Ghiocelul

de Tincuţa Horonceanu Bernevic

 

În grădină, mititel,
Mi-a surâs un ghiocel!
M-a rugat, până spre seară,
Ca să-i fac o plăpumioară
Călduroasă, din zăpadă, 
Gerul ca să nu mi-l vadă!
Şi să doarmă liniştit
Până-n zori, la răsărit!

 

Dar o rază de la soare
Sărutând gingaşa floare,
Plăpumioara a topit!
Ghiocelul s-a albit
Şi aşa de mititel
A sunat din clopoţel:

 

Primăvara a venit!


 

Nimeni nu l-a auzit.
Că-nnecată în lumină,
Zumzăia şi o albină!

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...