurile in turcii , care erau la strimtoare si nu puteau sa fuga, apoi el insusi a atacat cu ostasii sai in asa chip ..incat i-a silit sa se intoarca si sa fuga.
La inceput, ostasii Moldoveni s-au aparat ,dar apoi la porunca si sub ochii domnului au inceput sa atace vuguros”” Multimea inglodata a turcilor , incapabilasa se orienteze, nestiind incotro si pe cine sa atace, depunea eforturi sa inainteze, neintelegand de ce avangarda se oprise. Din lunca, pe unul din flacuri, buciumasii moldoveni sunau atacul, ceea ce a facut ca oastea dusmana , dupa auz , fiindca din cauza cetii nu-i vedea pe romani, sa-si schimbe brusc directia de atac. In furia ei a dobrit cu sabiile lunca in care se invirtea, apropiindu-se cu greu de locul de unde sunau buciumasii. Aici turcii au dat doar peste un mic numar de ostasi Moldoveni, care s-au urcat in graba pe munchea dealului. Incercind o repliere pe vale , ostasii turci au marit inghesuiala si confuzia in rindurile celor care erau aici. Incercind sa strapunga linia tinuta de oastea Moldovei, care la bara drumului spre Vaslui si de aici spre inma tarii, au intilnit rezistenta hotarita a taranilor moldoveni, care desi se aflau in luna ianuarie , cuminecile suflecate bateu cu nadejde in oastea invalmasita a lui Sulezman Pasa.Ca in mijlocul verii, cind isi imblateu snopii de griu grabiti de apropierea unei furtuni neasteptate, astfel si cei din lunca Vasluiului , in dimineata zilei de 10 ianuarie 1475 loveu cu nadejde. Din trupuri le ieseau aburi si de pe fete le curgeau siroaie de sudoare, stropii ei umezeau si mai mult pamintul pe care-l aparau. Cum scra Nicolae Iorga „” Taranii moldoveni stiau ce-i asteaptape dinsii si pe toti ai lor, din neam n neam , daca sevorclinti dintre copaciiacestia ai codrului, daca o spartura se va face in zidul lor de pepturi goale. Topoarele, securile, ciomegele si ghioagele batura turbat asupra haitei lupilor , coasele incepura sa taie holda crunta a picioarelor cailor turcesti. Cu cit tinea mai mult framintarea , cu atit amestecul se facea mai strasnic in desisul zapacit al dusmanilor””. Rinduri dupa rinduri , turcii doboriti sau grav raniti muscau cu gurile insangerate pamintul Moldovei, aparat cu atita darzenie si vigoare. In felul aceste hoarda trimisa de Mehmed al II – lea in Moldova, oprita , ranita si clatinata in elanul ei, a inceput sa dea inapoi , dupa care s-a imprastiat si a inceput sa fuga.
Dupa informatiile cronicarului turc Kemal Pasa Zade, ostasii moldoveni, folosind arme de foc , nu le-au permis turcilor sa se apropie pentru a angaja lupta crp la corp. Totusi o unitate turca a putut da un atac mai puternic asupra oastei moldovene ,dar cum s-a exprimat acelasi cronicar „oaste aghiaurlr , rai din fire, care era ca un vint puternicaducator denenorociri, i-a respins.
Vazind acest momental luptei , in care turcii atacind vigurosau ineput sa-si revinadin socul avut si temindu-se ca ostasii sai mult mai putini sa fie respinsi, Stefan cel Mare a intervenit personal in lupta cu rezervele. Atacind hotarit a putut inainta pina in mijlocul oastei turcesti, producind deruta si panica in rindurile ei. O parte din ofiterii turci strinsi in jurul luiSuleyman Pasa a propus o retragere generala, dupa care sa reia lupta de pe o alta pozitie Intrvenind atacul condu de Stefan el Mare oastea turca nu s–a mai putut regrupa , ci s-a imprastiat , ceea ce i-a adus o infringere dezastruoasa. Eforturile lui Suleyman Pasa de a reface frontul si de a – si intoarce oastea in atac , n-au avut succes.
sursa;http://www.referatele.com
Stefan Cel Mare (Stefan al III - lea 1433 - 1504) - Batalia de la Vaslui (Podul Inalt) - 10 ianuarie 1475. Grigore Ureche scrie "Războiul lui Ștefan vodă cându s-au bătut la Podul Înaltu cu turcii, leatul 6983". Stefan cel Mare spune in film "aceasta slavita a noastra biruinta, din leatul (anul) 6983", deci aici este pamant romanesc de cel putin 7520 ani ...
Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului Iisus, cel care L-a botezat pe Fiul lui Dumnezeu, este prăznuit de credincioşii ortodocşi în ziua de 7 ianuarie, a doua zi după Bobotează. Totodată, Sfântul Ioan este ultimul profet de seamă din Vechiul Testament, dar el face trecerea spre etapa Noului Testament.
Tradiţii pentru spor şi sănătate
În ziua marelui praznic închinat Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, la sate şi la oraşe, de secole, se păstrează unele tradiţii:
La biserică se sfinţesc bucate şi vin alb
La slujba închinată praznicului, gospodinele aduc la biserică mai multe bucate pregătite în acea gospodărie: pâinici, colaci cu stafide şi unşi cu miere, cozonaci, brânză şi ouă. De asemenea, se sfinţeşte vinul care se bea la masă, de obicei doar vin alb. Se împart pachete cu mâncare şi vin alb, în primul rând săracilor şi persoanele care poartă numele de Ioan.
Nu se bea vin roşu
În această zi, nu se bea vin roşu care aminteşte de martirajul Sfântului Prooroc Ioan.
Pomeniri pentru rudele care au murit în condiţii suspecte
În familiile în care au murit rude în condiţii suspecte, se fac pomeniri la biserică: se citeşte pomelnicul cu numele decedaţilor şi se dau de pomană pachete cu bucate preferate de cei plecaţi în eternitate în mod neaşteptat.
O tradiţie respectată de-a lungul timpului "Cumetria femeilor"
La sărbătoarea tradiţională numită „Cumetria femeilor” participă tinerele neveste. În multe zone din ţară, acestea se întâlnesc cu nevestele căsătorite de mai multă vreme. Acestea le împărtăşesc tinerelor „surate” din experienţa lor de familie, pentru a avea o căsnicie fericită şi prosperă. Finalul întâlnirii se încheie cu o petrecere la care participă purtătoarele numelui de Ioana; dar la petrecere nu se consumă băuturi alcoolice.
Totodată, femeile care poartă numele de Ioana pregătesc şi împart prietenilor de familie, covrigi cu ou, o delicatesă specifică în Câmpulung Muscel, după care se bea teiată, o băutură pregătită din flori de tei, dovedită a fi un tonic pentru trup şi suflet.
Casa se stropeşte cu Agheasma mare
Din această zi, timp de trei zile, casa se stropeşte cu aghesmă mare, exceptând baia. Totodată, candela va arde în tot acest interval, pentru ca în acea familie să se ia doar decizii înţelepte, chibzuite şi discuţiile să nu degenereze în tensiuni şi în gesturi necugetate.
În casele credincioşilor, să domine veselia
În ziua Soborului Sfântului Ioan, oamenii trebuie să fie veseli; în căminele în care membrii familiei nu se bucură în ziua praznicului, va domina tristeţea până la sfârşitul anului.
Tradiţia “Udatul ionilor”
În Transilvania şi în Bucovina există tradiţia numită "Udatul Ionilor". În Bucovina, la poarta casei sărbătoritului se pune un brad frumos împodobit. În acelaşi timp, sărbătoritul trebuie să dea o petrecere cu lăutari. În Transilvania, cei care poartă numele de Ion sunt purtaţi cu mare alai prin sat, până la râu, unde sunt botezaţi, adică purificaţi, prin stropire cu apă.
Ocrotitorul pruncilor
În unele regiuni, Sfântul Ion este numit “ocrotitorul pruncilor”, deoarece acesta îi apără pe copii de rele şi are grijă ca aceştia să nu moară nebotezaţi.
La "Masa moaşei"
În ziua acestui praznic, pe 7 ianuarie, mai ales în mediul rural, există obiceiul de a se organiza o "masă a moaşei" satului. Aceasta colindă pe la "nepoate", la mamele care au fost ajutate să nască, şi sunt invitate la petrecere. Fiecare femeie aduce moaşei câte un plocon, iar moaşa rupe dintr-un colac pregătit special pentru sărbătoarea respectivă şi împarte câte o bucată fiecărei femei. În funcţie de formă şi de mărime, bucata primită prevesteşte dacă femeia care primeşte bucata de colac va mai avea sau nu copii, dacă va avea fete sau băieţi.
Boboteaza sau epifania este sărbătorită la 6 ianuarie de către Biserica ortodoxă și catolică. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifaniecare se traduce prin "Arătarea Domnului", adică a Sfintei Treimi.
Creștinii occidentali comemorează în primul rând (dar nu numai) vizita magilor la nașterea Pruncului Iisus și astfel manifestarea fizică a lui Iisus către Neamuri. Ortodocșii comemorează botezul lui Iisus în râul Iordan, văzută ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului).
Biblia îl menționează pe Ioan Botezătorul, considerat de creștini ca înaintemergătorul lui Iisus Hristos, care ar fi propovăduit venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăință. Îmbrăcămintea pustnicului Ioan era foarte simplă, făcută din blană de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. Icoanele au păstrat de-a lungul timpului această imagine, înfățișându-ni-l pe Botezător cu părul și barba lungi. Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim și din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele și mai ales pentru a fi botezați de el în râul Iordan.
Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-și spovedească păcatele și să se pocăiască, spunându-le că el îi botează doar cu apă, dar „cel ce va veni după el” (în tradiția creștină: Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Despre „cel ce va veni după el”, Ioan spunea că acela este mult mai mare și mai puternic decât el.
Evanghelia relatează că și Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce spăla păcatul lumii”. Conform acestei relatări, ieșind din apa Iordanului, Iisus ar fi spus „cerurile s-au deschis și duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se ca un porumbel și venind peste el. Și glas din ceruri zicând : acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.
Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creștini. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”.
În localitățile așezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau pe țărmul mării, se obișnuiește că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar înghețată, după care sar câțiva flacăi curajoși pentru a o aduce înapoi. În toate bisericile ortodoxe, preoții fac agheasmă (apă sfințită), cu care "botează" apele, oamenii, animalele și casele. Înainte de regimul comunist, această datină exista și la București, Patriarhul coborând Calea Victoriei de la Palatul regal până la Dâmbovița, unde pocăiții, îmbrăcați în halaturi albe, se aruncau în apa înghețată pentru a o ridica.
Această tradiție face parte din multe altele în legatură cu Boboteaza, încărcate de practici magice și obiceiuri agrare preluate în creștinism din tradițiile anterioare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei și a focului. Boboteaza este astfel și o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a apelor, de forțele răului. Acum se colindă, se prevestește cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, capătând puteri neobișnuite. Peste obiceiurile creștine ortodoxe de sfințire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus și multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote. Toate acestea au în general un rol de curățire și de îndepărtare a răului. Tradiția ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie și grâu fiert și să se bea vin roșu.
In ziua de Boboteaza se face ,,sfiintirea cea mare a apei'' de catre preot , insotit de alaiul de prapuri , sfesnice si icoane . Pa malul apei , unde are loc ceremonia , din fiecare casa participa cel putin o persoana cu apa pentru a fi sfiintita si cu sare , griu sau tarite . Acestea vor fi folosite in alimentatia oamenilor si pentru vitele bolnave .Griul sau porumbul de semanat sunt stropite cu apa sfiintita. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Isus să păşească în viaţa publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani. În greceşte cuvantul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin "Arătarea Domnului". Boboteaza este menţionată printre sărbătorile creştine, alături de Crăciun şi de Paşti, încă din secolul III.
În ziua de 6 ianuarie preoţii fac aşa-zisa agheasmă mare, toate apele fiind sfinţite. Această sărbătoare are o semnificaţie aparte, spunându-se că fără botez nu poţi fi creştin. În această zi, preoţii cufundă de trei ori crucea în apă, deoarece în aceasta zi s-a aratat Sfânta Treime, sau aruncă crucea în apă şi câţiva tineri se iau la intrecere pentru a aduce crucea. Preoţii ortodocşi umblă în aceste zile pe la casele oamenilor, pentru a le binecuvânta şi sfinţii cu agheasmă, alungând în acest fel necazurile şi bolile. Oamenii ţin post negru până ce vine preotul şi beau întâi din această apă sfinţită. Preotul este precedat de un grup de copii îmbrăcaţi în cămăsi albe, sunând din clopoţei si deschizând calea preotului, strigând chiralesaa!... - o variantă fonetică a lui Kyrie Eleison (Doamne Miluieşte). Pe lânga Troparul Bobotezei, copiii cântă colinde speciale care descriu miracolul care a avut loc la Iordan (Botezul lui Isus). În ziua aceasta, în afară de preot, nimeni nu se duce colindând din casă în casă. Se spune că apa sfinţită în această zi are puteri miraculoase, că această apă sfinţită nu se strică niciodată. Se crede că apele rămân sfinţite timp de două până la şase săptămâni, timp în care nu se spală rufe în apă curgătoare. Cu apa sfinţită se stropesc vitele şi nutreţul lor, apoi fiecare gospodar bea câte puţin pe nemâncate pentru a-şi curaţi şi sfinţi sufletul.
În popor se spune că până la Bobotează expiră termenul de peţire al fetelor. Perioada de la Ajunul Crăciunului până la Ajunul Bobotezei este plină de vrăji de dragoste şi ghicit premarital. În Oltenia, obiceiul spune ca fetele de măritat dacă vor să-şi vadă ursitul, adună fire de praf sau ţărână de unde a călcat preotul, cer o ramură de busuioc sfinţit şi în noaptea de Bobotează îl pun sub pernă, să-şi viseze ursitul. În alte zone ale ţării, obiceiul spune că fetele care vor să se mărite trebuie să lege pe inelar un fir roşu de lână sau mătase, de care să înnoade o rămurică de busuioc şi să introducă apoi crenguţa sub pernă. Noaptea, ursitul fiecăreia se va arăta în vise. În Munţii Apuseni şi în Bucovina, Boboteaza capătă numele de Ardeasca, unde exista obiceiul ca fetele şi flăcăii să ia tăciuni aprinşi, pe care îi duc pe un câmp şi fac un foc mare, apoi sar peste el şi joacă în jurul lui. Boboteaza deschide un canal de comunicare sacru între om şi Dumnezeu, în această zi preoţii botează nu numai apele ci şi oamenii, locuinţele şi întreaga natură. .
Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.
Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca "prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".
Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case.
