A fost odată ca niciodată, într-o
lume-ndepărtată, o împărăţie mare şi frumoasă, de i s-a dus vestea peste nouă
ţări şi nouă mări. Doar că împăratul şi împărăteasa erau trişti din cauză că nu
aveau urmaşi.
Într-o noapte împărăteasa dormi şi avu un
vis. Se făcea că a apărut o zână cu o baghetă fermecată şi i-a
zis împărătesei aşa:
- Dacă doreşti să ai un fiu, va trebui să
treci nouă văi, să numeri nouă izvoare şi din al nouălea izvor să bei apă vie.
Dar nu uita, să nu scoţi nici un cuvânt pe drum!
Împărăteasa o ascultă pe zână şi, cum se
lumină de ziuă, porni la drum. Trecu peste nouă văi, numără nouă izvoare şi,
din al nouălea izvor bău apă vie. La întoarcere, multe animale îi ieşiră în
cale şi o provocau să vorbească cu ele, dar împărăteasa ascultă de sfatul zânei
şi nu scoase nici un cuvânt.
Aşa
că, peste puţin timp iată că împărăteasa află că este însărcinată, iar după
nouă luni născu un băiat de toată frumuseţea!
Era multă veselie la palat! Toată lumea era fericită, iar
împăratul şi împărăteasa se simţeau ca în al nouălea cer. Luna, de acolo de sus
de unde era, văzu bucuria lor şi le trimise binecuvântarea pe o rază argintie,
care ajunse până la pătuţul unde dormea
prinţişorul mult – dorit, înconjurându-l.
Oamenii,
văzând această minune, au hotărât ca de atunci încolo, ori de câte ori doreau
să scrie cifra care desemna cele nouă văi sau nouă izvoare pe care le trecuse
împărăteasa la îndemnul zânei, să deseneze luna cu a ei rază de mătase, care
cobora lin şi înconjura pătuţul băieţelului.
Şi aşa a apărut cifra 9 …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu