de Valeriu Cercel
Îmi amintesc, cu drag, de prima oară,
Chiar după ce de-abia ne-am cunoscut,
Semn de iubire şi nou început
Ţi-am prins cu-n bold, la piept, o inimioară,
De s-au grăbit şi norii să dispară,
Iar de sub nea, în soare-a apărut
Covor de ghiocei, şi cu-n sărut
E de atunci, mereu, tot primăvară;
Nu am simţit nicicând seceta-n vară,
De Crivăţul din iarnă, n-am ştiut,
Iar vreo furtună când s-a abătut,
Era mă-ta în viaţă, Mărioară;
Doar toamnelor ce le-am făcut ocară,
Au vrut să stea la noi cât au putut,
Tâtzii şi ruginite au trecut
Cu tine,-aşa uşor le-am tras pe sfoară (!)
Dar azi, e Mărţişor, o inimioară
La piept, din nou ţi-o prind, ca la-nceput,
Iar ghioceii,-aşteaptă un sărut
La tâmple, de atâta primăvară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu