Povestea cifrei 2



      A fost odată, pe când oamenii nu ştiau să scrie sau să citească, un copil pe nume Petrişor. El era un mare iubitor de păsări şi animale. Dimineaţa, cum se trezea, se ducea în curte, dădea de mâncare animalelor, le mângâia, vorbea cu ele, iar acestea îl răsplăteau cum puteau: cu lapte, ouă, iar altele, mai mândre, îi dădeau câte o pană colorată din coada lor.


      Într-o zi mohorâtă, când norii negri acopereau cerul, un vultur mare trecu pe deasupra casei lui Petrişor şi, din greşeală, scăpă din cioc două ouă în căpiţa de fân. Petrişor nu recunoscu ce fel de ouă sunt şi se gândi că trebuie să afle. Luă ouăle, le duse la căldură şi aşeză pe ele o găină care tocmai vroia să clocească. După câteva zile ieşiră din ouă două răţuşte gălăgioase, care parcă nu-şi găseau locul prin curte. Cu timpul, răţuştele ciudate au părăsit curtea, iar, peste o vreme, Petrişor le găsi pe iazul de la marginea satului. Erau tare frumoase! Chemă tot satul să le vadă! Toţi au rămas uimiţi privind aceste păsări minunate cu gâtul lung şi unduit şi cu penele curate.

       Şi, pentru că erau două astfel de păsări, oamenii au hotărât că de câte ori trebuiau să scrie cifra doi să reprezinte cele două păsări graţioase.

      Şi aşa a apărut cifra 2 …




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...