16 octombrie - Ziua mondiala a alimentatiei

Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura a natiunilor Unite a declarat, in 1979, 16 octombrie ca zi mondiala de lupta impotriva foametei si saraciei.

Astfel, la acesta data se organizeaza pe mapamond evenimente de solidaritate impotriva foametei, precum si pentru a atentia asupra unei alimentatii sanatoase.


În mod natural, temele anuale se învârt în principal în jurul agriculturii, alături de educaţie şi sănătate, deoarece doar prin acordarea unei atenţii deosebite acestui domeniu, se va rezolva ceva pe termen lung, în toate colţurile lumii", se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Tema din acest an, propusă de FAO pentru ZMA 2013 este "Sisteme alimentare durabile, pentru Securitate Alimentară şi Nutriţie", iar Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) sărbătoreşte, alături de FAO, Ziua Mondială a Alimentaţiei (ZMA) şi "Ziua Porţilor Deschise la MADR". Porţile Ministerului Agriculturii se vor "deschide", oficial, astăzi, începând cu ora 10.00. Cu ocazia celor două evenimente, ministerul va găzdui, în curtea sa exterioară şi o expoziţie cu vânzare de produse agroalimentare la care vor participa producători agricoli din mai multe regiuni ale ţării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...