Sobieschi şi plăieşii


Când o zări, Sobieschi zise:
– Aceasta trebuie să fie vreun cuib al tâlharilor moldoveni ! Să mergem să-l luăm, ca să nu ne întoarcem fără nici o ispravă.
Un ofiţer de alături îi răspunse:
– Eu aş zice, mărirea-ta, să lăsăm cetatea în pace şi să ne vedem de drumul nostru înainte, căci n-avem tunuri de cetate.
– Te îngrijeşti că n-avem tunuri ? îi răspunse mirat Sobieschi. O vom lua cu mâinile…
Şi dete poruncă să aducă oastea înspre cetate.


În cetate nu erau decât optsprezece păzitori, tot unul şi unul, oameni voinici de munte, adică plăieşi. Aceştia, văzând că o oştire vine să intre în cetate, închid porţile şi se gătesc de apărare. Lupta începe. Tunurile polonezilor trag necontenit dar nici plăieşii nu se lasă mai pre jos ci răspund cu gloanţe. Fiecare împuşcătură a lor doboară câte un duşman şi, mai ales din ofiţeri, în care ochiau mai mult.
Cinci zile ţinu lupta. Mulţime de poloni picară morţi. Sobieschi credea că se bate cu o armată numeroasă.
Dintre plăieşi picară numai zece oameni. Ei însă isprăviseră merindele şi gloanţele. Bieţii oameni fură siliţi să închine cetatea, cu tocmeală însă, ca Sobieschi să-i lase liberi, să meargă oriunde or voi.
Când porţile cetăţii fură deschise, Sobieschi veni să vază armata cea numeroasă cu care s-a luptat atâtea zile. În loc de oştire multă, el văzu numai opt plăieşi, dintre care patru duceau pe umerii lor pe alţi patru care erau răniţi.
– Unde sunt ceilalţi ? întrebă Sobieschi mirat.
– Optsprezece eram cu toţi, luminate rege ! răspunse un plăieş. Zece au murit în luptă iar ceilalţi opt suntem aici.
– Cum, voi aţi îndrăznit să vă împotriviţi mie şi să-mi omorâţi atâţia viteji ?! strigă Sobieschi turbat de mânie. Nici nu meritaţi să muriţi de sabie, ci de ştreang ! Spânzuraţi-i !
Pe loc, polonii înconjurară pe plăieşi, care, punând jos răniţii, îşi făcură semnul crucii şi priviră cu nepăsare la pregătirile ce se făceau pentru moartea lor.
Un ofiţer polon se apropie cu respect de Sobieschi care şedea mânios şi îi spuse că românii nu şi-au făcut decât datoria, şi-au apărat vitejeşte pământul lor şi că, în loc de ştreang, ei sunt vrednici de laudă.
Regele fu cuprins de milă. Îi iertă, zicându-le:
– Voinicilor, sunteţi liberi ! Mergeţi şi spuneţi copiilor şi fraţilor voştri că aţi avut cinstea să vă împotriviţi cinci zile regelui Poloniei!



Sursa : aici 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...