[ VIDEO ] Mos Nicolae in lume - traditii si obiceiuri
In cele mai
multe parti ale Europei, Sfantul Nicolae este cunoscut ca cel mai darnic
personaj religios si ca un ocrotitor al copiilor. In unele locuri, el
isi face aparitia la mijlocul lunii noiembrie si calatoreste de-a lungul si
de-a latul unei tari, vizitand scolile si casele pentru a-i gasi pe copiii care au fost cuminti si
harnici de-a lungul intregului an. In alte locuri, el soseste in
locuinte numai noaptea si gaseste morcovi si fan pentru calul sau magarul sau
si o lista cu cadourile dorite de copii. Uneori i se lasa prajituri sau alte
bunatati in pantofi ori ciorapi, astfel incat copiii sa stie daca le-a vizitat
sau nu casa.
Traditiile si obiceiurile de Sfantul
Nicolae difera de la o tara la alta. Sfantul
Nicolae este patron spiritual in Olanda, Rusia, Grecia, Italia,
Sicilia, Franta si in multe orase din Germania, Austria, Elvetia si Belgia.
Germania
In regiunile
romano-catolice din sudul Germaniei, precum Bavaria, Sfantul Nicolae (Sankt Nikolaus) isi face
aparitia sub infatisarea unui episcop, cu o lunga barba alba si baston episcopal. Inaintea
acestui eveniment, casele trec printr-o curatenie generala, iar copii isi sterg
si isi lustruiesc incaltamintea. In seara dinaintea sosirii Sfantului Nicolae,
copiii lasa pe tavi sau in incaltaminte scrisori in care descriu ce isi doresc,
impreuna cu morcovi sau alte bunatati pentru magarul sau calul alb al
sfantului. Acestea sunt asezate in afara casei sau in interior, sub pat, langa
semineu sau pe un pervaz, in speranta ca vor fi gasite de Sfantul Nicolae. In
timpul noptii, sfantul merge din casa in casa, avand asupra lui o carte in care
sunt scrise faptele copiilor. Daca acestia au fost buni, primesc in pantofi sau
pe tavi fructe, nuci si dulciuri iar daca au fost rai, sunt rasplatiti cu
cartofi, carbuni sau nuiele.
In unele districte nemtesti, 12 tineri imbracati in paie si avand
masti care reprezinta animale danseaza in urma Sfantului Nicolae, sunand din
talangi. Dupa ce ofera daruri fiecarei case in parte, tinerii dau gazdele
afara, facandu-se ca le bat, un fel de pedeapsa simbolica pentru
eventualele rele savarsite.
Spania
Sfantul
Nicolae este foarte popular in Spania, e patronul multor lacase de cult. Oamenii
practica obiceiul “caminata” constand dintr-un lung drum parcurs pe jos
(pelerinaj) la o biserica a Sfantului Nicolae, timp de trei zile de luni,
succesive. Inaintea fiecarei slujbe zilnice au loc rugaciuni speciale ale unor
persoane care cauta ajutor. Aceste rugaciuni incep cu o invocatie,
continua cu un imn, un psalm si o citire a scripturilor. Slujba se incheie cu o
litanie a Sfantului Nicolae, cu rugaciunea “Tatal nostru” si o alta rugaciune
urmata de un imn. Aceste slujbe sunt preferate in special de femei, mai ales in
perioadele in care trec prin dificultati financiare.
Italia
Marea
sarbatoare italiana San Nicola celebreaza aducerea ramasitelor Sfantului
Nicolae in localitatea Bari.
Atunci cand turcii au cucerit Asia Mica, multi crestini s-au temut ca nu vor
mai putea face pelerinajul la mormantul Sfantului Nicolae din Myra. Marinarii italieni au
recuperat, insa, moastele sfantului si le-au adus la Bari, unde s-a construit o mare bazilica in
onoarea Sfantului Nicolae. In ajunul zilei Sfantului Nicolae, copii din Molfetta, un oras
aflat pe malul Marii Adriatice, aseaza pe o masa din casa o tava cu o scrisoare
in care cer daruri si promit sa fie cuminti in urmatorul an. In timpul noptii,
Sfantul Nicolae umple tavile cu cele mai multe din cadourile cerute, cu
ciocolata, bomboane si alte bunatati.
