A fost
odată ca niciodată o căsuţă mică, mică, aruncată undeva pe un vârf de deal. Credeţi
cumva că această căsuţă era părăsită? Nu, în ea locuia o copiliţă drăgălaşă, pe
nume Corina, împreună cu bunica ei.
Şi-avea Corina un prieten foarte
bun, un căţel pe nume Carol...
Era sprijinul ei de nădejde, mai
ales că fetiţei îi plăcea foarte mult să picteze, iar Carol îi aducea tot felul
de buruieni din care fetiţa îşi pregătea culorile pentru pictură.
Era aşa de talentată Corina, că şi
timpul se oprea din loc pentru a-i privi operele... Iar vopselele erau atât de
frumoase, încât nu ştia căreia să-i dea
mai întâi prioritate....
Într-o zi, Corina îşi luă şevaletul, pensulele
şi, bineînţeles, pe Carol, apoi plecă spre dealul pe care era şi o fântână .
Nici nu se instală bine fetiţa, că
bunica o şi strigă cu un tulnic mare: „Coooriiinaaaa!” . Fetiţa a crezut că
bunica are o treabă urgentă cu ea, aşa că îşi lăsă culorile şi plecă în fugă
spre casă, însoţită de credinciosul ei câine, Carol.
Imediat însă veni ploaia şi-i fură
fetiţei culorile care erau atât de frumoase, încât le aranjă în ordine pe cer,
ca o boltă, între fântâna de pe
deal şi căsuţa Corinei de pe celălalt
deal. Bunica a văzut minunăţia de pe cer şi i-a spus fetiţei:
-
Corina, iată un curcubeu!
Fetiţa
şi-a dat seama de năstruşnicia ploii si a vrut să prindă curcubeul de picior...
Dar,
ploaia ridică frumosul curcubeu, astfel încât acesta se mai sprijinea doar pe
marginea fântânii. Era aşa de mare, de se vedea de peste şapte sate...
De-atunci,
când oamenii doreau să scrie cuvinte care conţineau sunetul ,,c,, , foloseau
semnul mândrului curcubeu...
Şi-aşa
s-a născut litera C....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu