Pustnicul si tâlharul

A fost odata un schit, undeva, intr-un loc uitat de lume. Si-n acel schit traia un pustnic. Si-acest pustnic adunase cu vremea o gramada de galbeni, vanzand vesminte scumpe, maiestrit tesute cu fir de aur si borangic, pe care le primea plocon de la multimea credinciosilor ce veneau sa i se inchine. Nu se incredea in nimeni pe lume si isi tinea comoara pitita la subsuoara, zi si noapte.

Un talhar, pe numele sau Ciresar, ce se indeletnicea cu fel de fel de furtisaguri, bagand de seama comoara de la subsuoara sfantului, a prins si a cugetat: „Cum as punea face sa-i sterpelesc comoara? De sfredelit peretele chiliei sale nici vorba nu poate fi, caci e prea gros, iar usa e si ea zdravana, cu lacate si zaoare strasnice. Ia sa intru in vorba cu dansul, sa-i castig increderea. Ce-ar fi sa ma prefac ca vreau a-i fi invatacel si sa-l amagesc asa chip, incat sa-i iau toti galbenii?”

Drept care, talharul nostru a facut ce a facut si a venit in preajma pustnicului zicand:
- Fie de-a pururi laudat imparatul cerurilor!

Apoi se arunca la pamant, cu fata in jos si batu nenumarate temenele, urmand: O, prea sfinte! Toata viata aceasta e desertaciune, caci tineretea alearga iute ca un suvoi de munte. Ceasurile vietii noastre sunt ca vapaia focului de paie. Desfatarea carnii, ca umbra unui nor. Unirea ditnre soti, prieteni au stapan si sluga e doar un vis amagitor. Acestea toate sunt negrait de limpezi pentru mine. Dar oare ce s-ar cuveni sa implinesc spre a trece fara gres marea atator vieti?

Auzind acestea, pustnicul ii zise plin de smerenie:

- Fiul meu, ferice de tine ca judeci in chipul acesta. Cat despre dorinta ta de a gasi o mijlocire spre a trece fara gres marea tuturor vietilor, apoi taina se afla in cugetare adanca. Numai printr-insa te poti inalta de la o obarsie la alta, ajungand brahman fara prihana. La acestea, Ciresar i-a imbratisat picioarele si i-a zis:

- De este asa, sfintia ta, ingaduie-mi, rogu-te a-ti fi invatacel.

- Fiul meu, sunt gata a-ti implini dorinta. Dar ia aminte: nu-ti este ingaduit sa intri in chilia mea in vremea noptii. Asadar, dupa ce te vei calugari, vei dormi intr-o cocioaba ce se afla la poarta schitului.

- Sfintia ta, grai talharul, vorbele tale imi vor fi de-aici inainte pravila nestramutata. Voi face precum spui.

Atunci pustnicul, dupa ce implini cele de cuviinta, il primi invatacel pe langa dansul. Ciresar, la randul sau, a cautat sa-l multumeasca pe pustnic in fel si chip, ba aducandu-i uneltele de scris, ba frecandu-i mainile si picioarele cand acesta era vlaguit de frig. Dar vremea trecea si pustnicul nu-si lasa defel comoara de la subsuoara. Ciresar fierbea in sinea sa de ciuda, zicandu-si „Mai sa fie! Orice-as face, orice-as drege, pacatosul asta nu se increde defel in mine. Sa-l injunghii cu un cutit, ziua-n amiaza mare? Sa-l otravesc? Ori sa-l casapesc ca pe o lighioaie?”

Si, in vreme ce se socotea el in acest chip, iata ca pica din sat feciorul unui invatacel al pustnicului, poftindu-l la dansii acasa pentru oarece praznuire. Acesta primi cu bucurie si de indata a purces la drum, luandu-l cu dansul si pe Ciresar.

Baiatul fugi inainte, sa-l vesteasca pe tatal sau de sosirea oaspetilor. Acum, au mers ei pana ce au ajuns la malul unui rau. Aici pusnticul se dezbraca de vestmantul sau ponosit, isi lua comoara de la subsuoara, o inveli in sutana si i-o incredinta lui Ciresar, zicandu-i:

- Cinstite Ciresar, iti las in paza aceste lucruri cata vreme ma voi imbaia. Rogu-te, asteapta-ma in acest loc, caci nu voi zabovi prea mult.

Cu aceste vorbe, se indeparta. Si, indata ce pustnicul s-a facut nevazut dupa o movila, Ciresar a inhatat comoara si pe-aci e drumul ...

In vremea aceasta, pusticul statea fara grija si se hodinea dupa scalda, caci virtutile alese ale invatacelului sau ii adormiera orice banuiala. Si, uitandu-se el in jur, zari in apropriere o turma de oi. Oleaca mai incolo, doi berbeci e bateau pe viata si pe moarte, impungandu-se cu coarnele lor ascutite, iar sangele le curgea siroaie pe trup. Aceasta priveliste trezi lacomia unui sacal ce trecea pe acolo si care numaidecat se aseza intre dansii si prinse a linge sangele cald. Bagand de seama acest lucru, pusticul cugeta in sinea sa: “Vai, vai! Sacalul asta e tare slab la minte. De cumva se va brodi sa se afle la mijloc cand cei doi berbeci se vor bufni, fi-va fara indoiala, platind cu viata lacomia sa fara margini”.

Cand cei doi berbeci se palira a doua oara, sacalul, orbit de lacomie, nu se mai feri in laturi, astfel ca a fost ucis pe loc. Atunci pusticul grai: “Sacalu-ntre berbeci cazu”. Si, deplangandu-i necumpatarea, se intoarse fara graba la locul unde isi lasase comoara in fata invatacelului. Dar pe Ciresar, ia-l de unde nu-i. Ingrijorat, isi cerceta utana, dar nu afla nici urma de comoara. Covarsit de durere se prabusi la pamant, murmurand: “O, zei, am fost jefuit!”

Cand isi veni in fire se scula si prinse a racni:

- Ciresar! Ciresar! Unde esti? Unde esti? Raspunde-mi! Si tot racnind astfel o lua pe urmele talharului.

Morala:

Paza buna trece primejdia rea!

Sa nu te increzi niciodata in oamenii lingusitori, ei sunt inteligenti si perfizi deopotriva, iar prin vorbe mieroase stiu sa-si atinga scopul!