Franta
In Franta,
Sfantul Nicolae soseste mai intai in Alsacia, Lorena, Nord-Pas-de-Calais si Brittany. In aceste
regiuni, Sfantul
este insotit de un magarus incarcat cu cosuri pline de cadouri si
bunatati pentru copii. In ajunul marii sarbatori, inainte de a merge la
culcare, copiii isi aseaza pantofii langa semineu si ii adreseaza un cantec
Sfantului Nicolae. Dimineata, incaltarile sunt burdusite de daruri si dulciuri.
Chiar si cei mai cuminti copii primesc si o nuia de mesteacan impodobita cu o
funda, intrucat orice copil mai face si nazdravanii.
Danemarca
In
Danemarca, Mos Nicolae vine adus de reni cu un sac in spinare
insotit de elfi carora
copiii le ofera lapte si budinca de orez.
Austria
Sfantul
Nicolae, sfantul preferat al copiilor, este onorat de-a lungul intregii
Austrii. Se spune ca Dumnezeu i-a rasplatit generozitatea permitandu-i sa se
reintoarca pe pamant in fiecare an, pentru a aduce cadouri copiilor
ascultatori. Sfantul Nicolae (sau Nicolo ori Niklaus) este infatisat
ca un episcop, cu vesminte largi si cu o mitra. El poarta o carte mare in care,
pe parcursul intregului an, ingerii au scris ce fapte bune si rele a facut
fiecare copil. Traditia mentioneaza ca Sfantul Nicolae este insotit intotdeuna
de o creatura infricosatoare, Krampus, cu un aspect de diavol, acoperita cu
blana si purtand o masca hidoasa, cu o lunga limba rosie. Krampus tine intr-o
mana un bat sau o nuia cu care ameninta copiii care nu s-au purtat frumos sau
nu si-au facut lectiile. Sfantul Nicolae nu il lasa, insa, niciodata pe Krampus
sa se atinga de vreun copil. Atunci cand copiii promit ca vor fi buni si
silitori, Sfantul Nicolae ii rasplateste cu cadouri.
Olanda
La jumatatea
lunii octombrie, televiziunea olandeza transmite in direct sosirea oficiala in tara a Sfantului Nicolae si a ajutorului sau, Zwarte Piet. Sfantul
vine, an de an, pe un vas cu aburi care ancoreaza de fiecare data in
portul altui oras sau sat. Purtand hainele traditionale de episcop, Sfantul
Nicolae (Sinterklaas), soseste
in centrul localitatii pe un cal alb si este intampinat de catre primar. Cu
aceasta ocazie are loc o parada care il poarta pe sfant pe strazile intregii
localitati. Sfantul Nicolae sau Sinterklaas isi face aparitia cu cateva
saptamani mai devreme fata de 6 decembrie pentru a verifica daca toti copiii
s-au purtat bine. Impreuna cu Zwarte Piet, el viziteaza scoli, spitale,
magazine si case. In aceasta perioada, brutariile scot pe piata “speculaas”, niste
prajiturele aromate specifice sfantului.La fel ca si in alte tari, copiii isi
pregatesc in ajunul zilei de Sfantul Nicolae pantofii, in care pun biletele cu
darurile preferate si lasa un morcov, niste fan sau o farfurioara cu apa pentru
calul sfantului. A doua zi dimineata, ei gasesc in incaltaminte monede de
ciocolata, dulciuri si cadouri. Cei obraznici primesc in dar carbuni sau mici saculeti cu
sare. In Olanda, pe vremuri copiii isi primesc cadourile numai
in saboti
de lemn iar in manastirile-scoala, tinerele eleve isi agatau sosetele la usa cu bilete
pentru Sfantul Nicolae in care isi laudau cumintenia, iar dimineata le gaseau
pline cu fructe glasate sau bomboane.
Irlanda
Potrivit
unei legende locale irlandeze, Sfantul Nicolae este ingropat in tinutul
Kilkenny, mormantul acestuia spunandu-se ca ar fi in interiorul
ruinelor bisericii Sfantului Nicolae. Aceasta biserica este singurul vestigiu
ramas din localitatea medievala Newtown Jerpoint.
Islanda
Patron al navigatorilor, Sfantul
Nicolae a fost in trecut unul dintre cei mai venerati sfinti din Islanda. In
secolul XII in Islanda a fost adoptata o lege prin care se instituia o zi
de post inaintea zilelor apostolilor si a Sfantului Nicolae. Unul din cele mai
valoroase manuscrisuri medievale islandeze este “Cartea lui Helgastadir”, care
inglobeaza “Viata
Sfantului Nicolae, arhiepiscop de Myra”.
