Dacă vrei ca ideile tale să reziste anilor, scrie-le pe hârtie, iar dacă vrei să dăinuiască pe veci, înseamnă-le în inima unui copil.
Povestea toamnei în versuri
Era într-un sfârşit de vară
Când a trecut pe strada mea,
Discret, cu-un clopoţel de-aramă,
Şcolarii i-a chemat la ea.
Trecând pe lângă grădiniţă,
Deschise poarta către soare
Şi prichindeii toţi veniră
Cu flori, la marea-i sărbătoare.
S-au aşezat doi câte doi
Şi au intrat în clasă iară
Şi au cântat, şi-au povestit
Din lumea ce ne înconjoară.
Ea, toamna,
şi-a văzut de drum
Şi-a scuturat din parc castane,
Iar în livadă-a copt pe rând,
Atâtea fructe dolofane:
Mere şi pere şi gutui
Şi nuci şi prune brumării,
Pe urmă a-nsemnat copacii
Şi a trecut discret în vii.
Sunându-şi iară clopoţelul,
A copt ciorchinii mari şi grei.
Voioşi, cântând, culegătorii
Făcură dulce must din ei.
Iar în grădină la bunici,
Legumele ţinură sfat
Cum să se mute în cămară
Şi-n supa cea de zarzavat.
Le-a liniştit pe toate toamna
Şi a trecut discretă câmpul
Şi lin, sunându-şi clopoţelul,
A copt pentru ţărani porumbul.
Iar harnicii culegători
Strângeau ştiuleţii ca de soare.
Veneau spre sat căruţe pline,
Treceau spre moară-n graba mare.
Când zorul tot s-a isprăvit,
Pe câmp s-au arătat tractoare,
Care-au arat şi-au semănat
Grâu nou, sub brazda roditoare.
Iar păsărelele, cuminţi,
Se adunară toate-n stoluri
Şi ascultând al toamnei glas
Şi-au luat spre ţări mai calde zborul.
Apoi, să ne înveselească,
Trecu-n grădina mea de flori
Şi, ca o mare pictoriţă,
Ne dărui, pe rând, culori.
Ajunse toamna la pădure
Şi mare sfat ţinu aici
Şi-o ascultară cu răbdare
Vieţuitoare mari şi mici.
Îşi prinse clopoţelu-n ram
Şi vântul începu să bată,
Pe cer se adunară norii
Şi ploaia se porni să cadă.
Pe urmă, nu am mai vazut-o...
Unde s-a dus, nimeni nu ştie...
Dar clopoţelul ei de-aramă
Mi-a spus această poezie!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu