Walt Disney si lumea desenelor animate


Daca e sa ne gandim la copilarie si la desenele animate care ne-au bucurat si luminat sufletul nu se poate sa nu ne gandim si la Walt Disney. El spunea: “Daca poti visa un lucru, inseamna ca poate fi facut”. Si cu siguranta, el a visat mult si ceea ce a creat de-a lungul timpului a adus zambetul pe fetele milioanelor de copii si adulti care i-au urmarit productiile.


Walt Disney a fost regizor, producator, desenator, animator, scenarist si antreprenor. Alaturi de echipa lui a creat unele din cele mai celebre filme din lume si unele din cele mai cunoscute personaje, inclusiv cel pe care majoritatea il considera alter-ego-ul sau, Mickey Mouse. Pe scurt, Walt Disney a castigat de 22 de ori Oscar-ul, a fost nominalizat la 61 de premii Oscar (detinand recordul pentru cele mai multe nominalizari la Oscar) si la 7 premii Emmy.

Este creatorul a peste 400 de scurt-metraje, in majoritate seriale, avand ca personaj central un animal (iepurele Oswald, soricelul Mickey, cainele Pluto, ratoiul Donald, papagagul Jose Carrioca, elefantul Dumbo, puiul de caprioara Bamby) si a unor filme de lung metraj (“Silly Symphonies”, “Alba ca zapada si cei sapte pitici”, “Pinocchio”, “Alice in tara minunilor”).


Walt Disney a debutat cu seria Alice (1923-1926) si a fost urmata de productiile cu iepurele Oswald. Succesul sau a fost confirmat pe deplin de desenele cu Mickey Mouse. A fost primul film animat cu sonor, iar Disney personal a dat viata vocii personajului Mickey. Personajul creat a fost unul ingenios, optimist, candid, strengar, care strica tot, dar este plin de bunavointa si chiar curaj. Avand in vedere ca Mickey se naste odata cu posibilitatea de a folosi in cinematografie sonorul, comicul primelor filme cu Mickey este bazat mult pe gaguri muzicale: piane cu miscari de animale, cratite sunand adunarea, balete executate de personaje multiplicate etc.

Ca si co-fondator, alaturi de fratele sau, Roy O. Disney, al studioului Walt Disney, Walt a creat un adevarat imperiu. Primul sau desen animat de lung metraj, “Alba ca zapada si cei sapte pitici” (1938) a fost produs in 9 ani si a avut un succes comercial colosal. “Alba ca zapada” a fost urmata de filme clasice pentru copii cum ar fi “Pinocchio” (1940), “Dumbo” (1941) si “Bambi” (1942). Productia “Fantasia” (1940) a combinat parti animate cu piese muzicale clasice, reprezentand o capodopera artistica si tehnica. In “Cantecul sudului” (1946), Disney a combinat actori reali cu personaje animate, iar incepand cu “Comoara din insula” (1950) compania a adaugat portofoliului sau filme cu actori in carne si oase.


Disney a fost unul dintre primele studiouri care a produs filme pentru televiziune, seriile Zorro si Davy Crocket avand un succes remarcabil in randul copiilor.

La inceputul anilor 1950, Walt Disney a inceput sa proiecteze un urias parc de distractii ce urma sa fie construit in apropiere de Los Angeles. El intentiona ca Disneyland sa aiba o valoare educationala, dar sa fie si distractiv atat pentru adulti, cat si pentru copii. Si asta a si devenit. “Cel mai fericit loc de pe Pamant” a fost proiectat intr-un singur an de zile. Disneyland si-a deschis portile in data de 17 iulie 1955. “Disneyland este un loc bazat pe iubire. Nu am inaugurat Disneylandul doar pentru a face bani”, spunea Walt. Peste 600 milioane de vizitatori au trecut portile Disneylandului de la inaugurarea pana in prezent si putem spune, cu siguranta, ca Walt Disney a creat ceva ce atrage ca un adevarat magnet.


Walt Disney moare in 1966, iar Walt Disney World a fost deschis in onoarea sa la 1 octombrie 1971. Ulterior, la Walt Disney World s-au adaugat Epcot Center, Disney-MGM Studios si Animal Kingdom, acest complex devenind principala atractie turistica a statului Florida. In 1983, in Japonia s-a deschis Disneyland Tokyo, iar in 1992 a fost inaugurat la Marne-la-Vallee in apropiere de Paris, Disneyland Paris sau EuroDisney.

 “Gandeste dincolo de limita vietii tale, daca vrei sa realizezi ceva cu adevarat maret. Concepe un plan pe cincizeci de ani. Acesta iti va schimba viziunea asupra oportunitatilor prezentului.” Si Walt Disney asta a facut. A gandit dincolo de limite, a revolutionat si a schimbat lumea desenului animat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...