7 ianuarie - Sf.Ioan Botezătorul - Obiceiuri pentru spor şi sănătate

Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului Iisus, cel care L-a botezat pe Fiul lui Dumnezeu, este prăznuit de credincioşii ortodocşi în ziua de 7 ianuarie, a doua zi după Bobotează. Totodată, Sfântul Ioan este ultimul profet de seamă din Vechiul Testament, dar el face trecerea spre etapa Noului Testament.






Tradiţii pentru spor şi sănătate
În ziua marelui praznic închinat Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, la sate şi la oraşe, de secole, se păstrează unele tradiţii:
La biserică se sfinţesc bucate şi vin alb
La slujba închinată praznicului, gospodinele aduc la biserică mai multe bucate pregătite în acea gospodărie: pâinici, colaci cu stafide şi unşi cu miere, cozonaci, brânză şi ouă. De asemenea, se sfinţeşte vinul care se bea la masă, de obicei doar vin alb. Se împart pachete cu mâncare şi vin alb, în primul rând săracilor şi persoanele care poartă numele de Ioan.
Nu se bea vin roşu
În această zi, nu se bea vin roşu care aminteşte de martirajul Sfântului Prooroc Ioan.
Pomeniri pentru rudele care au murit în condiţii suspecte
În familiile în care au murit rude în condiţii suspecte, se fac pomeniri la biserică: se citeşte pomelnicul cu numele decedaţilor şi se dau de pomană pachete cu bucate preferate de cei plecaţi în eternitate în mod neaşteptat.
O tradiţie respectată de-a lungul timpului "Cumetria femeilor"
La sărbătoarea tradiţională numită „Cumetria femeilor” participă tinerele neveste. În multe zone din ţară, acestea se întâlnesc cu nevestele căsătorite de mai multă vreme. Acestea le împărtăşesc tinerelor „surate” din experienţa lor de familie, pentru a avea o căsnicie fericită şi prosperă. Finalul întâlnirii se încheie cu o petrecere la care participă purtătoarele numelui de Ioana; dar la petrecere nu se consumă băuturi alcoolice.
Totodată, femeile care poartă numele de Ioana pregătesc şi împart prietenilor de familie, covrigi cu ou, o delicatesă specifică în Câmpulung Muscel, după care se bea teiată, o băutură pregătită din flori de tei, dovedită a fi un tonic pentru trup şi suflet.
Casa se stropeşte cu Agheasma mare
Din această zi, timp de trei zile, casa se stropeşte cu aghesmă mare, exceptând baia. Totodată, candela va arde în tot acest interval, pentru ca în acea familie să se ia doar decizii înţelepte, chibzuite şi discuţiile să nu degenereze în tensiuni şi în gesturi necugetate.
În casele credincioşilor, să domine veselia
În ziua Soborului Sfântului Ioan, oamenii trebuie să fie veseli; în căminele în care membrii familiei nu se bucură în ziua praznicului, va domina tristeţea până la sfârşitul anului.
Tradiţia “Udatul ionilor”
În Transilvania şi în Bucovina există tradiţia numită "Udatul Ionilor". În Bucovina, la poarta casei sărbătoritului se pune un brad frumos împodobit. În acelaşi timp, sărbătoritul trebuie să dea o petrecere cu lăutari. În Transilvania, cei care poartă numele de Ion sunt purtaţi cu mare alai prin sat, până la râu, unde sunt botezaţi, adică purificaţi, prin stropire cu apă.

Ocrotitorul pruncilor
În unele regiuni, Sfântul Ion este numit “ocrotitorul pruncilor”, deoarece acesta îi apără pe copii de rele şi are grijă ca aceştia să nu moară nebotezaţi.
La "Masa moaşei"
În ziua acestui praznic, pe 7 ianuarie, mai ales în mediul rural, există obiceiul de a se organiza o "masă a moaşei" satului. Aceasta colindă pe la "nepoate", la mamele care au fost ajutate să nască, şi sunt invitate la petrecere. Fiecare femeie aduce moaşei câte un plocon, iar moaşa rupe dintr-un colac pregătit special pentru sărbătoarea respectivă şi împarte câte o bucată fiecărei femei. În funcţie de formă şi de mărime, bucata primită prevesteşte dacă femeia care primeşte bucata de colac va mai avea sau nu copii, dacă va avea fete sau băieţi.
Sursa: aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...