versuri de Clementina Voinescu
-după un basm popular chinez-
Micul iepuraş porni
Peste-ntinsele câmpii
Până-n inima pădurii
Să
găsească de-ale gurii.
Umblet mult, dar cu
folos,
Iată-l că e bucuros,
Ospătează-mpărăteşte!
Ce-a găsit? Cine ghiceşte?
A găsit doi morcovi
roşii,
Dolofanii,
somnoroşii.
A mâncat pe săturate
Numai unul, nu mai
poate.
Zice-n sinea lui: e
ger
Şi cad fulgii mari
din cer
Şi flămând cum am
fost eu
O fi şi vecinul meu.
Fuge iepuraşul, fuge,
Cu iuţeala vântului
Spre casa căluţului.
Bate-n uşă. Nimeni
nu-i,
Doar răspunsul
vântului.
Intră-n casă. Ce să
facă?
Lasă
morcovul şi pleacă.
Precum bunul iepuraş,
Tot aşa, iavaş-iavaş,
Şi căluţul o porni
Peste-ntinsele câmpii
Până-n inima pădurii
Să găsească de-ale
gurii.
Umblet mult, dar cu
folos,
Iată-l că e bucuros!
Ospătează-mpărăteşte!
Ce-a găsit? Cine
ghiceşte?
Parcă nu-i venea să
creadă:
O cocoaşă sub zăpadă.
Ce să fie? Ce să fie?
O sfeclă liliachie.
O mănâncă. E
gustoasă.
Şi sătul
se-ntoarce-acasă,
Vede morcovul pe masă
Şi se bucură nespus.
Cine mi l-o fi adus?
Oare cine-a fost
pe-aici?
Am văzut nişte paşi
mici
Pe zăpadă. Da, da,
ştiu,
Iepuraşul cenuşiu.
Zice-n sinea lui: E
ger
Şi cad fulgii mari
din cer,
Poate lupii stau la
pândă,
Biata oaie-o fi
flămândă.
Îi duc morcovul
degrabă
Şi mă-ntorc să-mi văd
de treabă.
Fuge calul către casa
Unde stă oiţa,
„grasa”.
Bate-n uşă, nimeni
nu-i,
Doar răspunsul
vântului.
Intră-n casă. Ce să
facă?
Lasă morcovul şi
pleacă.
 |
Oaia cea cârlionţată,
Fiind şi
ea-nfometată,
A pornit în zori de zi
Peste-ntinsele câmpii
Până-n inima pădurii
Să găsească de-ale
gurii.
Merse, merse, şi-n
sfârşit,
Fericită c-a găsit,
Ospătează-mpărăteşte!
Ce-a găsit? Cine
ghiceşte?
Nici ei nu-i venea să
creadă:
Tăinuită sub zăpadă,
Sta o varză roşioară,
Geamănă cu cea de
vară
O mănâncă. E
gustoasă.
Iată că se-ntoarce
acasă.
Vede
morcovul pe masă
Şi se bucură nespus.
Cine mi l-o fi adus?
A, căluţul, fac
prinsoare,
Îi văd paşii pe
cărare.
Zice-n sinea ei: E
ger
Şi cad fulgii mari
din cer,
Iarna nu se-arată blândă,
Căprioara-o fi
flămândă.
Îi duc morcovul
degrabă
Şi mă-ntorc să-mi văd
de treabă.
Prin troiene şi
ninsoare,
Prin neaua
scârţâitoare,
Trece crângurile
sure,
Fuge, fuge prin
pădure,
Pân’ la casa
căprioarei.
Bate-n uşă, nimeni
nu-i,
Doar răspunsul
vântului.
Intră-n casă. Ce să
facă?
Lasă morcovul şi
pleacă.
Căprioara o pornise
Peste câmpurile ninse
Hăt, din inima
pădurii,
Să găsească de-ale
gurii:
Ceva iarbă degerată.
Masa n-a fost prea
bogată.
A găsit şi un răsad,
Doi-trei muguraşi de
brad,
Şi-i sătulă.
Fuge-ndată
Spre căsuţa ei
curată.
Vede morcovul şi
zice:
Cine o fi fost
pe-aice?
Ştiu, oiţa mi-a fost
zână,
A pierdut un fir de
lână,
Da,
oiţa cafenie
Mi-a purtat de grijă
mie.
Zice-n sinea ei: E
ger
Şi cad fulgii mari
din cer.
Ştiu că-n multe ierni
la rând
Iepuraşu-a fost
flămând.
Îi duc morcovul
degrabă
Şi mă-ntorc să-mi văd
de treabă.
Sare căprioara, sare,
Nici nu-i pasă de
ninsoare,
Prin livada
troienită,
Prin pădurea
desfrunzită,
Şi ajunge-ntr-un
târziu
La căsuţa unde stă
Iepuraşul cenuşiu.
Iepuraşul se
trezeşte.
Căprioara îi
şopteşte:
Iarna-i grea şi-i
mare ger
Şi cad fulgii mari
din cer.
Ţi-am adus un morcov,
poate
N-ai merinde adunate…
Aşadar, iubiţi copii,
Morcovul călători
La căluţ şi la mioară
Şi apoi la căprioară
Şi, precum vedeţi şi
voi,
El se-ntoarse înapoi,
Prin zăpezi şi prin
furtuni,
Aşa, da, prieteni
buni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu