Rapsodii de primavara

de George Toparceanu

 

I

Sus prin crangul adormit,

A trecut in taina mare,

De cu noapte, risipind

Siruri de margaritare

Din panere de argint,

Stol balai

De ingerasi

Cu alai

De toporasi.

Primavara, cui le dai?

Primavara, cui le lasi?

 

II

Se-nalta abur moale din gradina.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.

Acoperisuri vestede-n lumina

Intind spre cer ogeacuri fara fum.

Pe langa garduri s-a zvantat pamantul

Si ies gandacii-Domnului pe zid.

Ferestre amortite se deschid

Sa intre-n casa soarele si vantul.

De prin balcoane

Si coridoare

Albe tulpane

Falfaie-n soare.

Ies gospodinele

Iuti ca albinele,

Parul le flutura,

Toate dau zor.

Unele matura,

Altele scutura

Colbul din patura

Si din covor.

Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,

Si-a rasfirat crengutele ca spinii

De frica sa nu-i cada la picioare,

Din crestet, valul subtirel de floare.

Ca s-a trezit asa de dimineata

Cu ramuri albe si se poate spune

Ca-i pentru-ntaia oara in viata

Cand i se-ntampla-asemenea minune.

Un nor sihastru

Si-aduna-n poala

Argintul tot.

Cerul e-albastru

Ca o petala

De miozot.

III

Soare crud in liliac,

Zbor subtire de gandac,

Glasuri mici

De randunici,

Viorele si urzici …

Primavara, din ce rai

Nevisat de pamanteni

Vii cu mandrul tau alai

Peste cranguri si poieni?

Pogorata pe pamant

In matasuri lungi de vant,

Lasi in urma, pe campii,

Galbeni vii

De papadii,

Balti albastre si-nsorite

De omat topit abia,

Si pe dealuri mucezite

Araturi de catifea.

Si pornesti departe-n sus

Dupa iarna ce s-a dus,

Dupa trena-i de ninsori

Asternuta pe colini …

Drumuri nalte de cocori,

Calauzii cei straini,

Iti indreapta an cu an

Pasul tainic si te mint

Spre tinutul diafan

Al campiilor de-argint.

Iar acolo te opresti

Si doar pasul tau usor,

In omat stralucitor,

Lasa urme viorii

De conduri imparatesti

Peste albele stihii …

Primavara, unde esti?