Polonia
Polonezii
cred ca darurile
vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sunt aduse de ingeri.
In Siria, cadourile
vin cu o camila tanara, in data de 6 ianuarie. La crestinii din Republica Ghana, mosul care
aduce daruri vine din jungla, in timp ce in Hawaii, el coboara din barca.
Romania
In noaptea
de 5 spre 6 decembrie, un mos cu barba alba, pe care nu l-a vazut nimeni niciodata, vine pe la
ferestre si, dupa informatii numai de el stiute, pune in cizmulite diferite
daruri: pentru copiii cuminti, el are in desaga dulciuri, fructe si jucarii,
iar pentru cei nazdravani, o multime de nuieluse.
La noi, se
spune ca in noaptea de Sfantul Nicolae incepe iarna. Mos
Nicolae este batran si are barba alba, iar in ziua de 6 decembrie el isi scutura barba, ceea ce
inseamna ca trebuie
sa inceapa sa ninga. Tot in popor se spune ca Mos Nicolae vine de
ziua lui pe un cal alb, aluzie la zapada care cade in luna decembrie,
iar Sfantul Ion isi face aparitia pe un cal negru, pentru a intoarce iarna. De Sfantul
Nicolae, ziua
incepe sa se mareasca si tot atunci se fac vraji, farmece si
pronosticuri meteorologice. Se pun crengute de pomi fructiferi in apa, pentru a
inflori de Anul Nou, ocazie cu care se prognozeaza si rodul livezilor pentru
anul viitor.
In traditia
romaneasca Mos
Nicolae mai era numit si San-Nicoara.
San-Nicoara este o personificare la varsta senectutii, a timpului imbatranit.
El este cel care pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa
el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura,
este iscoada
lui Dumnezeu pe langa Drac, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace
la maritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de
razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor. In
noptile marilor sarbatori, cand se deschide cerul pentru o clipa, oamenii pot
sa-l vada stand
la Masa Imparateasca in dreapta lui Dumnezeu.
Mos Nicolae imparte
astazi, asemanator lui Mos Craciun, daruri celor mici. Mai veche este insa traditia
pedepsirii
copiilor neascultatori cu nuielusa lasata in incaltarile lor in
noaptea de 5/6 decembrie. Ca sfant, Mos Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele
decat cu recompensele. Conform traditiei crestine, el
pedepsea pe cei care se abateau de la dreapta credinta lovindu-i cu nuiaua
peste maini. Ziua de 6 decembrie incheie ciclul de sarbatori si practici
magice, dedicate in special lupilor si spiritelor mortilor-strigoi, inceput la
mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamna, Filipul cel Schiop, Ovidenia,
Lasatul Secului de Craciun, Noaptea Strigoilor si Santandrei) si incheiat la
inceputul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Mos Andrei), specific
unui stravechi inceput de an autohton, probabil Anul Nou dacic.
Sarbatoarea
de pe 6
decembrie prefigura victoria binelui asupra raului,a luminii asupra intunericului: "la
Sfantul Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cat se suceste puiu-n
gaoace" (Radulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 91), spune o zicala
musceleana. Aceleasi simboluri optimiste apare si in legenda ardeleana despre
Sannicoara si Santoader, pazitori ai Soarelui, ca si din traditia bucovineana
care sustine ca Sannicoara poate fi vazut in noaptea de Anul Nou "in lumina mare, atunci cand
cerurile se deschid de trei ori" (Pamfile, 1914,
p. 157). Legendele
si traditiile dedicate lui Sannicoara, in esenta
precrestine, vorbesc de puterea sa neobisnuita invocata de soldatii care
porneau la lupta, de ajutorul dat, ca stapan al apelor, corabierilor; de
sprijinul acordat fetelor sarace la maritat, de grija purtata sufletelor etc.
Indiferent
insa in ce parte a lumii ne-am afla, putem spune ca Mos Nicolae este intruchiparea
darniciei si a dragostei de oameni, copiii fiind foarte
fericiti cand se apropie 6 decembrie iar crestinii avand mare nadejde ca Sfantul
le va asculta rugaciunile si ii va izbavi din nevoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu